De la alții citire: Gogoșariada

Publicat pe de
Răspunde

Moooooorrrr după gogoșari. Ardeii mei favoriți, în orice formă și poziție. După ce m-a convins tata că nu „pi’că”.

Și dacă tot v-am atras atenția cu poze pe Instagram, vă arăt și ce am furat de la tanti Silvia*, că mama nu răspundea la telefon.

  • Gogoșari (habar nu am câți, cam o plasă mare)
  • 1 l oțet
  • 2 l apă
  • 400 g zahăr (tanti Silvia zice 500 g, mie mi se pare cam mult)
  • Boabe de piper și muștar

Dacă aveți timp și chef, calculați cam jumătate din capacitatea borcanelor și respectați proporția 1:2 oțet:apă, ca să nu rămâneți cu juma de oală de zeamă, ca mine. Pe de altă parte, oțetul e ieftin, apa la fel…

În rest, gogoșari curățați de cotoare și opăriți în zeama de mai sus cam vreo 7 minute, că au fost grăsunei, și îndesați în borcane. Se acoperă cu zeama, se căpăcesc cu capace sterilizate cu țuică, se lasă la răcit și gata.

*tanti Silvia e o carte de bucate. Silvia Jurcovan.

Publicitate

Aici/acum

Publicat pe de
Răspunde

No automatic alt text available.

Îmi mușc limba de ceva vreme, ca să nu-i cadă cuiva prost.

Dar na, mama zmeilor dă din picioare și se cere la tribună. Care v-oți leza, să vă fie de folos într-o vreme din viața asta, că deja văd prea multă frică și de singurătate, și de iubire primprejur, că eu vă raduefconstantinesc puțin, așa neexpertă cum oi fi.

Zic ce văd. Și nu văd bine. Nu doar la alții, evident, că și bârna mea-i cât un stejar bătrân.

Ce s-a învârtit pe lângă mine-n ultima vreme?

Oameni care se tem de singurătate mai rău decât de-al treilea război mondial. Din care majoritatea s-au descurcat foarte bine pe cont propriu, dar se agață de relații inexistente, în stare vegetativă sau demult oale și ulcele.

Oameni care cred că iubirea-i doar de dat, nu și de primit, și se mulțumesc cu declarații sforăitoare și dovezi din părți.

Oameni care cred că iubirea-i distracție constantă. Măăăăăi, și părinții și copiii se scot din minți reciproc, chiar și când au relații bune și funcționale, d-apoi doi amorezi pe care, teoretic, nu-i leagă nicio obligație. Reveniți-vă, că nu e așa, e și cu ținut de frunte când ești beteag, și cu bâzdâci premenstruali, și cu ceai de ceapă la pat, și cu pârțuri și pastă de dinți fără capac. Urmează paranteză.

(Apropo de obligații, o să îmi ziceți de copii. Mă scuzați, dar dat fiind că suntem o generație de divorțăcioși, văd destui copii crescuți minunat de doi părinți despărțiți. Deci nu țiiiineeee. Ăia care-s soi bun, îs buni și împreună, și separat, și ăia care nu-s, mai breji nu se fac.)

Oameni care trăiesc în trecut. Cu alea bune ale trecutului sau cu alea rele. Le mai putem aduce înapoi? Le mai putem drege? Nu? Seeeeriiiioooos? Păi și-atunci de ce n-am căsca ochii la acum, nu la atunci?

Am zis că vă raduefconstantinesc doar puțin, așa că n-am concluzii, doar constatări. Căscați și voi ochii pe unde umblați acum, nu doar în urmă și nu doar înainte cu 10 km.

 

Meditație pe pită/varză

Publicat pe de
1

20180903_134308.jpg

Nu știu alții cum or fi, dar eu, când nu-s bine, fac pâine. Acum nu-s. O să fiu. Mai încolo.  Până atunci toc varză pentru călit și meditez la Verbele auxiliare ale inimii (Peter Esterhazy), de unde-am învățat câte nu spunem niciodată sau prea târziu. În principal din orgoliu, de rușine sau de frică.

Pita e focaccia ardelenească, pentru că nu cred că i-ar trece vreunui italian prin cap să bage pastă de ardei în ea. S-a luat o rețetă de focaccia dintr-o revistă pentru care am tradus, s-a constatat că n-aveam nici roșii uscate, nici măsline dar, când am deschis frigiderul, mi-a sărit în ochi borcanul virgin cu pastă de ardei. Pe care l-am deschis. Dacă mi-aș aminti și de unde e, ca să mai cer, ar fi perfect. Dar…

450 g de făină albă (eu folosesc tipul 650)
10 g drojdie proaspătă
3 linguri de ulei de floarea soarelui presat la rece
300 ml apă călduță
1/2 linguriță de zahăr
1 linguriță de sare
1 lingură de pastă de ardei
oregano de tufă de balcon, sare de mare

Pașii de urmat sunt, în mare, cei de la pâine: frecat drojdie cu zahăr, turnat în craterul din făina din castron, adăugat puțină apă călduță, verificat dacă face spumă, adăugat sarea, restul de apă și uleiul. De data asta, pentru un control mai bun al aluatului, care e mai moale al meu de pâine, l-am scos pe planșeta înfăinată și l-am frământat acolo, după care l-am uns cu ulei și l-am lăsat la dospit. A fost de treabă, a dospit și s-a dublat, l-am scos, l-am întins, l-am uns cu pastă de ardei și l-am rulat. După care am tăiat ruloul în două și am întins cu degetele două lipii, care s-au spart frumos, ca să se vadă pasta de ardei. Conform instrucțiunilor, mi-am folosit degetele ca să fac model artistic, am presărat cu sare de mare și oregano. Am mai stat 10 minute să mai dospească și am copt (cam 30 de minute la 200 de grade cu ventilație).

20180904_190140.jpg

Dacă n-ați călit varză ardelenește, nici să nu-ncercați dacă nu sunteți în dispoziție meditativă. Durează tocatul, dar mai ales călitul în ceaun gros de fontă, la foc mic, cu capac. Iese, evident, fenomenal, dar mai bine nu vă apucați dacă vă grăbiți.

Porcburghelu’

Publicat pe de
Răspunde

Se dau 200 g de carne de porc tocată cu satârul, pentru că leneșii-s obsedați de cuțite și au satâr, na! În plus, vreo 10 capere în oțet mărunțite, juma de ardei iute în saramură, tocat și el, și o linguriță de dulceață de ardei iuți. Plus sare și piper după gust (al vostru, heitări mici, știți voi care sunteți).

Se frământă toată distracția asta până vi se pare că se ține laolaltă, se fac două chifteloaie plate și cu un buric la mijloc, ca să nu se umfle când se strâng, se dau în tigaia de fontă încinsă și se mănâncă cu castraveți murați în saramură din borcanul de testare. Care-s mi-nu-naaaaați!

Palanețe

Publicat pe de
Răspunde

Sau pupci. Sau vărzare. Sau cum le zice pe la voi. Evident că par mai complicate decât sunt. Și nu știu cum o fi la voi, dar mie foile pătrate îmi ies rotunde și viceversa. Asta fiind singura complicație, că în rest le-am făcut ca la bunica, din aluat de pită, întins cu sucitorul, umplut cu brânză cu cozi de ceapă verde și boia. Dacă aveți varză călită, și mai bine, după părerea mea. Pipărată bine, că dacă nu, nu se pune.

Ca să nu vă plimb prea mult, aluatul de pită e din 500g făină, 12,5 g drojdie obișnuită (nu uscată), 350-400 ml apă călduță, 1 linguriță sare, 1 linguriță rasă zahăr. Amestecăm drojdia cu zahărul până se lichefiază, turnăm peste făină, lăsăm 5′, adăugăm apă treptat, frământăm, dospim până se dublează, ne chinuim cu întinsul (blat, mâini, sucitor pudrate cu făină), dăm la cuptor. Gata. Pentru că am vrut pătrate, mi-au ieșit cercuri, evident.

Recapitulare de (aproape) vară

Publicat pe de
Răspunde

Ce s-a mai comis prin bucătăria mea în ultima vreme? Păi multe și mărunte, unele vechi, altele noi. În ordine dezorganizată:

 

Duminiceală cu miel și buruiene de balcon

Publicat pe de
2

Pentru că era duminică, congelatorul gemea, și deși nu știa încă, leneșa urma să plece după provizii când termina cu munca, s-a decongelat o spată de miel.

După care s-a testat noua jucărie de mai jos, în care s-au zdrobit cu sare două frunze de usturoi, ceva cimbru și oregano și juma de ardei iute uscat. După care s-a turnat peste ele ulei și vin alb.

S-a uns spata, s-a mai sărat și s-a dat la cuptor 2 ore la 180°.

Și gata. Jucăria e un mojar de piatră.

Sacrilegiu de primăvară sau sarmale asiatice vegetale

Publicat pe de
Răspunde

Se iau niște foi de orez cu preț redus. Se studiază internetul și conținutul frigiderului. Se descoperă ceva morcov, broccoli, ardei iute și varză roșie. Se sotează repejor la foc mare. Se adaugă sos de soia și dulceață de ardei iuți. Se înmoaie foile una câte una în apă rece, se decide că farfuria cu apă e prea mică și se trece la castron. Se fac sarmale, se pun în tavă, se ung cu puțin ulei și se comite sacrilegiul suprem: se dau 15′ la cuptor (220°), deși, în ciuda a ce scrie pe pungă, foile astea-s se mănâncă doar înmuiate și umplute cu crudități. Mmmmmmm.

Paste sfertopreparate

Publicat pe de
Răspunde

Se iau câte paste de orice fel au mai rămas printr-un colț de dulap. Se fierb în apă cu sare, la care se adaugă, pentru că erau lângă paste, vreo 5 felii hribi deshidratați. Se scoate din frigider un borcan de pesto roșu, versiunea de magazin. Se scoate din sacoșă o cutie de cremă de telemea.

Se scurg pastele fierte, se aruncă pesto pe fundul oalei, se adaugă pastele și telemeaua, se gustă. Se face o poză, se mănâncă și se scrie rețeta. A fost rapid și bun. Gata.

Ficații și reducția accidentală

Publicat pe de
Răspunde

Cum faci accidental reducție de vin roșu cu dulceață de portocale? Foaaaarte simplu, din neatenție.

Mai întâi gătești ficatul în tigaia de fontă cu maximum 1 lingură de ulei, apoi stingi tigaia cu 1 pahar de vin roșu și 1 linguriță de dulceață de portocale și cât ai sărat și piperat ficatul, zbang, ai uitat cât e de încinsă tigaia și aproape ai ars zeama. N-ai ars-o, dar ai făcut reducție accidentală la foc mare, absolut nerecomandabil.