Ce (nu) poți face cu două ouă (9): gazpacho dintr-o roșie

Pe principiul pui nu pui și mănânci ce pui, iubite holtei, ouă nu pui, că n-ai. Dar îi dai fetei supă de detox. Sau nu, dacă pui și-un sandviș cald cu brânză maturată pe lângă ea.

20170720_183127

Iei 1 roșie cât un pumn de femeie finuță (vreo 250 g), 2 castraveți cu semințele scoase, unul pentru gazpacho, altul, cubulețe, pentru ornat, ulei de măsline, sare, piper, usturoi, busuioc, oregano și ceva brânză tare, maturată și rasă, după gustIei blenderul ăla de tip băț și faci roșia și unul din castraveți praf, după ce le-ai hăcuit puțin, evident. Adaugi condimentele. Dai la frigider. Faci un sandviș, torni supa-ntr-o cană și-o ornezi cu cubulețele de castravete. Felicitări, ai făcut o fată fericită. Dacă ești ușor masochist și vrei și tu, dublezi cantitățile.

Evident că acesta e gazpacho à la moi, rețete clasice se găsesc pe net.

PS: dacă nu te-apuci de ea berbecește, ca mine, și nu trebuie să cauți prin frigider și dulapuri, durează cam 5 minute toată distracția, minus sandvișul cald.

Anunțuri

Vegetarianiada de toamnă

 

Ce face omul când cheamă la prânz vegetarieni? Caută, se inspiră, se uită prin frigider și cămară și ceva tot găsește. Cum ar zice prietena pesci-vegetariană, costițe de somon și ceafă de păstrăv n-ai? N-am, de fapt. Dar aveam broccoli, varză roșie și morcovi. Pe care le-am fățuit cu uleisare, chimion și poprică afumată. Le-am dat la cuptor la 170 de grade, iar când au fost gata, le-am refățuit sub grill-ul cuptorului cu zeamă și coajă rasă de clementină amestecate cu două picături de miere. Vegetariană fericită, omnivori fericiți, că au căpătat și fleică coaptă cu sare și chimion și păcălită cu o glazură de silvoiz și oțet balsamic la sfârșit, pe lângă vegetarianiadă. Și mai și arată bine de tot în poze. 🙂

Nu m-am lăsat…

Nu. Nu m-am lăsat de mâncat. Dovezi.

Numa cujet (3): salate ne- sau prost dresate

Ieri, cujetând eu la ce trăznaie de dresură (sos, dressing) să supun eu o salată de andivă roșie, am realizat, pentru a mia oară, că, deși mâncarea mea favorită e carnea cu salată, majoritatea bucătarilor (nu executanți, rog frumos, ci ăia, deștepții, care concep meniuri) moderni habar n-au sau îs muuuuult mai leneși decât mine.

Păi cum să nu știi că salata de varză trebuie muuuusaaaaai stropșită cu puțină sare înainte să o dai la masă? Știe fiecare tanti cantinistă treaba asta, și doar în locuri ca Vărzăria, eftene și cazaniere, găsești salată de varză bună.

Păi cât de greu poate să îți fie să faci o vinegretă bună pe lângă salata de pungă pe care mi-o trântești în blid, eventual și nespălată? Mă jur eu, pe cuvânt de onoare, că dacă agiți 3 ingrediente într-un borcan îți ia fix 1 minut să o faci. Și dacă i-ai pus oțet, ține măcar de dimineața până seara.

Și păi cum crezi tu că mănânc eu salată de frunze din farfuria de friptură? Ei? Nu zic ba, o fi frumoasă, dar eu vreau să o mănânc. Poze i-oi face când comand a doua oară, dacă mi-a plăcut.

PS: pe-aia de ieri am dresat-o cu oțet de mere și dulceață de sâmburei, plus sare și ulei de floarea soarelui presat la rece turnate direct pe frunze.

 

Salata à la Radio Erevan

image

Ascultătorii ne întreabă: alea negre din poza de mai jos îs alge?

image

Bucătarul leneș răspunde: da, sunt alge, dar nu-s subacvatice, ci subterane, și nu-s negre, ci roșii. Și le cheamă sfeclă.

Coaptă la 180°C, vreo oră și ceva, oricum, în funcție de mărime, până intră furculița sau frigăruia în ele ca-n brânză. După care se lasă la răcit, se curăță de coajă, se taie și se amestecă frumușel cu ulei, chimen înfierbântat în tigaia uscată, oțet balsamic, sare și piper.

După gustul fiecăruia.

Prăbușirea doamnei Pavlova, o maioneză tăiată și bucătarul leneș

Să începem cu începutul, adică prima Marțolea, aia de ieri. Din lipsă de inspirație și o conopidă pe cale să se ofilească, a zis bucătarul leneș să facă o maioneză pentru conopidă. Și dacă tot s-a apucat, să vadă cum e mai ușor, cu lingura (că așa zice mumă-sa), ori cu mixerul (că așa zice lenea). S-a tăiat. Prima dată în ultimii 15 ani. S-a tăiat.

Așa că a rămas cu 3 albușuri pe cap, pentru că, în loc să dreagă maioneza cu un gălbenuș nou, a dat-o în mama minunii de treabă, a luat alt gălbenuș și a băgat mixerul în el.
Așa că a scos o rețetă tradusă demult din revistă, a adăugat la albușurile bătute spumă tare 175 g de zahăr, pe rând, 1 linguriță de oțet și juma’ de lingură de făină, la sfârșit, a făcut un cuib rotund pe o coală de hârtie de copt, și a l-a dat la cuptor, la 130 de grade, vreun ceas.
Ei, după asta au început prăbușirile Pavlovei. Întâi s-a rupt la scosul din tavă, apoi s-a prăbușit sub iaurt și fructe, și am ajuns din nou la concluzia că mai bine mă las de prăjituri, că nu le înțeleg deloc, iar dacă ăia au zis frișcă bătută, aia trebuie să pun.
Pe scurt, bună a fost, frumoasă ba. Aș fi putut să pun o poză din unghiul potrivit și să zic că a fost minunată, dar așa minciuni nu știu să spun.
Deci bună, nu frumoasă, după cum se vede mai jos.

image

Cu sare

N-o să vă mint, știu să fac și mâncăruri complicate. Și foarte complicate. Dar bucuria pe care mi-o dau cele făcute simplu ca bonjur nu o egalează nimic. O fi de lene, o fi de-aia că nu se ascunde ingredientul principal după mirodenii și arome, nu știu, dar asta e.

_20150709_184025

Acu, dacă tot am fost la ocnă la Turda să scot sare de Ocna Dejului, și dacă tot mi-am amintit de unul din felurile mele preferate din copilărie, ciuperci pe plită cu un praf de sare, mi-a trăznit mie prin cap să văd ce gust au aripioarele fără altceva.

Și bune-s, Doamne. Faceți și voi. Luați câte aripioare de pui aveți. Spălați-le, ștergeți-le, curățați-le de puf și pene, dacă mai au, pârliți-le dacă e cazul. Tăiați vârfurile, să nu vă facă prietenii morală. Alea ascuțite din capăt.

Sărați-le. Dați-le la cuptor cu o tavă cu apă dedesubt. Ori pe grătarul cuptorului, ori pe ceva instalație din frigărui. Lăsați-le până vi se pare că s-au rumenit pe-o parte și întoarceți-le. Lăsați-le să se rumenească și pe partea asta. Nu știu cât le-am ținut, dar luați una deoparte, desfaceți-o unde-i mai grosuță și dacă nu mai are pic de roz, sunt gata. Dacă nu-s, puneți-o înapoi în cuptor și mai încercați. Când ați întors puiul, adăugați câteva ciuperci mari, cam una de căciulă de mesean, sărate pe lamele, cu dânsele-n sus.

Adăugați ce salate vă tună vouă prin tărtăcuță (în cazul de față roșii cu ulei, sare și cimbru și mixtă de balcon cu vinegretă din oțet de mere, sare și dulceață de căpșune). Aranjați frumos ce chutney aveți prin casă. Poftiți lumea la masă.

Lumii îi recomand să vă aducă ori un alb, ori un roze, dar mai aromate nițel. Și seci.

Ce poți face cu două ouă (6): sparanghel flamand

Flamand de Flandra, nu flămând, că de foame ține ca mămăliga, până vezi un cal alb. Sau un beanveu.

image

Așadar, iubite holtei, vrei să o amăgești că știi să faci finețuri gastronomice? Și e sparanghel românesc la Lidl? Păi pune mâna pe o legătură, sacrifică două ouă prin fierbere și două linguri de unt prin topire (și să nu îndrăznești cumva să pui altceva, că îți rup degetele).
Desfă legătura, taie puțin din capetele dinspre rădăcină, fierbe sparanghelul în apă cu sare, fără să îl înmoi fleașcă.
Scoate-l, scurge-l, pune-l în farfurie, rade ouăle fierte peste el, toarnă unt și presară cu sare și piper. Cred că ăla de restaurant are și pesmet prăjit, dar cine găsește așa ceva în casă de holtei?
De ce te-ai osteni? Păi zic unii că e afrodiziac, așa că s-ar prea putea să vrea să îți vadă colecția de timbre, mai târziu…

Urzicuță, bună ai fost, și de dulce, și de post

Pentru că ești sănătoasă, gratis și bună. Și de sezon, și neimportată din Polonia, cum am auzit că se întâmplă prin alte orașe.

  • 1/2 kg urzici mici-mici*
  • 1 lingură de ulei
  • 4 căței de usturoi, sau câți credeți voi de cuviință**
  • sare

Așadar, se iau niște prieteni, se hrănește bucătarul leneș cu ciorbă de perișoare cu tarhon, bună de era să ceară și pentru acasă, dacă nu i-ar fi fost puțin rușine, la mama unuia dintre ei.

DSC_0311

Se iau coclaurile la bătut. Se găsesc cele mai mici urzici din lume, printre frunze uscate. Se fotografiază flori și ciuperci fotogenice. Se face un selfie. Se bea încă o cafea în alt sat. Se împart urzicile în 2 pumni de ceai și 3 de mâncare, se pleacă fiecare pe la casa cui îl are.

Se trezește bucătarul leneș și decide să facă și de dulce, și de post, pentru că are întotdeauna prieteni temporar vegetarieni, pe vremea asta, și le-ar prinde și lor bine vitaminele.

Spală urzicile în vreo 4-5 ape, alege fânul și frunzele uscate dintre ele, smulge fiecare perișor urzicător cu penseta, le scurge în strecurătoare și pune apă cu sare la fiert.

Opărește urzicile până se înmoaie tulpinile, le scurge, le dă prin chopper (dacă n-aveți, le tocați cu tocătorul de vinete sau dosul lamei unui cuțit inoxidabil). Călește 1-2 minute vreo 4 căței de usturoi tăiați felioare.

DSC_0314

Răstoarnă urzicile tocate peste usturoi, amestecă, adaugă o lingură de făină și lungește cu ceva apă în care au fiert urzicile. Sărează. Pune la borcanul pentru vegetarienii temporari. Pune și zeamă într-o sticlă, că parcă ziceau că le place.

Mai adaugă o lingură de făină și mai lungește cu lapte. Fotografiază rezultatul.

DSC_0317

Mănâncă ce-a fotografiat. Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.


* După părerea mamei, care are întotdeauna dreptate, urzicile-s bune doar când abia au scos nasul din pământ. Eu nu o contrazic, dar voi puteți face cum vă taie capul.
** Bucătarul leneș a regretat că n-a pus mai mult usturoi. Voi puneți după gust, da?

Varză cu afumătură. De peşte. De la musafiri.

20150320_180022_resized

Cum primăvara ne joacă feste prin cojoace an de an, dar ne prinde mereu suprinși, să scormonim dară nițel prin butoiul cu de-ale iernii și să reciclăm din rămășițe.
Varză murată! Păi merge ea unsă tătă iarna cu afumătură, zic bine?

Doar că pare să vină vremea salatelor, intră leurda pe felie tiptil… Eh, atunci o facem cu pește afumat! Ați auzit perfect! Cu pește, afumat.

Pentru că bucătărim simplu, și pentru că suntem leneși și multifuncționali, rețeta vine cam așa: o jumătate de varză murată, tocată cu un cuțit bun și zdravăn, mărunțică cât ne permit degetele proprii, o ceapă roșie tocată în acelaşi regim, un morcov și un păstârnac (că e obsedat bucătarul leneș) rase, de lene, vezi bine, cu instrumentul ăla mic și simpatic de curăță coji mai bine decât mine și un pește afumat (un macrou, curățat de oase și piele). Toate se așază haotic, în straturi inegale, într-un vas, de sticlă termorezistentă, de exemplu, stropit și el înainte cu puțin oloi, din care am mai pus și pe deasupra nițel. Presărăm din plin cimbru, râșnim și nițel piper. Sare nu mai puneți, că au și varza și afumătura. Cât stă treaba asta la cuptor, traista cu bucurii ar fi putut să își facă manichiura, dar cum are energie numai o zi pe săptămână în aste treburi, a dat cu aspiratul (nu la astre, ci la podele, bre)!

Mare învârteală cu linguroiul între etapele de coacere nu necesită, doar suciți, din când în când, prin ingrediente, să se coacă totul bine și să nu rămâne crude. Spre final am adăugat un sfert de pahar de suc de roșii și un vârf de linguriță de pastă iute de ardei.

Merge cu o afinată (încă de sezon), cu mămăliguță (mică-mică, doar în weekend, că luni trecem la dietă) și un ardei iute!

Pohtă bună, cu drag, de la traista cu bucurii din desagă!