Cocoșu’ bătrân face cocovanu’ bun

A fost o dată un cocoș. Unul în plus. Nefiind al moșului, era material de cratiță. Unde a și ajuns, semi-franțuzit pe parcurs, că n-avea frigiderul prin el tot ce se cere. Nu de alta, dar în afară de tocană, nu era bun decât de leveșă, care-i misiune de găină bătrână, sau piftie, de care n-au leneșii răbdare. 

Drept pentru care, leneșa de față a decis că 2 pulpe și  2 șolduri se vor face cocq au vin, cunoscut pe plaiurile mioritice cu numele de cocovan sau tocană de cocoș cu vin. Evident, împreună cu 2 morcovi mari, 2 cepe și 2 cățeluși de usturoi, ceva slănină și unt. Și o cantitate oarecare de vin, nu din cel scump, ca să nu vă pară rău că nu l-ați baut. Cam după gust. Dacă nu acoperă carnea, completați cu apă. Până nu uit… fiind mnealui matur, a fost marinat în vin cu usturoi și muștar cu ardei iuți vreo 24 h. Iar marinada a ajuns și ea în cratiță. 

Ca toate bazaconiile franțuzești, toate au fost perpelite separat în unt și slană topită. După care s-au dat la cuptor până s-a înmuiat cocoșul.

Și s-a mâncat cu piure de păstârnac cu smântână dulce. 

Iar leneșa a trăit fericită până la adânci bătrâneți, pentru că nu s-a stresat cu mâncăruri complicate. 

Anunțuri

Paste cu dovlecel și ce-ai uitat prin frigider

Așadar, se dau niște creste ungurești, măsurate ochiometric, 1 dovlecel mic și fraged, vreo 5 felii de roșii uscate în ulei, 2 linguri de ulei de la roșii, și 1 cutie de cremă de telemea de la Napolact.

20170404_153836

Până fierbe apa de paste, se face dovlecelul bine spălat tăiței cu scula de curățat cartofi. Se călește în uleiul de la roșii. Se pipărează și ardeiază iute. Când sunt fierte crestele, se aruncă peste dovlecel crema de telemea și roșiile mărunțite, se amestecă, se adaugă pastele scurse și se amestecă. La nevoie, se sărează. După care, evident se mănâncă. Dacă mă întrebați pe mine, îi lipsea puțin morcov, dar a fost foarte bun și fără.

 

Megachifteaua de seară

Dezghețară unii leneși pe care îi cunoaștem niște (500 g) carne tocată  de porc de casă, cu gândul să facă niște chiftele la cuptor. Dar, până să se dezghețe, se făcu târziu, lovi și lenea împreună cu dilemele clienților de pe alt fus orar, unde era mai devreme și… se observă că zero ouă, zero pită…

Așa că se deturnară chiftelele în două megachiftele, după cum urmează: se frământă carnea cu vreo 6 căței de usturoi de grădină  (mai mititel la căpățână), 2 mânuțe de-ale mele de pesmet cu cimbru înmuiat în vin roșu, pastă de tomate de la Home Garden (foarte bună), care trebuia terminată, încă puțin vin roșu și se dădu la cuptor în două forme de ceramică, nu mai țin minte cât, cam o oră, probabil, la 180°. Ieși ce se vede și încă o megachiftea pătrată. Cu varză roșie călită și ea, de lene, tot în cuptor.

Ne-lenea și cotletul: rulouri cu ce-o fi și piure de batate cu lapte bătut

Să începem prin a recunoaște că e bucata de porc cea mai nesuferită leneșilor. Seacă, nițel fadă, dă bătăi de cap orice ai vrea să faci din ea. Dar dacă ai primit-o de la mama, o gătești, că doar n-o s-o arunci.

20170216_165444.jpg

Așadar, se dă 1 bucată (cca. 500 g) de cotlet de porc de casă (mare noroc, că măcar mai are ceva gust). Se scarpină-n cap, se consultă prietenii mai pricepuți, se amintește o trăznaie pe care nu ai mai gătit-o de cel puțin 6 ani. Sub formă de rulouri de porc cu ce-o fi. De data asta, cu măsline umplute cu ardei roșii, că aia se găsea vizavi. Deși versiunile favorite ale subsemnatei sunt cu caș(caval) sau gogoșari murați, ceea ce vă recomand călduros.

V-am zis că e cu bătăi de cap, nu? Bătăi cu ciocanul de șnițele. Evident că nu în capul propriu, ci în cotletul tăiat felii subțiri. Urmate de rulat măsline-n cotletul bătut măr și dat cu sare și piper, înțepat cu scobitori, râs de una singură prin bucătărie că ai nimerit numărul exact de scobitori și măsline pentru exact atâtea felii de carne câte ai. Respirat adânc, aruncat în tigaie, prăjit pe toate părțile, începând cu aia scobitorită, ca să nu se strâmbe după aia. Aruncat 1 lingură de muștar în tigaie, învârtit de două ori, turnat aproximativ 1 pahar de vin roșu. Așteptat să se evapore alcoolul, legat sosul cu 1,75 lingurițe de amidon de porumb, din ăla pe care-l traduc unii cu mălai.

Între timp, într-un ibric (că era la îndemână), se fierbe o batată (cartof dulce, yams, vedeți voi cum le mai zice pe la voi prin sat). Fiartă, se stropșește cu unt, chimion și sare, se înmoaie cu 2 linguri de lapte bătut, se face frumoasă cu tăietorul de biscuiți. Se scot scobitorile din rulouri, se taie artistic, se fotografiază și se uită să se stropească cu sos. Care a fost nițel prea sărat pentru gustul leneșei, de la măsline, dar, probabil, perfect pentru oamenii normali.

Se distruge fotomodelul prin furculițire spre gură. De bine ne-a fost, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.

 

Vegetarianiada de toamnă

 

Ce face omul când cheamă la prânz vegetarieni? Caută, se inspiră, se uită prin frigider și cămară și ceva tot găsește. Cum ar zice prietena pesci-vegetariană, costițe de somon și ceafă de păstrăv n-ai? N-am, de fapt. Dar aveam broccoli, varză roșie și morcovi. Pe care le-am fățuit cu uleisare, chimion și poprică afumată. Le-am dat la cuptor la 170 de grade, iar când au fost gata, le-am refățuit sub grill-ul cuptorului cu zeamă și coajă rasă de clementină amestecate cu două picături de miere. Vegetariană fericită, omnivori fericiți, că au căpătat și fleică coaptă cu sare și chimion și păcălită cu o glazură de silvoiz și oțet balsamic la sfârșit, pe lângă vegetarianiadă. Și mai și arată bine de tot în poze. 🙂

Femeia și ceaunul, sau cum să faci vrăji

Simplu, domnule, simplu. Îți iei ajutor un domn (împrumutat de gurmanda de nevastă-sa), care să se afume zdravăn și să facă focul (treabă care, în opinia unui amic, e eminamente masculină și misogină, neștiind dumnealui că subsemnata a făcut foc cu lemne între 12 și 24 de ani, pentru că nu era gaz în sat).

Cumperi vreo 3 cepe mari, cam 1 kilo de morcovi, 1 căciulie de usturoi, 1/2 kilo de ciuperci și, ca să nu termini vraja la miezul nopții că te ia gaia de frig, le călești acasă, în ceaunul casnic, pe rând. Refaci adunarea generală și le stingi cu 2 pahare de vin. Pui zarzavatul și restul de vin în traistă, și pleci spre locul faptei.

Lași bărbații să se simtă macho și să înceapă distracția (făcut foc, spălat ceaun, pus 2,5 kilo de pulpă de porc la pârpălit) și te bagi în seamă doar când trebuie gustat și adăugat un amestec de boia dulce, iute și afumată cu chimen zdrobit, încă 500 ml de vin alb și, la sfârșit, 4 pumnișori de-ai mei de mălai și 500 ml de vin roșu. Dregi de sare, afli că e gata mămăliga (din aia zdravănă de să tremure masa), lași domnul luat cu împrumut să care ceaunul.

Faci filme. Dacă vă întrebați cine mormăie încântat în loc să răspundă articulat la întrebări, aia-s eu.

Care a fost lins de nu i-au mai rămas câinelui decât 2 linguri de mămăligă și o picătură de sos.

Și va urma la primăvară, că deja e prea frig pentru femei vrăjitoare. Lăsăm domnii să dârdâie pe o parte și să se frigă pe cealaltă, că suntem niște doamne, ce mama focului…

 

Ce poți face cu 2 ouă (8): pită-n bundiță

Să presupunem, dragă holteiule, că ai fost la 1 bere cu băieții  (bineînțeles că nu mai multe). Acum ți-e sete, deși credeai că berea hidratează, ești fotofob și te cam strânge cutia craniană. Și crăpi de foame.

Iar în frigider ai două ouă pe care le bați pentru papară. Și când te uiți mai bine, pita e cam tare, pentru că, fiind băiat mare, nu ai ascultat-o pe maică-ta, și nu ai băgat-o înapoi în pungă, că știi tu mai bine.

Ce te faci? De ieșit din casă nici nu poate fi vorba, că aseară ți-ai pierdut și ochelarii de soare. Și e cam senin și luminos pe-afară.

Păi e simplu. Dacă nu ai cumpărat pâine feliată, o feliezi. Grijă la degete… Iei o tigaie. Iei niște ulei cumpărat de maică-ta când a fost în inspecție. Il torni în tigaie. Până se încinge, îmbraci tricoul de meșterit la mașină, ca să nu îți faci tratament cu ulei fierbinte la covorașul de pe piept. Dai pita prin ouăle bătute și o pui cu grijă și o furculiță în tigaie. După ce e rumenă pe o față, o întorci pe cealaltă. O scoți și o mănânci*.

* tot procesul durează mai puțin decât îți ia să citești ce am scris. 

Ghidul bucătarului econom (2): șnițele cu două panade, din două regnuri

wp-1472727915576.jpgAsta n-a fost economie intenționată, pe cuvânt de onoare. Nu  mi-a ajuns pesmetul pentru toate șnițelele din regnul animal, și mi-a rămas panadă în plus, drept pentru care am trecut la regnul vegetal.

Panada 1 e prima pe care-am învățat-o și pe care-o găsiți la necomplicarea mâncărurilor simple, făină, ou bătut, pesmet amestecat cu cimbru.

Panada 2 (aluat de bere, de fapt) e o struțocămilă de ou bătut rămas în plus, bere, același cimbru, sare și făină furată parțial de la vecina din capitală, de unde mai aflați și ce-am aflat eu de la bunica, și anume că uleiul de șnițele e încins când picătura de ou bătut se ridică instantaneu la suprafață.

Cât despre regnuri, cel animal a fost porcin, sub formă de mușchiuleț (sau fileu, dacă sunteți mai prețioși), iar cel vegetal, ardei, pentru că și deoarece mi-am amintit că există pe lume și tempura care-i tot un fel șnițel japonez. De care voi mai face cât de curând, pentru că a bătut la popoul regnul animal într-un mare hal.

 

Păstăi cu lene și roșii uscate

20160616_144637.jpg

Cum unora, leneși cum îi știți, le era cam lene, iar munca-i aștepta după colț, au întreprins cele de mai sus cu câte trei paragrafe traduse între etape, astfel:

  • curățat și spălat 500 g de păstăi (fasole verde, dar galbenă, după cum se vede-n poză)
  • pus apă cu sare la fiert (tradus trei paragrafe)
  • opărit fasolea (tradus 5 paragrafe)
  • topit unt, mărunțit ultimele trei felii de roșii uscate în ulei, zdrobit ardei iute-iute
  • sotat rapid fasolea cu sare și cele de mai sus, plus caperele rămase pe fundul borcanului
  • 2 ochiuri în picăturile de ulei rămase în borcan
  • jucat puțin cu ochiurile, fotografiat, mâncat

Și acum cine mai muncește?

Poate voi, că eu…

 

Mămăligă cu de toate

Imagine

Mie mi-era:

  1. Lene tare
  2. Foame mare

Frigiderul, cam indecent, în goliciunea sa, m-a cam strâns cu ușa să improvizez. Așa încât am luat:

  • ultimii fulgi de trâmbița piticului deshidratată, și i-am pus la rehidratat. Dacă mă întrebați pe mine, cumpărați mai bine hribi, că bureții ăștia-s mai mult frumoși decât gustoși deshidratați.
  • apa de rehidratare + încă vreun litru de apă + sare, puse la fiert.
  • cârnăcior cu caș de la Mureșan, tras 2 minute la tigaie.
  • brânză de capră maturată, cu ardei iute, de la Capra Eco (Bacău, dar livrează oriunde vreți).
  • roșii deshidratate, conservate în ulei, tăiate mărunțel.
  • mălai extra. Mai mult decât se vede-n poză.

Și-am fiert apa, și-am turnat mălaiul, ochiometric, în ea (nu mă întrebați cum, faceți mămăliga cum știți mai bine, că eu și în ziua de azi o fac cum îmi iese, nu am rețetă și nici nu vreau să mă dau expertă). Am fiert-o, amestecat-o, până m-a mulțumit pe mine. Am oprit focul, și am turnat totul peste ea. Am amestecat bine și a ieșit un terci gălbui-maroniu cu pete albe, negre și roșii. Culoare de zamă de spălătoare, cum îi zic eu, dar bun de să mai ceri o porție. Pe care l-am mâncat.