Despre Bucătarul leneș

Eficiența e lene cu cap. Am cap. Sunt leneșă. Concluzia-i evidentă. Sau nu?

Sacrilegiu de primăvară sau sarmale asiatice vegetale

Se iau niște foi de orez cu preț redus. Se studiază internetul și conținutul frigiderului. Se descoperă ceva morcov, broccoli, ardei iute și varză roșie. Se sotează repejor la foc mare. Se adaugă sos de soia și dulceață de ardei iuți. Se înmoaie foile una câte una în apă rece, se decide că farfuria cu apă e prea mică și se trece la castron. Se fac sarmale, se pun în tavă, se ung cu puțin ulei și se comite sacrilegiul suprem: se dau 15′ la cuptor (220°), deși, în ciuda a ce scrie pe pungă, foile astea-s se mănâncă doar înmuiate și umplute cu crudități. Mmmmmmm.

Reclame

Paste sfertopreparate

Se iau câte paste de orice fel au mai rămas printr-un colț de dulap. Se fierb în apă cu sare, la care se adaugă, pentru că erau lângă paste, vreo 5 felii hribi deshidratați. Se scoate din frigider un borcan de pesto roșu, versiunea de magazin. Se scoate din sacoșă o cutie de cremă de telemea.

Se scurg pastele fierte, se aruncă pesto pe fundul oalei, se adaugă pastele și telemeaua, se gustă. Se face o poză, se mănâncă și se scrie rețeta. A fost rapid și bun. Gata.

Ficații și reducția accidentală

Cum faci accidental reducție de vin roșu cu dulceață de portocale? Foaaaarte simplu, din neatenție.

Mai întâi gătești ficatul în tigaia de fontă cu maximum 1 lingură de ulei, apoi stingi tigaia cu 1 pahar de vin roșu și 1 linguriță de dulceață de portocale și cât ai sărat și piperat ficatul, zbang, ai uitat cât e de încinsă tigaia și aproape ai ars zeama. N-ai ars-o, dar ai făcut reducție accidentală la foc mare, absolut nerecomandabil.

Ce (nu) poți face cu două ouă (9): gazpacho dintr-o roșie

Pe principiul pui nu pui și mănânci ce pui, iubite holtei, ouă nu pui, că n-ai. Dar îi dai fetei supă de detox. Sau nu, dacă pui și-un sandviș cald cu brânză maturată pe lângă ea.

20170720_183127

Iei 1 roșie cât un pumn de femeie finuță (vreo 250 g), 2 castraveți cu semințele scoase, unul pentru gazpacho, altul, cubulețe, pentru ornat, ulei de măsline, sare, piper, usturoi, busuioc, oregano și ceva brânză tare, maturată și rasă, după gustIei blenderul ăla de tip băț și faci roșia și unul din castraveți praf, după ce le-ai hăcuit puțin, evident. Adaugi condimentele. Dai la frigider. Faci un sandviș, torni supa-ntr-o cană și-o ornezi cu cubulețele de castravete. Felicitări, ai făcut o fată fericită. Dacă ești ușor masochist și vrei și tu, dublezi cantitățile.

Evident că acesta e gazpacho à la moi, rețete clasice se găsesc pe net.

PS: dacă nu te-apuci de ea berbecește, ca mine, și nu trebuie să cauți prin frigider și dulapuri, durează cam 5 minute toată distracția, minus sandvișul cald.

Zmeul și zâna. Sau feminisme și feminități

Zilele astea, facebook ține morțiș să îmi explice că nu suntem suficient de feminine. Zi, zău! 

Da’ ce, domnii ăia speriați de care ziceți voi îs vreo pradă de neratat? Mă scuzați, dar încă nu am avut ghinion să cunosc asemenea specimene, ceea ce vă doresc și dumneavoastră. 

Cine ne vede zâne ne vede și cu berea-n față, iar cine ne vede zmei, tot zmei vede și printre volane…

Zise ea, cu berea neagră masculină în mânuța manichiurată feminin. 

 

Cocoșu’ bătrân face cocovanu’ bun

A fost o dată un cocoș. Unul în plus. Nefiind al moșului, era material de cratiță. Unde a și ajuns, semi-franțuzit pe parcurs, că n-avea frigiderul prin el tot ce se cere. Nu de alta, dar în afară de tocană, nu era bun decât de leveșă, care-i misiune de găină bătrână, sau piftie, de care n-au leneșii răbdare. 

Drept pentru care, leneșa de față a decis că 2 pulpe și  2 șolduri se vor face cocq au vin, cunoscut pe plaiurile mioritice cu numele de cocovan sau tocană de cocoș cu vin. Evident, împreună cu 2 morcovi mari, 2 cepe și 2 cățeluși de usturoi, ceva slănină și unt. Și o cantitate oarecare de vin, nu din cel scump, ca să nu vă pară rău că nu l-ați baut. Cam după gust. Dacă nu acoperă carnea, completați cu apă. Până nu uit… fiind mnealui matur, a fost marinat în vin cu usturoi și muștar cu ardei iuți vreo 24 h. Iar marinada a ajuns și ea în cratiță. 

Ca toate bazaconiile franțuzești, toate au fost perpelite separat în unt și slană topită. După care s-au dat la cuptor până s-a înmuiat cocoșul.

Și s-a mâncat cu piure de păstârnac cu smântână dulce. 

Iar leneșa a trăit fericită până la adânci bătrâneți, pentru că nu s-a stresat cu mâncăruri complicate. 

Paste cu dovlecel și ce-ai uitat prin frigider

Așadar, se dau niște creste ungurești, măsurate ochiometric, 1 dovlecel mic și fraged, vreo 5 felii de roșii uscate în ulei, 2 linguri de ulei de la roșii, și 1 cutie de cremă de telemea de la Napolact.

20170404_153836

Până fierbe apa de paste, se face dovlecelul bine spălat tăiței cu scula de curățat cartofi. Se călește în uleiul de la roșii. Se pipărează și ardeiază iute. Când sunt fierte crestele, se aruncă peste dovlecel crema de telemea și roșiile mărunțite, se amestecă, se adaugă pastele scurse și se amestecă. La nevoie, se sărează. După care, evident se mănâncă. Dacă mă întrebați pe mine, îi lipsea puțin morcov, dar a fost foarte bun și fără.

 

Duminica frământată: palanețul naan

Mai pățesc și eu câte-un excedent de energie duminica. Și-atunci mă apucă frământările.

Care-au început cu pită cu tărâțe, proiect de lipie naan dintr-o revistă pe care-am tradus-o acum câțiva ani și proiect de colțunași (amânat, dar nu prea mult, că plânge pseudo-pesto de leurdă în frigider).

Între timp, pe bază de brânză iute frământată, plus  ciuperci și ceapă verde pe cale să se ofilească în frigidere, lipiile naan s-au făcut palanețe (la a căror formă se mai poate lucra, că nu e optimă).

Să începem cu umplutura? Să începem: ceapă verde călită oleacă în unt, ciuperci aruncate peste dânsa, un pahar de vin și ceva cimbru, răcite și amestecate cu o doză zdravănă de brânză iute.

Lipia, ca din revistă:

3 lingurițe de zahăr
10 g de drojdie
450 g de făină
2 linguri de iaurt
1 linguriță de sare
250 ml de apă călduță

50 g de unt topit, că nu se găsește la casa ardelencei ghee (unt limpezit)
ceva unt pentru uns tăvile și topit

Frecați drojdia cu 1 linguriță de zahăr până se lichefiază, turnați-o în craterul castronul în care ați cântărit făina și ați amestecat-o cu sarea și restul de zahăr. Clătiți recipientul în care-ați frecat drojdia cu vreo 100 ml de apă călduță și turnați-o peste drojdie. Așteptați vreo 10-15 minute.

Dacă a făcut drojdia spume, treceți la pasul următor. Turnați peste făină untul topit, iaurtul și 80% din apa călduță (asta ca să nu vă iasă aluatul prea moale). Frământați cum vă iese mai bine, până aluatul devine elastic și se dezlipește de castron și mână. Turnați oleacă de ulei în castron, tăvăliți gogoloiul de aluat prin el, lăsați-l cam 1 h la dospit (ca de obicei, până își dublează volumul).

A dospit? Buuun, dați-i o bătăiță să se lase, rulați un fel de baghetă pe planșetă, tăiați-o-n 10-12, cum v-o ieși, faceți bile din bucățile de aluat, întindeți-le și umpleți-le. Eu le-am făcut plicuri, dar nu mi se pare prea bună ideea, pentru că o față a ieșit mai groasă decât cealaltă. Data viitoare, dacă o mai exista, le fac semicercuri și aleluia. Ungeți-le cu altă tură de unt topit și coaceți-le 15-20 de minute în cuptorul încins la 210 grade, în două ture, în cazul meu. Dacă nu le umpleți cu nimic (că doar nu-s palanețe, totuși), rețeta zice că ajung 10 minute.

 

 

 

 

 

Megachifteaua de seară

Dezghețară unii leneși pe care îi cunoaștem niște (500 g) carne tocată  de porc de casă, cu gândul să facă niște chiftele la cuptor. Dar, până să se dezghețe, se făcu târziu, lovi și lenea împreună cu dilemele clienților de pe alt fus orar, unde era mai devreme și… se observă că zero ouă, zero pită…

Așa că se deturnară chiftelele în două megachiftele, după cum urmează: se frământă carnea cu vreo 6 căței de usturoi de grădină  (mai mititel la căpățână), 2 mânuțe de-ale mele de pesmet cu cimbru înmuiat în vin roșu, pastă de tomate de la Home Garden (foarte bună), care trebuia terminată, încă puțin vin roșu și se dădu la cuptor în două forme de ceramică, nu mai țin minte cât, cam o oră, probabil, la 180°. Ieși ce se vede și încă o megachiftea pătrată. Cu varză roșie călită și ea, de lene, tot în cuptor.

Ne-lenea și cotletul: rulouri cu ce-o fi și piure de batate cu lapte bătut

Să începem prin a recunoaște că e bucata de porc cea mai nesuferită leneșilor. Seacă, nițel fadă, dă bătăi de cap orice ai vrea să faci din ea. Dar dacă ai primit-o de la mama, o gătești, că doar n-o s-o arunci.

20170216_165444.jpg

Așadar, se dă 1 bucată (cca. 500 g) de cotlet de porc de casă (mare noroc, că măcar mai are ceva gust). Se scarpină-n cap, se consultă prietenii mai pricepuți, se amintește o trăznaie pe care nu ai mai gătit-o de cel puțin 6 ani. Sub formă de rulouri de porc cu ce-o fi. De data asta, cu măsline umplute cu ardei roșii, că aia se găsea vizavi. Deși versiunile favorite ale subsemnatei sunt cu caș(caval) sau gogoșari murați, ceea ce vă recomand călduros.

V-am zis că e cu bătăi de cap, nu? Bătăi cu ciocanul de șnițele. Evident că nu în capul propriu, ci în cotletul tăiat felii subțiri. Urmate de rulat măsline-n cotletul bătut măr și dat cu sare și piper, înțepat cu scobitori, râs de una singură prin bucătărie că ai nimerit numărul exact de scobitori și măsline pentru exact atâtea felii de carne câte ai. Respirat adânc, aruncat în tigaie, prăjit pe toate părțile, începând cu aia scobitorită, ca să nu se strâmbe după aia. Aruncat 1 lingură de muștar în tigaie, învârtit de două ori, turnat aproximativ 1 pahar de vin roșu. Așteptat să se evapore alcoolul, legat sosul cu 1,75 lingurițe de amidon de porumb, din ăla pe care-l traduc unii cu mălai.

Între timp, într-un ibric (că era la îndemână), se fierbe o batată (cartof dulce, yams, vedeți voi cum le mai zice pe la voi prin sat). Fiartă, se stropșește cu unt, chimion și sare, se înmoaie cu 2 linguri de lapte bătut, se face frumoasă cu tăietorul de biscuiți. Se scot scobitorile din rulouri, se taie artistic, se fotografiază și se uită să se stropească cu sos. Care a fost nițel prea sărat pentru gustul leneșei, de la măsline, dar, probabil, perfect pentru oamenii normali.

Se distruge fotomodelul prin furculițire spre gură. De bine ne-a fost, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.