Arhive etichetă: bi-max

Bucurii mici și foarte mici de bucătar leneș

Publicat pe de
2

În dezordine haotică, după cum urmează, pe puncte sau linii sau pătrățele, cum o vrea wordpress:

  • deșteapta de mama, ocoșul de frate-meu și bunătatea de cumnată-mea
  • pezevenghii de nepoți (citate preferate: de-li-cioooooos – nepotul și decedecedecedece – nepoata)

(la mine, cei de sus sunt impliciți, ceea ce vă doresc și dumneavoastră)

  • oja roșie cerută pentru mine de un prieten la o prezentare de afaceri serioasă
  • regăsirea rujurilor roșii
  • sârmele de pe dinți aruncate cât colo
  • marea într-un ghioc căptușit cu coraliu (da, știu, nu există cuvântul, și ce dacă), primit aseară
  • Chaplin pe Belvedere (Scena Urbană), deși n-am ajuns, și Ada Milea pe malul Someșului (Colours of Cluj)
  • supa chioară și sărată de regim hipersodic și hiperamidonic (nici ăsta nu există, și ce dacă), fiartă înainte de plecarea acasă pentru încă vreo cinci luni, de una din cele mai bune prietene
  • apartamentul făcut locuibil al zisei prietene, deși înseamnă că va sta mai puțin la mine când mai vine
  • guma de mestecat care nu știa cât i-am dus dorul trei ani, deși înainte nu mi-ar fi trebuit nici pe gratis
  • ghiozdanul făcut pentru TRX-ul de mâine, după două săptămâni de relativă pauză
  • încrederea în capacitățile mele sportive de vârstă mijlocie a două noi prietene cu mult mai tinere
  • flotările pe asfalt, din roabă (dacă nu ați mers cu roaba în copilărie, nu știți ce ați pierdut, dar vă zic oricum cum se face, că se mai poate, cu puțină minte copilăroasă: se iau picioarele unui împricinat care se sprijină în mâini la subțioară sau șold, după puteri, iar împricinatul se plimbă în mâini prin ogradă)
  • prima recoltă, minusculă, de porodici de pe balcon
  • pontonul nu știu cui de la Tarnița
  • WineUp, Corso Bistro, Camino, Charlie
  • TIFF, Jazz in the Park, Electric Castle, Untold și Marea Hămăceală
  • Teatrul ReACT, Create.Act.Enjoy, Olguța și un bunic de milioane, Jazz Factory, Brum.
  • ieșirea din găoace, cu călcatul găoacei în picioare până se face praf și pulbere, a unei prietene din cele mai bune, întâlnite fizic și în persoană de fix două ori
  • o încurajare de a continua să scriu, sub formă de „nu cumva să îndrăznești să nu”, de la un om urmărit online de mine demult și cunoscut relativ recent
  • costițele improvizate la bâză de care nu se mai satură prietenii
  • dulceața de care m-am apucat de puțin timp, care-mi iese și mai și stă conservată
  • cerceii și tricoul cu Poprica Rulz, primite de la o prietenă niciodată întâlnită în persoană
  • cana cu flori de ziua mea, livrată la 8.30 de Florissima
  • ciorba de burtă de la Mercur
  • pizza livrată de peste drum și cea din capătul străzii Năsăud
  • cărțile citite și recitite
  • Ultima transhumanță
  • recitalul improvizat cu pianistă, contratenor și tenor, la care am nimerit mai mult de sete, decât planificat
  • mentoreasa, guru și gura spurcată
  • Belgia cu soare, karbonnade și Gentse Gruut
  • pana prostului de ziua mea
  • hidrobicicleta cu doi adulți și un copil (adică trei femei mai mititele)
  • BMF2, bi-max, dr. B. și o nouă prietenă

Ia faceți și voi o numărătoare, poate mă depășiți.

Cremă de ardei copți (de mine, de mine)

Publicat pe de
Răspunde

Întrucât (orice expunere de motive care se respectă începe musai cu asta):

  • bucătarul leneș crapă de somn (a umblat noaptea la concerte)
  • nu a apucat astă toamnă să pună ardei copți în pungi mai mici și n-o să facă chiar așa multă salată
  • a învățat pe bază de musai să facă cremă din orice ȘI
  • să facă zupă de bază de legume
  • n-are chef de munca lăsată de izbeliște de ieri nici de doi bani

S-a decis, ca să nu ne mustre prea rău conștiința că nu muncim, fabricarea din 1 ardei copt, 2 linguri de smântână dulce, 1 cană (de ceai) de supă de bază, 2 căței de usturoi (încă nu am ieșit din faza usturoi cu orice), sare și piper, a cremei de ardei copți de mine însămi, după cum urmează:

  • decongelat și fiert zupa cu usturoiul curățat și ardeiul decongelat în ea
  • băgat blenderul în ibric, făcut ardeiul praf
  • adăugat smântâna, sarea, piperul
  • coafat pentru poză, distrus freza prin transportarea cremei, cu lingura, spre gură.

Poftă bună, lene ușoară (și bineînțeles că puteți să condimentați cu ce vă mai trăznește și vouă prin cap, dacă n-ați fost la concert aseară).

Ortognatica, neamule.

Publicat pe de
5

Acum îmi dă mâna să zic și eu cum a fost, deși nu e gata, încă. N-a fost nici pe jumătate atât de greu cum mă așteptam. Adică mă așteptam la spitalizare de vreo săptămână și făcut foamea încă patru-șase săptămâni. N-a fost cazul. Bine, și pentru că îmi place să gătesc, de ce să mint.

Așadar, după doi ani și ceva de sârme pe dinți (încă le mai am, dar nu pentru mult timp), pe 1 octombrie, am dat fălcuțele la rupt (ca să copiem exprimarea prietenilor). Și exprimarea nu e inexactă. Chirurgia ortognatică înseamnă re-aranjarea oaselor feței. Care se face prin tăiere de ici, adăugare colo, prins în șuruburi de osteosinteză și plăcuțe de titaniu. Știu cum sună, mai ales după ce vi s-a măsurat mutra cu șublerul, dar chiar nu e cazul să vă speriați.

Cea mai grea zi? A doua după operație. În prima eram prea amețită și oarecum subnutrită, deși îmi dăduseră glucoză în perfuzie, ca să îmi amintesc mare lucru. Da, veți înghiți sânge și îl veți voma. După care veți simți mama foamei, așa că ar fi bine să aveți un pahar cu lapte sau ceva similar pe aproape. Nu veți reuși să mâncați mare lucru cu seringa Guyon (una imensă, cu care îți împingi lichide (inclusiv medicamente) în gură, între dinți și obraz). Dar se calmează stomacul.

Nu vă lasă cu părinți, soți și prinți în spital, decât dacă sunteți mici de tot. Și, după părerea mea, e un lucru bun. Ne-am cam ajutat între noi, și pacienții se vizitează și se ajută între ei: când m-au adus în salon (da, pe picioarele mele), în 10 minute aveam o rolă de prosoape de la o domnișoară care venise la scos șuruburi, pentru că „batistele nu-s suficient de absorbante” și capul legat cu bandaj de compresie de la colega de salon, care chemase și rezidentul să mă lege. E incredibil cât de repede te ridică în picioare faptul că nu-ți duce altcineva lingurița în gură. Bine, nici tu nu prea reușești, dar te străduiești, iar eu și colega de salon făceam cu rândul la oglindă.

Nu ca să ne vedem mutrele (erau umflate și vinete, la mine mai mult vânătă, la ea mai mult umflată), ci ca să ne nimerim gura, pentru că, în primele săptămâni, mai ales din cauza inflamației, o bună parte a feței e amorțită. Eu îmi mai simt încă bizar buza de jos și o parte din bărbie, și se pare că s-ar putea să rămână așa până se scot șuruburile și plăcuțele.

Din momentul în care te văd ținându-te pe picioare și mâncând cu greu, dar pe gură, nu intravenos, încep să te pregătească de externare. Și, credeți-mă, m-am bucurat din cale-afară. Am fost operată miercuri, iar vineri am plecat acasă. Urrrrrraaaaa.

Ce e mai greu acasă decât la spital? Luatul medicamentelor și pusul elasticelor. Mi-am pleznit buzele cu ele de nenumărate ori. Din fericire a avut cine să îmi injecteze antibioticele, deci nu m-am chinuit decât cu fierul și relaxantul muscular, zdrobite și amestecate în ceai sau suc de mere amestecat cu banane.

Elastice, gutieră, sârme. Elasticele se leagă de cornițele brackeților de la aparatul ortodontic, sau de niște șuruburi înfiletate în os, dacă nu se poate altfel. Sunt obligatorii cel puțin două săptămâni, pentru că musculatura facială e atât de puternică încât poate să tragă aiurea oasele nesudate. Mie mi s-a recomandat să le scot când mănânc și când vorbesc și să le schimb zilnic. Ce e gutiera aia? Practic, e echivalentul ortognatic al atelei. Se prinde cu sârmă de aparatul ortodontic. Se poartă patru-șase săptămâni, e îngrozitor de enervantă, se adună mâncare sub ea și nu te lasă, cu cele mai bune intenții, să deschizi gura ca înainte.

Inflamație și vânătăi: grosul inflamației a trecut în vreo două săptămâni. Vânătăile m-au ținut, în schimb, aproape două  luni, de m-a întrebat vânzătoarea de la magazinul de vizavi dacă sigur n-am pățit nimic rău. Nu, doamnă, am pățit foarte bine, deși nu pare, la prima vedere.

Că veni vorba, spălatul pe dinți: perie moale, pastă de dinți și irigator bucal sau o seringă Guyon cu apă de gură, diluată sau nediluată. Eu nu am avut irigator, m-am descurcat relativ ușor cu seringa, dar voi alegeți ce vi se pare mai ușor. Cel mai simplu e să te apleci deasupra chiuvetei și să împingi pistonul seringii sau să pornești irigatorul.

Mâncarea: supe, creme, piureuri, ceai, lapte, chefir, creme, piureuri, creme, piureuri și, după ce ați terminat cu elasticele, carne moale dată prin chopper sau mașina de tocat, papară moale, chestii care nu trebuie mușcate (în prima fază). După ceva vreme, cam ce puteați mânca înainte, cu aparatul ortodontic pe dinți (nelipicioase, fără os, știți voi).

Cremă de hribi cu smântână dulce și lapte

Publicat pe de
3

Habar n-am cum se face crema asta la restaurant, dar văd că nevoia mă învață cel mai bine.

DSC_0068

Așadar, ingredientele:
100 g de hribi opăriți și congelați (că din ăștia am avut)
2 linguri de smântână de gătit (în principiu, e același lucru cu smântâna de frișcă, dacă aia nu are zahăr)
200 ml de lapte
1 cățel de usturoi
1 linguriță de unt
sare
cimbru

Fabricație:
Călim 2 minute usturoiul în unt. Adăugăm hribii. Mai călim 2 minute. Evident, dacă folosim hribi proaspeți sau neopăriți, îi lăsăm mai mult, că nu vrem să îi mâncăm cruzi. Iar dacă avem doar ciuperci de pășune (champignons, dar nu m-am putut abține, din cauză de deformare profesională), merg și alea, dar ar fi și mai bune cu câțiva hribi uscați rehidratați. Dacă se poate, în lapte fierbinte, pe care îl folosim la cremă.

Turnăm hribii în blender împreună cu smântâna. Facem bzzzzzzzzzz până ne place consistența. Adăugăm sare, cimbru. Turnăm laptele fierbinte. Continuăm să bzzzzzz. Dacă vrem să mai lungim crema, mai punem lapte, mai dăm cu bzzzzz.

Gata. Mâncăm. Poftă bună, lene ușoară.

Păstârnac. Piureu. Cremă. Cu orice.

Publicat pe de
2

Ăia care mă cunosc foarte bine știu deja că nu mă omor nici după cartofi, nici după orez. Nu că nu mi-ar place gustul, dar organismul meu refuză amidonul și basta. Așa că am fabricat cel puțin țelină pai, chipsuri de morcovi, piureu de dovleac și pilaf de hrișcă.

Eh, săptămâna trecută am dat prin piața mea favorită (Ion Meșter, Mănăștur), pe la unii din furnizorii mei favoriți, și m-am întors cu dovleac (tăiat de doamna cofăriță direct în piață, că na, sunt mai bleagă zilele astea), morcovi și păstârnac.

Dovleacul vi l-am povestit, morcovii i-am pus la leveșă (și o cremă rapidă de rădăcinoase, din supă și rădăcinoasele fierte în ea).

DSC_0062

Păstârnacul (2 bucăți mari, cam cât antebrațul meu (mititel) de lungi) l-am copt într-un vas de sticlă termorezistentă cu capac (dar cred că  nu tușește nici în vreo tavă sau vreo cratiță), dat cu puțin ulei (2 lingurițe), cât să se prindă sarea și chimionul de el.

Și l-am mâncat în două variante: piureu cu smântână dulce și lapte (că nu-mi mai ajungea smântâna) și cremă cu leveșă degresată de găină și puțină smântână.

În poză e piureul, cu fleica la cuptor pe care nu pot încă să o mănânc netocată în chopper.

Luați de testați, că mie tare bun mi s-a părut.

Ce poți face cu două ouă (2): cremă de zahăr ars cu juma’ de pară

Publicat pe de
6

Așadar, azi, prietene burlac, învățăm să păcălim fetele cu dulciuri.

Sigur ai 2 ouă, 2+2 linguri de zahăr (că doar nu bei cafea fără zahăr, nu?), o cană de 250 ml de lapte și jumătate de pară. Ca reper, e una din cănile alea promoționale pe care le-ai primit de la serviciu, din care bei bere, ceai, vin, apă plată și lămâie, din cauză că fosta și-a luat seturile de pahare cu ea când a plecat.

DSC_0066

Cel mai greu lucru e să arzi zahărul, pentru că, în ciuda numelui, nu-i voie să îl arzi. Iei o crăticioară, de tipul celei pe care ți-a dat-o mama când ai plecat la facultate. Pui 2 linguri de zahăr în ea, o pui pe focul cel mai mic de la aragaz, dat la minimum, iei o lingură și păzești cratița amestecând, până zahărul devine lichid și maro deschis. Rotești, dacă îți iese (mie nu mi-a ieșit ultima dată), cratița ca să îmbraci pereții cu zahăr ars. Dacă nu, mere și-așa. Tai jumătatea de pară în felii subțiri și le așezi frumos pe fundul crătiții.

Bați cele 2 ouă cu celelalte 2 linguri de zahăr, până se dizolvă. Torni laptele peste ele și mai bați puțin. Torni amestecul în cratița cu zahărul ars mai cu grijă, să nu miști para. Și dacă ai mișcat-o, nu-i bai, femeile-s iertătoare dacă le dai desert. O așezi într-o tavă cu apă caldă. Dai la cuptor și aștepți vreo 40 de minute, să se lege crema. O să fie gelatinoasă, dacă o apeși în mijloc, când e gata.

Să îmi spui cum a fost și de câtă muncă de convingere ai scăpat.

Piureu/cremă de dovleac cu cacao și ardei iute

Publicat pe de
5

Pentru că bucătarul leneș e, din motive chirurgical-ortognatice, la regim lichid și semi-lichid, așteptați-vă la tot felul de rețete improvizate din orice se poate lichefia și stropși.

DSC_0054

Baza e, de regulă, o leveșă, pe care o găsiți aici, cu ingrediente cu tot. Dacă nu aveți chef să faceți leveșă, merge și o supă de cub sau, și mai bine, dacă aveți noroc și Lidl în oraș, supă la conservă/borcan. O fi și în altă parte, dar n-am văzut eu. Eu am fabricat și congelat, pentru că nu trebuie păzită. Carnea și zarzavaturile le-am stropșit și pe ele și le-am halit ba sub formă de piureu, ba sub formă de supă.

Așadar, ingredientele:

4-5 felii de dovleac (dacă aveți de unde alege, nu din ăla de plăcintă, lunguieț, că e prea apos și dulce)
supă (dacă vreți cremă, nu piureu)
200 ml de smântână dulce (de gătit)
sare
1 cățel mic de usturoi
1 pișcătură de cacao cu ardei iute (dacă nu aveți amestecul ăsta, și probabil nu îl aveți, luați cacao și boia iute)

Metoda de fabricație:

Coaceți dovleacul. Dacă sunteți în stare post-chirurgical-ortognatică, la fel ca mine și dacă tot vă apucați, coaceți un dovleac întreg (în felii) și congelați-l fără coajă în pungi de câte o porție-două, că o să vă pară bine.

Dați smântâna în clocot cu cățelul de usturoi tăiat felii. În condiții normale de gătit, aș fi zis să puneți usturoiul la copt cu dovleacul și să îl scoateți când e păstos. Dar astea nu-s condiții normale și, să fiu sinceră, vă va fi foame cam tot timpul, pentru că vă veți plictisi de mâncat înainte să vă săturați…

Turnați dovleacul în blender. Turnați smântâna peste el, împreună cu usturoiul. Dacă vreți să faceți cremă, turnați și supă, cam câtă trebuie ca să poată fi băută ușor. Adăugați sare, dacă e musai. Pentru mine a ajuns cea din leveșă. Adăugați și cacaoa cu ardei iute (reiau, se poate înlocui cu o pișcătură de cacao și una de boia iute, pentru că eu am primit condimentul ăsta cadou și pe aici încă n-am văzut).

Porniți blenderul, pasați totul, turnați în boluri, luați o linguriță și începeți aventura. La sfârșit veți avea, probabil, mustăți portocalii, dar și un stomac plin și niște papile gustative fericite.

Poftă bună și sănătate.

… dar cu piure de mazăre

Publicat pe de
1

Actualizare post-ortognatică (16 octombrie), pentru bi-max babes, că e musai:

Mărim cantitatea de smântână la cca. 150 ml (eventual o înlocuim cu smântână nefermentată), o fierbem, cum am zis și alaltăieri, cu doi-trei căței de usturoi tăiați felioare și pasăm mazărea cu blenderul până devine o pastă fină. Dăm orice fel de carne gătită prin chopper, o turnăm peste mazăre, mai pasăm o dată. Mâncăm cu lingurița și cu răbdare, eventual cu oglinda în față, pentru că buza de jos e încă amorțită puțin.

Așadar, orice, dar cu mazărea stropșită de care vă povesteam acum câteva zile. Pentru că e bună rău. În cazul din imagine, cu aripioare de pui cu rădăcinoase la cuptor. Că deh, iese bine contrastul în poză. Dar ar merge la fel de bine cu cârnăciori cu piciorușe din scobitori, costițe sau fleică de la Mureșan.

Ingrediente (pentru două porții):

300 g de mazăre (proaspătă sau congelată, dar în primul caz durează un pic  mai mult fiertul)
2 linguri de smântână foarte grasă (aia vărsată, de Lechința, de 35%, merge foarte bine)
1 căciulie mică/medie de usturoi (în funcție de capacitatea fiecăruia)

1-2 morcovi
3-4 aripioare de pui fasonate, adică ultimele două segmente, cele care au ceva carne pe ele, că vârful e bun doar de zamă)
sumac, chimion (arăbesc, nu confundați cu chimenul), sare, piper

Metodă de fabricație:

Începem cu puiul, pentru că durează mai mult. Așadar, morcovii spălați și curățați de coajă (dacă e nevoie), se taie în bucăți de cca. 2 cm, dar vă orientați și voi în funcție de grosime (ai mei erau mici, de vară, așa că n-au trebuit despicați). Se picură pe ei puțin ulei, cât să se prindă condimentele, se condimentează cu chimion și sare și piper, se scutură bine și se pun în vasul de dat la cuptor. Aripioarele spălate și uscate cu un prosop de hârtie se condimentează cu aceleași trebușoare, plus sumac.

Se dau la cuptor (190 grade la ăl electric, cu restul vă descurcați voi). Dacă vi se pare că se arde, reduceți, evident, că sunteți eficienți și inteligenți, temperatura.

Când a început puiul să se rumenească, fierbeți mazărea în apă cu sare. Usturoiul îl dați la cuptor, pe o bucățică de folie de aluminiu pusă lângă tava cu puiul, tăiat la rădăcină, și îl coaceți până se face pastă (iese singur din coji, sub formă aproximativă de mujdei, la prima apăsare). Scurgeți mazărea, o zdrobiți cu ce aveți (blender, furculiță, zdrobitor de cartofi), fără a o face pastă, adăugați smântâna, usturoiul copt, sare (dacă mai trebuie) și piper.

Puneți pe ce farfurie aveți, turnați un pahar de vin. Mâncați, beți și vă veseliți.

wpid-dsc_0138.jpg

Poftă bună, lene ușoară.