Ce (nu) poți face cu două ouă (9): gazpacho dintr-o roșie

Pe principiul pui nu pui și mănânci ce pui, iubite holtei, ouă nu pui, că n-ai. Dar îi dai fetei supă de detox. Sau nu, dacă pui și-un sandviș cald cu brânză maturată pe lângă ea.

20170720_183127

Iei 1 roșie cât un pumn de femeie finuță (vreo 250 g), 2 castraveți cu semințele scoase, unul pentru gazpacho, altul, cubulețe, pentru ornat, ulei de măsline, sare, piper, usturoi, busuioc, oregano și ceva brânză tare, maturată și rasă, după gustIei blenderul ăla de tip băț și faci roșia și unul din castraveți praf, după ce le-ai hăcuit puțin, evident. Adaugi condimentele. Dai la frigider. Faci un sandviș, torni supa-ntr-o cană și-o ornezi cu cubulețele de castravete. Felicitări, ai făcut o fată fericită. Dacă ești ușor masochist și vrei și tu, dublezi cantitățile.

Evident că acesta e gazpacho à la moi, rețete clasice se găsesc pe net.

PS: dacă nu te-apuci de ea berbecește, ca mine, și nu trebuie să cauți prin frigider și dulapuri, durează cam 5 minute toată distracția, minus sandvișul cald.

Anunțuri

Ce poți face cu 2 ouă (8): pită-n bundiță

Să presupunem, dragă holteiule, că ai fost la 1 bere cu băieții  (bineînțeles că nu mai multe). Acum ți-e sete, deși credeai că berea hidratează, ești fotofob și te cam strânge cutia craniană. Și crăpi de foame.

Iar în frigider ai două ouă pe care le bați pentru papară. Și când te uiți mai bine, pita e cam tare, pentru că, fiind băiat mare, nu ai ascultat-o pe maică-ta, și nu ai băgat-o înapoi în pungă, că știi tu mai bine.

Ce te faci? De ieșit din casă nici nu poate fi vorba, că aseară ți-ai pierdut și ochelarii de soare. Și e cam senin și luminos pe-afară.

Păi e simplu. Dacă nu ai cumpărat pâine feliată, o feliezi. Grijă la degete… Iei o tigaie. Iei niște ulei cumpărat de maică-ta când a fost în inspecție. Il torni în tigaie. Până se încinge, îmbraci tricoul de meșterit la mașină, ca să nu îți faci tratament cu ulei fierbinte la covorașul de pe piept. Dai pita prin ouăle bătute și o pui cu grijă și o furculiță în tigaie. După ce e rumenă pe o față, o întorci pe cealaltă. O scoți și o mănânci*.

* tot procesul durează mai puțin decât îți ia să citești ce am scris. 

Ghidul bucătarului econom (2): șnițele cu două panade, din două regnuri

wp-1472727915576.jpgAsta n-a fost economie intenționată, pe cuvânt de onoare. Nu  mi-a ajuns pesmetul pentru toate șnițelele din regnul animal, și mi-a rămas panadă în plus, drept pentru care am trecut la regnul vegetal.

Panada 1 e prima pe care-am învățat-o și pe care-o găsiți la necomplicarea mâncărurilor simple, făină, ou bătut, pesmet amestecat cu cimbru.

Panada 2 (aluat de bere, de fapt) e o struțocămilă de ou bătut rămas în plus, bere, același cimbru, sare și făină furată parțial de la vecina din capitală, de unde mai aflați și ce-am aflat eu de la bunica, și anume că uleiul de șnițele e încins când picătura de ou bătut se ridică instantaneu la suprafață.

Cât despre regnuri, cel animal a fost porcin, sub formă de mușchiuleț (sau fileu, dacă sunteți mai prețioși), iar cel vegetal, ardei, pentru că și deoarece mi-am amintit că există pe lume și tempura care-i tot un fel șnițel japonez. De care voi mai face cât de curând, pentru că a bătut la popoul regnul animal într-un mare hal.

 

Ce poți face cu 2 ouă + 1 ungur: pui pe sare

AVERTISMENT:
Dacă vi se pare că această postare este naționalistă, vă înșelați. Grav. E scrisă cu permisiunea ungurului, pentru că suntem hoveri vechi și ne permitem, iar majoritatea glumelor sunt ale lui, nu ale mele.

Așadar, cu 1 cu ungur + 2 ouă pui ouălelelele la locul lor. Pentru că, zice el, este dintr-o nație carnivoră de pe vremea când umbla călare spre Europa, cu arcul în spinare și carnea sub șa, ca să găsească alți unguri stabiliți deja în Ardeal. Și pentru că l-a învățat doamna mama sa o singură mâncare de holtei, extrem de leneșă și eficientă.

Care mâncare constă din sare de un deget pe fundul tăvii învelite-n folie de aluminiu ca să nici nu mai trebuiască să o speli, pulpe de pui câte încap în tavă neînghesuite, cuptor și puțintică răbdare. Și oareceva povești cu pești și alte animale fantastice. Nu există poze cu produsul finit, că era târziu și s-au mâncat destul de repede, iar pe când m-am trezit, ce rămăsese nu mai era fotogenic.

Acuma, dacă eram de capul meu, dar m-a făcut să promit că nu mă bag, pulpele alea ar fi fost împănate cu usturoi. Dar mă voi răzbuna la următoarea vizită. 

Noa, care holtei îți faci curaj?

 

Păstăi cu lene și roșii uscate

20160616_144637.jpg

Cum unora, leneși cum îi știți, le era cam lene, iar munca-i aștepta după colț, au întreprins cele de mai sus cu câte trei paragrafe traduse între etape, astfel:

  • curățat și spălat 500 g de păstăi (fasole verde, dar galbenă, după cum se vede-n poză)
  • pus apă cu sare la fiert (tradus trei paragrafe)
  • opărit fasolea (tradus 5 paragrafe)
  • topit unt, mărunțit ultimele trei felii de roșii uscate în ulei, zdrobit ardei iute-iute
  • sotat rapid fasolea cu sare și cele de mai sus, plus caperele rămase pe fundul borcanului
  • 2 ochiuri în picăturile de ulei rămase în borcan
  • jucat puțin cu ochiurile, fotografiat, mâncat

Și acum cine mai muncește?

Poate voi, că eu…

 

Ce poți face cu 2 ouă (7): ochiuri cu de toate

20160420_101500.jpg

Am stabilit deja că în orice casă de holtei sunt ouă, brânză, cârnăciori de vreun fel, și vreo două roșii de trântit lângă brânză și ceapă.

Dacă a uitat precedenta și niște roșii uscate conservate în ulei, și mai bine. Dacă nu, merge și fără.

Așadar: tai cârnăciorii felii (în cazul de față, din ăia cu cașcaval), îi arunci în tigaia încinsă cu vreo 2 lingurițe de ulei în ea. Spargi cele două ouă peste ei, reduci focul și pui un capac. Dacă vrei. Dacă nu, e bine și fără, dar mie așa îmi place. Când sunt gata, sfărâmi un pic de brânză pe deasupra, și le dai cu sare și piper. Tai două roșii, le dregi cu sare, piper, cimbru, ulei, ce mai vrei tu, iei o felie de pită (dacă nu ții la siluetă) și mănânci cu poftă.

 

 

Cum se alintă leneșii: pseudo-pelmeni cu aluat de colțunași autohtoni și formă de tortellini

Eh, vin momente din alea în care, oricât ți-ar plăcea să traduci (și traducerile ie viața mea, la propriu și la figurat), îți vine să dai cu computerul de toți pereții, când înșiri aceleași trei atribute în altă ordine a mia oară. Și te apuci de spălat vase (bleah) și de făcut mâncăruri care îți iau mai mult de jumătate de ceas, ca să fii sigură că nu trebuie să te întorci degrabă la marketingheză.

Paranteză cu notă pentru copywriteri și marketingi:
Dacă ai un produs cu adevărat inovator, laudă-l cât poți și cât mai frumos.
Dacă vinzi cuie, scoabe și piroane (nu e ăsta produsul, dar e la fel de obișnuit), apoi toți știm la ce se folosesc, și ne interesează să nu se îndoaie când dăm cu ciocanul, să intre în perete și să țină ce au de ținut.
Cu cât îi pui mai multe floricele de genul
„perfect adaptat pentru pereți din beton armat, compactat prin vibrații sau pentru pereți de cărămidă executată manual sau industrial” cu atât mai mari sunt șansele să mă duc la unul la fel de bun sau mai slăbuț, care îmi zice doar la ce i-s bune cuiele, scoabele și piroanele.

Acestea fiind zise, înapoi la colțunașii noștri.

Care, să v-o spun pe aia dreaptă, nu-s nu știu ce mare filosofie. Sunt colțunași rusești, iar bucătăria rusească nu e faimoasă pentru rafinamente decât când e vorba de pită neagră. Și din ea, nu le duc dorul decât pitelor negre și foarte negre, untului la chil din piața de la gara Kievskaia și zișilor pelmeni. Care, dacă e să fiu sinceră, sunt un fel de verișoare perișoare în aluat, rudă bună cu colțunașii, ravioli și mama minunii mai știe ce alte lucruri de genul ăsta. De ce îmi plac, habar n-am. Dar îmi plac de mă usc de pe picioare. 

De ce-s ăștia pseudo-pelmeni? Păi pentru că n-am vrut să încerc rețetă nouă de aluat, și am reluat-o pe aia de la tanti Silvia (Jurcovan, biblia mea gastronomică). Așadar, am făcut o fuziune de basses cuisines russe et roumaine și a ieșit bine. Foarte bine.

Din cam jumătate de kilo de carne tocată de porc și vită, am făcut în chopper (și de lene, și pentru că era tocată cam mare) un amestec cu ceapă, oleacă de cimbru (ăsta nu corespunde tradiției, fi-v-ar spurcăciunea aia de mărar să vă fie de nas, că am căutat cimbru de mi-a ieșit pe ochi prin Moscova), sare și piper (mult, că dacă nu-s pipărați, din punctul meu de vedere, nu există). Din ce mi

Am reluat rețeta de aluat de colțunași, mi-am dat seama că forma de tortellini e foarte ușor de făcut dacă nu s-a uscat aluatul prea tare, și m-am ales cu un vis împlinit.

Mă îndop de două zile cu ei, deocamdată în leveșa de limbă de vită (rețeta e aceeași ca pentru leveșa obișnuită, sub condiția să fi spălat bine de tot limba de vită și să o fi frecat cu sare și cu ce mai știți voi că se curăță și să fi pus morcovii, petrinjeii și țelera abia după ce a fiert limba în apă cu sare vreun ceas bun). Mai încolo am să-i ung cu unt și, dacă ies din casă, cu smântână grasă.

Ceea ce vă doresc și domniilor dumneavoastră. Și să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

Prăbușirea doamnei Pavlova, o maioneză tăiată și bucătarul leneș

Să începem cu începutul, adică prima Marțolea, aia de ieri. Din lipsă de inspirație și o conopidă pe cale să se ofilească, a zis bucătarul leneș să facă o maioneză pentru conopidă. Și dacă tot s-a apucat, să vadă cum e mai ușor, cu lingura (că așa zice mumă-sa), ori cu mixerul (că așa zice lenea). S-a tăiat. Prima dată în ultimii 15 ani. S-a tăiat.

Așa că a rămas cu 3 albușuri pe cap, pentru că, în loc să dreagă maioneza cu un gălbenuș nou, a dat-o în mama minunii de treabă, a luat alt gălbenuș și a băgat mixerul în el.
Așa că a scos o rețetă tradusă demult din revistă, a adăugat la albușurile bătute spumă tare 175 g de zahăr, pe rând, 1 linguriță de oțet și juma’ de lingură de făină, la sfârșit, a făcut un cuib rotund pe o coală de hârtie de copt, și a l-a dat la cuptor, la 130 de grade, vreun ceas.
Ei, după asta au început prăbușirile Pavlovei. Întâi s-a rupt la scosul din tavă, apoi s-a prăbușit sub iaurt și fructe, și am ajuns din nou la concluzia că mai bine mă las de prăjituri, că nu le înțeleg deloc, iar dacă ăia au zis frișcă bătută, aia trebuie să pun.
Pe scurt, bună a fost, frumoasă ba. Aș fi putut să pun o poză din unghiul potrivit și să zic că a fost minunată, dar așa minciuni nu știu să spun.
Deci bună, nu frumoasă, după cum se vede mai jos.

image

Ce poți face cu două ouă (6): sparanghel flamand

Flamand de Flandra, nu flămând, că de foame ține ca mămăliga, până vezi un cal alb. Sau un beanveu.

image

Așadar, iubite holtei, vrei să o amăgești că știi să faci finețuri gastronomice? Și e sparanghel românesc la Lidl? Păi pune mâna pe o legătură, sacrifică două ouă prin fierbere și două linguri de unt prin topire (și să nu îndrăznești cumva să pui altceva, că îți rup degetele).
Desfă legătura, taie puțin din capetele dinspre rădăcină, fierbe sparanghelul în apă cu sare, fără să îl înmoi fleașcă.
Scoate-l, scurge-l, pune-l în farfurie, rade ouăle fierte peste el, toarnă unt și presară cu sare și piper. Cred că ăla de restaurant are și pesmet prăjit, dar cine găsește așa ceva în casă de holtei?
De ce te-ai osteni? Păi zic unii că e afrodiziac, așa că s-ar prea putea să vrea să îți vadă colecția de timbre, mai târziu…

Ce poți face cu două ouă (5): pseudo-blinele dintr-un ou

Pseudo pentru că voi fi anunțată, cu certitudine, că se fac din făină de hrișcă și-s mici cât cele americane. În realitate, vorbiți despre blinî. Da, una din rețetele clasice e cu făină de hrișcă, drojdie, și-s cât fundul tigăii, deloc mici. Dacă vreți tradiționalisme, apoi doresc să vă informez că se fierb în apă sau lapte, iar apoi se dau la cuptor, rulate sau sub formă de tort cu umplutură dulce ori sărată. În realitate, tiotea Paraska le face cu ce are, inclusiv făină de grâu. Iar blinciki e diminutiv, preluat de moldovenii post-sovietici sub formă de blinele.

Și dintr-un ou pentru că ajung pentru doi oameni, iar voi sunteți inteligenți și știți să înmulțiți, dacă sunteți mai mulți.

Acestea fiind zise, să știți că am furat jumătate de rețetă, după cum urmează:

  • 1 ou (obligatoriu, deci nu l-am furat)
  • zeama și coaja rasă de la 1/2 mandarină (furată)
  • 150 ml de lapte bătut (furat de la colegele de facultate, acum o mie de ani)
  • 4-6 linguri de făină, din alea cu vârf
  • 2 lingurițe de miere
  • 1/3 pliculeț de praf de copt
  • 1 pișcătură de sare
  • unt

Apoi:

  • 150 g de Iute de Sebiș, brânză frământată pusă la iuțit, cum ar veni
  • 2 linguri de miere
  • 1 linguriță de chimen prăjit în tigaie

Bateți toate ingredientele lichide și coaja de mandarină cu telul. Adăugați făina, treptat, până obțineți un aluat cu textură de smântână groasă. Adăugați praful de copt. Unii zic că trebuie lăsat aluatul la hodină, eu nu l-am lăsat, voi faceți cum credeți.

Ca să nu avem vorbe de scădere, cantitatea de făină e inexactă cu un scop, la clătite și blinî: ce absorb lichidele depinde de calitatea și tipul făinii.

Încingeți tigaia. Ungeți-o cu o alună de unt înainte de fiecare serie de blinele. Dacă sunteți obsedați ca mine, o și ștergeți cu un prosop de hârtie între serii. Luați un polonic mic și turnați cu el buline de aluat în tigaie. Dacă vi se pare că-s prea groase, lățiți-le puțin cu fundul polonicului. Iar dacă nu vă ies perfect rotunde, vă garantez că se mănâncă și așa.

Ați terminat? Până se răcesc puțin, amestecați brânza iute cu mierea și chimenul. Dacă nu vă place ideea, înlocuiți cu ce vreți voi (dulceață, miere, brânză de veci îndulcită, urdă). Faceți o poză, puneți-o pe Facebook.

Mâncați cu poftă.