Arhive etichetă: varză călită

Varză (oarecum) călită

Publicat pe de
Răspunde

Ai juma’ de verzișoară, nu verde, ci roșie, care e, de fapt, mov și lasă zeamă turcoaz.

Ai juma’ de conservă de mazăre, pentru că restul l-ai halit, ca obsedata, cu lingura, direct din cutie (și ți-ai amintit că te-ai întrebat vreo trei ani lungi ce ambalajele lui fasole se fac din oțel, până te-a pocnit revelația clătind, pre-reciclare, o conservă).

Ai ceva jambon.

Toci varza, o condimentezi cu sare* cu piper roz rămasă de la altceva, o lași deoparte și, între timp, cubulizezi** jambonul, arunci mazărea (fără zeamă) peste cele de mai sus, amesteci și dai la cuptor (180°C) până se înmoaie varza.

––––––––-

* grijă la sare, varza scade mult, nu sări calul când condimentezi

** cuvânt inexistent, dar sunt filoloagă, îmi dau voie

Meditație pe pită/varză

Publicat pe de
1

20180903_134308.jpg

Nu știu alții cum or fi, dar eu, când nu-s bine, fac pâine. Acum nu-s. O să fiu. Mai încolo.  Până atunci toc varză pentru călit și meditez la Verbele auxiliare ale inimii (Peter Esterhazy), de unde-am învățat câte nu spunem niciodată sau prea târziu. În principal din orgoliu, de rușine sau de frică.

Pita e focaccia ardelenească, pentru că nu cred că i-ar trece vreunui italian prin cap să bage pastă de ardei în ea. S-a luat o rețetă de focaccia dintr-o revistă pentru care am tradus, s-a constatat că n-aveam nici roșii uscate, nici măsline dar, când am deschis frigiderul, mi-a sărit în ochi borcanul virgin cu pastă de ardei. Pe care l-am deschis. Dacă mi-aș aminti și de unde e, ca să mai cer, ar fi perfect. Dar…

450 g de făină albă (eu folosesc tipul 650)
10 g drojdie proaspătă
3 linguri de ulei de floarea soarelui presat la rece
300 ml apă călduță
1/2 linguriță de zahăr
1 linguriță de sare
1 lingură de pastă de ardei
oregano de tufă de balcon, sare de mare

Pașii de urmat sunt, în mare, cei de la pâine: frecat drojdie cu zahăr, turnat în craterul din făina din castron, adăugat puțină apă călduță, verificat dacă face spumă, adăugat sarea, restul de apă și uleiul. De data asta, pentru un control mai bun al aluatului, care e mai moale al meu de pâine, l-am scos pe planșeta înfăinată și l-am frământat acolo, după care l-am uns cu ulei și l-am lăsat la dospit. A fost de treabă, a dospit și s-a dublat, l-am scos, l-am întins, l-am uns cu pastă de ardei și l-am rulat. După care am tăiat ruloul în două și am întins cu degetele două lipii, care s-au spart frumos, ca să se vadă pasta de ardei. Conform instrucțiunilor, mi-am folosit degetele ca să fac model artistic, am presărat cu sare de mare și oregano. Am mai stat 10 minute să mai dospească și am copt (cam 30 de minute la 200 de grade cu ventilație).

20180904_190140.jpg

Dacă n-ați călit varză ardelenește, nici să nu-ncercați dacă nu sunteți în dispoziție meditativă. Durează tocatul, dar mai ales călitul în ceaun gros de fontă, la foc mic, cu capac. Iese, evident, fenomenal, dar mai bine nu vă apucați dacă vă grăbiți.

Megachifteaua de seară

Publicat pe de
Răspunde

Dezghețară unii leneși pe care îi cunoaștem niște (500 g) carne tocată  de porc de casă, cu gândul să facă niște chiftele la cuptor. Dar, până să se dezghețe, se făcu târziu, lovi și lenea împreună cu dilemele clienților de pe alt fus orar, unde era mai devreme și… se observă că zero ouă, zero pită…

Așa că se deturnară chiftelele în două megachiftele, după cum urmează: se frământă carnea cu vreo 6 căței de usturoi de grădină  (mai mititel la căpățână), 2 mânuțe de-ale mele de pesmet cu cimbru înmuiat în vin roșu, pastă de tomate de la Home Garden (foarte bună), care trebuia terminată, încă puțin vin roșu și se dădu la cuptor în două forme de ceramică, nu mai țin minte cât, cam o oră, probabil, la 180°. Ieși ce se vede și încă o megachiftea pătrată. Cu varză roșie călită și ea, de lene, tot în cuptor.