Cum faci accidental reducție de vin roșu cu dulceață de portocale? Foaaaarte simplu, din neatenție.
Mai întâi gătești ficatul în tigaia de fontă cu maximum 1 lingură de ulei, apoi stingi tigaia cu 1 pahar de vin roșu și 1 linguriță de dulceață de portocale și cât ai sărat și piperat ficatul, zbang, ai uitat cât e de încinsă tigaia și aproape ai ars zeama. N-ai ars-o, dar ai făcut reducție accidentală la foc mare, absolut nerecomandabil.
Nu. Nu m-am lăsat de mâncat. Dovezi.
Ce caută gutuia acolo, ziceți? Sub formă de un vârf de linguriță de dulceață la două linguri de oțet balsamic face un fel de glazură (dacă așa i-o zice) peste niște grătare.
Dar să începem cu începutul.
Ieri, pe vremea asta, doamna leneșă cădea, lenevos, din picioare de foame. Cu frigiderul de acasă gol. Drept pentru care, cu creierul în vacanță și spinarea deja îndreptată de domnul terapeut, s-a oprit la magazin, să vadă ce găsește grătăribil pe repede înainte, ca să nu deguste vin pe stomacul gol și să i se urce prematur la cap.
A luat (pe cap de mesean):
Pentru că stă la bloc și, la ultima tentativă de grătare pe cărbuni, a stat cu sufletul la gură că or suna vecinii la pompieri când văd ce flamă scoate tăvița aia cu cărbuni de unică folosință, a aprins focul la aragaz, a pus grătarul pe el (și își dorește mult unul din fontă cum a văzut aici), și a trântit feliile de carne pe grătar. Nefiind ele multe, a înghesuit între ele sparanghelul spălat și subțiat prin ruperea vârfurilor și despicare în două a tulpinilor.
A scos sparanghelul ușor înmuiat, cât să îl simți la mușcătură și, până l-a dat cu un praf de sare și piper, a lăsat încă câteva secunde pe fiecare parte pieptul de porc, sărat și uns cu amestecul de marmeladă de gutui și oțet balsamic.
Și-a mâncat și bine i-a tihnit. Ceea ce vă dorește și dumneavoastră, cât mai des. După care a degustat vin, și i-au plăcut vreo două-trei, ceea ce, de asemenea, vă dorește și dumneavoastră. Pentru detalii despre unde și cum, poftiți înapoi în timp, în ziua de alaltăieri.
PS: Vegetarienii și cei care nu mănâncă carne cu vagi urme de grăsime care să se topească să dea sparanghelul prin ulei de măsline sau unt topit înainte să îl pună pe grătar.
Parcă mai ziceam pe undeva că mâncarea mea favorită e grătarul de orice cu salată de orice. Și nu mint. Se face repede, e sănătos (de cele mai multe ori) și gustos din cale-afară. Și dacă mai mergi și la sport după-masă, e prânzul ideal. Iar dacă vă întrebați ce e cu prezentarea a la Jamie Oliver, iacă e din cauză că pe când mi-am dat seama că ar fi bine să le dau și altora idei, rămăsese prea puțină salată fotogenică pentru orice bol din casă.
Azi avem pe listă următoarele ingrediente (pe cap de mesean):
Mușchiulețul l-ați tăiat, da? Bun. Încingeți grătarul (de aragaz sau de care aveți, dacă sunteți mai norocoși), ungeți mușchiulețul cu o picătură-două de ulei de măsline, pentru că e carne slabă, trântiți-l pe grătar. Lăsați-l până își schimbă culoarea până la jumătatea grosimii, întoarceți-l pe cealaltă parte. După ce și-a schimbat culoarea și pe cealaltă jumătate din grosime, luați-l de pe grătar și înveliți-l 5 minute în folie sau acoperiți-l cu ce aveți.
Până se frige mușchiulețul, spălați salata, uscați-o puțin pe un prosop de hârtie, rupeți-o bucățele. Amestecați muștarul cu oțetul și uleiul. Nu vă înșelați, n-am zis nicăieri să puneți sare și piper. Eu n-am pus și tare mi-a plăcut.
Scoateți mușchiulețul de unde l-ați ascuns, sărați-l, pipărați-l și tăiați-l fâșioare. Așezați-l peste salată. Mâncați-l. La mine durează mai mult mâncatul decât gătitul, în cazul de față, ceea ce vă doresc și domniilor voastre.
Poftă bună, lene ușoară.
Dacă mă întrebați pe mine, cea mai bună mâncare e grătarul cu salată. Grătar de orice, cu salată de orice. În speță, din cele de mai jos:
Ingrediente:
ficat de vițel
vermut alb sec
rucola (voinicică)
portocală
sare
piper
Fabricate după cum urmează:
Deși am pornit chitită să cumpăr piept de pui pentru grătar și salată de ce găsesc și deși am cumpărat și pui, nu m-am putut abține, scuzați-pardon, să nu iau și o bucată frumoasă tare de ficat de vițel. Din care habar n-aveam ce-o să fac până n-am ajuns acasă și nu m-a lovit foamea. Rău. Asta însemnând că ar fi fost cazul să se facă repede și foarte repede.
Repedele a însemnat tăiat felia de ficat în fâșii de cca. 2 cm (cam cât grosimea inițială), datul dumnealui prin puțin ulei, încins tigaia-grătar, aruncat ficatul în tigaie, lăsat până se albește până la jumătate, întors, stropit la sfârșit cu un gât bun de vermut alb sec (și aproape naționalist, în sens de Buchetul Moldovei, primit cadou). Asta pe post de să îți fie învățătură de minte să n-ai vin în casă, că improvizezi cu ce ai și iese mult mai bine.
Până să fie gata ficatul, s-a spălat și uscat puțin voinicica (da, rucola, rucola…), s-a desfăcut portocala, s-a tăiat bucățele și s-au amestecat între ele cu oțet balsamic, ulei (presat la rece, nedecantat, dar merge și de măsline, dacă din ăla aveți), sare și piper. Nu singure, că nu-s atât de leneșă încât să îmi fi dezvoltat capacitățile telekinetice, ci cu mânuțele-astea două.
Ficatul? Scos din tigaie, dat cu un praf de sare și unul de piper. Tăiat, mâncat.
Poftă bună, lene ușoară.
Se dau următoarele ingrediente (pe cap de mesean):
2 sfecle roșii foarte mici (vă descurcați voi și cu altele mai mari, că doar știm că nu suntem leneși pur și simplu, ci eficienți, adică leneși inteligenți)
2 pumni de voinicică (rucola, măi, rucola, dar am o zi pruteană)
oțet balsamic, ulei de măsline, sare și piper
Și metoda de fabricație de mai jos:
Coaceți sfecla până se bășică la coajă. După ce ați scos-o din cuptor, luați o pereche de mănuși de menaj, puneți-vi-le pe mâini și curățați-o. Lăsați-o la răcit și faceți-o, apoi, cubulețe.
Spălați voinicica prutenească (rucola). Amestecați-o cu sfecla, uleiul și oțetul balsamic. Sărați, pipărați.
Eu am pus un grătar pe lângă dumnealor.
Poftă bună la lenevit!
Ai zice, la cât le laudă lumea, că-s un lucru incredibil de complicat. Țapă (ardelenește). Nu-s.
Se cer următoarele ingrediente obligatorii:
sare
piper
buruiene provensale sau cimbru sau rozmarin sau oregano. Dacă le-ați ales pe primele, restul sunt de prisos.
2-5 linguri de ulei de măsline
Ingredientele opționale pot fi:
ardei grași
ceapă (verde sau uscată, de care-aveți)
vinete
dovlecei (de care-or fi, dar eu îi prefer pe cei verzi, că au mai puține semințe)
cartofi noi tăiați în felii subțiri
morcovi de vară, tăiați ca și cartofii
usturoi verde
Așadar, să trecem la extrem de complicata treabă (ha-ha-ha).
Se spală tot ce-i vegetal.
Pentru că eu am o obsesie de la mama de-acasă (nu-s sigură că-i justificată, dar e de la mama, și nu mă las de ea), sărez vinetele tăiate felii de cel mult 1 cm grosime și le las deoparte vreo 10 minute, până tai restul ingredientelor, după cum urmează:
– ardeii și ceapa uscată în sferturi sau optimi, în funcție de dimensiune
– dovleceii, cartofii și morcovii în felii de cel mult 1 cm grosime
– ceapa și usturoiul verde în două, pe lung
Separăm pe căprării: ceapa cu usturoiul, vinetele stoarse puțin de zeamă și apoi dovleceii, împreună cu cartofii noi și morcovii de vară. Stropim fiecare căprărie cu puțin ulei de măsline, amestecăm, sărăm, pipărăm și înierbăm.
Încingem o tigaie-grătar, dacă nu avem grătar pe balcon (nici eu n-am) și o feștelim și pe ea cu puțin ulei de măsline. Că veni vorba, una din cele mai mari invenții de după coborârea focului din Olimp e, după părerea mea, pensula din silicon.
Trântim în tigaia cu pricina legumele, pe rând, încheind, obligatoriu, cu ceapa și usturoiul. În caz contrar, e posibil ca toate celelalte să miroasă a ceapă/usturoi.
Ghidul bucătarului leneș 