Recapitulare de (aproape) vară

Ce s-a mai comis prin bucătăria mea în ultima vreme? Păi multe și mărunte, unele vechi, altele noi. În ordine dezorganizată:

 

Reclame

De ce să mergeți la WineUp (tot în locul meu)

  • Pentru că, v-am mai zis, eu lipsesc, că-i ziua mea. Și cineva trebuie să se sacrifice în locul meu.
  • Pentru că, dacă nu sunteți profesioniști și amatori semi-profesioniști, aveți de ales din lista WineUp in the City
  • Din care, dacă vă plac tăriile și moldovenii, Crama Noastră  vă oferă o degustare de distilate și dulciuri.
  • Fără păcăleli de 1 aprilie, cină și bule.
  • Sau fripturi și vinuri, dacă nu vă plac bulele.
  • Iar dacă nu vă puteți despărți de ultima descoperire de la târg, puteți să o duceți cu voi la BYOB, contra unei taxe de dop. Și să închinați și pentru mine, că e exact de ziua mea.
  • Și, în plus, mai aveți și o cină gastronomică în unul din restaurantele mele favorite.

 

vin

(foto cu vin și tatuaj cu Bobina cu fotografii: Mona Budișan)

De ce să mergeți (în locul meu) la WineUp

vin

 

Potabile, deși o să îmi stric imaginea

Dacă o mai țin mult așa, o să creadă lumea că m-am lăsat de mâncat (nu-i adevărat, mănânc la fel de mult) și m-am apucat exclusiv de beut (vin, în general, și nici asta nu-i adevărat).

Și pentru că nimic din ce credeți nu-i adevărat, nu o să vă spun că e plin de degustări de vin pe la toate colțurile, deși e.

Săptămâna asta e una din cele mai vinificate din câte am trăit, având ea o degustare azi (vinuri portugheze) și poimâine (Wine Spectator Top 100 Wines of 2015) la Wine O’Clock, iar eu nu mă pot hotărî la care să merg, una la pachet cu Drink after Work, tot poimâine, pentru cine-i iubitor de Liliac Young.

De Drink after Work v-am mai zis, e organizat de aceeași echipă, cu altă degustare și alt artist, de data asta la Fragment, știți la ce să vă așteptați. De fiecare dată alt loc, altă descoperire.

La Wine O’Clock vă îndemn să mergeți pentru că e al unui om pasionat, și asta se vede în selecția de vinuri și în felul în care alege să le arate lumii.

Nu o să vă mint, că doar nu m-a luat nimeni cu japca, m-am dus de bunăvoie la degustarea Petro Vaselo, care, deși e premiat și elegant și rafinat, nu-i genul meu de vin, și oricum nu-mi pare rău, pentru că doamna care îl prezintă, Ariana, merită să bei și o sticlă ascultând-o, nu doar un păhăruț de degustare. Dacă o prindeți pe undeva, nu o ratați.

În schimb, chiar dacă nu ajung azi la vinuri portugheze, joi tot mă duc. Pentru că și domnul care le prezintă e alt model de pasiune devenită afacere (Happy Wines).

wp-1455628667809.jpg

Așadar și prin urmare, servus, noroc și sănătate!

 

 

Cronicuță viti, dar mai mult vinicolă

Acuma serios, nu vă așteptați să vedeți multe cronici pe-aici. Voiam să scriu rețeta ultimei întreprinderi culinare și mi-am dat seama că n-am poză, pentru că nu m-am putut abține, și deja terciuisem totul prin farfurie când mi-am dat seama ce bunătate am improvizat dintr-o pungă de mazăre congelată, ceva smântână și o căciulie de usturoi copt. Așa încât va trebui să revin la subiect când oi lua următoarea pungă de mazăre.

Între timp, aștept să se decongeleze pulpele de pui de la mama, ca să devină un prânz franțuzit.

Și mă gândesc la vinul indispensabil prânzului franțuzit (am în frigider preț de un pahar de vin de casă, alb, numai bun pentru pui). Și îmi dau seama că anul ăsta am degustat vinuri cât în tot restul vieții mele la un loc. Și, după aia, că am traume psihice, pe cale să treacă, provocate, probabil, de cine știe ce poșircă oi fi beut în studenție, privind vinurile roșii. Cu alea albe (tipice pentru regiunea noastră) n-am nicio problemă, probabil pentru că ăla de casă făcut de tata și, apoi, de frate-meu, e bun și tare de-ți sare pălăria din cap.

Iar responsabili pentru vindecarea traumelor mele roșu-vinicole sunt unii viticultori (mai ales) ardeleni, care m-au fermecat și cu vorba, și cu vinul. Și Eniko și prietenii ei de la Corso Bistro, care au, vara asta, program de degustări de vinuri ardelenești (că suntem patrioți locali, ce mama focului).

Așadar, în ordine cronologică:

Cupaj* Merlot cu Fetească neagră, Liliac (mă autocopiez, scuzați-pardon, pentru că mai multă încântare decât cea proaspătă nu cred că pot să exprim): prieteni, mariajul ăsta e, pentru mine, care mă feresc de vinurile roșii ca ăla negru de tămâie, cel mai fericit din câte am gustat în ultima vreme. Aștept să îmi fac curaj să arunc în cuptor un mușchi Wellington (de vânat, dacă s-ar putea, maturat de alții, nu de mine) și să îmi chem prietenii la o friptură pe care să o ajute spre papilele gustative vinul ăsta. Și mai e și moartea mitului cum că nu se poate face vin roșu bun în Transilvania. Ba da, de când cu încălzirea globală, se poate. Unul din puținele ei avantaje.

Cadarcă de Miniș (Wine Princess): suprinzător pentru prietenii mei, un vin puțin prea masculin chiar și pentru gusturile mele nu tocmai elegant-feminine (prefer vinurile seci, tari, ierboase, minerale, și n-o să mă prindeți prin casă cu vinuri de desert). Deci, domnilor, pe el. E tare, taninos, condimentat și perfect pe lângă carnea roșie (de preferat, de vânat) pe care n-o să o abandonați prea curând pentru cine știe ce caracatițe, nu? Mai zice proprietarul podgoriei, domnul Balla Geza, (dacă nu mă înșel, și vorbea despre alt vin) că e cu reacție întârziată în stimularea circulației sanguine, așa că s-ar putea să vă surprindă mai tare decât credeați, dimineața următoare.

Fetească Neagră (tot Wine Princess): păi la ce m-aș aștepta de la o Fetească Neagră? Să fie exact cum e asta: năucitoare, tare, curajoasă și ușor de împăcat, și ea, cu mușchiul Wellington pe care nu mi-am făcut încă destul curaj să îl fac. Sau cu orice altă carne roșie pentru oameni curajoși. Hmmm… Încep să iau în considerare opțiunea de a convinge pe altcineva să facă mușchiul ăla din perfidul Albion, contra vin. Să vină iarna, așadar. Dar nu acum.

vin

Și, evident, poftă bună, lene ușoară.

* Cupaj, adică vin din mai mult de un soi de struguri.

 

Moare. Zamă de moare

Cum adică cine moare? Nu moare nimeni. Moarea e de curechi. Zamă de pe varza murată, cum ar veni, sau potroace ardeleneşti, perfecte pentru dezmahmurizare.

94a49-cimg4158

 

Iar zama de moare presupune următoarele

Ingrediente:
0,5 kg oase de porc (garf, neafumate)
250 g cârnaţi de porc, tăiaţi bucăţele
300 g morcovi (raşi sau tăiaţi cubuleţe)
200 g varză murată, tăiată fideluţă
100 g pătrunjel (v. mai sus)
100 g şorici tăiat fideluţă
200-400 ml moare de curechi, în funcţie de cât e de acră
cca. 4 l de apă, din care să rămână vreo 3 după ce fierbe
Evident, toate cantităţile-s relative și orientative…

Metodă de fabricaţie:

Puneţi apa la fiert. De data asta, fără sare, că are moarea. Dacă mai trebuie, săraţi la sfârşit.
Când clocoteşte, reduceţi focul şi introduceţi carnea-n oală. După ce dă iar în clocot, adăugaţi zarzavatul, varza murată şi şoriciul. Fierbeţi până se desprinde carnea de pe oase. Scoateţi oasele. Adăugaţi bucăţile de cârnaţi. Acriţi cu moare de curechi, după gustul propriu. Până mai dă şi moarea un clocot şi fierb şi cârnaţii, dezbrăcaţi oasele de carne. Dacă n-aveţi câine, să ştiţi că tot ce rămâne pe oase e vama pentru bucătar şi se poate ronţăi în voie. Aruncaţi carnea de pe oase înapoi în zamă. Gustaţi. Dacă mai vreţi să acriţi, mai adăugaţi moare. Dacă nu e suficient de sărată, mai adăugaţi sare. Degresaţi. Eu prefer să las zama la răcit până se sleieşte grăsimea şi abia apoi să scap de grăsimea solidă.

Poftă bună, lene uşoară.

Prânz franțuzit. Cu pui de curte ardelenească la pungă

Prânz franco-român

Prânz franco-român

Ce fac leneșii (bucătari) când n-au chef de muncă*? Păi bucătăresc și chiar spală vase. Și pentru că stau la bloc, iar vecinele fac ceva care miroase bine a puiul în pungă al bunicii, dau iama-n frigider și se înarmează cu:

Ingrediente (pe cap de căciulă):
1 pulpă de pui
1 morcov mic
1 cartof nou
2-3 căței de usturoi
1 bucată de hârtie (pergament) de copt, cât să încapă pulpa, morcovul și cartoful în ea. Iar apoi pun în aplicare următoarea

Metodă de fabricație:

Împănează puiul cu căței de usturoi (dacă-s mai mărișori, tăiați-i în două pe lung), îl sărează, îl pipărează și îl dau cu chimion arăbesc măcinat.
Curăță morcovii și cartofii și îi taie în cuburi sau ce-or fi ele cu latura de cca. 1,5 cm. Îi pun într-un bol, îi stropesc cu ulei de măsline, îi presară cu sare și buruiene provensale (herbes de provence). Îi amestecă bine ca să se lipească sarea și buruienele de dânșii.
Iau o bucată de pergament de copt și așează pre dânsa pulpa, iar pe lângă ea cubulețele de morcovi și cartofi. Pentru că s-au prea avântat la curățat usturoi, mai aruncă și un cățel de usturoi lăsat liber printre zarzavaturi. Și aruncă o picătură de vin peste ele.
Fac un fel de plic+bomboană de pom de iarnă din pergament (faceți cum știți mai bine, dar să vă iasă relativ etanș). Așează pachetul în tavă. Deschid cuptorul încălzit la 190 de grade și pun tava-n el.
O lasă vreo 30-40 de minute, o scot, deschid pachețelul, toarnă conținutul pe o farfurie și aruncă hârtia. Își toarnă un pahar de Sauvignon Blanc (fooooarrrrte buuun) de la domnul Papp Peter** din Aiud și își spun că deși azi au program rusofon, au prânzit franțuzește. După indicațiile vinificatorului, au astupat sticla și au mai lăsat și pentru alte prânzuri.
Să ne fie de bine. La leneveală cu voi!

*    A se citi activitatea aducătoare de venituri a bucătarilor leneși.
**  Onorate domn Papp, faceți, kerem szepen, sit și-n română, că-i prea bun vinul ca să nu îl ceară și naționalitățile conlocuitoare și majoritare.

Cum să congelezi vinetele perfecte

Se iau douăzeci și ceva de kile de vinete, o mamă, o cumnată, un nepot harnic la spălat vinete (pretext perfect de jucat cu apa), un frate inventiv și cu simț practic, două beri și doi litri de apă plată.

Se spală vinetele împreună cu nepotul, se coc pe plita improvizată de frate (nu uităm de hidratare, da?), se curăță la o poveste cu mama (aici intervin berile sau ce-aveți prin casă) și cumnata, se lasă la scurs peste noapte, se pun în pungi și se congelează.

Bineînțeles că personajele pot fi alese după gustul fiecăruia. Esențial e să batem din gură, că trece timpul mai repede.

A fost greu?

wpid-dsc_0006.jpg

P.S.: Nu uitaţi să gustaţi fiecare vânătă în parte, când o curăţaţi. Nu ştiu să explic gustul vinetelor bune, dar alea ne-bune au un gust oribil, acru, amar, iute şi înecăcios, în acelaşi timp. E imposibil de uitat şi de ratat.