Cozonacii, fursecurile și marțolea festivă

Dacă ați mai trecut pe-aici știți sigur că îmi place să fac deserturi cam ca la câne, lanțul (cum ar fi zis bunică-mea).

Dacă mă mai împac cât de cât cu cozonacii, care-s un fel de pită dulce, dar care îmi mănâncă juma de zi la o șarjă, mai mult decât dulciuri pentru to(n)ți n-o să vedeți de la mine.

Eu zic să mi se dea un opt pentru efort. Turta dulce, lucrul cel mai simplu de făcut, mi-a ieșit minunată, dar mi-a fost prea lene și prea neîndemânare să o și ornez. Data viitoare îmi bag om, că nu-i de mine.

Fursecurile cu nucă le-am făcut cu unt de 82% grăsime, când ele au fost concepute în vremuri când și margarina se dădea pe sub mână. Sunt fragede, minunate, dar mi-au mâncat juma de suflet la manipulat. Și am și uitat să aduc dulceață de caise de la mama, așa că or hi bune și cu din aia de coarne, că-i roșie, bună și frumoasă.

La cozonacii în hârbe*, în schimb, a lovit marțolea festivă cam în jumătate din producție, după cum urmează:

  • prima șarjă, cu rahat, a fost și din prea puțin material, și nici n-a crescut strălucit, că am uitat să fac în casă căldură ca-n feredeu. Bună la gust, urâțică destul la vedere.
  • la a doua, m-am grăbit cu scosul din cuptor, înainte să se întărească suficient coaja. Rezultat? Un cozonac minunat, pufos, plin de mac, dar prăbușit și făcut flenduri. Pe celălalt l-am lăsat mai mult, a ieșit corespunzător.
  • la a treia, umplutura de nucă s-a gândit să crape pălăria cozonacului, și, deși au ieșit cel mai bine, tot mai suferă din lipsă de frumusețe.

Și-acuma mă credeți că prefer să fac mâncare pentru o nuntă decât prăjituri pentru o familie mică?

* Hârbele-s niște forme de ceramică, seamănă cu niște ghivece, iar rezultatul e destul de apropiat, ca formă, de pannetone.

 

 

Reclame

Marțolea de marți. Cu lacrimi și ardei iute.

Ce mai poți meșteri după o zi foarte lungă și o noapte cam scurtă?
Păi dacă ești bucătarul leneș, te freci la ochi cu degetele cu care ai sfărâmat o ciușcă iute ca focul.
Și acum încerc să mă hotărăsc dacă spăl sau nu vase, că mă tem să nu le sparg…

image

Marțolea și răceala

image

Leneșii, care-s, de fapt, hiperactivi, când au insomnii pe bază de guturai, își caută de lucru până la 9 când se deschide farmacia. Și fac pită pentru leneși bolnăviori, irlandeză și rapidă.

Doar că le-a ieșit, involuntar, de regim, că au uitat să pună sare.

Leveşa de ridicat din boală, cu supliment de ardei iute, în schimb, pare să iasă nițel sărată, că nu facem decât involuntar economii la sare.

Marțolea de marți (și o dulceață de ardei iuți, usturătoare la degete)

Nu părea să fie o marțoleală prea îndelungată, după cum se arătase vineri, când costițele în doi timpi, trei mișcări și o seamă de prieteni au fost făcute la grătar (jar mediu, cu capacul închis), cu foc aprins prima dată în viață de una din prietene și au ieșit delicioase ca de obicei (nu că nu m-aș bucura, că-s bune rău, dar încă mă mir de succesul lor la oricine le gustă). Dar…

Sâmbătă, când am pornit spre ai mei, pe Feleac era ceața obișnuită de noiembrie, de poți să-ți bagi degetele-n ochi fără să le vezi, iar în Vâlcele dădu o ploaie cu bulbuci (hodină la slugi, cum zicea bunică-mea), de protestară ștergătoarele de parbriz. M-am oprit și-am pus avariile, na, că îmi ajunge condusul printr-un fenomen meteo extrem o dată pe zi.

wpid-dsc_1663.jpg

Am ajuns la mama, taman la timp să dau prin mașina de tocat ardeii iuți pentru dulceață. Fără mănuși. Lucru pe care l-am regretat amarnic, până și-a amintit cumnata de Fenistil. Funcționează, ca să știți și voi, dacă o pățiți.

Dulceața de coarne luate din piața din Turda mi-a mâncat o bucată bună de vreme, dar m-a ajutat mama „că am mai multă răbdare să dau prin strecurătoarea de silvoiz”. Bună a ieșit, deși cam puțină, mai ales că am lăsat jumătate plată pentru ajutor.

Iar azi, marți, după ce am lăsat mașina în parcare, cu portbagajul deschis (să-mi trăiască musafira care l-a văzut și l-a închis înainte să urce la mine), am trântit juma de punguță de nucșoară în papară. Din fericire, nu apucasem să o bat și am reușit să scot o parte din ea de pe albuș. Dar, deși a fost comestibilă, nu recomand asemenea experimente.

Așteptați dulceața de ardei iuți? Păi e luată de mama dintr-o emisiune de la TV, verificată cu Internetul:

chil la chil, ardei iuți curățați de semințe, măcinați, oțet de vin alb (dar o să încerc și cu oțet de mere), zahăr alb.

Fierbeți zahărul cu oțetul până se leagă sirop, adăugați ardeii iuți și mai fierbeți până se leagă din nou.

Turnați în borcane, până la gură, puneți capace și răsturnați borcanele cu fundu-n sus. Nu știu cum funcționează, dar funcționează și toate dulcețurile pe care le-am pus cu metoda asta au ținut.

Prăbușirea doamnei Pavlova, o maioneză tăiată și bucătarul leneș

Să începem cu începutul, adică prima Marțolea, aia de ieri. Din lipsă de inspirație și o conopidă pe cale să se ofilească, a zis bucătarul leneș să facă o maioneză pentru conopidă. Și dacă tot s-a apucat, să vadă cum e mai ușor, cu lingura (că așa zice mumă-sa), ori cu mixerul (că așa zice lenea). S-a tăiat. Prima dată în ultimii 15 ani. S-a tăiat.

Așa că a rămas cu 3 albușuri pe cap, pentru că, în loc să dreagă maioneza cu un gălbenuș nou, a dat-o în mama minunii de treabă, a luat alt gălbenuș și a băgat mixerul în el.
Așa că a scos o rețetă tradusă demult din revistă, a adăugat la albușurile bătute spumă tare 175 g de zahăr, pe rând, 1 linguriță de oțet și juma’ de lingură de făină, la sfârșit, a făcut un cuib rotund pe o coală de hârtie de copt, și a l-a dat la cuptor, la 130 de grade, vreun ceas.
Ei, după asta au început prăbușirile Pavlovei. Întâi s-a rupt la scosul din tavă, apoi s-a prăbușit sub iaurt și fructe, și am ajuns din nou la concluzia că mai bine mă las de prăjituri, că nu le înțeleg deloc, iar dacă ăia au zis frișcă bătută, aia trebuie să pun.
Pe scurt, bună a fost, frumoasă ba. Aș fi putut să pun o poză din unghiul potrivit și să zic că a fost minunată, dar așa minciuni nu știu să spun.
Deci bună, nu frumoasă, după cum se vede mai jos.

image

Marțolelile de luna asta

Și încă nu s-a terminat luna, nu?

Sistematic sau haotic, sunt două majore. Dulceața de sâmburei a ieșit mai lichidă decât estimasem, pentru că m-am lăcomit la zmeură. Voi să nu faceți așa ceva, puneți cam jumătate zmeură față de cantitatea de vișine. În rest, știți deja, vișine, coacăze roșii, sâmburei (zmeură, de fapt, dar de la sâmbureii ei i se trage numele), 800 g de zahăr la 1 kg de fructe fără sâmburi și codițe, fierbeți până scade și se leagă, dar asta rămâne oricum mai lichidă decât media, spumuiți dacă e nevoie (de data asta a fost). Eh, am trișat și am umplut opt borcane cu dulceață cu fructe multe și mi-au mai rămas două cu un fel de sirop mai dens și opac. Numai bun de păcălit alte mâncăruri.

A doua e de azi, mi-am tras o muchie de tigaie peste bot, să nu mă plictisesc de arsuri și tăieturi. Pentru că, evident, sunt prea scundă pentru dulapurile mele, și târlici cu toc nu am.

În rest, am spart vreo trei cești, două pahare, un borcan obișnuit și capacul de sticlă de la borcanul cu cafea și era să dau dulceața-n foc.

Marțolea e de vină, să ne fie clar.

wpid-dsc_1548.jpg

Marțolea de miercuri

Dacă ne uităm la fotografie și nu suntem profesioniști, nu ne dăm seama, dar marțolea, de care vă povesteam acum vreo doi ani, lovește din nou, chiar dacă e miercuri.

Marțolea, după cum veți vedea, dacă aveți curiozitatea să citiți ce-am scris data trecută, e o sperietoare, ca să facă muierile câte o pauză, marțea. Sau strămătușă-mea, fată bună, care-a scăpat-o pe sora bunicii gura soacră-sii, care nu concepea să șadă blândă marți seara, nici ea, nici noru-sa. Cam ca-n soacra cu trei nurori, dar soacra a supraviețuit, iar povestea a rămas celebră în familie.

Așadar, marțolea a lovit miercuri și, deși fotografia a ieșit bine, doresc să vă informez că broccoli a ieșit cam nesărat, iar friptura cam iască. Pățăști, când ți-e lumea mai dragă.

Marțolea de vineri (sau orice altă zi din săptămână)

Stră-stră-stră-stră…bunicile noastre erau niște istețe nemaivăzute. Își făceau ele vreme de chiulit de la muncile casnice cel puțin o dată pe lună și marțea, când venea Marțolea și le smotocea caierele, le deșira pânza din război, le rupea suveica și câte altele.

Paranteză cu strămătușă-mea Valerie, soră de-a străbunicii, și cu Marțolea:

Femeia asta se ținea, zicea bunică-mea și se scutura de râs numai gândindu-se la ea, veșnic de șotii. Ba le speria pe doamnele de la oraș, neveste ale fraților ei, ba își mânjea cu funingine pretendenții, ba le turna apă-n ochi prin mâneca de la cojoc… Și totuși, n-a rămas nemăritată. Era, de fapt, măritată-n alt sat, unde mai era căsătorită și una din surorile bunicii. Și-avea sora asta a bunicii o soacră deloc simpatică (deh, nu-i treaba soacrelor să fie simpatice) pe care-o apuca hărnicia în fiecare marți, că ea până n-o vede pe Marțolea n-are de gând să se lenevească… 
Așa că s-a gândit Valeria noastră să-i facă un pustiu de bine nepoatei. Știa că soacra de mai sus țese-n casa dinainte (camera de la drum) și că n-are habar ce fac ele-n cohe (bucătăria de vară, din capătul celălalt al casei). Așa că și-a dat jos năframa, și-a desfăcut conciul, s-a ciufulit bine și și-a tras părul peste față, după care a intrat pe fereastră în casa dinainte și-a smotocit-o pe soacra celeilalte mătuși de să-i meargă fulgii, până a promis că nu mai lucrează marțea, nici ea, nici alte femei din casă. Până să ajungă speriata soacră în bucătăria de vară, Valeria era deja cu năframa legată, serioasă nevoie mare, și se prefăcea că n-a auzit nimic, nici o Marțole, că așa ceva nu există…

Care-i rostul poveștii? Păi mi-am amintit-o ieri (vineri), când s-a gândit Marțolea să-și facă de cap pe la infailibilii bucătari leneși, după cum urmează:

S-a scăpat planșeta de pe balcon, de la etajul patru. Din fericire, a aterizat pe iarbă și nu pe vreo mașină a vecinilor, și nici nu s-a făcut așchii.

E posibil să fi copt pita la grill. Bine că s-a copt și că nici  n-am ars-o.

Turta dulce (pe care n-o fac prima dată) s-a făcut biscuiți de muiat în ceai. Delicioși la gust, dar excesiv de crocanți, ca-n poza alăturată. Și, din fericire, nici n-a venit nimeni din cei poftiți să o guste.

Turtp dulce

Turtp dulce

Concluzia? Nu-i musai să fie marți ca să vină Marțolea…