Femeia și ceaunul, sau cum să faci vrăji

Simplu, domnule, simplu. Îți iei ajutor un domn (împrumutat de gurmanda de nevastă-sa), care să se afume zdravăn și să facă focul (treabă care, în opinia unui amic, e eminamente masculină și misogină, neștiind dumnealui că subsemnata a făcut foc cu lemne între 12 și 24 de ani, pentru că nu era gaz în sat).

Cumperi vreo 3 cepe mari, cam 1 kilo de morcovi, 1 căciulie de usturoi, 1/2 kilo de ciuperci și, ca să nu termini vraja la miezul nopții că te ia gaia de frig, le călești acasă, în ceaunul casnic, pe rând. Refaci adunarea generală și le stingi cu 2 pahare de vin. Pui zarzavatul și restul de vin în traistă, și pleci spre locul faptei.

Lași bărbații să se simtă macho și să înceapă distracția (făcut foc, spălat ceaun, pus 2,5 kilo de pulpă de porc la pârpălit) și te bagi în seamă doar când trebuie gustat și adăugat un amestec de boia dulce, iute și afumată cu chimen zdrobit, încă 500 ml de vin alb și, la sfârșit, 4 pumnișori de-ai mei de mălai și 500 ml de vin roșu. Dregi de sare, afli că e gata mămăliga (din aia zdravănă de să tremure masa), lași domnul luat cu împrumut să care ceaunul.

Faci filme. Dacă vă întrebați cine mormăie încântat în loc să răspundă articulat la întrebări, aia-s eu.

Care a fost lins de nu i-au mai rămas câinelui decât 2 linguri de mămăligă și o picătură de sos.

Și va urma la primăvară, că deja e prea frig pentru femei vrăjitoare. Lăsăm domnii să dârdâie pe o parte și să se frigă pe cealaltă, că suntem niște doamne, ce mama focului…

 

Reclame

Salata à la Radio Erevan

image

Ascultătorii ne întreabă: alea negre din poza de mai jos îs alge?

image

Bucătarul leneș răspunde: da, sunt alge, dar nu-s subacvatice, ci subterane, și nu-s negre, ci roșii. Și le cheamă sfeclă.

Coaptă la 180°C, vreo oră și ceva, oricum, în funcție de mărime, până intră furculița sau frigăruia în ele ca-n brânză. După care se lasă la răcit, se curăță de coajă, se taie și se amestecă frumușel cu ulei, chimen înfierbântat în tigaia uscată, oțet balsamic, sare și piper.

După gustul fiecăruia.

Ce poți face cu două ouă (5): pseudo-blinele dintr-un ou

Pseudo pentru că voi fi anunțată, cu certitudine, că se fac din făină de hrișcă și-s mici cât cele americane. În realitate, vorbiți despre blinî. Da, una din rețetele clasice e cu făină de hrișcă, drojdie, și-s cât fundul tigăii, deloc mici. Dacă vreți tradiționalisme, apoi doresc să vă informez că se fierb în apă sau lapte, iar apoi se dau la cuptor, rulate sau sub formă de tort cu umplutură dulce ori sărată. În realitate, tiotea Paraska le face cu ce are, inclusiv făină de grâu. Iar blinciki e diminutiv, preluat de moldovenii post-sovietici sub formă de blinele.

Și dintr-un ou pentru că ajung pentru doi oameni, iar voi sunteți inteligenți și știți să înmulțiți, dacă sunteți mai mulți.

Acestea fiind zise, să știți că am furat jumătate de rețetă, după cum urmează:

  • 1 ou (obligatoriu, deci nu l-am furat)
  • zeama și coaja rasă de la 1/2 mandarină (furată)
  • 150 ml de lapte bătut (furat de la colegele de facultate, acum o mie de ani)
  • 4-6 linguri de făină, din alea cu vârf
  • 2 lingurițe de miere
  • 1/3 pliculeț de praf de copt
  • 1 pișcătură de sare
  • unt

Apoi:

  • 150 g de Iute de Sebiș, brânză frământată pusă la iuțit, cum ar veni
  • 2 linguri de miere
  • 1 linguriță de chimen prăjit în tigaie

Bateți toate ingredientele lichide și coaja de mandarină cu telul. Adăugați făina, treptat, până obțineți un aluat cu textură de smântână groasă. Adăugați praful de copt. Unii zic că trebuie lăsat aluatul la hodină, eu nu l-am lăsat, voi faceți cum credeți.

Ca să nu avem vorbe de scădere, cantitatea de făină e inexactă cu un scop, la clătite și blinî: ce absorb lichidele depinde de calitatea și tipul făinii.

Încingeți tigaia. Ungeți-o cu o alună de unt înainte de fiecare serie de blinele. Dacă sunteți obsedați ca mine, o și ștergeți cu un prosop de hârtie între serii. Luați un polonic mic și turnați cu el buline de aluat în tigaie. Dacă vi se pare că-s prea groase, lățiți-le puțin cu fundul polonicului. Iar dacă nu vă ies perfect rotunde, vă garantez că se mănâncă și așa.

Ați terminat? Până se răcesc puțin, amestecați brânza iute cu mierea și chimenul. Dacă nu vă place ideea, înlocuiți cu ce vreți voi (dulceață, miere, brânză de veci îndulcită, urdă). Faceți o poză, puneți-o pe Facebook.

Mâncați cu poftă.

Pâine de secară de la o bunică rusoaică

Nu, nu-i bunica mea, ale mele erau ardelence, amândouă. E bunica unei doamne rusoaice, de unde-am luat rețeta. Ca orice rețetă de la bunica, are o poveste, și a fost re-găsită într-un caiet vechi.

„Căutând prin caiete de rețete vechi, am găsit o foaie ruptă dintr-un calendar din 1978, cu o rețetă de pâine de secară „fără bătăi de cap”, de la bunica. Bunica mea a făcut pâine după rețeta asta de două ori, afirmând că e „exact pâinea aia”. Nouă, copiilor, nu ne plăcea din cale-afară (nu ne plăcea pâinea de secară simplă), dar tata o lăuda întotdeauna și confirma că e, într-adevăr, „exact pâinea aia”… Spre rușinea mea, nu m-a interesat până de curând, când am început să coc pâine acasă, ce însemna „exact pâinea aia”. Bunica nu mai e demult, dar m-a lămurit tata ce însemna: pâinea postbelică, mai bună decât orice tort sau prăjitură, deși în ea se punea nu doar făină, dar și tot felul de tărâțe și lobodă uscată și coji de cartofi…”

Acum e la cuptor și sper să iasă conform așteptărilor: gri închis, amar-acrișoară, delicioasă, exact cum mi-o aminteam. Știu că mai fac și alte nații, dar aia rusească, mai mult cu făină de secară decât de alt fel, pentru mine, e tot ce poate fi mai bun, și-am jelit câțiva ani buni după ea, până a venit și la noi moda și-a început să se găsească prin brutării.




Ingrediente (pentru o tavă):
380 g de făină de secară
190 g de făină de grâu (eu am folosit albă, de la Panemar)
25 g de drojdie
400-450 ml de apă călduță (cât să o simțiți caldă la degetul mic)
1 linguriță de sare
2 lingurițe rase de zahăr





Metodă de fabricație:

Amestecăm cele două tipuri de făină, sarea și (dacă vreți, că eu am vrut) ceva semințe de chimen și facem un crater în mijlocul castronului.
Frecăm drojdia zdrobită cu zahărul până se lichefiază. Că veni vorba, am mai învățat ceva de la mama: dacă nu se zdrobește când o apeși, mai bine cumperi alta. O turnăm în crater și mai adăugăm puțină apă (dacă vrem). O lăsăm vreo 5 minute și facem o scurtă pauză. Vom avea nevoie. Aluatul e mai lipicios și mai dens decât cel din făină de grâu, și se frământă mai greu.
Turnăm treptat restul de apă călduță și frământăm până aluatul devine elastic și începe să se dezlipească cu ușurință de castron.
De data asta, am urmat întocmai instrucțiunile doamnei rusoaice și-am pus pâinea la dospit direct în tăvi, vreo 40 de minute. Și-a dublat volumul. Și-am dat-o la cuptor. Și-a ieșit exact cum mi-o aminteam.

Pâine, ca la mine-acasă

Da, știu,  cârcotașii vor cârcoti că nu are nicio legătură cu locul ăsta. Da’ dacă pot eu și au putut miliarde de altele mai puțin educate înaintea mea, sigur nu e treaba cel mai complicat de făcut. Şi s-a mai inventat şi mașina de făcut pită (unele mai fierb și dulceață, calcă, spală și, dacă te porți frumos, fac și de mâncare).

Pâine ca la mine acasă

Pâine ca la mine acasă

Plăcerea asta mi se trage, cred, de la pâinile de trei chile de la brutăria colectivului pe care le-am cărat de la școală acasă  de prin clasa a doua începând. În fiecare miercuri și sâmbătă mai aveam în ghiozdan, cam toți copiii de la școală  câte-o plasă zdravănă de rafie, iar la amiază o tuleam ca din pușcă  să prindem pitele calde, dar mai ales cu druț (pui, pup, pupăză şi cum i-o mai fi zicând prin alte părți), pe care să-l dăm gata până acasă. Ce-i druțul ăla? Un defect de fabricație la pitele-n țest  și anume un gogoloi de aluat care iese în afara rotundului pâinii. Nu cred să fi existat copil care să nu și-l fi dorit, la mine-n sat.

Da’ să nu stăm, că ne stă norocul…
Ingrediente:
1 kg de făină albă sau integrală, de care vă place mai mult. Eu am aplicat aceeași metodă la amândouă variantele și pâinea mi-a ieșit la fel de bună.
25 g (jumătate de pachețel) de drojdie proaspătă. La aia uscată nu mă pricep, da’ le echivalează netu’, dacă o preferați
800 ml de apă călduță. Un pic mai caldă decât degetul arătător, cum ar veni. În funcție de făină, s-ar putea să varieze puțin cantitatea, așa că nu vă zgârciți, că nu-i scumpă. Şi orice-ați face, nu fierbeți apa, că ați ucis drojdia.
1 linguriță de zahăr
1 lingură de sare
mac, semințe de floarea soarelui și bostan, măsline (gata) tăiate sau fără sâmburi, chimen

Metoda de fabricație:

Turnăm făina, sarea și semințele într-un castron suficient de mare, le amestecăm și apoi formăm un crater în mijloc. Atențiune, națiune:  pâinea își dublează volumul la dospit, deci castronul trebuie să fie cu cel puțin un lat de palmă mai înalt decât nivelul făinii.  Amestecăm drojdia cu zahărul până se lichefiază. Zahărul, pare-se, activează drojdia, dacă oi mai ști ceva chimie (sau biologie?). O turnăm în crater, și mai adăugăm jumătate de pahar de apă călduță și așteptăm până face spumă. Eu cronometrez cu o țigară. Cine-i cuminte și nu fumează, să aștepte 5-7 minute.
64b58-cimg3687Turnăm, treptat, apa, și începem să frământăm. Până asudă grinda. Fruntea, adică. Mai pe modernește, aluatul are trei etape: sfărâmicios, până se încorporează apa, lipicios, în timpul frământatului, și elastic și aerat, dezlipindu-se cu ușurință de castron și mâini, când e gata de dospit.
fe33d-untitled-1

Așadar  când se dezlipește de castron, chiar dacă n-a asudat grinda, ați scăpat de ce era mai greu. Facem un gogoloi din aluat în mijlocul castronului, îl pudrăm cu oleacă de făină, lăsăm castronul, acoperit cu un șervet, vreo jumătate de oră, la loc călduț și ferit de lovituri puternice, până își dublează aluatul volumul.

ac600-cimg3694

Până una alta, luăm planșeta,  o pudrăm cu făină, luăm tăvile și le pudrăm și pe ele. Dacă sunt antiaderente, nu e musai, dar mie așa mi place. Tăvile mele sunt de cozonac, dar merg și de chec, iar dacă n-aveți de niciunele, hârtie de copt și două gogoloaie de aluat în tava aragazului. De asemenea, ca să nu ne plictisim, pornim cuptorul, la temperatura maximă, pe care o vom reduce la 180 de grade la cuptorul electric și foc mediu la cel cu gaz, când punem pâinea în cuptor.

A trecut jumătatea de oră? Buuuun. Ne pudrăm pe mâinile cele îndemânatice, scoatem aluatul din castron, îl tăiem în două părți egale, formăm două rulouri pentru tăvile de cozonac sau două bile, dacă avem doar foaie de copt și tavă de aragaz. În ultimul caz, lăsați spațiu între cele două viitoare pâini. Vor mai crește și la dospit, și au nevoie de loc la copt.

04d1d-cimg3696_2

Lăsăm aluatul să mai dospească jumătate de oră şi în tăvi. Apoi, cu grijă, să nu le izbim de ceva, dăm tăvile la cuptor, unde rămân 50-60 de minute. Eu cunosc o singură metodă de a verifica dacă-i coaptă: bat cu degetul în coajă. Dacă sună a gol, e gata.

b35dd-untitled-2

Mărunțișuri:
Nu tăiați pâinea imediat ce ați scos-o din cuptor. Dacă nu aveți deloc răbdare, rupeți un colt, fără să apăsați prea mult coaja.
Lăsați-o la răcit acoperită cu un șervet de bucătărie curat. A doua zi o puteți pune în pungă/folie, învelită tot cu un șervet de bucătărie.