Porcburghelu’

Se dau 200 g de carne de porc tocată cu satârul, pentru că leneșii-s obsedați de cuțite și au satâr, na! În plus, vreo 10 capere în oțet mărunțite, juma de ardei iute în saramură, tocat și el, și o linguriță de dulceață de ardei iuți. Plus sare și piper după gust (al vostru, heitări mici, știți voi care sunteți).

Se frământă toată distracția asta până vi se pare că se ține laolaltă, se fac două chifteloaie plate și cu un buric la mijloc, ca să nu se umfle când se strâng, se dau în tigaia de fontă încinsă și se mănâncă cu castraveți murați în saramură din borcanul de testare. Care-s mi-nu-naaaaați!

Nu m-am lăsat…

Nu. Nu m-am lăsat de mâncat. Dovezi.

Cum se alintă leneșii: pseudo-pelmeni cu aluat de colțunași autohtoni și formă de tortellini

Eh, vin momente din alea în care, oricât ți-ar plăcea să traduci (și traducerile ie viața mea, la propriu și la figurat), îți vine să dai cu computerul de toți pereții, când înșiri aceleași trei atribute în altă ordine a mia oară. Și te apuci de spălat vase (bleah) și de făcut mâncăruri care îți iau mai mult de jumătate de ceas, ca să fii sigură că nu trebuie să te întorci degrabă la marketingheză.

Paranteză cu notă pentru copywriteri și marketingi:
Dacă ai un produs cu adevărat inovator, laudă-l cât poți și cât mai frumos.
Dacă vinzi cuie, scoabe și piroane (nu e ăsta produsul, dar e la fel de obișnuit), apoi toți știm la ce se folosesc, și ne interesează să nu se îndoaie când dăm cu ciocanul, să intre în perete și să țină ce au de ținut.
Cu cât îi pui mai multe floricele de genul
„perfect adaptat pentru pereți din beton armat, compactat prin vibrații sau pentru pereți de cărămidă executată manual sau industrial” cu atât mai mari sunt șansele să mă duc la unul la fel de bun sau mai slăbuț, care îmi zice doar la ce i-s bune cuiele, scoabele și piroanele.

Acestea fiind zise, înapoi la colțunașii noștri.

Care, să v-o spun pe aia dreaptă, nu-s nu știu ce mare filosofie. Sunt colțunași rusești, iar bucătăria rusească nu e faimoasă pentru rafinamente decât când e vorba de pită neagră. Și din ea, nu le duc dorul decât pitelor negre și foarte negre, untului la chil din piața de la gara Kievskaia și zișilor pelmeni. Care, dacă e să fiu sinceră, sunt un fel de verișoare perișoare în aluat, rudă bună cu colțunașii, ravioli și mama minunii mai știe ce alte lucruri de genul ăsta. De ce îmi plac, habar n-am. Dar îmi plac de mă usc de pe picioare. 

De ce-s ăștia pseudo-pelmeni? Păi pentru că n-am vrut să încerc rețetă nouă de aluat, și am reluat-o pe aia de la tanti Silvia (Jurcovan, biblia mea gastronomică). Așadar, am făcut o fuziune de basses cuisines russe et roumaine și a ieșit bine. Foarte bine.

Din cam jumătate de kilo de carne tocată de porc și vită, am făcut în chopper (și de lene, și pentru că era tocată cam mare) un amestec cu ceapă, oleacă de cimbru (ăsta nu corespunde tradiției, fi-v-ar spurcăciunea aia de mărar să vă fie de nas, că am căutat cimbru de mi-a ieșit pe ochi prin Moscova), sare și piper (mult, că dacă nu-s pipărați, din punctul meu de vedere, nu există). Din ce mi

Am reluat rețeta de aluat de colțunași, mi-am dat seama că forma de tortellini e foarte ușor de făcut dacă nu s-a uscat aluatul prea tare, și m-am ales cu un vis împlinit.

Mă îndop de două zile cu ei, deocamdată în leveșa de limbă de vită (rețeta e aceeași ca pentru leveșa obișnuită, sub condiția să fi spălat bine de tot limba de vită și să o fi frecat cu sare și cu ce mai știți voi că se curăță și să fi pus morcovii, petrinjeii și țelera abia după ce a fiert limba în apă cu sare vreun ceas bun). Mai încolo am să-i ung cu unt și, dacă ies din casă, cu smântână grasă.

Ceea ce vă doresc și domniilor dumneavoastră. Și să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

Purcelul și cuptorul, cu fals chutney de portocale roșii și (a mia oară) păstârnac

Până nu contraatacă urzicile moldovenești, să ne mai dăm puțin cu iarna.

wpid-img_20150320_190934.jpg

Știu că știți că-s obsedată în fiecare iarnă de câte ceva, iar iarna asta a fost cu păstârnac, din cauza musafirei moldovence care mi l-a pus în blid când a fost gazdă. Eh, de data asta a fost mai mult de musai decât de voie bună, că și să fi vrut altceva, n-aveam. Așa că am luat două felioare de piept de purcel (cam grăsuțe, de la caserolă, recomand să căutați mai bine decât am avut eu vreme când le-am cumpărat), păstârnacul unic din frigider, o lingură de dulceață de portocale roșii și una de oțet de mere, sare, piper, chimion (arăbesc/turcesc, măcinat) și le-am amețit după cum urmează:

  • păstârnacul cubulizat (1 cm, nu mai mult, ca să se facă în același ritm cu purcelul), tăvălit în exact această ordine prin ulei, sare, chimion, trântit în forma de sticlă termorezistentă
  • purcelul sărat și pipărat, trântit pe deasupra, uns cu falsul chutney din dulceață de portocale dată prin blender cu oțet de mere
  • dat la cuptor, 180 de grade, nu țin minte câte minute, dar până e moale păstârnacul.

Fotografiat, mâncat, să vă fie de bine, că mie tare de bine mi-a fost.

Moare. Zamă de moare

Cum adică cine moare? Nu moare nimeni. Moarea e de curechi. Zamă de pe varza murată, cum ar veni, sau potroace ardeleneşti, perfecte pentru dezmahmurizare.

Iar zama de moare presupune următoarele

Ingrediente:

  • 0,5 kg oase de porc (garf, neafumate)
  • 250 g cârnaţi de porc, tăiaţi bucăţele
  • 300 g morcovi (raşi sau tăiaţi cubuleţe)
  • 200 g varză murată, tăiată fideluţă
  • 100 g pătrunjel (v. mai sus)
  • 100 g şorici tăiat fideluţă
  • 200-400 ml moare de curechi, în funcţie de cât e de acră
  • cca. 4 l de apă, din care să rămână vreo 3 după ce fierbe

Evident, toate cantităţile-s relative și orientative…

Metodă de fabricaţie:

Puneţi apa la fiert. De data asta, fără sare, că are moarea. Dacă mai trebuie, săraţi la sfârşit.
Când clocoteşte, reduceţi focul şi introduceţi carnea-n oală. După ce dă iar în clocot, adăugaţi zarzavatul, varza murată şi şoriciul. Fierbeţi până se desprinde carnea de pe oase. Scoateţi oasele. Adăugaţi bucăţile de cârnaţi. Acriţi cu moare de curechi, după gustul propriu. Până mai dă şi moarea un clocot şi fierb şi cârnaţii, dezbrăcaţi oasele de carne. Dacă n-aveţi câine, să ştiţi că tot ce rămâne pe oase e vama pentru bucătar şi se poate ronţăi în voie. Aruncaţi carnea de pe oase înapoi în zamă. Gustaţi. Dacă mai vreţi să acriţi, mai adăugaţi moare. Dacă nu e suficient de sărată, mai adăugaţi sare. Degresaţi. Eu prefer să las zama la răcit până se sleieşte grăsimea şi abia apoi să scap de grăsimea solidă.

Poftă bună, lene uşoară.

Eu, porcul şi punga magică

bf785-porcmagic2

Dragilor, nu ştiu cât o fi de sănătoasă, dar e sigur pentru bucătari leneşi şi începători… Are indicaţii preţioase de gătit pe ambalaj, se pare că face şi prăjituri, şi orice pui în ea se coace şi rămâne fraged.
Azi am cumpărat o pecie de porc (care, la mine-n sat, e muşchiul ala lung, cunoscut şi sub numele de „muşchiuleţ”). Mureşan nu o vinde decât întreagă, aşa că m-am ales cu mai multă carne decât voiam (vreo 500 g).
Am aruncat-o în punga magică (din aia fără condimente, se găseşte prin toate supermarketurile), cu morcovi, usturoi, şi un pahar de vin, după ce am dat-o prin sare, chiper şi cimbru. A stat la cuptor vreo 40 de minute.
Dacă aveţi din ce să faceţi piureu de cartofi, faceţi. Dacă nu, puneţi ce garnitură vă sună bine. Eu o să o fericesc cu o salată de roşii de la mama.

Poftă bună, lene mare.