Leneșul, fluturii și merele de aur

Eu una cred că mâncărurile cele mai bune sunt musai relativ simple și că, pe deasupra, tot ce-am improvizat din mai nimic a ieșit aproape de fiecare dată la fel de bun, dacă nu mai bun, ca mâncărurile mult mocăite și îndelung gândite.

wpid-dsc_1776.jpg

Așadar, se prezintă în continuare o pseudo-rețetă, fabricată aseară și refabricată în scopuri foto azi, pe lumină, perfectă pentru o fomiță nocturnă, când prin casă ai:

  • 2-3 pumni de fluturi farfalle integrale
  • 2-3 mere de aur roșii mai mărunțele
  • 1 cățel de usturoi
  • 1/4 ardei iute (sau mai mult, după gustul fiecăruia)
  • 2-3 frunze de busuioc și vreo 10 de oregano, culese pe pipăite de pe balcon
  • unt
  • sare

Evident că se fierb pastele în apă cu sare. Alea integrale, ceva mai mult decât cele albe. De la 10 minute în sus, vedeți ce zice și ambalajul. Când sunt fierte, se aruncă niște unt, cam o linguriță cu vârf și-un pic, în tigaie, se aruncă peste el usturoiul tăiat felii cât știți de subțiri și ardeiul iute mărunțit și se călesc cam un minut. Peste ele se aruncă pastele scurse de apă, se învârt sau saltă de câteva ori, se adaugă roșiile și câtă sare vă poftește sufletul, iar apoi busuiocul și oregano.

Dacă aveți și ceva brânză, nu vă sfiiți, de care-o fi ea, puneți în farfurie.

wpid-dsc_1779.jpg

PS: Ce nu știți voi e că, dacă avea și de doi bani înclinație spre cercetare și nu i-ar fi plăcut să traducă, bucătarul leneș se făcea etimoloagă, detectiv și genealogist de cuvinte. Asta ca să nu mai întrebați ce e cu merele de aur. Că-s porodaise, porodici, tomate și pătlăgele roșii, în cel puțin două limbi cunoscute mie, în măsuri diferite (rusa mai bine, italiana mai subțirel). Iar sotatul vine de la sauter, adică a sălta prin tigăi.

Anunțuri

Avocado în ton de primăvară

Că tot se anunță ea, primăvara, că ne năpădește și noi ne pregătim să zvârlim din  foanțe (Ce-s alea, trăistuță, bulendre?), ne punem așadar pe halit mai sănătos, mai puțintel și mai verde de avocado.

La recomandările ferme ale bucătarului leneș (Cine, eu? Neah, nu-s recomandări ferme, sunt de-a dreptul ordine.), m-am pornit și eu pe treabă. Astăzi pentru de dimineață am preparisit cea mai leneșă rețetă de uns pe pâine, sub formă de pastă de avocado cu ton.

Dintr-o cutie de ton în zamă proprie, bucăți, nu din ăla flenduri, un avocado copt (sună sâmburoiul în el și îl simți moale la dește, dar nu prea fleșcăit), un sfert de lămâie, sare, piper, oloi de măsline, da’ din ăla feciorelnic (virgin, pardon). Blender. Se bâzâie nițel, eu prefer să nu fac pastă fină, dar cum v-o plăcea. Opțional un cățel de usturoi (în caz de cină și stat pe acasă), o mână de brânză rasă sau chiar bucățele (fie incluse în pasta blenduită, fie pe deasupra). Presar toată schema cu un mix de ierburi cu fulgi de chilli și încă un strop de oloi.

Pasta se dă în strat ultra-gros pe juma de chiflă (ca să nu o ceri și pe a doua, nesătulule). Am moțat-o cu o feliuță de lămâie și la mișto câteva semințe de chia.

Poftă bună și veselie de la cafea vă dorește traista cu bucurii, cu pupături de mulțumire pentru gazdă.

Spaima bucătarului leneș: omleta

Una din cele mai mari spaime culinare ale mele e omleta. De aia prefer să fac papară. Instrucțiuni mai detaliate și istețe găsiți la celebrități. Varianta mea e una de înfrângere a spaimei, după cum urmează:

wp-1489478323872.jpg

Ingrediente
(pe cap de mesean):
1-2 ouă, după cât sunteți de flămânzi
1/2 morcov (făcut tăieței cu instrumentul de curățat cartofi)
țelină, dacă vă place, cam tot cât morcov, făcută și ea tăieței
50 g brânză, de orice fel, dar ideal ar fi să se topească
1-2 linguri de ulei
sare, piper

Punem tigaia la încălzit, turnăm uleiul, prăjim morcovul și țelina.
Între timp, pentru că suntem eficienți, ca orice leneș care se respectă, batem ouăle cu sarea și piperul.
Dacă morcovii și țelina s-au rumenit (caramelizat, dacă suntem mai snobișori), turnăm ouăle bătute bine peste ele. Ședem cuminți lângă tigaie până când marginea „plăcintei” începe să se desprindă de marginea tigăii, iar amestecul e lichid doar pe o grosime de 1 mm, deasupra și în mijloc (2-4 minute la foc mediu spre mare). Din momentul ăsta avem două opțiuni: dacă avem un capac suficient de mare ca să acopere tigaia, reducem focul și acoperim tigaia cu el cam 1 minut, ca să se închege deasupra, iar dacă nu, luăm 1-2 palete (în funcție de neîndemânare) și întoarcem omleta pe partea cealaltă. Dacă aveți o tigaie bună, puteți să opriți focul după ce ați întors-o. În principiu, tigaia păstrează suficientă căldură ca să se prăjească și milimetrul de ou semi-închegat rămas.
Scoatem omleta pe farfurie, presărăm jumătate din ea cu brânză, o îndoim în două și o mâncăm cu poftă bună, ceea ce vă doresc și domniilor voastre.






Mămăliga cu brânză – alte amintiri din copilărie

Mămăligă pentru conlocuitori

Mămăligă pentru conlocuitori

Vorbeam acum ceva vreme de amintirile din copilărie. Culinare, evident.
Una din ele e mămăliga cu brânză a bunicii. Fără fasoane și pretenții. Mi-aș fi dorit să învăț să fac mămăligă adevărata, ca ea, da’ n-a mai apucat să mă învețe și-am rămas doar cu rețeta de găluşte.

Mămăliga asta cu brânză, ardelenească, e un animal destul de sucit, se cere să fie din aia tare, de să tremure masa, din făină de mălai extra, nu grișată, că iese terci, și e destul de greu de făcut din mână (mai ales din mâna mea, prietenii știu de ce și, dacă se prezintă la masă, se oferă să țină ei de oală. E la fel de adevărat că e mai ușor de făcut decât una clasică, la care fierbi apa (nu știu câtă), pui mălaiul (în proporție necunoscută), mai fierbi o tură și apoi amesteci totul, până nu mai știi de tine.

Așadar, mămăliga cu brânză se fabrică din mămăligă și, ideal, brânză frământată (înlocuibilă cu brânza de burduf, numa’ brânză grasă și lipicioasă să fie). Idealul meu personal e brânza iute de la văru-meu, da’ asta-i altă poveste.
Brânza frământată, dacă vă pare necunoscut termenul, se face din caș de oaie, cât mai gras, măcinat și amestecat cu sare. Bunica, pe vremea când congelatoarele frigiderelor Arctic erau minuscule, o punea în borcane mari și o acoperea cu untură topită, ca să nu intre aerul și să o strice. În ziua de azi, marile și mai micile gospodine o pun la congelator.

Iar acum, că am isprăvit cu istoria brânzei, să trecem la procesul de producție care, să mă iertați, e ochiometric (v-am zis că nu știu să fac mămăligă aşa cum scrie la carte, nu?)

Ingrediente:
1 pungă mică de făină de mălai
cca. 2 l de apă
cam 1 linguriţă cu vârf de sare
brânză frământată sau de burduf, cât mai multă
1/2 pachet de unt, topit

Cum fac eu mămăliga:
Pun apa la fiert, cu sare și-aștept cuminte lângă aragaz. Când fierbe, torn mălaiul în ploaie, amestecând continuu cu telul pară (dacă n-aveți, încercați cu coada unei linguri de lemn; ies mai puține cocoloașe decât dacă amestecați cu lingura propriu-zisă). După cum spuneam, mămăliga asta trebuie să fie tare, nu terci de restaurant. Iar la sfârșit, când e fiartă, trebuie să se desprindă ușor de pe pereții oalei.

Restul e floare la ureche: lăsăm mămăliga să se răcească vreo cinci minute, topim în timpul ăsta untul, pregătim încă o oală/vas de sticlă termorezistentă şi două linguri: una de supă ca să întindem straturile de mămăligă și una mai mare, ca să scoatem mămăliga din oala în care-a fiert. Dacă vă întrebați de ce am eu nevoie de două linguri, e simplu, lingura de întins trebuie să fie permanent unsă cu unt, ca să nu se lipească de mămăligă. Dacă iau mămăliga din oală cu ea, întinsul straturilor de mămăligă devine o luptă.

Începem cu un prim strat de mămăligă (nu uităm să ungem fundul oalei cu unt), urmat de brânză multă-multă, și continuăm până am epuizat fie mămăliga, fie brânza, fie ambele ingrediente.

Dacă e iarnă, tăiem murături de la mama de-acasă, dacă e vară, improvizăm o salată rapidă de roşii.

Gata.

Papară cu cartofi, brânză și orice altceva

Să ne fie clar, papara nu e omletă. Nu se face rotundă și frumoasă și elegantă. E praf, ce mai…

ingrediente: pentru 1 persoană. dacă sunteți mai mulți, înmulțiți, vă rog, voi. eu n-am baterii.

2 ouă
1 cartof mediu
50 g brânză
1/2 roșie sau 1/2 castravecior murat
2 linguri de lapte sau 2 lingurițe de smântână
orice mai aveți prin casă (mezeluri sau legume, dar nu din alea care lasă apă)
sare și piper, evident

Tăiem cartoful în bastonașe subțiri (adică mult mai subțiri decât alea pentru cartofi prăjiți). Dacă avem o răzătoare magică sau cum ii mai zice, din aia care face bastonașe subțiri, îi dăm pe răzătoare.
Punem ulei în tigaie, vreo 2 linguri.
Prăjim cartofii cum ne pricepem mai bine. Dacă avem și mezeluri, le prăjim și pe alea, iar dacă avem slănină, o prăjim/topim înaintea cartofilor și prăjim cartofii în grăsimea cu pricina.
Între timp, batem ouăle, adăugăm laptele sau smântâna, brânza, roșiile sau castraveciorii (tăiate cubulețe, și, dacă-s  prea zemoase, stoarse putin) și orice altceva ne mai trece prin cap și ni se pare bun.
Dacă tot s-au prăjit cartofii, scurgem excedentul de ulei/grăsime și turnăm papara. Amestecăm pana ajunge la nivelul de întărire dorit, trântim pe farfurie, căutăm un sos picant sau un chutney (eu am de mango, că altu’ n-am găsit) și gaaaataaa.

O ultimă vorbă înțeleaptă (a pățitului): dacă nu aveți încredere în capacitatea proprie de a manevra papara la foc mare fără să o ardeți, aduceți focul la mediu. o să dureze cu cca 2 minute mai mult.