Palanețe

Sau pupci. Sau vărzare. Sau cum le zice pe la voi. Evident că par mai complicate decât sunt. Și nu știu cum o fi la voi, dar mie foile pătrate îmi ies rotunde și viceversa. Asta fiind singura complicație, că în rest le-am făcut ca la bunica, din aluat de pită, întins cu sucitorul, umplut cu brânză cu cozi de ceapă verde și boia. Dacă aveți varză călită, și mai bine, după părerea mea. Pipărată bine, că dacă nu, nu se pune.

Ca să nu vă plimb prea mult, aluatul de pită e din 500g făină, 12,5 g drojdie obișnuită (nu uscată), 350-400 ml apă călduță, 1 linguriță sare, 1 linguriță rasă zahăr. Amestecăm drojdia cu zahărul până se lichefiază, turnăm peste făină, lăsăm 5′, adăugăm apă treptat, frământăm, dospim până se dublează, ne chinuim cu întinsul (blat, mâini, sucitor pudrate cu făină), dăm la cuptor. Gata. Pentru că am vrut pătrate, mi-au ieșit cercuri, evident.

Reclame

Ce poți face cu 2 ouă (8): pită-n bundiță

Să presupunem, dragă holteiule, că ai fost la 1 bere cu băieții  (bineînțeles că nu mai multe). Acum ți-e sete, deși credeai că berea hidratează, ești fotofob și te cam strânge cutia craniană. Și crăpi de foame.

Iar în frigider ai două ouă pe care le bați pentru papară. Și când te uiți mai bine, pita e cam tare, pentru că, fiind băiat mare, nu ai ascultat-o pe maică-ta, și nu ai băgat-o înapoi în pungă, că știi tu mai bine.

Ce te faci? De ieșit din casă nici nu poate fi vorba, că aseară ți-ai pierdut și ochelarii de soare. Și e cam senin și luminos pe-afară.

Păi e simplu. Dacă nu ai cumpărat pâine feliată, o feliezi. Grijă la degete… Iei o tigaie. Iei niște ulei cumpărat de maică-ta când a fost în inspecție. Il torni în tigaie. Până se încinge, îmbraci tricoul de meșterit la mașină, ca să nu îți faci tratament cu ulei fierbinte la covorașul de pe piept. Dai pita prin ouăle bătute și o pui cu grijă și o furculiță în tigaie. După ce e rumenă pe o față, o întorci pe cealaltă. O scoți și o mănânci*.

* tot procesul durează mai puțin decât îți ia să citești ce am scris. 

Ca marca de scrisoare

pain d epi

INTRODUCERE:
Sunt niște zile din alea în care aș face orice în loc de muncă. Pentru că textul de tradus e o catastrofă cu spume.

Așa încât, înainte de a purcede la smotocit aripioare și schinări de pui și la curățat morcovi pentru supă, ne documentăm, ca să ne îmbunătățim atitudinea și talentele sociale.

CUPRINS:
Ce-am aflat? Că: „Adulții cu o atitudine distantă și de evitare dezmint importanța experiențelor pe care le-au avut cu părinții lor în coloratura emoțională a personalității actuale. Ei denotă un înalt grad de dorință de independență, vrând să rezolve singuri provocările la care viața îi supune.”

Deci sunt o evitantă, da? Ne-am înțeles?

CONCLUZII:
Vă rog eu frumos, nu așteptați declarații sentimentale și lipicioase, că n-am. Dar dacă v-am dat de mâncare fără să cereți, puteți fi siguri că mi v-ați lipit de suflet cum zice băiatul de mai jos. Dacă aveți noroc, vă și place. Și mâncarea, și lipiciul.

Atâta știu io, na. Și să fiu de ajutor când dați de greu, ceea ce îmi doresc și mie.

Luați cu pită, că e bună. Ai zice că pun dragoste-n ea.

 

Irlandeza în Ardeal

Eh, ce poate face omul ca să se decongeleze, când n-are supă gata făcută? Ia ziceți și voi? Păi pornește cuptorul. Și ca să nu șadă cuptorul degeaba, face pită. Din ce are prin casă, cu ajutorul Internetului. Și pentru că îi stă mintea la pâine irlandeză cu bicarbonat de când a tradus o rețetă pentru clienți.

Așadar, pentru că nu se găsește fix revista aia pe computerul principal, iar pe cel adjunct nu se are chef să se caute, se dă cu căutarea pe Internet. Se descoperă că ar trebui făcută cu lapte bătut de care nu este la casa bucătarului leneș. Se caută rețetă cu iaurt și se găsesc două. Se alege, evident, cea mai simplă. Și se începe adaptarea, pentru că n-aveam fulgi de ovăz, și nici făină integrală, iar o lingură și jumătate de zahăr mi se părea mult, și nu m-am înșelat, ar fi ieșit un fel de cozonac dacă puneam cât zic ei, după cum urmează:

  • 175 g de făină albă (din aia de la Panemar, că îmi place mie cum se poartă în cuptor)
  • 25 g de tărâțe de la același panemar, că fulgi de ovăz, soiul pentru porridge nu am la casă
  • 1/2 lingură de zahăr tos
  • 1/2 lingură de sare
  • 2 linguri de semințe floarea soarelui pentru că aveam
  • 1 linguriță cu vârf de bicarbonat
  • 175 ml de iaurt simplu

Am amestecat toate ingredientele solide laolaltă într-un castron. Am turnat aproape tot iaurtul, conform indicațiilor. Am frământat puțin, până s-a legat, am scos pe planșetă și am mai frământat puțin până s-a omogenizat. Am făcut un gogoloi, l-am trântit în tava tapetată cu hârtie de copt, l-am despicat în cruce până la nivelul tăvii și l-am dat la cuptorul încălzit la 200°C (marcajul 7 la gaz, dar ar fi bine să vă orientați în funcție de cum vă cunoașteți cuptorul). S-a copt în cca. 30 de minute, am testat cu frigăruia ca la chec. Când a ieșit curată, am scos pita din cuptor, i-am făcut o poză pentru posteritate și am lăsat-o la răcit.

Puțin. Partea bună e că se poate tăia și călduță, spre deosebire de cea dospită. Și s-a tăiat, și s-a adaptat realității locale, împreună cu niște gogoșari și oarece slană, ca în Ardeal. A trecut testul. Se va mai face, cu certitudine.

wpid-dsc_1816.jpg

Avertisment 1: Realitatea e că din cantitățile de mai sus a ieșit o pituță un pic mai mare decât o chiflă. Dacă aveți familie de hrănit, dublați cantitățile, că s-ar putea să nu le ajungă decât pe o măsea.
Avertisment 2: Nu vă așteptați la gust de pâine dospită, că nu seamănă, deși e foarte bun. Iar dacă sunteți din ăia sensibili la bicarbonat și îl simțiți în orice, mai bine cumpărați o pită.

Dacă aveți pe lângă casă și sunteți curioși cum se face la ea acasă, în rețeta originală (BBC Food) avem:

  • 75 g de făină albă
  • 100 de făină integrală
  • 25 g de fulgi de ovăz pentru porridge (un fel de mămăligă irlandeză, cu fulgi/măciniș de ovăz în loc de cucuruz, care, la fel ca mămăliga, merge cu aproape orice)
  • 1 1/2 lingură de zahăr tos
  • 1/2 lingură de sare
  • 2 linguri de semințe de in, floarea soarelui sau susan (sau deloc)
  • 1/2 lingură de bicarbonat
  • 175 ml de iaurt simplu

În rest, procedați exact la fel și îmi spuneți și mie cum a ieșit.

Pâine de secară de la o bunică rusoaică

Nu, nu-i bunica mea, ale mele erau ardelence, amândouă. E bunica unei doamne rusoaice, de unde-am luat rețeta. Ca orice rețetă de la bunica, are o poveste, și a fost re-găsită într-un caiet vechi.

„Căutând prin caiete de rețete vechi, am găsit o foaie ruptă dintr-un calendar din 1978, cu o rețetă de pâine de secară „fără bătăi de cap”, de la bunica. Bunica mea a făcut pâine după rețeta asta de două ori, afirmând că e „exact pâinea aia”. Nouă, copiilor, nu ne plăcea din cale-afară (nu ne plăcea pâinea de secară simplă), dar tata o lăuda întotdeauna și confirma că e, într-adevăr, „exact pâinea aia”… Spre rușinea mea, nu m-a interesat până de curând, când am început să coc pâine acasă, ce însemna „exact pâinea aia”. Bunica nu mai e demult, dar m-a lămurit tata ce însemna: pâinea postbelică, mai bună decât orice tort sau prăjitură, deși în ea se punea nu doar făină, dar și tot felul de tărâțe și lobodă uscată și coji de cartofi…”

Acum e la cuptor și sper să iasă conform așteptărilor: gri închis, amar-acrișoară, delicioasă, exact cum mi-o aminteam. Știu că mai fac și alte nații, dar aia rusească, mai mult cu făină de secară decât de alt fel, pentru mine, e tot ce poate fi mai bun, și-am jelit câțiva ani buni după ea, până a venit și la noi moda și-a început să se găsească prin brutării.




Ingrediente (pentru o tavă):
380 g de făină de secară
190 g de făină de grâu (eu am folosit albă, de la Panemar)
25 g de drojdie
400-450 ml de apă călduță (cât să o simțiți caldă la degetul mic)
1 linguriță de sare
2 lingurițe rase de zahăr





Metodă de fabricație:

Amestecăm cele două tipuri de făină, sarea și (dacă vreți, că eu am vrut) ceva semințe de chimen și facem un crater în mijlocul castronului.
Frecăm drojdia zdrobită cu zahărul până se lichefiază. Că veni vorba, am mai învățat ceva de la mama: dacă nu se zdrobește când o apeși, mai bine cumperi alta. O turnăm în crater și mai adăugăm puțină apă (dacă vrem). O lăsăm vreo 5 minute și facem o scurtă pauză. Vom avea nevoie. Aluatul e mai lipicios și mai dens decât cel din făină de grâu, și se frământă mai greu.
Turnăm treptat restul de apă călduță și frământăm până aluatul devine elastic și începe să se dezlipească cu ușurință de castron.
De data asta, am urmat întocmai instrucțiunile doamnei rusoaice și-am pus pâinea la dospit direct în tăvi, vreo 40 de minute. Și-a dublat volumul. Și-am dat-o la cuptor. Și-a ieșit exact cum mi-o aminteam.

Marțolea de vineri (sau orice altă zi din săptămână)

Stră-stră-stră-stră…bunicile noastre erau niște istețe nemaivăzute. Își făceau ele vreme de chiulit de la muncile casnice cel puțin o dată pe lună și marțea, când venea Marțolea și le smotocea caierele, le deșira pânza din război, le rupea suveica și câte altele.

Paranteză cu strămătușă-mea Valerie, soră de-a străbunicii, și cu Marțolea:

Femeia asta se ținea, zicea bunică-mea și se scutura de râs numai gândindu-se la ea, veșnic de șotii. Ba le speria pe doamnele de la oraș, neveste ale fraților ei, ba își mânjea cu funingine pretendenții, ba le turna apă-n ochi prin mâneca de la cojoc… Și totuși, n-a rămas nemăritată. Era, de fapt, măritată-n alt sat, unde mai era căsătorită și una din surorile bunicii. Și-avea sora asta a bunicii o soacră deloc simpatică (deh, nu-i treaba soacrelor să fie simpatice) pe care-o apuca hărnicia în fiecare marți, că ea până n-o vede pe Marțolea n-are de gând să se lenevească… 
Așa că s-a gândit Valeria noastră să-i facă un pustiu de bine nepoatei. Știa că soacra de mai sus țese-n casa dinainte (camera de la drum) și că n-are habar ce fac ele-n cohe (bucătăria de vară, din capătul celălalt al casei). Așa că și-a dat jos năframa, și-a desfăcut conciul, s-a ciufulit bine și și-a tras părul peste față, după care a intrat pe fereastră în casa dinainte și-a smotocit-o pe soacra celeilalte mătuși de să-i meargă fulgii, până a promis că nu mai lucrează marțea, nici ea, nici alte femei din casă. Până să ajungă speriata soacră în bucătăria de vară, Valeria era deja cu năframa legată, serioasă nevoie mare, și se prefăcea că n-a auzit nimic, nici o Marțole, că așa ceva nu există…

Care-i rostul poveștii? Păi mi-am amintit-o ieri (vineri), când s-a gândit Marțolea să-și facă de cap pe la infailibilii bucătari leneși, după cum urmează:

S-a scăpat planșeta de pe balcon, de la etajul patru. Din fericire, a aterizat pe iarbă și nu pe vreo mașină a vecinilor, și nici nu s-a făcut așchii.

E posibil să fi copt pita la grill. Bine că s-a copt și că nici  n-am ars-o.

Turta dulce (pe care n-o fac prima dată) s-a făcut biscuiți de muiat în ceai. Delicioși la gust, dar excesiv de crocanți, ca-n poza alăturată. Și, din fericire, nici n-a venit nimeni din cei poftiți să o guste.

Turtp dulce

Turtp dulce

Concluzia? Nu-i musai să fie marți ca să vină Marțolea…

Lenea e nesfârșită

Cititorii noștri e mai leneși decât noi, și cu un ascuțit simț al umorului. Au găsit făină de pâine pentru leneși și mi-au făcut-o cadou. E drept, te scutește doar de efortul intelectual, că de frământat nu se frământă singură.

Pâine, ca la mine-acasă

Da, știu,  cârcotașii vor cârcoti că nu are nicio legătură cu locul ăsta. Da’ dacă pot eu și au putut miliarde de altele mai puțin educate înaintea mea, sigur nu e treaba cel mai complicat de făcut. Şi s-a mai inventat şi mașina de făcut pită (unele mai fierb și dulceață, calcă, spală și, dacă te porți frumos, fac și de mâncare).

Pâine ca la mine acasă

Pâine ca la mine acasă

Plăcerea asta mi se trage, cred, de la pâinile de trei chile de la brutăria colectivului pe care le-am cărat de la școală acasă  de prin clasa a doua începând. În fiecare miercuri și sâmbătă mai aveam în ghiozdan, cam toți copiii de la școală  câte-o plasă zdravănă de rafie, iar la amiază o tuleam ca din pușcă  să prindem pitele calde, dar mai ales cu druț (pui, pup, pupăză şi cum i-o mai fi zicând prin alte părți), pe care să-l dăm gata până acasă. Ce-i druțul ăla? Un defect de fabricație la pitele-n țest  și anume un gogoloi de aluat care iese în afara rotundului pâinii. Nu cred să fi existat copil care să nu și-l fi dorit, la mine-n sat.

Da’ să nu stăm, că ne stă norocul…
Ingrediente:
1 kg de făină albă sau integrală, de care vă place mai mult. Eu am aplicat aceeași metodă la amândouă variantele și pâinea mi-a ieșit la fel de bună.
25 g (jumătate de pachețel) de drojdie proaspătă. La aia uscată nu mă pricep, da’ le echivalează netu’, dacă o preferați
800 ml de apă călduță. Un pic mai caldă decât degetul arătător, cum ar veni. În funcție de făină, s-ar putea să varieze puțin cantitatea, așa că nu vă zgârciți, că nu-i scumpă. Şi orice-ați face, nu fierbeți apa, că ați ucis drojdia.
1 linguriță de zahăr
1 lingură de sare
mac, semințe de floarea soarelui și bostan, măsline (gata) tăiate sau fără sâmburi, chimen

Metoda de fabricație:

Turnăm făina, sarea și semințele într-un castron suficient de mare, le amestecăm și apoi formăm un crater în mijloc. Atențiune, națiune:  pâinea își dublează volumul la dospit, deci castronul trebuie să fie cu cel puțin un lat de palmă mai înalt decât nivelul făinii.  Amestecăm drojdia cu zahărul până se lichefiază. Zahărul, pare-se, activează drojdia, dacă oi mai ști ceva chimie (sau biologie?). O turnăm în crater, și mai adăugăm jumătate de pahar de apă călduță și așteptăm până face spumă. Eu cronometrez cu o țigară. Cine-i cuminte și nu fumează, să aștepte 5-7 minute.
64b58-cimg3687Turnăm, treptat, apa, și începem să frământăm. Până asudă grinda. Fruntea, adică. Mai pe modernește, aluatul are trei etape: sfărâmicios, până se încorporează apa, lipicios, în timpul frământatului, și elastic și aerat, dezlipindu-se cu ușurință de castron și mâini, când e gata de dospit.
fe33d-untitled-1

Așadar  când se dezlipește de castron, chiar dacă n-a asudat grinda, ați scăpat de ce era mai greu. Facem un gogoloi din aluat în mijlocul castronului, îl pudrăm cu oleacă de făină, lăsăm castronul, acoperit cu un șervet, vreo jumătate de oră, la loc călduț și ferit de lovituri puternice, până își dublează aluatul volumul.

ac600-cimg3694

Până una alta, luăm planșeta,  o pudrăm cu făină, luăm tăvile și le pudrăm și pe ele. Dacă sunt antiaderente, nu e musai, dar mie așa mi place. Tăvile mele sunt de cozonac, dar merg și de chec, iar dacă n-aveți de niciunele, hârtie de copt și două gogoloaie de aluat în tava aragazului. De asemenea, ca să nu ne plictisim, pornim cuptorul, la temperatura maximă, pe care o vom reduce la 180 de grade la cuptorul electric și foc mediu la cel cu gaz, când punem pâinea în cuptor.

A trecut jumătatea de oră? Buuuun. Ne pudrăm pe mâinile cele îndemânatice, scoatem aluatul din castron, îl tăiem în două părți egale, formăm două rulouri pentru tăvile de cozonac sau două bile, dacă avem doar foaie de copt și tavă de aragaz. În ultimul caz, lăsați spațiu între cele două viitoare pâini. Vor mai crește și la dospit, și au nevoie de loc la copt.

04d1d-cimg3696_2

Lăsăm aluatul să mai dospească jumătate de oră şi în tăvi. Apoi, cu grijă, să nu le izbim de ceva, dăm tăvile la cuptor, unde rămân 50-60 de minute. Eu cunosc o singură metodă de a verifica dacă-i coaptă: bat cu degetul în coajă. Dacă sună a gol, e gata.

b35dd-untitled-2

Mărunțișuri:
Nu tăiați pâinea imediat ce ați scos-o din cuptor. Dacă nu aveți deloc răbdare, rupeți un colt, fără să apăsați prea mult coaja.
Lăsați-o la răcit acoperită cu un șervet de bucătărie curat. A doua zi o puteți pune în pungă/folie, învelită tot cu un șervet de bucătărie.

very fast food 1 (cu rrrrrrrrucola)

ingrediente:

  • paine de orice fel (eu o prefer pe cea neagra, sau ciabatta sau paine de casa, din faina integrala sau neagra)
  • unt
  • orice fel de mezel (non-salam si alte tocaturi) crud-uscat si nu foarte condimentat
  • rosii (cat va lasa inima, iar pana apar cele romanesti cu gust de rosii, recomand rosiile cherry*)
  • rucola (ochiometric, aproximativ cat iei intre trei degete, pentru fiecare sandwich)
  • ulei de masline
  • otet balsamic
  • sare si piper

indiscutabil, rucola nu e pentru orice lenes. are un gust ciudat pentru romani, oarecum piparat. dar, spre marea bucurie a lenesilor nemancatori de rucola, se poate inlocui cu orice fel de salata (mixurile la punga, de la diverse hipermarketuri sunt foarte bune).

sa purcedem, asadar:
1. painea se unge cu unt. se pune pe paine mezelul taiat/rupt bucati mici. se taie rosia (spalata) si se pune peste mezel.

2. rucola (mixul de salata) se spala, se scurge, se asezoneaza cu sare, piper, otet balsamic si ulei de masline**

3. rucola se tranteste deasupra rosiilor, se face capac din alta felie de paine si se mananca. cu pofta.

* se citeste ‘ceri’ si nu ‘sheri’. sherry e vin de xeres, de fapt. n-are  nici cea  mai maruntica legatura cu ciresele sau rosiile.
**sa fie clar nu accept argumentul cu uleiul de masline si otetul balsamic sunt scumpe. doar nu le folositi cu litra in friteuza la cartofi prajiti sau in zama de fasole.)

a, dureaza aproximativ cinci minute, cu trei drumuri la frigider (daca esti aiurit ca mine) incluse.