Ficații și reducția accidentală

Cum faci accidental reducție de vin roșu cu dulceață de portocale? Foaaaarte simplu, din neatenție.

Mai întâi gătești ficatul în tigaia de fontă cu maximum 1 lingură de ulei, apoi stingi tigaia cu 1 pahar de vin roșu și 1 linguriță de dulceață de portocale și cât ai sărat și piperat ficatul, zbang, ai uitat cât e de încinsă tigaia și aproape ai ars zeama. N-ai ars-o, dar ai făcut reducție accidentală la foc mare, absolut nerecomandabil.

Reclame

Nu m-am lăsat…

Nu. Nu m-am lăsat de mâncat. Dovezi.

Numa cujet (3): salate ne- sau prost dresate

Ieri, cujetând eu la ce trăznaie de dresură (sos, dressing) să supun eu o salată de andivă roșie, am realizat, pentru a mia oară, că, deși mâncarea mea favorită e carnea cu salată, majoritatea bucătarilor (nu executanți, rog frumos, ci ăia, deștepții, care concep meniuri) moderni habar n-au sau îs muuuuult mai leneși decât mine.

Păi cum să nu știi că salata de varză trebuie muuuusaaaaai stropșită cu puțină sare înainte să o dai la masă? Știe fiecare tanti cantinistă treaba asta, și doar în locuri ca Vărzăria, eftene și cazaniere, găsești salată de varză bună.

Păi cât de greu poate să îți fie să faci o vinegretă bună pe lângă salata de pungă pe care mi-o trântești în blid, eventual și nespălată? Mă jur eu, pe cuvânt de onoare, că dacă agiți 3 ingrediente într-un borcan îți ia fix 1 minut să o faci. Și dacă i-ai pus oțet, ține măcar de dimineața până seara.

Și păi cum crezi tu că mănânc eu salată de frunze din farfuria de friptură? Ei? Nu zic ba, o fi frumoasă, dar eu vreau să o mănânc. Poze i-oi face când comand a doua oară, dacă mi-a plăcut.

PS: pe-aia de ieri am dresat-o cu oțet de mere și dulceață de sâmburei, plus sare și ulei de floarea soarelui presat la rece turnate direct pe frunze.

 

Ficatul și salata voini(ci)că

Dacă mă întrebați pe mine, cea mai bună mâncare e grătarul cu salată. Grătar de orice, cu salată de orice. În speță, din cele de mai jos:

ficat + salatăIngrediente:

ficat de vițel
vermut alb sec
rucola (voinicică)
portocală
sare
piper

 

 

Fabricate după cum urmează:

Deși am pornit chitită să cumpăr piept de pui pentru grătar și salată de ce găsesc și deși am cumpărat și pui, nu m-am putut abține, scuzați-pardon, să nu iau și o bucată frumoasă tare de ficat de vițel. Din care habar n-aveam ce-o să fac până n-am ajuns acasă și nu m-a lovit foamea. Rău. Asta însemnând că ar fi fost cazul să se facă repede și foarte repede.

Repedele a însemnat tăiat felia de ficat în fâșii de cca. 2 cm (cam cât grosimea inițială), datul dumnealui prin puțin ulei, încins tigaia-grătar, aruncat ficatul în tigaie, lăsat până se albește până la jumătate, întors, stropit la sfârșit cu un gât bun de vermut alb sec (și aproape naționalist, în sens de Buchetul Moldovei, primit cadou). Asta pe post de să îți fie învățătură de minte să n-ai vin în casă, că improvizezi cu ce ai și iese mult mai bine.

Până să fie gata ficatul, s-a spălat și uscat puțin voinicica (da, rucola, rucola…), s-a desfăcut portocala, s-a tăiat bucățele și s-au amestecat între ele cu oțet balsamic, ulei (presat la rece, nedecantat, dar merge și de măsline, dacă din ăla aveți), sare și piper. Nu singure, că nu-s atât de leneșă încât să îmi fi dezvoltat capacitățile telekinetice, ci cu mânuțele-astea două.

Ficatul? Scos din tigaie, dat cu un praf de sare și unul de piper. Tăiat, mâncat.

Poftă bună, lene ușoară.

 

Zamă de șelătuțe – noi amintiri din copilărie

Zama asta tare nu-mi plăcea în copilărie. N-aveam eu nicio treabă cu gustul, mă enervau, ca pe orice copil (din câți am cunoscut eu, bineînțeles), frunzele înmuiate care mi se lipeau de dinți, limbă și cerul gurii.
Și-acum, om mare la sfat și tot mic la stat, am ajuns să caut șelătuțe pe unde nici cu gândul nu gândești. Prin parcul central, adică. Auzisem eu de la o cofăriță, din piață, că e plin parcul de ele. Și-avea dreptate. Așa că plimbarea cu bârfe de seară s-a lăsat cu vreun pumn și jumătate de amintiri.
În afară de mama, care-a preluat rețeta de la soacră-sa, n-o mai face nimeni din câți am cunoscut așa, simplă, chioară și de post. Dacă nu o îmbunătățești, ca mine, cu un ou poșat, sau ca alții cu omletă tăiată fâșii sau zdrențe de ou ori razalăi, sau dacă n-o acrești cu jintuială.
Dar să nu stăm, că oricum durează o jumătate de oră, pe ceas.

Ingrediente:
1 grămăjoară de șelătuțe (așa se vând pe-aici) pe cap de mesean
1/2 l de apă pe cap de mesean
1 legătură de usturoi verde (sau mai mult, dacă vă place usturoiul)
2 linguri de ulei
sare, oțet

Mai întâi, spălați șelătuțele (untișor, sălățică de pădure, calculțe). Eu, de obicei, le spăl în două-trei ape și le scot din apă, ca să rămână pământul pe fundul castronului.
Tocați cozile de usturoi, căliți-le jumătate de minut și adăugați șelătuțele spălate și scurse de apă. Căliți încă vreo jumătate de minut.
Turnați apa peste ele și lăsați-le să fiarbă, după ce au dat în clocot, încă vreo 5 minute. Sărați, acriți cu ce-aveți (oțet, în cazul de față) după gustul propriu. Dacă nu e post, adăugați câteva linguri de smântână.

Salată de ‘ce-ai în frigider’ (1)

Sau salată de nu mai trage mâța de coada, fă o mâncare leneșă și treci la muncă.
Azi, în loc să compensez pentru ce n-am muncit în timpul săptămânii, am jucat jocuri detective. aşa că m-a pălit foamea, și, concomitent cu ea, rușinea de a nu-mi fi făcut treaba.

Pe scurt, urmare a acestor două evenimente, am dat cu nasul prin frigider, am descoperit doi cartofi roșii, numa’ buni de fiert, două ouă ecologice și vreun pumnișor de măsline. la care, dacă aveam, aş fi adăugat piept de pui la grătar, cu sare, piper şi oreganocastraveți muraţi, iar dacă aveam şi musafiri, ceapă verde (mie nu-mi place combinația ceapă-cartofi, da’ pentru cine merită, fac eforturi).
În rest, fiert cartofii, fiert ouăle, răcit și curățat și unii şi altele, sub nasul mamei (virtual, că de când a greşit butonul, ne tratăm doar cu videoconferinţe). amestecat cu sare, piper şi ulei de măsline.
Mâncat cu poftă bună, de care vă urez şi vouă la mâncarea asta extrem de leneşă.

Fasolica – amintiri din copilărie

Sau fasolică bună-ai fost, şi de dulce, şi de post! (zicală de-a bunicii)

Cred că toţi avem amintiri culinare din copilărie. Ale mele-s simple: pâine prăjită pe plita de la sobă, usturoiată şi unsă cu unt pe ambele părţi, cartofi copţi cu unt şi moare de varză, fasole cu ulei, sare şi piper.
Nu vă ofensez inteligența cu reţete pâine prajită, iar cu cartofii copţi v-am ofensat deja.
Subiectul de azi este o salată de fasole. Nu e nouă, o fac şi alţii, dar folosiţi-vă de ea pentru inspiraţie într-o zi când vă e foame şi au conserve de fasole la ABC.

Ingrediente (pentru 3-4 persoane):
o conservă mare de fasole – simplă, în apă, fără sosuri şi condimente (eu o prefer pe cea roşie, dar dacă doriţi şi poftiţi, puteţi amesteca o conservă mare de fasole albă, care-i mai ieftină, cu una mică de fasole roşie. arată foarte bine-n poze).
2-3-4 castraveciori muraţi (în funcţie de dimensiune şi de cât acrişoară vreţi să fie salata. dacă-s prea mulţi, mai tăiaţi, dacă-s prea puţini, mai adăugaţi, că doar de-aia sunteţi inteligenţi şi eficienţi, nu?)
ceapă verde, după pofta inimii (reiau o discuţie mai veche: începem cu mai puţină, mai adăugăm dacă nu ajunge)
3-4 linguri de ulei (dacă-i de măsline sau de floarea soarelui presat la rece, e ideal)
sare, piper
Dacă mai aveţi şi vă plac, puteţi adăuga gogoşari muraţi, măsline, mazăre. Improvizaţi voi, nu mă îndoiesc de asta.

Procesul de producţie:

Scurgeţi conserva (conservele) de fasole. Turnaţi fasolea într-un bol, adăugaţi castraveciorii tăiaţi cubuleţe, ceapa verde cu codiţe cu tot, asezonaţi cu ulei, sare, piper. Dacă vă place salata mai acrişoară, puteţi să adăugaţi şi puţin oţet (balsamic, de mere, de vin).

Gata.

Salată de cușcuș cu-cu-cu-cu ce-o fi

Deci cușcuș. Paste orientale sub formă de grăunțe (a nu se confunda cu pastele acelea măruntele care se mai vând la noi prin magazine). Și o binecuvântare pentru leneși. Se poate amesteca aproape cu orice și toată procedura de gătit durează cel mult 10 minuțele.
Pregătirea cușcușului: se folosește pentru măsurat 1 ceașcă (de cafea, nu de expreso, nici de ceai) pentru fiecare persoană. Știu, e enervant când sunteți mulți, dar până reușim să apreciem ochiometric cam cât mănâncă, de un paregzamplu, 4 oameni, merge și așa. În privința apei, părerile-s împărțite. Eu folosesc 1.5 cești de apă la 1 ceașcă de cușcuș. De aici viața devine simplă: fierbem apa, o turnăm peste cușcuș (atenție, se umflă foarte mult, folosiți un bol mai adânc), acoperim bolul si asteptăm vreo 10 minute. După ce s-a umflat, turnăm ceva ulei de măsline, luăm o furculiță și începem să greblăm (ca să separăm grăunțele). Asezonăm cu sare și am terminat cu dânsul.
Rețeta din poză:
5 roșii cherry
1 pumnișor de măsline negre (cu sau fără sâmburi, tăiate sau întregi)
1/4 legatură pătrunjel proaspăt (n-am avut, dar n-ar fi stricat)
opționale (la buna judecată a leneșului titular):
papară dintr-un ou
friptură rece de pui sau vită
rucola
etc.
se amesteca totul si se mananca cu pofta.
intr-un alt episod, cus-cus, cu legume la gratar.