Ortognatica, neamule.

Acum îmi dă mâna să zic și eu cum a fost, deși nu e gata, încă. N-a fost nici pe jumătate atât de greu cum mă așteptam. Adică mă așteptam la spitalizare de vreo săptămână și făcut foamea încă patru-șase săptămâni. N-a fost cazul. Bine, și pentru că îmi place să gătesc, de ce să mint.

Așadar, după doi ani și ceva de sârme pe dinți (încă le mai am, dar nu pentru mult timp), pe 1 octombrie, am dat fălcuțele la rupt (ca să copiem exprimarea prietenilor). Și exprimarea nu e inexactă. Chirurgia ortognatică înseamnă re-aranjarea oaselor feței. Care se face prin tăiere de ici, adăugare colo, prins în șuruburi de osteosinteză și plăcuțe de titaniu. Știu cum sună, mai ales după ce vi s-a măsurat mutra cu șublerul, dar chiar nu e cazul să vă speriați.

Cea mai grea zi? A doua după operație. În prima eram prea amețită și oarecum subnutrită, deși îmi dăduseră glucoză în perfuzie, ca să îmi amintesc mare lucru. Da, veți înghiți sânge și îl veți voma. După care veți simți mama foamei, așa că ar fi bine să aveți un pahar cu lapte sau ceva similar pe aproape. Nu veți reuși să mâncați mare lucru cu seringa Guyon (una imensă, cu care îți împingi lichide (inclusiv medicamente) în gură, între dinți și obraz). Dar se calmează stomacul.

Nu vă lasă cu părinți, soți și prinți în spital, decât dacă sunteți mici de tot. Și, după părerea mea, e un lucru bun. Ne-am cam ajutat între noi, și pacienții se vizitează și se ajută între ei: când m-au adus în salon (da, pe picioarele mele), în 10 minute aveam o rolă de prosoape de la o domnișoară care venise la scos șuruburi, pentru că „batistele nu-s suficient de absorbante” și capul legat cu bandaj de compresie de la colega de salon, care chemase și rezidentul să mă lege. E incredibil cât de repede te ridică în picioare faptul că nu-ți duce altcineva lingurița în gură. Bine, nici tu nu prea reușești, dar te străduiești, iar eu și colega de salon făceam cu rândul la oglindă.

Nu ca să ne vedem mutrele (erau umflate și vinete, la mine mai mult vânătă, la ea mai mult umflată), ci ca să ne nimerim gura, pentru că, în primele săptămâni, mai ales din cauza inflamației, o bună parte a feței e amorțită. Eu îmi mai simt încă bizar buza de jos și o parte din bărbie, și se pare că s-ar putea să rămână așa până se scot șuruburile și plăcuțele.

Din momentul în care te văd ținându-te pe picioare și mâncând cu greu, dar pe gură, nu intravenos, încep să te pregătească de externare. Și, credeți-mă, m-am bucurat din cale-afară. Am fost operată miercuri, iar vineri am plecat acasă. Urrrrrraaaaa.

Ce e mai greu acasă decât la spital? Luatul medicamentelor și pusul elasticelor. Mi-am pleznit buzele cu ele de nenumărate ori. Din fericire a avut cine să îmi injecteze antibioticele, deci nu m-am chinuit decât cu fierul și relaxantul muscular, zdrobite și amestecate în ceai sau suc de mere amestecat cu banane.

Elastice, gutieră, sârme. Elasticele se leagă de cornițele brackeților de la aparatul ortodontic, sau de niște șuruburi înfiletate în os, dacă nu se poate altfel. Sunt obligatorii cel puțin două săptămâni, pentru că musculatura facială e atât de puternică încât poate să tragă aiurea oasele nesudate. Mie mi s-a recomandat să le scot când mănânc și când vorbesc și să le schimb zilnic. Ce e gutiera aia? Practic, e echivalentul ortognatic al atelei. Se prinde cu sârmă de aparatul ortodontic. Se poartă patru-șase săptămâni, e îngrozitor de enervantă, se adună mâncare sub ea și nu te lasă, cu cele mai bune intenții, să deschizi gura ca înainte.

Inflamație și vânătăi: grosul inflamației a trecut în vreo două săptămâni. Vânătăile m-au ținut, în schimb, aproape două  luni, de m-a întrebat vânzătoarea de la magazinul de vizavi dacă sigur n-am pățit nimic rău. Nu, doamnă, am pățit foarte bine, deși nu pare, la prima vedere.

Că veni vorba, spălatul pe dinți: perie moale, pastă de dinți și irigator bucal sau o seringă Guyon cu apă de gură, diluată sau nediluată. Eu nu am avut irigator, m-am descurcat relativ ușor cu seringa, dar voi alegeți ce vi se pare mai ușor. Cel mai simplu e să te apleci deasupra chiuvetei și să împingi pistonul seringii sau să pornești irigatorul.

Mâncarea: supe, creme, piureuri, ceai, lapte, chefir, creme, piureuricreme, piureuri și, după ce ați terminat cu elasticele, carne moale dată prin chopper sau mașina de tocat, papară moale, chestii care nu trebuie mușcate (în prima fază). După ceva vreme, cam ce puteați mânca înainte, cu aparatul ortodontic pe dinți (nelipicioase, fără os, știți voi).

Reclame

5 gânduri despre „Ortognatica, neamule.

  1. Ha! Habar n-aveam de asta. Pot să văd și eu poze de dinainte și de după, ca să pricep mai bine cum îți afectează „mutra”? 🙂 Care-i rostul? Oricum, bravo pentru curaj și sper să scapi repede și de sârme. 🙂

    • Păi tu ai văzut deja :D. Mutra nu e afectată foarte mult, e doar ceva mai simetrică, dar mușcătura, da. Înainte mi se întâlneau un canin cu un premolar, dintre toți dinții, asimetrie mare, probleme de masticație, dureri de ceafă, necazuri destul de mari…

  2. Pingback: Cremă de ardei copți (de mine, de mine) | Ghidul bucătarului leneș

  3. Haha! Super simpatic articolul, in ciuda “disconfortului” din urma operatiei. Felicitari si pentru el, dar si pentru curaj! 😊

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s