De la alții citire (3): când să nu te apuci de colțunași cu ciuperci

De exemplu, niciodată să nu te apuci de colțunași când ai de tradus, când n-ai mai făcut niciodată și când n-ai găsit tortellini cu ciuperci pentru leveșă. Iar cine face ca mine, și se apucă de așa ceva, ca mine să pățească.

wpid-dsc_0517.jpg

Și anume, după ce se autodeclară leneși, să își petreacă vreo oră frământând, întinzând pătură, tăind rotocoale și lipindu-le cu furculița, doar ca să își frământe apoi mâinile de grijă că s-or dezlipi și rămân fără umplutură… Tanti Silvia, aseară nu te-am iubit deloc, nu pentru că a fost greu (n-a fost), ci pentru că a durat mult (că am eu două mâini mai stângi și zero experiență la făcut tăiței). Așadar, de la Silvia Jurcovan (știți voi, biblia mea bucătărească, unde găsesc răspunsuri la toate întrebările la care n-are răspuns Internetul) citire:

  • 2 ouă mari
  • 50 g de griș
  • 150 g de făină
  • sare, cam o pișcătură

Batem ouăle, amestecăm grișul și sarea, adăugăm făina. Ca să nu repet citatul din Harap Alb, nu faceți și voi ca mine, puneți făina mai pe rând, că mie mi-a ieșit aluatul puțin cam dens, și m-am cam chinuit la întins. Frământăm și lăsăm 15 minute la hodină. Evident, dacă aveți mașină de făcut paste, viața voastră va fi mult mai ușoară. Eu n-am pentru că, după cum știți deja, leveșa mea favorită e cu găluște, pe care le fac și-n somn, cu o mână legată la spate.

Dacă aveți mașină de paste, faceți sul, tăiați rondele, întindeți-le puțin mai groase decât de tăiței. Dacă nu, iacă pățiți ca mine, și faceți pătură ca bunica.

Evident, pentru că viața nu e simplă, planșeta mea e pentru pitici, adică jumătate din una obișnuită, și a trebuit să întind două pături. Bine măcar că m-a dus mintea să acopăr aluatul pentru a doua, că de se întărea, vai, ce urecheală mi-aș fi tras.

După ce ați întins, prin orice metodă, aluatul, tăiați-l rondele sau pătrate. În mijlocul lor puneți un vârf de linguriță de umplutură (în cazul de față, ciuperci călite cu ceapă verde, usturoi și morcov, amestecate în chopper cu puțin caș și un ou), le îndoiți în două și le lipiți marginile bine cu o furculiță. Dacă vi se pare că s-au cam uscat, dați cu degetul muiat în apă pe margine, o să se lipească mai bine.

Dacă tot nu v-a trecut teama (ca și mie) că se vor desface în leveșă, fierbeți colțunașii în apă cu sare și puneți-i apoi în leveșă.

Și, după cum v-am spus, cine-a face ca mine, ca mine să pățească. Dar măcar se va sătura cu bunătăți.

Reclame

De la alții citire (2): cozonac simplu, dar cu mac dărălit

Da, sigur, de acord cu voi, nu există cozonac simplu. Nici ăsta nu e, dar vine Crăciunul și ne facem o țârucă de curaj, nu? O luăm din nou pe doamna Silvia (Jurcovan) de pe raft și fabricăm ce se vede mai jos. După care transcriem rețeta din două rețete.

wpid-img_20141217_154006.jpg

Ingrediente pentru aluatul a două sucituri (cozonaci rulați, dacă nu sunteți ardeleni)

  • 500 g de făină
  • 4 gălbenușuri
  • 300 ml de lapte
  • 2 linguri de ulei (neutru, adică de floarea soarelui pe la noi prin sat)
  • 25 g de drojdie
  • 100 g de unt topit
  • 100 g de zahăr
  • 10 ml de rom (dacă aveți, dacă nu, nu puneți, că nici eu n-am pus și au ieșit buni)
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat de mine (cu o păstaie goală de vanilie într-un borcan cu zahăr), dar puteți pune și de magazin
  • coajă rasă de la o portocală și/sau lămâie
  • cântar, că e musai, nu merge ochiometric (încă, la mine cel puțin)

No amu, preparațiune:

Cântăriți 50 g de făină (cam 3 linguri cu vârf) într-un castron mai mare. Turnați peste făină 100 ml de lapte fierbinte (restul îl lăsați la răcit, dacă l-ați fiert pe tot). Amestecați repede, să nu se facă vreun cocoloș. Întindeți lipiciul obținut pe pereții castronului, ca să se răcească mai repede. În spațiul liber, frecați drojdia cu o linguriță cu vârf de zahăr, până se lichefiază. Amestecați-o cu făina cu lapte, răcită, că de nu, ați ucis drojdia. Lăsați maiaua să crească vreo 20-30 de minute, la căldurică, sau până își dublează volumul.

Între timp, frecați gălbenușurile cu sarea, zahărul (simplu și vanilat), coaja de portocală, romul, uleiul și jumătate din untul topit și răcit. Turnați-le peste maia. Adăugați laptele rămas, cu care ați clătit castronul în care ați amestecat cele de mai sus (economie maximă, ca la ardeleni, nu aruncăm nimic). Adăugați făina (450 g). Omogenizați cu o lingură și, apoi, frământați până se dezlipește, ca pâinea, de pe vas și mână. Aluatul e mai moale și mai fin decât cel de pâine. Nu vă speriați, se va dezlipi dacă l-ați frământat suficient. Când s-a dezlipit, turnați restul de unt și împăturiți aluatul peste el, de la margine spre mijloc, până se încorporează. N-am prea înțeles de ce, dar așa am făcut.

Lăsați la dospit tot la căldură, tot până își dublează volumul.

Între timp, trecem la a doua rețetă și învățăm să facem umplutura, tot economic și ardelenește, adică din următoarele ingrediente:

  • cele 4 albușuri rămase de la gălbenușurile din cozonac
  • 200 g de mac dărălit* unguresc, pentru că suntem ardeleni și nu ne stă naționalismul în calea lenei
  • 150 g de zahăr
  • 10 ml de rom
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat

Și continuăm cu preparațiunea:

Batem albușurile spumă tare (din aia de poți să întorci castronul cu fundul în sus și nu îți cade în cap). Adăugăm zahărul de ambele feluri și romul. Batem din nou spumă tare. Adăugăm macul și îl încorporăm prin răsturnare.

Verificăm dacă și-a dublat aluatul volumul. Probabil că da. De aia, îl scoatem pe o planșetă pudrată cu făină. Îi dăm formă de dreptunghi și îl întindem cât e tava de cozonac de lungă, pe latura îngustă și cât iese pe latura lungă. Dacă avem planșetă mică, așa ca mine, ar fi bine, probabil, să împărțim aluatul în două, dar n-a fost foarte rău nici așa. După ce l-am întins bine, îl tăiem în două și îl ungem cu umplutura. Dacă vrem să nu iasă din cozonac (cum au pățit unii, aici de față), lăsăm liber vreun centimetru pe margine și rulăm fără să apăsăm. Facem tot posibilul să închidem capetele și să nu ne iasă toată umplutura pe dedesubt. Punem suciturile în tavă, cu încheietura în jos. Le mai lăsăm la dospit în tavă, tot la căldurică. S-au dublat? Le ungem cu ou bătut, le dăm la cuptor (încălzit dinainte la foc mijlociu, vreo 160 de grade) și le lăsăm acolo vreo 50-60 de minute. Puteți să deschideți cuptorul după vreo 20, ca să întoarceți tăvile, dacă știți că merge mai tare pe o parte sau alta.

După ce s-a copt, trecem cu cuțitul pe marginea tăvii și, cu grijă, lăsăm să alunece sucitura pe un dog/lopitău**. O lăsăm la răcit sub un șervet, în bucătărie și nu afară în frig, ca să nu devină cleioasă, culcată pe o parte, pentru că tava de cozonac e mai îngustă la bază și riscăm să se turtească sucitura.


* Dărălit, care va să zică, e daralt, adică măcinat. Cuvânt regăsit cu ajutorul unei prietene care trăiește tot din vorbe.
** Dogul și lopităul le găsiți la cealaltă întreprindere a bucătarului leneș.

Biblioteca din bucătărie (1)

Recunosc, fără pic de rușine, că la mine în bucătărie sunt cărți prin toate colțurile. Nu doar de bucate. M-am învățat de la tata, fără să fi reușit  mama, în ciuda tuturor eforturilor, să-mi bage-n cap că nu-i frumos și nici politicos, să-mi ascund după cărți morocănoșenia de dinaintea micului dejun și a cafelei de dimineață.

Teancul cuprinde vreo trei cărți de bucate și, de regulă, cel puțin un roman polițist clasic, care să-mi pună „micile celule cenușii”, ar zice Hercule Poirot, în funcțiune, în timp ce-mi beau cafeaua. Două prietene de-ale mele (gemene astrale, probabil, hi-hi-hi-hi), care, dacă se decid să-mi cumpere de Crăciun cărți, le iau din același domeniu, m-au bucurat anul ăsta cu niște Intelectuali la cratiță și o Bucătărie medievală (pe asta am uitat-o peste șapte țări, acasă la dăruitoare, dar o voi primi (din nou) curând).

Dacă editura Humanitas a reușit să facă flenduri, țăndări și bucățele biblia mea gastronomică (Carte de bucate, Silvia Jurcovan), tăind din rețete („…o nouă ediție – nu una oarecare, ci una îndelung dichisită și elegantă…” – vezi să nu!) fără a fi verificat referințele și titlurile capitolelor, și-a scos pârleala (probabil pentru că or fi refuzat, pe bună dreptate, să le fie ciopârțite operele) cu Intelectualii la cratiță, carte de uimitoare povești și amintiri culinare. Găsiți în ea rețete de supă cu găluște, gomboți cu prune (vreo trei), almanahul Lafayette și rețetele lui Păstorel Teodoreanu, citite în plină foamete optzecistă pe post de literatură științifico-fantastică, lecții de etichetă la masă și de mâncat sănătos, arlechinul copilăriei mele (nu-i pe lista prăjiturilor mele favorite, recunosc), un tort din mai nimic, supe de fructe și pită cu unsoare și (brrr, grețos) zahăr.

În episodul următor, Supa lui Kafka și-om mai vedea noi ce, dacă avem.