Ce s-a mai comis prin bucătăria mea în ultima vreme? Păi multe și mărunte, unele vechi, altele noi. În ordine dezorganizată:
Să presupunem, dragă holteiule, că ai fost la 1 bere cu băieții (bineînțeles că nu mai multe). Acum ți-e sete, deși credeai că berea hidratează, ești fotofob și te cam strânge cutia craniană. Și crăpi de foame.
Iar în frigider ai două ouă pe care le bați pentru papară. Și când te uiți mai bine, pita e cam tare, pentru că, fiind băiat mare, nu ai ascultat-o pe maică-ta, și nu ai băgat-o înapoi în pungă, că știi tu mai bine.
Ce te faci? De ieșit din casă nici nu poate fi vorba, că aseară ți-ai pierdut și ochelarii de soare. Și e cam senin și luminos pe-afară.
Păi e simplu. Dacă nu ai cumpărat pâine feliată, o feliezi. Grijă la degete… Iei o tigaie. Iei niște ulei cumpărat de maică-ta când a fost în inspecție. Il torni în tigaie. Până se încinge, îmbraci tricoul de meșterit la mașină, ca să nu îți faci tratament cu ulei fierbinte la covorașul de pe piept. Dai pita prin ouăle bătute și o pui cu grijă și o furculiță în tigaie. După ce e rumenă pe o față, o întorci pe cealaltă. O scoți și o mănânci*.
* tot procesul durează mai puțin decât îți ia să citești ce am scris.
AVERTISMENT:
Dacă vi se pare că această postare este naționalistă, vă înșelați. Grav. E scrisă cu permisiunea ungurului, pentru că suntem hoveri vechi și ne permitem, iar majoritatea glumelor sunt ale lui, nu ale mele.
Așadar, cu 1 cu ungur + 2 ouă pui ouălelelele la locul lor. Pentru că, zice el, este dintr-o nație carnivoră de pe vremea când umbla călare spre Europa, cu arcul în spinare și carnea sub șa, ca să găsească alți unguri stabiliți deja în Ardeal. Și pentru că l-a învățat doamna mama sa o singură mâncare de holtei, extrem de leneșă și eficientă.
Care mâncare constă din sare de un deget pe fundul tăvii învelite-n folie de aluminiu ca să nici nu mai trebuiască să o speli, pulpe de pui câte încap în tavă neînghesuite, cuptor și puțintică răbdare. Și oareceva povești cu pești și alte animale fantastice. Nu există poze cu produsul finit, că era târziu și s-au mâncat destul de repede, iar pe când m-am trezit, ce rămăsese nu mai era fotogenic.
Acuma, dacă eram de capul meu, dar m-a făcut să promit că nu mă bag, pulpele alea ar fi fost împănate cu usturoi. Dar mă voi răzbuna la următoarea vizită.
Noa, care holtei îți faci curaj?
După cum vă ziceam, la dulciuri sunt complet toantă. Pentru mine-s muncă multă cu satisfacție puțină. Mâncatul unui măr e mult mai simplu și eficient. Cu toate astea, ca să nu mă fac de râs complet, am învățat de la mama să fac cremă de zahăr ars. Cam după cum urmează.
8 + 8 linguri de zahăr tos
8 ouă
1 l de lapte
zahăr vanilat sau scorţişoară sau coajă rasă de lămâie ori portocală
În cratița sau forma în care veți coace crema, caramelizați primele 8 linguri de zahăr. Amestecați cu o lingură de lemn pe care o folosiți doar pentru prăjituri (a propos, e de preferat să folosiți o cratiță în care n-ați prăjit ceapă sau alte chestii cu gust sau miros puternic) până când zahărul e lichid, translucid și de culoare maro deschis (dacă a ajuns maro închis și fumegă, atunci e ars de-a dreptul și amar, așa că turnați apă în cratiță dizolvați zahărul, spălați cratița, ștergeți o bine și reluați operațiunea, cum am făcut și eu la prima tentativă). După ce s-a lichefiat zahărul, rotiți cratița ca să îmbrăcați pereții în caramel și (dacă îi aveți) distrați-vă pruncii cu felul în care trosnește zahărul în timp ce se răcește.
Greul a trecut. Acum bateți cu telul ouăle întregi împreună cu celelalte 8 linguri de zahăr, bine de tot. Turnați laptele și mirodeniile, mai bateți oleacă și turnați compoziția peste caramel. Dați crema la cuptor, la foc mijlociu, la Bain-Marie*.
Gata (când are consistența unei gelatine, iar dacă o înțepați cu o frigăruie sau o andrea, iese curățică). E mai bună rece, dar, dacă nu vă puteți abține, merge și călduță.
* Cum adică ce-i aia Bain-Marie? O cratiță în altă cratiță mai mare, în care ați turnat apă fierbinte. Nu-s eu mare expertă (v-am zis că nu mă pricep la dulciuri), dar ăia care se pricep (Silvia Jurcovan, în cazul meu) spun că nivelul apei din cratița mare trebuie să fie mai jos de fundul cratiței cu crema.
Atenţiune mare!
Punctul de topire al zahărului este foarte ridicat. Nu vă împingă, vă rog, nevoia să atingeți zahărul lichid, pentru că arsura cu ulei e mic copil pe lângă arsura cu zahăr încins.
Cunoscută pe la mine și pe la alții prin sat și sub denumirea de „zam’ aită”. Și, totodată, drept una din cele mai rapide (maximum 30 de minute, cap-coadă) mâncări ale săracului de pe astă lume…
Se dau mai jos rețeta proprie (mai întâi) și rețeta lu’ buna (a doua).
Ingrediente (1):
2-3 linguri ulei (de măsline, dacă aveți, iar dacă nu, de floarea soarelui) SAU
1/4 pachet de unt
5-6 căței de ai (usturoi, în limba româna literară)
2-3 morcovi mari, rași sau tăiați bastonașe
1 sticluță mică de vin SAU
2 pahare de vin dintr-o sticlă mai mare
2 linguri cimbru
2-3 linguri faina
3 l de apa calda (puneți-o la fiert înainte să vă apucați de restul operațiunilor)*
6 oua (sa nu uitam ce fel de zamă facem, nu?)
După cum am zis, începeți prin a pune apa la fiert, în alta oală decât cea în care veți face supa. Acuma, ideal este ca, pentru supă, sa aveți o oală mai mult înaltă decât largă, da’ nu tușește nici dacă o faceți în orice altă oală.
Apoi, căliți întâi morcovii și apoi aiu’ tăiat felioare în ulei sau unt sau un amestec de amândouă. Adăugați făina și învârtiți-o de doua ori în oală. Adăugați cimbrul. Începeți să turnați, cu un polonic sau ibric, din apa fiarta, ca să diluați amestecul lipicios de făină și grăsime. Așa recomand eu. Puteți și să turnați direct apa, dar există șanse mari să rămână cocoloașe. După ce amestecul a ajuns aproape lichid, turnați restul de apă și vinul. Fierbeți până se înmoaie morcovii.
Spargeți ouăle, unul câte unul, într-o ceașcă. Din ceașcă, turnați-le în zama clocotindă și aburindă. Mai fierbeți 5 minute**.
Luați un bol, un polonic, o lingură și descurcați-vă.
Ingrediente (2):
din cele de mai sus se scad vinul și cimbrul și se adaugă oțet (după gust)
Continuați după cum v-am povestit mai sus.
* Eu prefer să pun apa fiartă, în urma câtorva incidente de inundare a aragazului cu spuma cauzată de apa rece turnată peste maglavaisul cald. Voi puteți încerca pe cont propriu și alte metode.
** Să nu va împingă mai știu eu ce să amestecați în zamă înainte să expire cele 5 minute finale. Vă veți alege cu o papară fiartă, în cel mai bun caz.
Ghidul bucătarului leneș 