Meditație pe pită/varză

20180903_134308.jpg

Nu știu alții cum or fi, dar eu, când nu-s bine, fac pâine. Acum nu-s. O să fiu. Mai încolo.  Până atunci toc varză pentru călit și meditez la Verbele auxiliare ale inimii (Peter Esterhazy), de unde-am învățat câte nu spunem niciodată sau prea târziu. În principal din orgoliu, de rușine sau de frică.

Pita e focaccia ardelenească, pentru că nu cred că i-ar trece vreunui italian prin cap să bage pastă de ardei în ea. S-a luat o rețetă de focaccia dintr-o revistă pentru care am tradus, s-a constatat că n-aveam nici roșii uscate, nici măsline dar, când am deschis frigiderul, mi-a sărit în ochi borcanul virgin cu pastă de ardei. Pe care l-am deschis. Dacă mi-aș aminti și de unde e, ca să mai cer, ar fi perfect. Dar…

450 g de făină albă (eu folosesc tipul 650)
10 g drojdie proaspătă
3 linguri de ulei de floarea soarelui presat la rece
300 ml apă călduță
1/2 linguriță de zahăr
1 linguriță de sare
1 lingură de pastă de ardei
oregano de tufă de bal
con, sare de mare

Pașii de urmat sunt, în mare, cei de la pâine: frecat drojdie cu zahăr, turnat în craterul din făina din castron, adăugat puțină apă călduță, verificat dacă face spumă, adăugat sarea, restul de apă și uleiul. De data asta, pentru un control mai bun al aluatului, care e mai moale al meu de pâine, l-am scos pe planșeta înfăinată și l-am frământat acolo, după care l-am uns cu ulei și l-am lăsat la dospit. A fost de treabă, a dospit și s-a dublat, l-am scos, l-am întins, l-am uns cu pastă de ardei și l-am rulat. După care am tăiat ruloul în două și am întins cu degetele două lipii, care s-au spart frumos, ca să se vadă pasta de ardei. Conform instrucțiunilor, mi-am folosit degetele ca să fac model artistic, am presărat cu sare de mare și oregano. Am mai stat 10 minute să mai dospească și am copt (cam 30 de minute la 200 de grade cu ventilație).

20180904_190140.jpg

Dacă n-ați călit varză ardelenește, nici să nu-ncercați dacă nu sunteți în dispoziție meditativă. Durează tocatul, dar mai ales călitul în ceaun gros de fontă, la foc mic, cu capac. Iese, evident, fenomenal, dar mai bine nu vă apucați dacă vă grăbiți.

Publicitate

Iahnie, cassoulet sau cam asa ceva…

Recunosc cinstit, habar n-am cum se face exact iahnia (sau soră-sa din Franța, numită cassoulet). Așa că mi-am luat avânt, la cererea insistentă (cel puțin două săptămâni) a publicului (văru-meu) și am trântit ceva care să le semene. Norocul meu e că nu-i mofturos.


Ingrediente:
500 g fasole uscată
3-400 g afumătură slabă (în cazul de față, pulpă afumată de la mătușa Marie)
2 morcovi
1 pătrunjel
1 ceapă mică
3-4 căței de usturoi
2-3 linguri de ulei
300 ml bulion de porodaisă (suc de roșii)
sare, piper, cimbru, pastă de ardei (iute, dacă doriți)
Notă:
Viața voastră ar putea fi mai ușoară, dacă fabricați aceeași treabă dintr-o conservă de fasole fiartă, pentru că nu mai trebuie să fierbeți carnea. Puteți adăuga, dacă nu sunteți vegetarieni, cârnăciori sau alte cărnuri prăjite separat.
Fabricație:
Dacă sunteți mai organizați, după ce ați ales fasolea, o lăsați la înmuiat peste noapte. Dacă nu ați înmuiat-o (ca mine, în cazul de față), fierbe ea oricum, dar fierbe mai încet. Se zice că nu are efecte secundare atât de grave, dacă o fierbeți în două ape. Adică: după ce a început să clocotească, o mai fierbeți vreo 20 de minute în apă cu sare, iar apoi o scurgeți și turnați altă apă fierbinte pe ea. Adăugați afumătura, morcovii, pătrunjelul și ceapa, sărați și dați din nou la fiert.
Altă notă:
N-am încercat să văd dacă-i adevărat, dar se pare că păstăioasele (fasole și mazăre, din câte-au încercat oameni de încredere), dacă le-ai oprit din fiert înainte de vreme, nu se mai înmoaie în veci. De-aia, dacă n-aveți de gând să aruncați o tură de fasole, nu experimentați decât când vă plictisiți tare, și faceți cum v-am zis și turnați apă fierbinte pentru a doua fierbere.

Înapoi la fabricație:
A fiert fasolica și e moale? Bun. Scurgeți apa într-un castron, că o să vă mai trebuiască. Luați deoparte morcovii, patrunjelul și ceapa. Carnea, dacă n-ați făcut-o
bucățele înainte, o tăiați și pe ea cubulețe. De fapt, dacă vă plac, puteți adăuga și morcovii, tot cubulețe.
Căliți jumatate de minut usturoiul taiat felioare în ulei. Turnați fasolea peste el. Turnați bulionul. Adăugați cubulețele de carne și (după caz) morcov. Dacă e nevoie, lungiți sosul cu apa rămasă de la fiert. Dați din nou în clocot, sărați (dacă mai e nevoie), pipărați, ardeiați iute, puneți cimbru.Poftă bună, somn ușor (dacă aveți noroc și metoda cu fiertul în două ape a funcționat corespunzător).