Palanețe

Sau pupci. Sau vărzare. Sau cum le zice pe la voi. Evident că par mai complicate decât sunt. Și nu știu cum o fi la voi, dar mie foile pătrate îmi ies rotunde și viceversa. Asta fiind singura complicație, că în rest le-am făcut ca la bunica, din aluat de pită, întins cu sucitorul, umplut cu brânză cu cozi de ceapă verde și boia. Dacă aveți varză călită, și mai bine, după părerea mea. Pipărată bine, că dacă nu, nu se pune.

Ca să nu vă plimb prea mult, aluatul de pită e din 500g făină, 12,5 g drojdie obișnuită (nu uscată), 350-400 ml apă călduță, 1 linguriță sare, 1 linguriță rasă zahăr. Amestecăm drojdia cu zahărul până se lichefiază, turnăm peste făină, lăsăm 5′, adăugăm apă treptat, frământăm, dospim până se dublează, ne chinuim cu întinsul (blat, mâini, sucitor pudrate cu făină), dăm la cuptor. Gata. Pentru că am vrut pătrate, mi-au ieșit cercuri, evident.

Reclame

Recapitulare de (aproape) vară

Ce s-a mai comis prin bucătăria mea în ultima vreme? Păi multe și mărunte, unele vechi, altele noi. În ordine dezorganizată:

 

Duminiceală cu miel și buruiene de balcon

Pentru că era duminică, congelatorul gemea, și deși nu știa încă, leneșa urma să plece după provizii când termina cu munca, s-a decongelat o spată de miel.

După care s-a testat noua jucărie de mai jos, în care s-au zdrobit cu sare două frunze de usturoi, ceva cimbru și oregano și juma de ardei iute uscat. După care s-a turnat peste ele ulei și vin alb.

S-a uns spata, s-a mai sărat și s-a dat la cuptor 2 ore la 180°.

Și gata. Jucăria e un mojar de piatră.

Sacrilegiu de primăvară sau sarmale asiatice vegetale

Se iau niște foi de orez cu preț redus. Se studiază internetul și conținutul frigiderului. Se descoperă ceva morcov, broccoli, ardei iute și varză roșie. Se sotează repejor la foc mare. Se adaugă sos de soia și dulceață de ardei iuți. Se înmoaie foile una câte una în apă rece, se decide că farfuria cu apă e prea mică și se trece la castron. Se fac sarmale, se pun în tavă, se ung cu puțin ulei și se comite sacrilegiul suprem: se dau 15′ la cuptor (220°), deși, în ciuda a ce scrie pe pungă, foile astea-s se mănâncă doar înmuiate și umplute cu crudități. Mmmmmmm.

Cocoșu’ bătrân face cocovanu’ bun

A fost o dată un cocoș. Unul în plus. Nefiind al moșului, era material de cratiță. Unde a și ajuns, semi-franțuzit pe parcurs, că n-avea frigiderul prin el tot ce se cere. Nu de alta, dar în afară de tocană, nu era bun decât de leveșă, care-i misiune de găină bătrână, sau piftie, de care n-au leneșii răbdare. 

Drept pentru care, leneșa de față a decis că 2 pulpe și  2 șolduri se vor face cocq au vin, cunoscut pe plaiurile mioritice cu numele de cocovan sau tocană de cocoș cu vin. Evident, împreună cu 2 morcovi mari, 2 cepe și 2 cățeluși de usturoi, ceva slănină și unt. Și o cantitate oarecare de vin, nu din cel scump, ca să nu vă pară rău că nu l-ați baut. Cam după gust. Dacă nu acoperă carnea, completați cu apă. Până nu uit… fiind mnealui matur, a fost marinat în vin cu usturoi și muștar cu ardei iuți vreo 24 h. Iar marinada a ajuns și ea în cratiță. 

Ca toate bazaconiile franțuzești, toate au fost perpelite separat în unt și slană topită. După care s-au dat la cuptor până s-a înmuiat cocoșul.

Și s-a mâncat cu piure de păstârnac cu smântână dulce. 

Iar leneșa a trăit fericită până la adânci bătrâneți, pentru că nu s-a stresat cu mâncăruri complicate. 

Duminica frământată: palanețul naan

Mai pățesc și eu câte-un excedent de energie duminica. Și-atunci mă apucă frământările.

Care-au început cu pită cu tărâțe, proiect de lipie naan dintr-o revistă pe care-am tradus-o acum câțiva ani și proiect de colțunași (amânat, dar nu prea mult, că plânge pseudo-pesto de leurdă în frigider).

Între timp, pe bază de brânză iute frământată, plus  ciuperci și ceapă verde pe cale să se ofilească în frigidere, lipiile naan s-au făcut palanețe (la a căror formă se mai poate lucra, că nu e optimă).

Să începem cu umplutura? Să începem: ceapă verde călită oleacă în unt, ciuperci aruncate peste dânsa, un pahar de vin și ceva cimbru, răcite și amestecate cu o doză zdravănă de brânză iute.

Lipia, ca din revistă:

3 lingurițe de zahăr
10 g de drojdie
450 g de făină
2 linguri de iaurt
1 linguriță de sare
250 ml de apă călduță

50 g de unt topit, că nu se găsește la casa ardelencei ghee (unt limpezit)
ceva unt pentru uns tăvile și topit

Frecați drojdia cu 1 linguriță de zahăr până se lichefiază, turnați-o în craterul castronul în care ați cântărit făina și ați amestecat-o cu sarea și restul de zahăr. Clătiți recipientul în care-ați frecat drojdia cu vreo 100 ml de apă călduță și turnați-o peste drojdie. Așteptați vreo 10-15 minute.

Dacă a făcut drojdia spume, treceți la pasul următor. Turnați peste făină untul topit, iaurtul și 80% din apa călduță (asta ca să nu vă iasă aluatul prea moale). Frământați cum vă iese mai bine, până aluatul devine elastic și se dezlipește de castron și mână. Turnați oleacă de ulei în castron, tăvăliți gogoloiul de aluat prin el, lăsați-l cam 1 h la dospit (ca de obicei, până își dublează volumul).

A dospit? Buuun, dați-i o bătăiță să se lase, rulați un fel de baghetă pe planșetă, tăiați-o-n 10-12, cum v-o ieși, faceți bile din bucățile de aluat, întindeți-le și umpleți-le. Eu le-am făcut plicuri, dar nu mi se pare prea bună ideea, pentru că o față a ieșit mai groasă decât cealaltă. Data viitoare, dacă o mai exista, le fac semicercuri și aleluia. Ungeți-le cu altă tură de unt topit și coaceți-le 15-20 de minute în cuptorul încins la 210 grade, în două ture, în cazul meu. Dacă nu le umpleți cu nimic (că doar nu-s palanețe, totuși), rețeta zice că ajung 10 minute.

 

 

 

 

 

Megachifteaua de seară

Dezghețară unii leneși pe care îi cunoaștem niște (500 g) carne tocată  de porc de casă, cu gândul să facă niște chiftele la cuptor. Dar, până să se dezghețe, se făcu târziu, lovi și lenea împreună cu dilemele clienților de pe alt fus orar, unde era mai devreme și… se observă că zero ouă, zero pită…

Așa că se deturnară chiftelele în două megachiftele, după cum urmează: se frământă carnea cu vreo 6 căței de usturoi de grădină  (mai mititel la căpățână), 2 mânuțe de-ale mele de pesmet cu cimbru înmuiat în vin roșu, pastă de tomate de la Home Garden (foarte bună), care trebuia terminată, încă puțin vin roșu și se dădu la cuptor în două forme de ceramică, nu mai țin minte cât, cam o oră, probabil, la 180°. Ieși ce se vede și încă o megachiftea pătrată. Cu varză roșie călită și ea, de lene, tot în cuptor.

Vegetarianiada de toamnă

 

Ce face omul când cheamă la prânz vegetarieni? Caută, se inspiră, se uită prin frigider și cămară și ceva tot găsește. Cum ar zice prietena pesci-vegetariană, costițe de somon și ceafă de păstrăv n-ai? N-am, de fapt. Dar aveam broccoli, varză roșie și morcovi. Pe care le-am fățuit cu uleisare, chimion și poprică afumată. Le-am dat la cuptor la 170 de grade, iar când au fost gata, le-am refățuit sub grill-ul cuptorului cu zeamă și coajă rasă de clementină amestecate cu două picături de miere. Vegetariană fericită, omnivori fericiți, că au căpătat și fleică coaptă cu sare și chimion și păcălită cu o glazură de silvoiz și oțet balsamic la sfârșit, pe lângă vegetarianiadă. Și mai și arată bine de tot în poze. 🙂

Behehe și-o clementină

wp-1477484073097.jpg

Salutări de la sora roșcată a mieilor. Pe care i-am mâncat. Și-am beut și o bere după. Nu oricare, evident. Guiness Draught. Mmmmmbunăăă. Dacă sunteți de treabă, vă spun și unde…

Mielul a fost, de fapt, o spată de miel (enervantă bucată, și uit de fiecare dată pe unde-i carnea și peu unde-i osul). Feștelită cu zeama de la 2 clementine, 2 lingurițe cu vârf de muștar, și câte 1 de dulceață de ciuști și de usturoi. Și sărată, bineînțeles. A stat vreun ceas și-un sfert la cuptor la 160-170 de grade, și a ieșit o combinație de gusturi foarte bună pentru mine, dar, probabil, cam originală pentru alții. În ceasul și sfertul cu pricina am opărit niște mazăre, am fiert niște hrișcă, am prăjit chinezește niște păstârnac și le-am făcut pseudo-orez prăjit chinezesc, pe bază de „are sos de soia, chinezește-i zice”.

Dacă nu vi se pare ideea prea originală pentru limbile dumneavoastră, poftiți de încercați. Cu grijă la carne, că nu toate cuptoarele-s la fel.

 

 

Ce poți face cu 2 ouă + 1 ungur: pui pe sare

AVERTISMENT:
Dacă vi se pare că această postare este naționalistă, vă înșelați. Grav. E scrisă cu permisiunea ungurului, pentru că suntem hoveri vechi și ne permitem, iar majoritatea glumelor sunt ale lui, nu ale mele.

Așadar, cu 1 cu ungur + 2 ouă pui ouălelelele la locul lor. Pentru că, zice el, este dintr-o nație carnivoră de pe vremea când umbla călare spre Europa, cu arcul în spinare și carnea sub șa, ca să găsească alți unguri stabiliți deja în Ardeal. Și pentru că l-a învățat doamna mama sa o singură mâncare de holtei, extrem de leneșă și eficientă.

Care mâncare constă din sare de un deget pe fundul tăvii învelite-n folie de aluminiu ca să nici nu mai trebuiască să o speli, pulpe de pui câte încap în tavă neînghesuite, cuptor și puțintică răbdare. Și oareceva povești cu pești și alte animale fantastice. Nu există poze cu produsul finit, că era târziu și s-au mâncat destul de repede, iar pe când m-am trezit, ce rămăsese nu mai era fotogenic.

Acuma, dacă eram de capul meu, dar m-a făcut să promit că nu mă bag, pulpele alea ar fi fost împănate cu usturoi. Dar mă voi răzbuna la următoarea vizită. 

Noa, care holtei îți faci curaj?