Meduze integrale cu ciuperci și smântână dulce

wpid-dsc_0082.jpgTitlul minte, fotografia nu. De fapt nu-s meduze și par cartoane. Și nu-s nici cartoane, după cum se va dovedi mai jos, în lista de ingrediente:

  • 200 g de paste integrale (cu gust delicios de alună și culoare cumplită de carton fiert)
  • 1 morcov
  • 150 g de ciuperci
  • 2 căței de usturoi
  • 100 ml de smântână dulce (dacă nu găsiți smântână de gătit, luați frișcă lichidă, e cam tot aia)
  • 1/2 pahar de vin
  • ulei sau unt
  • sare, piper, cimbru sau nucșoară

Și acum, fabricați după cum urmează:

Curățați morcovul, și, cu instalația de curățat morcovi, faceți-l fâșioare (sigur că puteți să îl tăiați cum vreți, dar mie așa mi se pare că se călește cel mai repede). Căliți-l, de preferat în unt, dar nu tușește nici cu ulei. Aruncați în tigaie usturoiul mărunțit. Căliți-l vreun minut. Continuați cu ciupercile. Căliți-le și pe dumnealor până se înmoaie. Turnați vinul peste ele și așteptați să scadă și să se evapore alcoolul. Sărați, pipărați, condimentați ori cu cimbru, ori cu nucșoară. Nu exagerați cu niciunul din condimente, ca să nu acopere gustul nițeluș mai delicat al sosului. Turnați smântâna, amestecați. Aruncați peste sos cartoanele pastele fierte în apă cu sare și strecurate.

Farfurizați și mâncați.

Poftă bună și lene ușoară.


PS: Că veni vorba, nu vi se pare că am cam multe rețete de paste pentru cineva căreia nu îi plac din cale-afară și le mănâncă aproximativ o dată pe trimestru?

Anunțuri

Sfârșitul lumii. Cu păstrăv

Ăia de mă cunosc bine și foarte bine își vor verifica, sunt sigură de asta, calendarele, să fie siguri că nu-i decembrie 2012 și nu vine sfârșitul lumii. Pentru că se crede că nu mănânc pește. Și asta-i parțial adevărat. Nu mănânc decât pește de apă dulce, și, dacă se poate, relativ slab. Totuși, aș începe până și eu să mă întreb ce dată e azi, pentru că, trecând pe lângă raionul de pește, în loc să o iau la fugă din cauza miresmelor, în direcția opusă, m-am oprit, și am și așteptat cu nasul în dreptul fileurilor de pește oceanic, să îmi dea cineva, pe bani, evident, păstrăv. Păstrăvul l-am luat acasă. Eviscerat. În calitatea mea de fiică de pescar amator, v-aș sfătui să nu luați decât pește eviscerat. Nu-i un capăt de lume, decât dacă v-au adus soții/frații/iubiții pescari amatori vreo trei găleți de pește. Viu. Eu am pățit-o, iar relația mea cu peștele nu s-a îmbunătățit. Știu să-l curăț și să-l eviscerez, dar, vă garantez eu, nu-mi place nici de doi bani.
M-am trezit, așadar, cu monstrulețul în frigider. Și habar n-aveam ce să fac cu el. I-am întrebat pe alții. Am fost sfătuită. Zic mulțumesc frumos, că a ieșit o bunătate inimaginabilă, în 15 minute, din care 5 au fost dedicate pregătirilor preliminare.

Păstrăvul leneșului

Păstrăvul leneșului

Se iau următoarele ingrediente (pe cap de mesean):
1 păstrăv mai mititel
2 felii de lămâie
2-3 lingurițe de ulei (nu mai mult de-atâta, vă rog)
1 rămurică de cimbru verde (dacă aveți)
Se toarnă uleiul într-o tigaie anti-aderentă, cu fund subțire. Când e încins și începe să se plimbe prin tigaie, se pun în tigaie peștii, spălați bine pe dinafară și pe dinăuntru, uscați cu un prosop de hârtie, tot pe dinafară și pe dinăuntru, și cu burta umplută cu feliile de lămâie și rămurica de cimbru. Se lasă 3-4 minute pe fiecare parte. Eu i-am mâncat cu baghetă rustică stropită cu ulei de măsline și sare. Ar fi mers binișor o mămăligă cu  mujdei. Dar n-aveam usturoi.
Poftă bună, lene ușoară.

Presqu’à la française

Cel mai mare merit pe care sunt dispusă să li-l recunosc francezilor în materie de mâncare nu e, cum v-ați aștepta, rafinamentul, ci simplitatea. Și, pe lângă asta, vinul de la prânz. Și cinele de șase ore, cu povești, mâncat pe îndelete și băut cu simțul măsurii.
Așa că azi am m-am franțuzit, mi-am făcut fasole țucără scăzută și ficat de pui cu sos de vin și cimbru. Și-un pahar de vin nou (Șarbă de Cotești, din 2012), numai bun pentru o zi de vară și-un prânz la umbră, pe balcon. Mai greu mi-e, acum, de-atâta bine, să mă întorc la muncă, în loc să zac, cu o carte în mână, lângă restul vinului.
Încercați și voi. N-o să vă pară rău. Și dacă o să vă pară, puteți să mă vorbiți de rău pe la spate.

Poftă bună, lene plăcută.

PS: poza e de la Bobina cu fotografii

Varza ca la Cluj (de chez ma mère et grand-mère)

Fără să fiu regionalistă sau autonomistă, declar sus și tare că m-am săturat de moldoveni experți în mâncare ardelenească. În principal pentru că-i a treia oară, doar săptămâna asta, când îmi explică ei cum că varza ca la Cluj e totuna cu sarmalele lor leneșe (o amestecătură de orez, varză fripto-fiartă și carne tocată) și că mâncarea ardelenească e musai grasă și nesănătoasă. Despre ultima, vom face o demonstrație pentru leneși, cât de curând (când apar șelătuțele, urzicile și alte verdețuri primăvăratice), din rețetele bunicii.

DSC_0343

Acum, o scurtă demonstrație de hărnicie ardelenească (să mă iertați, îmi contrazic numele, dar așeeeeeeeee m-am inervat), în comparație cu sarmalele. Rețeta e de la mama și bunica, mai ușurică și mai slabă, că așa ne place. Proporțiile sunt ochiometrice, pentru că e o rețetă pe care-o fac o dată la cinci ani. De lene, evident (o să înțelegeți și de ce). Puteți să le modificați fără grijă, în funcție de care din ingrediente vă place mai mult.

Luați dumneavoastră, dacă nu v-o fi lene, următoarele

Ingrediente:

1 varză proaspătă, cât mai îndesată, din soiul cu frunze subțiri, dacă se poate. Dacă nu, merge și din cealaltă, doar că se călește mai greu.
vreo 4-5 cești de orez
1 kg de carne de porc slabă sau
1/2 kg carne de porc, 1/2 kg carne de vită. Tocate, evident. Dacă aveți o măcelărie bună care oferă serviciile astea, alegeți pulpă și rugați-i să o toace. Dacă nu se poate, aruncați un ochi pe tocătură: dacă-i  mai mult albă decât roșie, e cam grasă. Încercați în altă parte, până găsiți ceva care să vă convină.
1-2 cepe mai mărișoare
vreo 10 linguri de ulei
300-500 ml bulion (suc) de roșii
sare, piper, cimbru

După care, înarmați-vă cu vreo 3 ore libere și o grămadă de răbdare, și purcedeți la

Fabricație

Varza călită:
Tocați varza. Dacă aveți o răzătoare care face varza fideluță, v-ați scos, pentru că merge mult mai repede. Dacă nu, ghinion, o tocați din cuțit. Grijă mare la degete, că ne mai trebuiesc.
Sărați, frământați și așteptați să lase ceva apă. Între timp, încălziți vreo 5 linguri de ulei.
De aici, vreme de vreun sfert de ceas, o să vă doriți să nu vă fi apucat de asemenea mâncare, pentru că, dacă vreți o varză cu gust bun, nu se adaugă apă, ci se amestecă aproape continuu, până se înmoaie varza și lasă apă suficientă încât să se călească în suc propriu, la foc mic. La foc mic, am zis. Dacă e musai, adăugați puțină apă. Dar numai dacă e musai.
O căliți, amestecând din când în când, până când se înmoaie. Când e aproape gata, gustați, mai adăugați sare, dacă mai trebuie, piper și, dacă doriți, cimbru.

Orezul:
Se fierbe în apă cu sare, proporția fiind de 2 cești de apă la 1 de orez. Eu îl pun în cuptor, ca să nu-mi mai bat capul cu el, și să nu trebuiască să-l păzesc ca să nu se prindă de fundul cratiței.

Tocătura:
Tocați ceapa mărunt, ardelenește. Căliți-o în ulei cât mai puțin. Eu fac treaba asta la foc mic, pentru că așa lasă ea zeama proprie și cere mai puțin ulei. Adăugați carnea, aduceți focul la mediu, sărați, pipărați, cimbruiți. Dacă vreți să vă fasoliți o țâră, adăugați la sfârșit un pahar de vin și-l lăsați să scadă. Când e gata (și-a redus volumul cam la jumătate și nu mai e roz, ci rumenită), gustați și, la nevoie, mai condimentați puțin.

Ați terminat cu toate trei? Respirați adânc, beți o gură de cafea (dacă ați obosit) sau una de ceai de tei (dacă ați ajuns la capătul răbdării), hodiniți-vă și apucați-vă de ultima etapă (cea mai ușoară).

Clăditul
Ungeți o cratiță, formă, tavă, vas termorezistent cu puțin ulei (eu îl torn pe un prosop de hârtie și mâzgălesc fundul și marginile, ca să nu băltească).
Începeți cu ce ingredient doriți (eu încep cu orezul), și clădiți strat cu strat, adăugând la fiecare al treilea câte 2-3 linguri de bulion. Continuați până rămâneți fără ingrediente. Turnați restul de bulion pe deasupra și presărați puțin mult cimbru, de frumusețe. De la o optsprezecime de lingură (de amestecat silvoizul) în sus.
Dați la cuptor, la foc mediu, până prinde primul strat o crustă frumoasă și rumenită.

Dacă-mi semănați cât de cât, pe când e gata, v-ați săturat de muncă, vă jurați că nu mai faceți niciodată, și-o dați musafirilor. Iar dumneavoastră vă duceți, dacă vă apucă pofta, la Vărzărie, că oricum e mai bună varianta „la cazan”.

O rețetă mai grăsuță, dar la fel de laborioasă, găsiți la buni Eva a bukătarului amator. Tot acolo găsiți și poze, că la mine n-au trecut încă cinci ani de la ultima ispravă.

Cât despre sarmale, nu aveți decât de călit ceapa (maximum 10 minute), carnea se pune crudă, orezul nefiert și, eventual, dacă folosiți  varză dulce, mai pierdeți cel mult o jumătate sau trei sferturi de oră cu opăritul în apă cu oțet și cimbru. Dacă folosiți varză murată, ați scăpat și de etapa asta. După, le clădiți în oală și le dați la cuptor, unde șed până-s gata, fără să ceară prea multă supraveghere. Mă jur că le face fără să se plângă că-i greu (și încă se mai minunează cât e de ușor) o prietenă care se declară dușmancă pe veci a aragazului. E greu? Neah, floare la ureche.

Iahnie, cassoulet sau cam asa ceva…

Recunosc cinstit, habar n-am cum se face exact iahnia (sau soră-sa din Franța, numită cassoulet). Așa că mi-am luat avânt, la cererea insistentă (cel puțin două săptămâni) a publicului (văru-meu) și am trântit ceva care să le semene. Norocul meu e că nu-i mofturos.

Ingrediente:
500 g fasole uscată
3-400 g afumătură slabă (în cazul de față, pulpă afumată de la mătușa Marie)
2 morcovi
1 pătrunjel
1 ceapă mică
3-4 căței de usturoi
2-3 linguri de ulei
300 ml bulion de porodaisă (suc de roșii)
sare, piper, cimbru, pastă de ardei (iute, dacă doriți)

Notă:
Viața voastră ar putea fi mai ușoară, dacă fabricați aceeași treabă dintr-o conservă de fasole fiartă, pentru că nu mai trebuie să fierbeți carnea. Puteți adăuga, dacă nu sunteți vegetarieni, cârnăciori sau alte cărnuri prăjite separat.

Fabricație:
Dacă sunteți mai organizați, după ce ați ales fasolea, o lăsați la înmuiat peste noapte. Dacă nu ați înmuiat-o (ca mine, în cazul de față), fierbe ea oricum, dar fierbe mai încet. Se zice că nu are efecte secundare atât de grave, dacă o fierbeți în două ape. Adică: după ce a început să clocotească, o mai fierbeți vreo 20 de minute în apă cu sare, iar apoi o scurgeți și turnați altă apă fierbinte pe ea. Adăugați afumătura, morcovii, pătrunjelul și ceapa, sărați și dați din nou la fiert.

Altă notă:
N-am încercat să văd dacă-i adevărat, dar se pare că păstăioasele (fasole și mazăre, din câte-au încercat oameni de încredere), dacă le-ai oprit din fiert înainte de vreme,  nu se mai înmoaie în veci. De-aia, dacă n-aveți de gând să aruncați o tură de fasole, nu experimentați decât când vă plictisiți tare, și faceți cum v-am zis și turnați apă fierbinte pentru a doua fierbere.

Înapoi la fabricație:
A fiert fasolica și e moale? Bun. Scurgeți apa într-un castron, că o să vă mai trebuiască. Luați deoparte morcovii, patrunjelul și ceapa. Carnea, dacă n-ați făcut-o bucățele înainte, o tăiați și pe ea cubulețe. De fapt, dacă vă plac, puteți adăuga și morcovii, tot cubulețe.
Căliți jumatate de minut usturoiul taiat felioare în ulei. Turnați fasolea peste el. Turnați bulionul. Adăugați cubulețele de carne și (după caz) morcov. Dacă e nevoie, lungiți sosul cu apa rămasă de la fiert. Dați din nou în clocot, sărați (dacă mai e nevoie), pipărați, ardeiați iute, puneți cimbru.

Poftă bună, somn ușor (dacă aveți noroc și metoda cu fiertul în două ape a funcționat corespunzător).

Lene, cu garnitură de ciuperci la cuptor

Na, iaca, m-am întors acasă sportuită și flămândă. Am aruncat un ochi prin frigider, am decis că minunata improvizație de paste vegetariene (dacă nu pui carne, că n-ai sau nu vrei) presupune prea multă muncă pentru un om sportiv, așa că am sacrificat jumătate din ciupercile de pășune (champignon, ca să nu le zicem pe numele pe care le zicea bunica) culese recent din magazin, şi le-am trimis, în 10 minute, în direcția cuptorului.

 

 

 

 

 

 

Ingrediente:
ciuperci – câte aveți, dar să fie din alea cu pălărie (adică nu pleurotus şi altele asemenea)
sare (şi piper, dacă vă place) – câte o pișcătură  Dacă mă întrebați cât e pișcătura  apoi e câtă sare puteți lua între două degete. Nici mai mult, nici mai puțin.
buruiene provensale (adică Herbes de Provence), dacă aveți. dacă nu, nu tușesc nici de la cimbru, oregano, busuioc ori măghiran (sau toate la un loc)

Metoda de fabricație:

Sărați, condimentați  dați la cuptor, așteptați până scade dimensiunea ciupercilor cam la jumătate. Scoateți din cuptor. Mâncați. Să vă fie de bine.