Mămăligă cu de toate

Imagine

Mie mi-era:

  1. Lene tare
  2. Foame mare

Frigiderul, cam indecent, în goliciunea sa, m-a cam strâns cu ușa să improvizez. Așa încât am luat:

  • ultimii fulgi de trâmbița piticului deshidratată, și i-am pus la rehidratat. Dacă mă întrebați pe mine, cumpărați mai bine hribi, că bureții ăștia-s mai mult frumoși decât gustoși deshidratați.
  • apa de rehidratare + încă vreun litru de apă + sare, puse la fiert.
  • cârnăcior cu caș de la Mureșan, tras 2 minute la tigaie.
  • brânză de capră maturată, cu ardei iute, de la Capra Eco (Bacău, dar livrează oriunde vreți).
  • roșii deshidratate, conservate în ulei, tăiate mărunțel.
  • mălai extra. Mai mult decât se vede-n poză.

Și-am fiert apa, și-am turnat mălaiul, ochiometric, în ea (nu mă întrebați cum, faceți mămăliga cum știți mai bine, că eu și în ziua de azi o fac cum îmi iese, nu am rețetă și nici nu vreau să mă dau expertă). Am fiert-o, amestecat-o, până m-a mulțumit pe mine. Am oprit focul, și am turnat totul peste ea. Am amestecat bine și a ieșit un terci gălbui-maroniu cu pete albe, negre și roșii. Culoare de zamă de spălătoare, cum îi zic eu, dar bun de să mai ceri o porție. Pe care l-am mâncat.

 

Reclame

Vestitorii primăverii: salată cu leurdă și grătar din piept de pui

Iacă pohta ce-am pohtit: carne cu salată. Așa încât m-am învârtit de două ori prin piață și o dată prin magazin, și-am ajuns acasă cu următoarele:

piept de pui dezosat, tăiat felii de-a latul fibrei
ulei de măsline
leurdă
valerianella (cunoscută, după cum spuneam, sub diverse nume, cum ar fi șelătuțe, la mine-n sat)
ridichi
roșii cherry
avocado
ulei de floarea soarelui nerafinat
sare, piper, herbes de Provence

Merită spus că, după vreo doi ani de când n-am mai mâncat carne de pui decât de la mama din ogradă și, eventual, inimioare și pipote din magazine, că pe alea n-au cum să le injecteze, am găsit, în sfârșit, un magazin cu carne de pasăre proaspătă, care nu se fierbe pe grătar, în loc să se frigă.

Așadar, am luat bucățile mai mari din pieptul de pui (știți că se desface în patru, două mici și două mari, cred), le-am tăiat de-a latul fibrei, le-am pus în tigaia-grătar unsa cu ceva ulei de măsline, le-am sărat, le-am pipărat, le-am fript.

Pentru salată am amestecat doi pumnișori de-ai mei de valerianella (așa o găsiți în magazine) cu trei sferturi de legătură de leurdă, o ridiche și două roșii-cireșici, plus jumătate de avocado, am turnat ulei nerafinat, ceva sare și o pișcătură de buruiene provensale (mare grijă, sunt foarte aromate și dacă ați scăpat prea mult, o să vă urmărească gustul vreo trei zile).

Am făcut o năzbâtie și-am prăjit mămăligă rămasă de ieri. M-am lins pe degete.

Poftă bună, leneveală plăcută!

Mămăliga cu brânză – alte amintiri din copilărie

Mămăligă pentru conlocuitori

Mămăligă pentru conlocuitori

Vorbeam acum ceva vreme de amintirile din copilărie. Culinare, evident.
Una din ele e mămăliga cu brânză a bunicii. Fără fasoane și pretenții. Mi-aș fi dorit să învăț să fac mămăligă adevărata, ca ea, da’ n-a mai apucat să mă învețe și-am rămas doar cu rețeta de găluşte.

Mămăliga asta cu brânză, ardelenească, e un animal destul de sucit, se cere să fie din aia tare, de să tremure masa, din făină de mălai extra, nu grișată, că iese terci, și e destul de greu de făcut din mână (mai ales din mâna mea, prietenii știu de ce și, dacă se prezintă la masă, se oferă să țină ei de oală. E la fel de adevărat că e mai ușor de făcut decât una clasică, la care fierbi apa (nu știu câtă), pui mălaiul (în proporție necunoscută), mai fierbi o tură și apoi amesteci totul, până nu mai știi de tine.

Așadar, mămăliga cu brânză se fabrică din mămăligă și, ideal, brânză frământată (înlocuibilă cu brânza de burduf, numa’ brânză grasă și lipicioasă să fie). Idealul meu personal e brânza iute de la văru-meu, da’ asta-i altă poveste.
Brânza frământată, dacă vă pare necunoscut termenul, se face din caș de oaie, cât mai gras, măcinat și amestecat cu sare. Bunica, pe vremea când congelatoarele frigiderelor Arctic erau minuscule, o punea în borcane mari și o acoperea cu untură topită, ca să nu intre aerul și să o strice. În ziua de azi, marile și mai micile gospodine o pun la congelator.

Iar acum, că am isprăvit cu istoria brânzei, să trecem la procesul de producție care, să mă iertați, e ochiometric (v-am zis că nu știu să fac mămăligă aşa cum scrie la carte, nu?)

Ingrediente:
1 pungă mică de făină de mălai
cca. 2 l de apă
cam 1 linguriţă cu vârf de sare
brânză frământată sau de burduf, cât mai multă
1/2 pachet de unt, topit

Cum fac eu mămăliga:
Pun apa la fiert, cu sare și-aștept cuminte lângă aragaz. Când fierbe, torn mălaiul în ploaie, amestecând continuu cu telul pară (dacă n-aveți, încercați cu coada unei linguri de lemn; ies mai puține cocoloașe decât dacă amestecați cu lingura propriu-zisă). După cum spuneam, mămăliga asta trebuie să fie tare, nu terci de restaurant. Iar la sfârșit, când e fiartă, trebuie să se desprindă ușor de pe pereții oalei.

Restul e floare la ureche: lăsăm mămăliga să se răcească vreo cinci minute, topim în timpul ăsta untul, pregătim încă o oală/vas de sticlă termorezistentă şi două linguri: una de supă ca să întindem straturile de mămăligă și una mai mare, ca să scoatem mămăliga din oala în care-a fiert. Dacă vă întrebați de ce am eu nevoie de două linguri, e simplu, lingura de întins trebuie să fie permanent unsă cu unt, ca să nu se lipească de mămăligă. Dacă iau mămăliga din oală cu ea, întinsul straturilor de mămăligă devine o luptă.

Începem cu un prim strat de mămăligă (nu uităm să ungem fundul oalei cu unt), urmat de brânză multă-multă, și continuăm până am epuizat fie mămăliga, fie brânza, fie ambele ingrediente.

Dacă e iarnă, tăiem murături de la mama de-acasă, dacă e vară, improvizăm o salată rapidă de roşii.

Gata.