Porcburghelu’

Se dau 200 g de carne de porc tocată cu satârul, pentru că leneșii-s obsedați de cuțite și au satâr, na! În plus, vreo 10 capere în oțet mărunțite, juma de ardei iute în saramură, tocat și el, și o linguriță de dulceață de ardei iuți. Plus sare și piper după gust (al vostru, heitări mici, știți voi care sunteți).

Se frământă toată distracția asta până vi se pare că se ține laolaltă, se fac două chifteloaie plate și cu un buric la mijloc, ca să nu se umfle când se strâng, se dau în tigaia de fontă încinsă și se mănâncă cu castraveți murați în saramură din borcanul de testare. Care-s mi-nu-naaaaați!

Reclame

Recapitulare de (aproape) vară

Ce s-a mai comis prin bucătăria mea în ultima vreme? Păi multe și mărunte, unele vechi, altele noi. În ordine dezorganizată:

 

Ficații și reducția accidentală

Cum faci accidental reducție de vin roșu cu dulceață de portocale? Foaaaarte simplu, din neatenție.

Mai întâi gătești ficatul în tigaia de fontă cu maximum 1 lingură de ulei, apoi stingi tigaia cu 1 pahar de vin roșu și 1 linguriță de dulceață de portocale și cât ai sărat și piperat ficatul, zbang, ai uitat cât e de încinsă tigaia și aproape ai ars zeama. N-ai ars-o, dar ai făcut reducție accidentală la foc mare, absolut nerecomandabil.

Nu m-am lăsat…

Nu. Nu m-am lăsat de mâncat. Dovezi.

Porcul, gutuia și sparanghelul

Ce caută gutuia acolo, ziceți? Sub formă de un vârf de linguriță de dulceață la două linguri de oțet balsamic face un fel de glazură (dacă așa i-o zice) peste niște grătare.

wp-1455894586902.jpg

Dar să începem cu începutul.

Ieri, pe vremea asta, doamna leneșă cădea, lenevos, din picioare de foame. Cu frigiderul de acasă gol. Drept pentru care, cu creierul în vacanță și spinarea deja îndreptată de domnul terapeut, s-a oprit la magazin, să vadă ce găsește grătăribil pe repede înainte, ca să nu deguste vin pe stomacul gol și să i se urce prematur la cap.

A luat (pe cap de mesean):

  • 1 felie de piept de porc cu șoric, mai mult cărnoasă decât grasă
  • 5 fire de sparanghel (nu, nu se vinde la fir, l-a scos din legătură, bineînțeles și nu, nu-i așa de bun ca ăla românesc din sezon, dar acu nu facem mofturi)
  • 2 linguri de oțet balsamic
  • 1 vârf de linguriță de marmeladă de gutui (că era desfăcută), altfel, după părerea mea, merge orice fel de marmeladă acrișoară.
  • sare și piper avea acasă, deci n-a cumpărat

Pentru că stă la bloc și, la ultima tentativă de grătare pe cărbuni, a stat cu sufletul la gură că or suna vecinii la pompieri când văd ce flamă scoate tăvița aia cu cărbuni de unică folosință, a aprins focul la aragaz, a pus grătarul pe el (și își dorește mult unul din fontă cum a văzut aici), și a trântit feliile de carne pe grătar. Nefiind ele multe, a înghesuit între ele sparanghelul spălat și subțiat prin ruperea vârfurilor și despicare în două a tulpinilor.

A scos sparanghelul ușor înmuiat, cât să îl simți la mușcătură și, până l-a dat cu un praf de sare și piper, a lăsat încă câteva secunde pe fiecare parte pieptul de porc, sărat și uns cu amestecul de marmeladă de gutui și oțet balsamic.

Și-a mâncat și bine i-a tihnit. Ceea ce vă dorește și dumneavoastră, cât mai des. După care a degustat vin, și i-au plăcut vreo două-trei, ceea ce, de asemenea, vă dorește și dumneavoastră. Pentru detalii despre unde și cum, poftiți înapoi în timp, în ziua de alaltăieri.

PS: Vegetarienii și cei care nu mănâncă carne cu vagi urme de grăsime care să se topească să dea sparanghelul prin ulei de măsline sau unt topit înainte să îl pună pe grătar.

 

Marțolea de marți (și o dulceață de ardei iuți, usturătoare la degete)

Nu părea să fie o marțoleală prea îndelungată, după cum se arătase vineri, când costițele în doi timpi, trei mișcări și o seamă de prieteni au fost făcute la grătar (jar mediu, cu capacul închis), cu foc aprins prima dată în viață de una din prietene și au ieșit delicioase ca de obicei (nu că nu m-aș bucura, că-s bune rău, dar încă mă mir de succesul lor la oricine le gustă). Dar…

Sâmbătă, când am pornit spre ai mei, pe Feleac era ceața obișnuită de noiembrie, de poți să-ți bagi degetele-n ochi fără să le vezi, iar în Vâlcele dădu o ploaie cu bulbuci (hodină la slugi, cum zicea bunică-mea), de protestară ștergătoarele de parbriz. M-am oprit și-am pus avariile, na, că îmi ajunge condusul printr-un fenomen meteo extrem o dată pe zi.

wpid-dsc_1663.jpg

Am ajuns la mama, taman la timp să dau prin mașina de tocat ardeii iuți pentru dulceață. Fără mănuși. Lucru pe care l-am regretat amarnic, până și-a amintit cumnata de Fenistil. Funcționează, ca să știți și voi, dacă o pățiți.

Dulceața de coarne luate din piața din Turda mi-a mâncat o bucată bună de vreme, dar m-a ajutat mama „că am mai multă răbdare să dau prin strecurătoarea de silvoiz”. Bună a ieșit, deși cam puțină, mai ales că am lăsat jumătate plată pentru ajutor.

Iar azi, marți, după ce am lăsat mașina în parcare, cu portbagajul deschis (să-mi trăiască musafira care l-a văzut și l-a închis înainte să urce la mine), am trântit juma de punguță de nucșoară în papară. Din fericire, nu apucasem să o bat și am reușit să scot o parte din ea de pe albuș. Dar, deși a fost comestibilă, nu recomand asemenea experimente.

Așteptați dulceața de ardei iuți? Păi e luată de mama dintr-o emisiune de la TV, verificată cu Internetul:

chil la chil, ardei iuți curățați de semințe, măcinați, oțet de vin alb (dar o să încerc și cu oțet de mere), zahăr alb.

Fierbeți zahărul cu oțetul până se leagă sirop, adăugați ardeii iuți și mai fierbeți până se leagă din nou.

Turnați în borcane, până la gură, puneți capace și răsturnați borcanele cu fundu-n sus. Nu știu cum funcționează, dar funcționează și toate dulcețurile pe care le-am pus cu metoda asta au ținut.

Lenea de la ojină* și pseudo-chinezismul

Bineînțeles că dulceață nu fac leneșii în fiecare zi, ba dimpotrivă. Cu cât mai rar, cu-atât mai bine. Iar de căpșune curând n-au să mai facă, deși le-a ieșit bună tare…

Așa că iau din frigider două felii de fleică din aia cu șoric, din congelator o pungă cu păstăi congelate (gata opărite, ca să nu mai piardă vremea, deși e sezon de fasole verde), trântesc fleica pe grătar (din ăla de aragaz) așa cum e, fasolea în tigaia de sotat cu unt și sare și piper.

Întorc fleica de pe-o parte pe alta, să se rumenească, verifică păstăile, le mai saltă prin tigaie, ca să se simtă experți, deși nu au reușit încă manevra asta fără să arunce din conținut și pe aragaz sau podea măcar câte-o păstaie.

Când au decis că s-a rumenit suficient fleica, toarnă peste ea sos de soia, o mai tăvălesc scurt o dată, o scot pe un tocător, o taie bucățele, ca pentru leneși. Toarnă păstăile-n bol, fleica pe lângă ele și zic că și-au făcut mâncare chinezească.

wpid-dsc_1316.jpg


* Aaaa, nu știți ce-i ojina? Un fel de masă care nu-i nici prânz, nici cină, cam ca un brunch, dar mai spre seară.

Cum am furat (jumătate de rețetă) de ciuperci la grătar

După cum ziceam mai de dimineață, cine nu se laudă că a fost la sport înseamnă că n-a fost. M-am lăudat, apoi am dat o tură prin piață și aprozar, că până se face leveșa nu dorim să murim de foame. Și pentru că visam de vreo trei luni la ciuperci la grătar, m-am aruncat ca o vijelie pe caserola de pleurotuși din aprozar. Am plătit-o (bineînțeles) și am luat-o acasă.

După care am luat internetul la periat, poate-oi găsi ceva să-mi placă. Am găsit ceva bun, dar n-aveam decât jumătate din ce se cerea, adică ciuperci (pleurotus sau altele, dar să fie mai plate), ulei de măsline (2-3 linguri) și usturoi (7-8 căței miiiici). Am înlocuit lămâia și pătrunjelul cu vin (1/2 pahar de alb, sec, de casăși cimbru (1 linguriță cu vârf). Am frecat usturoiul cu sare până s-a făcut păstos, am pus uleiul mai cu țârâita, am adăugat cimbrul și apoi vinul.

Am făcut cuminte cum mi s-a spus (de două ori), am uns lamelele cu zăpăceala de mai sus. Am încins grătarul, le-am pus pe el. Le-am lăsat să se blegească puțin și să se rumenească pe dedesubt, le-am uns pe deasupra cu ce-a mai rămas din marinata aia sau ce-o fi, le-am întors pe cealaltă parte.

Le-am scos pe farfurie, le-am tras în chip pentru posteritate, le-am mâncat de n-a rămas nici urmă, și-apoi am băut un pahar din vinul alb, sec și de casă de mai sus. Dacă n-aveți, sună foarte bine, pe netestate, Issa de la Potaissa. Dacă nu mă credeți pe mine, zice Vinul din Cluj mai (de) bine de el.

Poftă bună, lene ușoară, că leveșa mai durează. Și iar nu am pus coada la lingură.

Purcelul și salata creață

Parcă mai ziceam pe undeva că mâncarea mea favorită e grătarul de orice cu salată de orice. Și nu mint. Se face repede, e sănătos (de cele mai multe ori) și gustos din cale-afară. Și dacă mai mergi și la sport după-masă, e prânzul ideal. Iar dacă vă întrebați ce e cu prezentarea a la Jamie Oliver, iacă e din cauză că pe când mi-am dat seama că ar fi bine să le dau și altora idei, rămăsese prea puțină salată fotogenică pentru orice bol din casă.

wpid-img_20150123_143010.jpg

Azi avem pe listă următoarele ingrediente (pe cap de mesean):

  • 4 felii de mușchiuleț, groase cam de un deget delicat (dacă vă rămâne, pentru că nu se vinde la gramaj, congelați-l, că nu pățește nimic, și e tare bun de șnițele, de exemplu)
  • 4-5 foi mari de salată verde creață (că aia îmi place mie)
  • 1 linguriță de oțet balsamic
  • 1/2 linguriță de muștar simplu
  • 3 lingurițe de ulei de măsline
  • sare și piper

Mușchiulețul l-ați tăiat, da? Bun. Încingeți grătarul (de aragaz sau de care aveți, dacă sunteți mai norocoși), ungeți mușchiulețul cu o picătură-două de ulei de măsline, pentru că e carne slabă, trântiți-l pe grătar. Lăsați-l până își schimbă culoarea până la jumătatea grosimii, întoarceți-l pe cealaltă parte. După ce și-a schimbat culoarea și pe cealaltă jumătate din grosime, luați-l de pe grătar și înveliți-l 5 minute în folie sau acoperiți-l cu ce aveți.

Până se frige mușchiulețul, spălați salata, uscați-o puțin pe un prosop de hârtie, rupeți-o bucățele. Amestecați muștarul cu oțetul și uleiul. Nu vă înșelați, n-am zis nicăieri să puneți sare și piper. Eu n-am pus și tare mi-a plăcut.

Scoateți mușchiulețul de unde l-ați ascuns, sărați-l, pipărați-l și tăiați-l fâșioare. Așezați-l peste salată. Mâncați-l. La mine durează mai mult mâncatul decât gătitul, în cazul de față, ceea ce vă doresc și domniilor voastre.

Poftă bună, lene ușoară.

Ficatul și salata voini(ci)că

Dacă mă întrebați pe mine, cea mai bună mâncare e grătarul cu salată. Grătar de orice, cu salată de orice. În speță, din cele de mai jos:

ficat + salatăIngrediente:

ficat de vițel
vermut alb sec
rucola (voinicică)
portocală
sare
piper

 

 

Fabricate după cum urmează:

Deși am pornit chitită să cumpăr piept de pui pentru grătar și salată de ce găsesc și deși am cumpărat și pui, nu m-am putut abține, scuzați-pardon, să nu iau și o bucată frumoasă tare de ficat de vițel. Din care habar n-aveam ce-o să fac până n-am ajuns acasă și nu m-a lovit foamea. Rău. Asta însemnând că ar fi fost cazul să se facă repede și foarte repede.

Repedele a însemnat tăiat felia de ficat în fâșii de cca. 2 cm (cam cât grosimea inițială), datul dumnealui prin puțin ulei, încins tigaia-grătar, aruncat ficatul în tigaie, lăsat până se albește până la jumătate, întors, stropit la sfârșit cu un gât bun de vermut alb sec (și aproape naționalist, în sens de Buchetul Moldovei, primit cadou). Asta pe post de să îți fie învățătură de minte să n-ai vin în casă, că improvizezi cu ce ai și iese mult mai bine.

Până să fie gata ficatul, s-a spălat și uscat puțin voinicica (da, rucola, rucola…), s-a desfăcut portocala, s-a tăiat bucățele și s-au amestecat între ele cu oțet balsamic, ulei (presat la rece, nedecantat, dar merge și de măsline, dacă din ăla aveți), sare și piper. Nu singure, că nu-s atât de leneșă încât să îmi fi dezvoltat capacitățile telekinetice, ci cu mânuțele-astea două.

Ficatul? Scos din tigaie, dat cu un praf de sare și unul de piper. Tăiat, mâncat.

Poftă bună, lene ușoară.