Cum faci accidental reducție de vin roșu cu dulceață de portocale? Foaaaarte simplu, din neatenție.
Mai întâi gătești ficatul în tigaia de fontă cu maximum 1 lingură de ulei, apoi stingi tigaia cu 1 pahar de vin roșu și 1 linguriță de dulceață de portocale și cât ai sărat și piperat ficatul, zbang, ai uitat cât e de încinsă tigaia și aproape ai ars zeama. N-ai ars-o, dar ai făcut reducție accidentală la foc mare, absolut nerecomandabil.
Dezghețară unii leneși pe care îi cunoaștem niște (500 g) carne tocată de porc de casă, cu gândul să facă niște chiftele la cuptor. Dar, până să se dezghețe, se făcu târziu, lovi și lenea împreună cu dilemele clienților de pe alt fus orar, unde era mai devreme și… se observă că zero ouă, zero pită…
Așa că se deturnară chiftelele în două megachiftele, după cum urmează: se frământă carnea cu vreo 6 căței de usturoi de grădină (mai mititel la căpățână), 2 mânuțe de-ale mele de pesmet cu cimbru înmuiat în vin roșu, pastă de tomate de la Home Garden (foarte bună), care trebuia terminată, încă puțin vin roșu și se dădu la cuptor în două forme de ceramică, nu mai țin minte cât, cam o oră, probabil, la 180°. Ieși ce se vede și încă o megachiftea pătrată. Cu varză roșie călită și ea, de lene, tot în cuptor.
Să începem prin a recunoaște că e bucata de porc cea mai nesuferită leneșilor. Seacă, nițel fadă, dă bătăi de cap orice ai vrea să faci din ea. Dar dacă ai primit-o de la mama, o gătești, că doar n-o s-o arunci.
Așadar, se dă 1 bucată (cca. 500 g) de cotlet de porc de casă (mare noroc, că măcar mai are ceva gust). Se scarpină-n cap, se consultă prietenii mai pricepuți, se amintește o trăznaie pe care nu ai mai gătit-o de cel puțin 6 ani. Sub formă de rulouri de porc cu ce-o fi. De data asta, cu măsline umplute cu ardei roșii, că aia se găsea vizavi. Deși versiunile favorite ale subsemnatei sunt cu caș(caval) sau gogoșari murați, ceea ce vă recomand călduros.
V-am zis că e cu bătăi de cap, nu? Bătăi cu ciocanul de șnițele. Evident că nu în capul propriu, ci în cotletul tăiat felii subțiri. Urmate de rulat măsline-n cotletul bătut măr și dat cu sare și piper, înțepat cu scobitori, râs de una singură prin bucătărie că ai nimerit numărul exact de scobitori și măsline pentru exact atâtea felii de carne câte ai. Respirat adânc, aruncat în tigaie, prăjit pe toate părțile, începând cu aia scobitorită, ca să nu se strâmbe după aia. Aruncat 1 lingură de muștar în tigaie, învârtit de două ori, turnat aproximativ 1 pahar de vin roșu. Așteptat să se evapore alcoolul, legat sosul cu 1,75 lingurițe de amidon de porumb, din ăla pe care-l traduc unii cu mălai.
Între timp, într-un ibric (că era la îndemână), se fierbe o batată (cartof dulce, yams, vedeți voi cum le mai zice pe la voi prin sat). Fiartă, se stropșește cu unt, chimion și sare, se înmoaie cu 2 linguri de lapte bătut, se face frumoasă cu tăietorul de biscuiți. Se scot scobitorile din rulouri, se taie artistic, se fotografiază și se uită să se stropească cu sos. Care a fost nițel prea sărat pentru gustul leneșei, de la măsline, dar, probabil, perfect pentru oamenii normali.
Se distruge fotomodelul prin furculițire spre gură. De bine ne-a fost, ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Eh, știți cât de urât fac eu când mi se zice că varza ca la Cluj e totuna cu sarmalele răsturnate, împrăștiate, leneșe? Din câte băgai de seamă, cam așa, sau poate mai urât, o să facă orice italian căruia îi ceri spaghetti bolognese. Mai întâi pentru că pastele bologneze nu-s spaghetti, mai apoi pentru că sosul ăla roșu aprins e o concocțiune anglo-saxono-americană în care, vorba americanului, se pune orice, inclusiv chiuveta din bucătărie.
Există, în schimb, un deliciu bolognez, maroniu la culoare, din cauză de vin și sos de roșii necolorat artificial, căruia ei îi zic ragu. De care, de musai ca de voie bună, că îmi mai dă, cu cele mai bune și utile mie intenții, domn firurg câte una-n falcă cel puțin din două-n două săptămâni, ca să nu pot mânca nimic ce nu-i pasat, zdrobit, stropșit în prealabil, m-am folosit pentru inspirație. Mai precis, de o rețetă dintr-o emisiune cu un domn deosebit de enervant. Din ceva motiv, episodul cu ragu bolognez mi s-a lipit de creier. Așa că mi-a ieșit ceva ragu, oarecum bolognez, dar nu chiar. Pentru că episodul 1 l-am mâncat cu mămăligă, iar pe-al doilea cu couscous.
Așadar, luați dumneavoastră 300 g de vită tocată, 1 ceapă medie, 1 morcovete mic, 5 căței de usuturoi, un pahar de vin roșu sec, 330 ml de bulion de casă, sare, piper, ardei iute, oregano și cimbru.
Tocați ceapa, radeți morcovul, căliți-le în ulei de măsline, la foc mediu. Când sunt călite, adăugați cățeii de usturoi mărunțiți. Dați-i o tură prin ulei, să lase aromă. Adăugați carnea, căliți-o și pe dumneaei până se desprinde în granule cât mai mici, după ce ați sărat și pipărat. Presupunând că s-a evaporat toată apa de pe ea, adăugați vinul și fierbeți până nu mai miroase înțepător. Odată cu vinul, adăugați oregano și cimbru. Ați scăpat de aburii înțepători? Buuun. Turnați bulionul de porodici, așteptați să clocotească, reglați de sare și ardei iute. Lăsați la foc mic până când scad și roșiile.
Dacă aveți paste, turnați pe paste, dacă aveți mălai, faceți o mămăligă (eventual fiartă-n lapte), dacă aveți couscous și sunteți extrem de leneși, pe el să-l puneți în farfurie.
PS: spre deosebire de ăla din emisiune, ăsta n-a durat 4 ceasuri.
Ghidul bucătarului leneș 