Pentru că era duminică, congelatorul gemea, și deși nu știa încă, leneșa urma să plece după provizii când termina cu munca, s-a decongelat o spată de miel.
După care s-a testat noua jucărie de mai jos, în care s-au zdrobit cu sare două frunze de usturoi, ceva cimbru și oregano și juma de ardei iute uscat. După care s-a turnat peste ele ulei și vin alb.
S-a uns spata, s-a mai sărat și s-a dat la cuptor 2 ore la 180°.
Și gata. Jucăria e un mojar de piatră.
Salutări de la sora roșcată a mieilor. Pe care i-am mâncat. Și-am beut și o bere după. Nu oricare, evident. Guiness Draught. Mmmmmbunăăă. Dacă sunteți de treabă, vă spun și unde…
Mielul a fost, de fapt, o spată de miel (enervantă bucată, și uit de fiecare dată pe unde-i carnea și peu unde-i osul). Feștelită cu zeama de la 2 clementine, 2 lingurițe cu vârf de muștar, și câte 1 de dulceață de ciuști și de usturoi. Și sărată, bineînțeles. A stat vreun ceas și-un sfert la cuptor la 160-170 de grade, și a ieșit o combinație de gusturi foarte bună pentru mine, dar, probabil, cam originală pentru alții. În ceasul și sfertul cu pricina am opărit niște mazăre, am fiert niște hrișcă, am prăjit chinezește niște păstârnac și le-am făcut pseudo-orez prăjit chinezesc, pe bază de „are sos de soia, chinezește-i zice”.
Dacă nu vi se pare ideea prea originală pentru limbile dumneavoastră, poftiți de încercați. Cu grijă la carne, că nu toate cuptoarele-s la fel.
Îmi promit de câțiva ani că scriu rețeta asta, luată dintr-o carte de bucate mai bătrână decât mine, înainte de Paște, și încă n-am reușit. Așa că o scriu acum și promit să v-o reamintesc și la anul.
Se iau următoarele ingrediente:
Frecați pulpa cu zeama de lămâie.
Amestecați usturoiul cu sarea, uleiul, vinul și cimbrul. Ungeți carnea cu el. Pipărați.
Amestecați pâinea muiată cu cubulețele de slănină și frământați până obțineți un fel de aluat.
Așezați pulpa într-o tavă doar cât să o cuprindă, acoperiți-o cu „aluatul” și dați-o la cuptor vreo două ore, la foc mediu. Dacă reușiți să faceți treaba asta cu o seară înainte, e și mai bine, dar dacă nu, o să fie tot bună de tot.
E perfectă cu piureu de cartofi și salată verde à la mama, despre care vă voi povesti în altă zi.
Poftă bună, lene nu prea.
Ghidul bucătarului leneș 