Arhive categorie: lenea și cuptorul

Purcelul și cuptorul, cu fals chutney de portocale roșii și (a mia oară) păstârnac

Publicat pe de
Răspunde

Până nu contraatacă urzicile moldovenești, să ne mai dăm puțin cu iarna.

wpid-img_20150320_190934.jpg

Știu că știți că-s obsedată în fiecare iarnă de câte ceva, iar iarna asta a fost cu păstârnac, din cauza musafirei moldovence care mi l-a pus în blid când a fost gazdă. Eh, de data asta a fost mai mult de musai decât de voie bună, că și să fi vrut altceva, n-aveam. Așa că am luat două felioare de piept de purcel (cam grăsuțe, de la caserolă, recomand să căutați mai bine decât am avut eu vreme când le-am cumpărat), păstârnacul unic din frigider, o lingură de dulceață de portocale roșii și una de oțet de mere, sare, piper, chimion (arăbesc/turcesc, măcinat) și le-am amețit după cum urmează:

  • păstârnacul cubulizat (1 cm, nu mai mult, ca să se facă în același ritm cu purcelul), tăvălit în exact această ordine prin ulei, sare, chimion, trântit în forma de sticlă termorezistentă
  • purcelul sărat și pipărat, trântit pe deasupra, uns cu falsul chutney din dulceață de portocale dată prin blender cu oțet de mere
  • dat la cuptor, 180 de grade, nu țin minte câte minute, dar până e moale păstârnacul.

Fotografiat, mâncat, să vă fie de bine, că mie tare de bine mi-a fost.

Varză cu afumătură. De peşte. De la musafiri.

Publicat pe de
5

20150320_180022_resized

Cum primăvara ne joacă feste prin cojoace an de an, dar ne prinde mereu suprinși, să scormonim dară nițel prin butoiul cu de-ale iernii și să reciclăm din rămășițe.
Varză murată! Păi merge ea unsă tătă iarna cu afumătură, zic bine?

Doar că pare să vină vremea salatelor, intră leurda pe felie tiptil… Eh, atunci o facem cu pește afumat! Ați auzit perfect! Cu pește, afumat.

Pentru că bucătărim simplu, și pentru că suntem leneși și multifuncționali, rețeta vine cam așa: o jumătate de varză murată, tocată cu un cuțit bun și zdravăn, mărunțică cât ne permit degetele proprii, o ceapă roșie tocată în acelaşi regim, un morcov și un păstârnac (că e obsedat bucătarul leneș) rase, de lene, vezi bine, cu instrumentul ăla mic și simpatic de curăță coji mai bine decât mine și un pește afumat (un macrou, curățat de oase și piele). Toate se așază haotic, în straturi inegale, într-un vas, de sticlă termorezistentă, de exemplu, stropit și el înainte cu puțin oloi, din care am mai pus și pe deasupra nițel. Presărăm din plin cimbru, râșnim și nițel piper. Sare nu mai puneți, că au și varza și afumătura. Cât stă treaba asta la cuptor, traista cu bucurii ar fi putut să își facă manichiura, dar cum are energie numai o zi pe săptămână în aste treburi, a dat cu aspiratul (nu la astre, ci la podele, bre)!

Mare învârteală cu linguroiul între etapele de coacere nu necesită, doar suciți, din când în când, prin ingrediente, să se coacă totul bine și să nu rămâne crude. Spre final am adăugat un sfert de pahar de suc de roșii și un vârf de linguriță de pastă iute de ardei.

Merge cu o afinată (încă de sezon), cu mămăliguță (mică-mică, doar în weekend, că luni trecem la dietă) și un ardei iute!

Pohtă bună, cu drag, de la traista cu bucurii din desagă!

Ghidul bucătarului econom: 1 pui la cuptor, în 6 feluri simple

Publicat pe de
3

Să stabilim din start că eu sunt fată de la țară, mă zgârie pe conștiință să arunc mâncare. Și dacă am poftit la pui întreg la cuptor, apoi l-am reciclat de i-au mers fulgii pe care nu-i mai avea. Iar această postare va fi kilometrică, în special pentru că mi-e lene mie să caut în mai multe locuri.

Se dau, așadar, următoarele ingrediente (1):

  • 1 pui de 1,7 kg
  • sare, piper, oregano

Se spală puiul cu apă rece, se uscă cu un șervet de hârtie, se dă cu sare, piper și oregano pe toate fețele, și pe dinăuntru. Se dă la cuptor, în cazul de față pe pseudo-sticlă* (că suntem leneși, nu spălăm sticle decât de musai), pusă într-o tavă rotundă, cu ceva apă și morcovi prin apă. Se supraveghează cu poftă cca. 1 oră și jumătate. I se rupe o aripă, de poftă. Se decide că e gata și se scoate din cuptor. Se face o poză, sperând că nu se observă aripa lipsă.

wpid-img_20150310_140702.jpg

Se mănâncă țubacele (copane, ciocănele, pulpe inferioare) și cealaltă aripă cu morcovii copți odată cu puiul. Se mai ciupește niște piele crocantă. Se bea un pahar de vin și se așteaptă să se răcească nițel puiul.

DSC_0214

Se taie pe la încheietura șoldului, se dezosează cu mâna, că intră ca-n unt. Se taie pe lângă osul pieptului (culților, știu că-i zice stern, să știți) și pe lângă iadeș, se introduce un deget și se desprinde și pieptul de pe oase. Spinarea se dezosează cu mâna, se ciugulește pielea crocantă și se păstrează carnea. Se lasă toate la răcit și, apoi, se dau la frigider până dimineață, că e târziu deja.

Dimineața, se ia cam (2) jumătate din piept (partea de dedesubt, fără piele, că la salată e mai fățoasă aia exterioară), se aruncă în chopper și se toacă, împreună cu grăsimea și gelatina din tavă și cu morcovii rămași. Se observă că nu e suficientă grăsimea ca să iasă pateu și se adaugă smântână dulce – nu dați cu parul, voi puteți pune ce vreți, supă (la care revenim mai târziu), unt topit, ce vă tună și vă trăznește prin cap. Aici suntem la bucătarul leneș, punem ce găsim în frigider. Avantajul e că nu schimbă gustul. Dacă e nevoie, mai punem sare și piper. Aranjăm pentru pozat, fotografiem, tăiem pită, mâncăm. Dăm la frigider și, pentru că a ieșit cam multișor pateu, punem și la congelator, că om vedea noi cum se poartă când îl scoatem.

DSC_0217

Cu burta plină, mai luăm niște ingrediente (3) pentru supă:

  • 4 morcovi mari
  • 1 păstârnac mare
  • 2 pătrunjei mari

Se taie în patru pe lung, se ung cu ulei, cum zice guru Aphextwinz, se sărează și se dau la cuptor până prind o crustă frumoasă. Fără carne, de data asta, că se face cu oasele puiului de ieri. Se dă apa în clocot, se pun în ea oasele și zarzavaturile, se adaugă sare după gust, se fierbe până vă place gustul. Se bea o cană repejor, după poză, evident. Și apoi încă una, iar restul se congelează pentru re-reciclare.

DSC_0222

Se mai și muncește în timp ce fierbe supa, dacă lucrăm de-acasă, ca bucătarul leneș, iar până fierbe, de foame, se taie câteva felioare din pieptul rămas și se fabrică un bol mic de salată cu (4) ardei copți, salată creață, oțet balsamic, sare și o pișcătură de zahăr (da, zahăr, bine ați auzit).

DSC_0220

În ziua următoare, la trezire, se mănâncă mini-sandvișuri dintr-o chiflă, cu (5) cremă de telemea, ardei copți, salată verde, ridichi și șold de pui.

DSC_0227

Seara se sacrifică ultimele bucățele de pui date prin chutney de prune, la sugestia proprietarei traistei cu bucurii, în lipie (deh, cine are copii, învață să păcălească și șaorma, și ne dă și nouă idei), după ce se mai adaugă (6) sos de iaurt cu cremă de telemea și cățel de usturoi mai mărișor, uns pe lipia tăiată în jumătate și desfăcută, salată creață, verde și roșie, cu sosul de mai sus și ardei copți, că și din ăia au fost vreo tonă.

DSC_0230

Și cu acestea se încheie epopeea puiului la cuptor. Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

* Pseudo-sticla e un suport metalic pentru pui, se bagă în burta puiului exact ca o sticlă, funcționează exact ca o sticlă. Se așează cu pui cu tot într-o tavă mai mare (eu am un vas de sticlă termorezistentă) și se dă la cuptor. Dacă nu încape puiul decât orizontal, puteți să îl puneți în tavă, pe pat de morcovi tăiați în felii mai groase (2-3 cm), cu ceva apă, cât să nu se atingă de pui.

Să ne furăm singuri căciula – costițe cu oțet balsamic și miere

Publicat pe de
Răspunde

wpid-img_20150308_101140.jpg

Așadar, m-am furat eu pe mine, după cum urmează: am înlocuit fleica cu costițe, sosul Worchestershire cu oțet balsamic și miere, instalația de frigărui peste tavă cu păstârnac tăiat în felii de cca. 2 cm și ceva apă. Dacă scade înainte să fie gata friptura, mai adăugați, că doar sunteți leneși inteligenți. Păstârnacul l-am făcut pseudo-stoemp (adică stropșit ca la stoemp, dar fără unt și cartof) cu untura din tavă.

A ieșit ca în poză, cu ajutorul unei forme imense de tăiat mega-fursecuri, 1 oră și un pic, la 180 de grade. Pregătirea preliminară, 5 minute.

Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

Marțolea de miercuri

Publicat pe de
Răspunde

Dacă ne uităm la fotografie și nu suntem profesioniști, nu ne dăm seama, dar marțolea, de care vă povesteam acum vreo doi ani, lovește din nou, chiar dacă e miercuri.

Marțolea, după cum veți vedea, dacă aveți curiozitatea să citiți ce-am scris data trecută, e o sperietoare, ca să facă muierile câte o pauză, marțea. Sau strămătușă-mea, fată bună, care-a scăpat-o pe sora bunicii gura soacră-sii, care nu concepea să șadă blândă marți seara, nici ea, nici noru-sa. Cam ca-n soacra cu trei nurori, dar soacra a supraviețuit, iar povestea a rămas celebră în familie.

Așadar, marțolea a lovit miercuri și, deși fotografia a ieșit bine, doresc să vă informez că broccoli a ieșit cam nesărat, iar friptura cam iască. Pățăști, când ți-e lumea mai dragă.

Cum să lenevești tocana (de mânzat la cuptor)

Publicat pe de
2
Cuptorul e cel mai bun prieten al bucătarului leneș, dar știați asta deja, nu?
Și pentru că bucătarul leneș avea vreo juma (1/2) de kil de pulpă de mânzat, nu tocmai cea mai moale carne de pe astă lume, a decis să adauge 2 morcovi, 1 păstârnac, 1 ceapă medie, vreo 2 pahare de vin (alb sec, dacă din ăsta avea, dar mergea mai bine roșu sec), 1 lingură de muștar, sare, piper, cimbru și apă. Și 1 pumn de mălai.
A pornit cuptorul la 160 de grade. A călit ceapa, a dat cu morcovii și păstârnacul tăiate bucăți mari (mari am zis, că tocana va sta mai bine de două ceasuri în cuptor, nu vreți să le faceți fleașcă) și pe ele prin uleiul încins.
Paranteză: cum de ce, de aia că așa zicea Ramsay la televizor, ca să vezi coincidență, făcea și el o musaca englezească, după părerea unui traducător de la emisiunea de dinainte, pe numele ei shepherd’s pie, care, în afară de carne și cartofi, n-are nimic în comun cu musacaua. Grrrrrrrr, zise bucătarul leneș care, ia ghici, când nu gătește, traduce.
Care nu s-au rumenit pentru că nu așa funcționează ceaunul național, așa că a dat încolo rumeneala și a adăugat carnea, a pârpălit-o și pe dumneaei puțin, a adăugat vin, apă, muștar, sare, piper, cimbru, mălai, a dat toată treaba în clocot și apoi a dat-o la cuptor. Pe vreo 2 ore. Dacă era puțin mai isteață, o mai lăsa jumătate de oră să se înmoaie și mai bine carnea, dar na, a fost destul de aproape de perfecțiunea leneșească, nu ne plângem, ba dimpotrivă.
Poftă bună și lene ușoară, că oricum, cât stă în cuptor, altă treabă n-aveți.

Și dacă vreți să vă rămână sos și pe a doua zi, nu fierbeți (în ultimele 15 minute) paste în tocană, că-s nehalite și absorb tot sosul, nesimțitele.

De la alții citire (2): cozonac simplu, dar cu mac dărălit

Publicat pe de
1

Da, sigur, de acord cu voi, nu există cozonac simplu. Nici ăsta nu e, dar vine Crăciunul și ne facem o țârucă de curaj, nu? O luăm din nou pe doamna Silvia (Jurcovan) de pe raft și fabricăm ce se vede mai jos. După care transcriem rețeta din două rețete.

wpid-img_20141217_154006.jpg

Ingrediente pentru aluatul a două sucituri (cozonaci rulați, dacă nu sunteți ardeleni)

  • 500 g de făină
  • 4 gălbenușuri
  • 300 ml de lapte
  • 2 linguri de ulei (neutru, adică de floarea soarelui pe la noi prin sat)
  • 25 g de drojdie
  • 100 g de unt topit
  • 100 g de zahăr
  • 10 ml de rom (dacă aveți, dacă nu, nu puneți, că nici eu n-am pus și au ieșit buni)
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat de mine (cu o păstaie goală de vanilie într-un borcan cu zahăr), dar puteți pune și de magazin
  • coajă rasă de la o portocală și/sau lămâie
  • cântar, că e musai, nu merge ochiometric (încă, la mine cel puțin)

No amu, preparațiune:

Cântăriți 50 g de făină (cam 3 linguri cu vârf) într-un castron mai mare. Turnați peste făină 100 ml de lapte fierbinte (restul îl lăsați la răcit, dacă l-ați fiert pe tot). Amestecați repede, să nu se facă vreun cocoloș. Întindeți lipiciul obținut pe pereții castronului, ca să se răcească mai repede. În spațiul liber, frecați drojdia cu o linguriță cu vârf de zahăr, până se lichefiază. Amestecați-o cu făina cu lapte, răcită, că de nu, ați ucis drojdia. Lăsați maiaua să crească vreo 20-30 de minute, la căldurică, sau până își dublează volumul.

Între timp, frecați gălbenușurile cu sarea, zahărul (simplu și vanilat), coaja de portocală, romul, uleiul și jumătate din untul topit și răcit. Turnați-le peste maia. Adăugați laptele rămas, cu care ați clătit castronul în care ați amestecat cele de mai sus (economie maximă, ca la ardeleni, nu aruncăm nimic). Adăugați făina (450 g). Omogenizați cu o lingură și, apoi, frământați până se dezlipește, ca pâinea, de pe vas și mână. Aluatul e mai moale și mai fin decât cel de pâine. Nu vă speriați, se va dezlipi dacă l-ați frământat suficient. Când s-a dezlipit, turnați restul de unt și împăturiți aluatul peste el, de la margine spre mijloc, până se încorporează. N-am prea înțeles de ce, dar așa am făcut.

Lăsați la dospit tot la căldură, tot până își dublează volumul.

Între timp, trecem la a doua rețetă și învățăm să facem umplutura, tot economic și ardelenește, adică din următoarele ingrediente:

  • cele 4 albușuri rămase de la gălbenușurile din cozonac
  • 200 g de mac dărălit* unguresc, pentru că suntem ardeleni și nu ne stă naționalismul în calea lenei
  • 150 g de zahăr
  • 10 ml de rom
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat

Și continuăm cu preparațiunea:

Batem albușurile spumă tare (din aia de poți să întorci castronul cu fundul în sus și nu îți cade în cap). Adăugăm zahărul de ambele feluri și romul. Batem din nou spumă tare. Adăugăm macul și îl încorporăm prin răsturnare.

Verificăm dacă și-a dublat aluatul volumul. Probabil că da. De aia, îl scoatem pe o planșetă pudrată cu făină. Îi dăm formă de dreptunghi și îl întindem cât e tava de cozonac de lungă, pe latura îngustă și cât iese pe latura lungă. Dacă avem planșetă mică, așa ca mine, ar fi bine, probabil, să împărțim aluatul în două, dar n-a fost foarte rău nici așa. După ce l-am întins bine, îl tăiem în două și îl ungem cu umplutura. Dacă vrem să nu iasă din cozonac (cum au pățit unii, aici de față), lăsăm liber vreun centimetru pe margine și rulăm fără să apăsăm. Facem tot posibilul să închidem capetele și să nu ne iasă toată umplutura pe dedesubt. Punem suciturile în tavă, cu încheietura în jos. Le mai lăsăm la dospit în tavă, tot la căldurică. S-au dublat? Le ungem cu ou bătut, le dăm la cuptor (încălzit dinainte la foc mijlociu, vreo 160 de grade) și le lăsăm acolo vreo 50-60 de minute. Puteți să deschideți cuptorul după vreo 20, ca să întoarceți tăvile, dacă știți că merge mai tare pe o parte sau alta.

După ce s-a copt, trecem cu cuțitul pe marginea tăvii și, cu grijă, lăsăm să alunece sucitura pe un dog/lopitău**. O lăsăm la răcit sub un șervet, în bucătărie și nu afară în frig, ca să nu devină cleioasă, culcată pe o parte, pentru că tava de cozonac e mai îngustă la bază și riscăm să se turtească sucitura.

* Dărălit, care va să zică, e daralt, adică măcinat. Cuvânt regăsit cu ajutorul unei prietene care trăiește tot din vorbe.
** Dogul și lopităul le găsiți la cealaltă întreprindere a bucătarului leneș.

De la alții citire (1): turtițe cu miere

Publicat pe de
1

Biblioteca din bucătărie ne instruiește (după ce ne-a dedulcit mama, din aceeași carte de bucate, la turtă dulce), din Cartea de bucate a Silviei Jurcovan. Bineînțeles că s-a umflat pipota-n mine când am aflat că era din Cojocna și că așa se explică o seamă de preparate relativ necunoscute în afara Ardealului și câteva rețete foarte tipice pentru zona Clujului.

wpid-dsc_0003.jpg

Dar să revenim la turtițe, că-s atât de simplu de făcut, încât îți vine să le faci de trei ori pe zi și o dată de amiază. Vă dau o versiune prescurtată, pentru că, din motivul pentru care o iubesc eu pe tanti Silvia, vă veți urca pe pereți dacă pun o poză cu pagina din carte. De ce? Păi a fost scrisă, inițial, sub formă de scrisori pentru fiul și nora sa. Și e detaliată până peste poate, ca pentru bucătari foarte începători. Așadar…

Ingrediente:

  • 500 g de făină
  • 250 g de miere (data viitoare o să încerc cu miere aromată, în loc de poliflora cea neutră)
  • 150 g de unt
  • 100 g de zahăr pudră
  • 50 ml de lapte
  • 1 linguriță cu vârf de bicarbonat
  • 1 linguriță rasă de scorțișoară (puteți adăuga cuișoare sau nucșoară, dacă vă plac, iar eu am pus și două lingurițe de zahăr vanilat de mine, (cu o păstaie goală de vanilie, într-un borcan cu capac)

Puneți un castron pe cântar, luați-i tara, cântăriți 250 de miere (cam jumătate de borcan de 400 de ml). Tara înseamnă, la cântarele moderne, că apăsați butonul de pornire cu castronul pe cântar și vă indică zero. La cele mai vechi, mecanice, înseamnă că veți cântări castronul și măsurați restul prin adunare. Topiți untul (3/4 de pachet, ca să nu mai cântăriți), turnați-l peste miere, urmat de zahăr, scorțișoară și restul mirodeniilor. Adăugați bicarbonatul și făina. Amestecați cu o lingură până se omogenizează. Dați aluatul la frigider sau pe balcon, iarna, 2-3 ore, acoperit cu folie de plastic.

Încălziți cuptorul la foc mediu (160-170 de grade).

Scoateți-l din frigider, rupeți o bucată, întindeți-o pe planșeta pudrată cu făină la vreo 3-4 mm grosime, tăiați turtițe cu ce forme aveți (dacă nu aveți, merg și rotunde, tăiate cu paharul). Cu formele mele, ies vreo 60 de bucăți. Eu le-am ornat cu rahat colorat, dar puteți și să le glazurați după copt.

Coaceți cca. 10 minute, până se rumenesc foarte puțin. Dacă le lăsați prea mult, o să vă alegeți cu un fel de biscuiți destul de tari.

Cum n-am pus coada la lingură (3): chiftele la cuptor

Publicat pe de
1

wpid-dsc_0003.jpg

Ingrediente:
600 g de pulpă de porc, măcinată la Mariflor (pentru că e mai slabă decât carnea gata tocată)
3 căței de usturoi, presați
1 ou
1/2 felie de pâine înmuiată în lapte
sare, piper

Fabricațiune:
Frământăm carnea cu oul, usturoiul, pâinea, sarea și piperul până devine amestecul destul de compact. Gustăm (dacă nu gustați carne crudă, cum v-o fi norocul) și mai asezonăm, dacă e cazul.Turnăm niște apă într-un bol, înmuiem mâinile în bol, formăm chiftele cam cât o castană mai mărișoară (vai de mine, era să uit să le aburesc și mă trezeam cu explozii în cuptor), le așezăm într-o tavă mare de aragaz, tapetată cu hârtie de copt. Le coacem vreo 20-30 de minute. Testăm o chiftea. Dacă e coaptă (roz pal înăuntru), o mai dăm 5 minute la grill, să se rumenească. Dacă nu avem cuptor cu grill (arzătorul din partea de sus), nu avem cum să rumenim chiftelele, din păcate, pentru că se vor face talpă de tari înainte să se rumenească. Dar o să fie bune rău și, în plus, în casă o să miroasă frumos a usturoi copt, în loc să duhnească a grăsime arsă.

Iar când bucătarul leneș va descoperi metoda de a face fotogenice andivele delicioase cu care a mâncat chiftelele, vă spune și vouă cum le-a făcut.

Și poftă bună, lene ușoară.

Păstârnac. Piureu. Cremă. Cu orice.

Publicat pe de
2

Ăia care mă cunosc foarte bine știu deja că nu mă omor nici după cartofi, nici după orez. Nu că nu mi-ar place gustul, dar organismul meu refuză amidonul și basta. Așa că am fabricat cel puțin țelină pai, chipsuri de morcovi, piureu de dovleac și pilaf de hrișcă.

Eh, săptămâna trecută am dat prin piața mea favorită (Ion Meșter, Mănăștur), pe la unii din furnizorii mei favoriți, și m-am întors cu dovleac (tăiat de doamna cofăriță direct în piață, că na, sunt mai bleagă zilele astea), morcovi și păstârnac.

Dovleacul vi l-am povestit, morcovii i-am pus la leveșă (și o cremă rapidă de rădăcinoase, din supă și rădăcinoasele fierte în ea).

DSC_0062

Păstârnacul (2 bucăți mari, cam cât antebrațul meu (mititel) de lungi) l-am copt într-un vas de sticlă termorezistentă cu capac (dar cred că  nu tușește nici în vreo tavă sau vreo cratiță), dat cu puțin ulei (2 lingurițe), cât să se prindă sarea și chimionul de el.

Și l-am mâncat în două variante: piureu cu smântână dulce și lapte (că nu-mi mai ajungea smântâna) și cremă cu leveșă degresată de găină și puțină smântână.

În poză e piureul, cu fleica la cuptor pe care nu pot încă să o mănânc netocată în chopper.

Luați de testați, că mie tare bun mi s-a părut.