Cozonacii, fursecurile și marțolea festivă

Dacă ați mai trecut pe-aici știți sigur că îmi place să fac deserturi cam ca la câne, lanțul (cum ar fi zis bunică-mea).

Dacă mă mai împac cât de cât cu cozonacii, care-s un fel de pită dulce, dar care îmi mănâncă juma de zi la o șarjă, mai mult decât dulciuri pentru to(n)ți n-o să vedeți de la mine.

Eu zic să mi se dea un opt pentru efort. Turta dulce, lucrul cel mai simplu de făcut, mi-a ieșit minunată, dar mi-a fost prea lene și prea neîndemânare să o și ornez. Data viitoare îmi bag om, că nu-i de mine.

Fursecurile cu nucă le-am făcut cu unt de 82% grăsime, când ele au fost concepute în vremuri când și margarina se dădea pe sub mână. Sunt fragede, minunate, dar mi-au mâncat juma de suflet la manipulat. Și am și uitat să aduc dulceață de caise de la mama, așa că or hi bune și cu din aia de coarne, că-i roșie, bună și frumoasă.

La cozonacii în hârbe*, în schimb, a lovit marțolea festivă cam în jumătate din producție, după cum urmează:

  • prima șarjă, cu rahat, a fost și din prea puțin material, și nici n-a crescut strălucit, că am uitat să fac în casă căldură ca-n feredeu. Bună la gust, urâțică destul la vedere.
  • la a doua, m-am grăbit cu scosul din cuptor, înainte să se întărească suficient coaja. Rezultat? Un cozonac minunat, pufos, plin de mac, dar prăbușit și făcut flenduri. Pe celălalt l-am lăsat mai mult, a ieșit corespunzător.
  • la a treia, umplutura de nucă s-a gândit să crape pălăria cozonacului, și, deși au ieșit cel mai bine, tot mai suferă din lipsă de frumusețe.

Și-acuma mă credeți că prefer să fac mâncare pentru o nuntă decât prăjituri pentru o familie mică?

* Hârbele-s niște forme de ceramică, seamănă cu niște ghivece, iar rezultatul e destul de apropiat, ca formă, de pannetone.

 

 

Reclame

De la alții citire (1): turtițe cu miere

Biblioteca din bucătărie ne instruiește (după ce ne-a dedulcit mama, din aceeași carte de bucate, la turtă dulce), din Cartea de bucate a Silviei Jurcovan. Bineînțeles că s-a umflat pipota-n mine când am aflat că era din Cojocna și că așa se explică o seamă de preparate relativ necunoscute în afara Ardealului și câteva rețete foarte tipice pentru zona Clujului.

wpid-dsc_0003.jpg

Dar să revenim la turtițe, că-s atât de simplu de făcut, încât îți vine să le faci de trei ori pe zi și o dată de amiază. Vă dau o versiune prescurtată, pentru că, din motivul pentru care o iubesc eu pe tanti Silvia, vă veți urca pe pereți dacă pun o poză cu pagina din carte. De ce? Păi a fost scrisă, inițial, sub formă de scrisori pentru fiul și nora sa. Și e detaliată până peste poate, ca pentru bucătari foarte începători. Așadar…

Ingrediente:

  • 500 g de făină
  • 250 g de miere (data viitoare o să încerc cu miere aromată, în loc de poliflora cea neutră)
  • 150 g de unt
  • 100 g de zahăr pudră
  • 50 ml de lapte
  • 1 linguriță cu vârf de bicarbonat
  • 1 linguriță rasă de scorțișoară (puteți adăuga cuișoare sau nucșoară, dacă vă plac, iar eu am pus și două lingurițe de zahăr vanilat de mine, (cu o păstaie goală de vanilie, într-un borcan cu capac)

Puneți un castron pe cântar, luați-i tara, cântăriți 250 de miere (cam jumătate de borcan de 400 de ml). Tara înseamnă, la cântarele moderne, că apăsați butonul de pornire cu castronul pe cântar și vă indică zero. La cele mai vechi, mecanice, înseamnă că veți cântări castronul și măsurați restul prin adunare. Topiți untul (3/4 de pachet, ca să nu mai cântăriți), turnați-l peste miere, urmat de zahăr, scorțișoară și restul mirodeniilor. Adăugați bicarbonatul și făina. Amestecați cu o lingură până se omogenizează. Dați aluatul la frigider sau pe balcon, iarna, 2-3 ore, acoperit cu folie de plastic.

Încălziți cuptorul la foc mediu (160-170 de grade).

Scoateți-l din frigider, rupeți o bucată, întindeți-o pe planșeta pudrată cu făină la vreo 3-4 mm grosime, tăiați turtițe cu ce forme aveți (dacă nu aveți, merg și rotunde, tăiate cu paharul). Cu formele mele, ies vreo 60 de bucăți. Eu le-am ornat cu rahat colorat, dar puteți și să le glazurați după copt.

Coaceți cca. 10 minute, până se rumenesc foarte puțin. Dacă le lăsați prea mult, o să vă alegeți cu un fel de biscuiți destul de tari.