Așadar, preaiubiți leneși, am primit ceva fleică (bucată întreagă, mai mult cărnoasă decât grasă), uscată și congelată în afumătoare la văru-meu.
dacă n-aveți văr la munte, unde temperatura nu crește peste 0°C din decembrie până-n martie, cumpărați fleică de la magazin, cam câte felii vă trebuie (2 pentru fiecare mesean adult, dacă mă întrebați pe mine). prin Cluj o găsiți și sub numele de ‘friptură de Turda‘ (știți voi, carne multă, grăsime mai puțină, straturi alternative, șorici).

aşa

În varianta ‘aşa’, fleica a stat la foc mic, sărată și dată cu chimion măcinat, în tigaia de tuci (dacă n-aveți, încercați cu o tigaie-grătar, iese la fel de bine), cam câte 7 minute pe fiecare parte, iar apoi, pentru ‘fața comercială’, a mai stat câte 2 minute pe fiecare parte, la foc mare, s-au turnat peste ea 3 linguri de oțet balsamic, o pișcătură (cât prinzi între trei degete) de zahăr, a fost tăvălită în acest sos, după care s-a mâncat cu poftă și salată de ardei copți.
Dacă mai aveam chef de făcut garnitură, probabil aş fi pus fasole verde, sotată cu puțin unt, sare și piper.

pe dincolo
(cca. 30 de minute)

fleică (2 felii de căciulă)
sare
piper
sos Worchestershire

‘Pe dincolo’, fleica sărată, pipărată și tăvălită în puțin sos Worchestershire a ajuns la grill, în cuptor, pe o improvizație dintr-o tavă, 4 frigărui de bambus și ceva folie de aluminiu, ca în poză.

Am avut o tentativă de a coace și felii de cartofi în aceeași tavă, dar, pare-se, ar fi trebuit să îi pun concomitent cu carnea, ori în strat mai subțire. unele felii au rămas cam crude, dar arătau frumos în poză…