Cocoșu’ bătrân face cocovanu’ bun

A fost o dată un cocoș. Unul în plus. Nefiind al moșului, era material de cratiță. Unde a și ajuns, semi-franțuzit pe parcurs, că n-avea frigiderul prin el tot ce se cere. Nu de alta, dar în afară de tocană, nu era bun decât de leveșă, care-i misiune de găină bătrână, sau piftie, de care n-au leneșii răbdare. 

Drept pentru care, leneșa de față a decis că 2 pulpe și  2 șolduri se vor face cocq au vin, cunoscut pe plaiurile mioritice cu numele de cocovan sau tocană de cocoș cu vin. Evident, împreună cu 2 morcovi mari, 2 cepe și 2 cățeluși de usturoi, ceva slănină și unt. Și o cantitate oarecare de vin, nu din cel scump, ca să nu vă pară rău că nu l-ați baut. Cam după gust. Dacă nu acoperă carnea, completați cu apă. Până nu uit… fiind mnealui matur, a fost marinat în vin cu usturoi și muștar cu ardei iuți vreo 24 h. Iar marinada a ajuns și ea în cratiță. 

Ca toate bazaconiile franțuzești, toate au fost perpelite separat în unt și slană topită. După care s-au dat la cuptor până s-a înmuiat cocoșul.

Și s-a mâncat cu piure de păstârnac cu smântână dulce. 

Iar leneșa a trăit fericită până la adânci bătrâneți, pentru că nu s-a stresat cu mâncăruri complicate. 

Anunțuri

Cum să lenevești tocana (de mânzat la cuptor)

Cuptorul e cel mai bun prieten al bucătarului leneș, dar știați asta deja, nu?
Și pentru că bucătarul leneș avea vreo juma (1/2) de kil de pulpă de mânzat, nu tocmai cea mai moale carne de pe astă lume, a decis să adauge 2 morcovi, 1 păstârnac1 ceapă medie, vreo 2 pahare de vin (alb sec, dacă din ăsta avea, dar mergea mai bine roșu sec), 1 lingură de muștarsare, piper, cimbru și apă. Și 1 pumn de mălai.
A pornit cuptorul la 160 de grade. A călit ceapa, a dat cu morcovii și păstârnacul tăiate bucăți mari (mari am zis, că tocana va sta mai bine de două ceasuri în cuptor, nu vreți să le faceți fleașcă) și pe ele prin uleiul încins.
Paranteză: cum de ce, de aia că așa zicea Ramsay la televizor, ca să vezi coincidență, făcea și el o musaca englezească, după părerea unui traducător de la emisiunea de dinainte, pe numele ei shepherd’s pie, care, în afară de carne și cartofi, n-are nimic în comun cu musacaua. Grrrrrrrr, zise bucătarul leneș care, ia ghici, când nu gătește, traduce.
Care nu s-au rumenit pentru că nu așa funcționează ceaunul național, așa că a dat încolo rumeneala și a adăugat carnea, a pârpălit-o și pe dumneaei puțin, a adăugat vin, apă, muștar, sare, piper, cimbru, mălai, a dat toată treaba în clocot și apoi a dat-o la cuptor. Pe vreo 2 ore. Dacă era puțin mai isteață, o mai lăsa jumătate de oră să se înmoaie și mai bine carnea, dar na, a fost destul de aproape de perfecțiunea leneșească, nu ne plângem, ba dimpotrivă.
Poftă bună și lene ușoară, că oricum, cât stă în cuptor, altă treabă n-aveți.

Și dacă vreți să vă rămână sos și pe a doua zi, nu fierbeți (în ultimele 15 minute) paste în tocană, că-s nehalite și absorb tot sosul, nesimțitele.