Varză cu afumătură. De peşte. De la musafiri.

20150320_180022_resized

Cum primăvara ne joacă feste prin cojoace an de an, dar ne prinde mereu suprinși, să scormonim dară nițel prin butoiul cu de-ale iernii și să reciclăm din rămășițe.
Varză murată! Păi merge ea unsă tătă iarna cu afumătură, zic bine?

Doar că pare să vină vremea salatelor, intră leurda pe felie tiptil… Eh, atunci o facem cu pește afumat! Ați auzit perfect! Cu pește, afumat.

Pentru că bucătărim simplu, și pentru că suntem leneși și multifuncționali, rețeta vine cam așa: o jumătate de varză murată, tocată cu un cuțit bun și zdravăn, mărunțică cât ne permit degetele proprii, o ceapă roșie tocată în acelaşi regim, un morcov și un păstârnac (că e obsedat bucătarul leneș) rase, de lene, vezi bine, cu instrumentul ăla mic și simpatic de curăță coji mai bine decât mine și un pește afumat (un macrou, curățat de oase și piele). Toate se așază haotic, în straturi inegale, într-un vas, de sticlă termorezistentă, de exemplu, stropit și el înainte cu puțin oloi, din care am mai pus și pe deasupra nițel. Presărăm din plin cimbru, râșnim și nițel piper. Sare nu mai puneți, că au și varza și afumătura. Cât stă treaba asta la cuptor, traista cu bucurii ar fi putut să își facă manichiura, dar cum are energie numai o zi pe săptămână în aste treburi, a dat cu aspiratul (nu la astre, ci la podele, bre)!

Mare învârteală cu linguroiul între etapele de coacere nu necesită, doar suciți, din când în când, prin ingrediente, să se coacă totul bine și să nu rămâne crude. Spre final am adăugat un sfert de pahar de suc de roșii și un vârf de linguriță de pastă iute de ardei.

Merge cu o afinată (încă de sezon), cu mămăliguță (mică-mică, doar în weekend, că luni trecem la dietă) și un ardei iute!

Pohtă bună, cu drag, de la traista cu bucurii din desagă!

Avocado în ton de primăvară

Că tot se anunță ea, primăvara, că ne năpădește și noi ne pregătim să zvârlim din  foanțe (Ce-s alea, trăistuță, bulendre?), ne punem așadar pe halit mai sănătos, mai puțintel și mai verde de avocado.

La recomandările ferme ale bucătarului leneș (Cine, eu? Neah, nu-s recomandări ferme, sunt de-a dreptul ordine.), m-am pornit și eu pe treabă. Astăzi pentru de dimineață am preparisit cea mai leneșă rețetă de uns pe pâine, sub formă de pastă de avocado cu ton.

Dintr-o cutie de ton în zamă proprie, bucăți, nu din ăla flenduri, un avocado copt (sună sâmburoiul în el și îl simți moale la dește, dar nu prea fleșcăit), un sfert de lămâie, sare, piper, oloi de măsline, da’ din ăla feciorelnic (virgin, pardon). Blender. Se bâzâie nițel, eu prefer să nu fac pastă fină, dar cum v-o plăcea. Opțional un cățel de usturoi (în caz de cină și stat pe acasă), o mână de brânză rasă sau chiar bucățele (fie incluse în pasta blenduită, fie pe deasupra). Presar toată schema cu un mix de ierburi cu fulgi de chilli și încă un strop de oloi.

Pasta se dă în strat ultra-gros pe juma de chiflă (ca să nu o ceri și pe a doua, nesătulule). Am moțat-o cu o feliuță de lămâie și la mișto câteva semințe de chia.

Poftă bună și veselie de la cafea vă dorește traista cu bucurii, cu pupături de mulțumire pentru gazdă.