Cozonacii, fursecurile și marțolea festivă

Dacă ați mai trecut pe-aici știți sigur că îmi place să fac deserturi cam ca la câne, lanțul (cum ar fi zis bunică-mea).

Dacă mă mai împac cât de cât cu cozonacii, care-s un fel de pită dulce, dar care îmi mănâncă juma de zi la o șarjă, mai mult decât dulciuri pentru to(n)ți n-o să vedeți de la mine.

Eu zic să mi se dea un opt pentru efort. Turta dulce, lucrul cel mai simplu de făcut, mi-a ieșit minunată, dar mi-a fost prea lene și prea neîndemânare să o și ornez. Data viitoare îmi bag om, că nu-i de mine.

Fursecurile cu nucă le-am făcut cu unt de 82% grăsime, când ele au fost concepute în vremuri când și margarina se dădea pe sub mână. Sunt fragede, minunate, dar mi-au mâncat juma de suflet la manipulat. Și am și uitat să aduc dulceață de caise de la mama, așa că or hi bune și cu din aia de coarne, că-i roșie, bună și frumoasă.

La cozonacii în hârbe*, în schimb, a lovit marțolea festivă cam în jumătate din producție, după cum urmează:

  • prima șarjă, cu rahat, a fost și din prea puțin material, și nici n-a crescut strălucit, că am uitat să fac în casă căldură ca-n feredeu. Bună la gust, urâțică destul la vedere.
  • la a doua, m-am grăbit cu scosul din cuptor, înainte să se întărească suficient coaja. Rezultat? Un cozonac minunat, pufos, plin de mac, dar prăbușit și făcut flenduri. Pe celălalt l-am lăsat mai mult, a ieșit corespunzător.
  • la a treia, umplutura de nucă s-a gândit să crape pălăria cozonacului, și, deși au ieșit cel mai bine, tot mai suferă din lipsă de frumusețe.

Și-acuma mă credeți că prefer să fac mâncare pentru o nuntă decât prăjituri pentru o familie mică?

* Hârbele-s niște forme de ceramică, seamănă cu niște ghivece, iar rezultatul e destul de apropiat, ca formă, de pannetone.

 

 

Reclame

De la alții citire (2): cozonac simplu, dar cu mac dărălit

Da, sigur, de acord cu voi, nu există cozonac simplu. Nici ăsta nu e, dar vine Crăciunul și ne facem o țârucă de curaj, nu? O luăm din nou pe doamna Silvia (Jurcovan) de pe raft și fabricăm ce se vede mai jos. După care transcriem rețeta din două rețete.

wpid-img_20141217_154006.jpg

Ingrediente pentru aluatul a două sucituri (cozonaci rulați, dacă nu sunteți ardeleni)

  • 500 g de făină
  • 4 gălbenușuri
  • 300 ml de lapte
  • 2 linguri de ulei (neutru, adică de floarea soarelui pe la noi prin sat)
  • 25 g de drojdie
  • 100 g de unt topit
  • 100 g de zahăr
  • 10 ml de rom (dacă aveți, dacă nu, nu puneți, că nici eu n-am pus și au ieșit buni)
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat de mine (cu o păstaie goală de vanilie într-un borcan cu zahăr), dar puteți pune și de magazin
  • coajă rasă de la o portocală și/sau lămâie
  • cântar, că e musai, nu merge ochiometric (încă, la mine cel puțin)

No amu, preparațiune:

Cântăriți 50 g de făină (cam 3 linguri cu vârf) într-un castron mai mare. Turnați peste făină 100 ml de lapte fierbinte (restul îl lăsați la răcit, dacă l-ați fiert pe tot). Amestecați repede, să nu se facă vreun cocoloș. Întindeți lipiciul obținut pe pereții castronului, ca să se răcească mai repede. În spațiul liber, frecați drojdia cu o linguriță cu vârf de zahăr, până se lichefiază. Amestecați-o cu făina cu lapte, răcită, că de nu, ați ucis drojdia. Lăsați maiaua să crească vreo 20-30 de minute, la căldurică, sau până își dublează volumul.

Între timp, frecați gălbenușurile cu sarea, zahărul (simplu și vanilat), coaja de portocală, romul, uleiul și jumătate din untul topit și răcit. Turnați-le peste maia. Adăugați laptele rămas, cu care ați clătit castronul în care ați amestecat cele de mai sus (economie maximă, ca la ardeleni, nu aruncăm nimic). Adăugați făina (450 g). Omogenizați cu o lingură și, apoi, frământați până se dezlipește, ca pâinea, de pe vas și mână. Aluatul e mai moale și mai fin decât cel de pâine. Nu vă speriați, se va dezlipi dacă l-ați frământat suficient. Când s-a dezlipit, turnați restul de unt și împăturiți aluatul peste el, de la margine spre mijloc, până se încorporează. N-am prea înțeles de ce, dar așa am făcut.

Lăsați la dospit tot la căldură, tot până își dublează volumul.

Între timp, trecem la a doua rețetă și învățăm să facem umplutura, tot economic și ardelenește, adică din următoarele ingrediente:

  • cele 4 albușuri rămase de la gălbenușurile din cozonac
  • 200 g de mac dărălit* unguresc, pentru că suntem ardeleni și nu ne stă naționalismul în calea lenei
  • 150 g de zahăr
  • 10 ml de rom
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat

Și continuăm cu preparațiunea:

Batem albușurile spumă tare (din aia de poți să întorci castronul cu fundul în sus și nu îți cade în cap). Adăugăm zahărul de ambele feluri și romul. Batem din nou spumă tare. Adăugăm macul și îl încorporăm prin răsturnare.

Verificăm dacă și-a dublat aluatul volumul. Probabil că da. De aia, îl scoatem pe o planșetă pudrată cu făină. Îi dăm formă de dreptunghi și îl întindem cât e tava de cozonac de lungă, pe latura îngustă și cât iese pe latura lungă. Dacă avem planșetă mică, așa ca mine, ar fi bine, probabil, să împărțim aluatul în două, dar n-a fost foarte rău nici așa. După ce l-am întins bine, îl tăiem în două și îl ungem cu umplutura. Dacă vrem să nu iasă din cozonac (cum au pățit unii, aici de față), lăsăm liber vreun centimetru pe margine și rulăm fără să apăsăm. Facem tot posibilul să închidem capetele și să nu ne iasă toată umplutura pe dedesubt. Punem suciturile în tavă, cu încheietura în jos. Le mai lăsăm la dospit în tavă, tot la căldurică. S-au dublat? Le ungem cu ou bătut, le dăm la cuptor (încălzit dinainte la foc mijlociu, vreo 160 de grade) și le lăsăm acolo vreo 50-60 de minute. Puteți să deschideți cuptorul după vreo 20, ca să întoarceți tăvile, dacă știți că merge mai tare pe o parte sau alta.

După ce s-a copt, trecem cu cuțitul pe marginea tăvii și, cu grijă, lăsăm să alunece sucitura pe un dog/lopitău**. O lăsăm la răcit sub un șervet, în bucătărie și nu afară în frig, ca să nu devină cleioasă, culcată pe o parte, pentru că tava de cozonac e mai îngustă la bază și riscăm să se turtească sucitura.


* Dărălit, care va să zică, e daralt, adică măcinat. Cuvânt regăsit cu ajutorul unei prietene care trăiește tot din vorbe.
** Dogul și lopităul le găsiți la cealaltă întreprindere a bucătarului leneș.