Vegetarianiada de toamnă

 

Ce face omul când cheamă la prânz vegetarieni? Caută, se inspiră, se uită prin frigider și cămară și ceva tot găsește. Cum ar zice prietena pesci-vegetariană, costițe de somon și ceafă de păstrăv n-ai? N-am, de fapt. Dar aveam broccoli, varză roșie și morcovi. Pe care le-am fățuit cu uleisare, chimion și poprică afumată. Le-am dat la cuptor la 170 de grade, iar când au fost gata, le-am refățuit sub grill-ul cuptorului cu zeamă și coajă rasă de clementină amestecate cu două picături de miere. Vegetariană fericită, omnivori fericiți, că au căpătat și fleică coaptă cu sare și chimion și păcălită cu o glazură de silvoiz și oțet balsamic la sfârșit, pe lângă vegetarianiadă. Și mai și arată bine de tot în poze. 🙂

Anunțuri

Femeia și ceaunul, sau cum să faci vrăji

Simplu, domnule, simplu. Îți iei ajutor un domn (împrumutat de gurmanda de nevastă-sa), care să se afume zdravăn și să facă focul (treabă care, în opinia unui amic, e eminamente masculină și misogină, neștiind dumnealui că subsemnata a făcut foc cu lemne între 12 și 24 de ani, pentru că nu era gaz în sat).

Cumperi vreo 3 cepe mari, cam 1 kilo de morcovi, 1 căciulie de usturoi, 1/2 kilo de ciuperci și, ca să nu termini vraja la miezul nopții că te ia gaia de frig, le călești acasă, în ceaunul casnic, pe rând. Refaci adunarea generală și le stingi cu 2 pahare de vin. Pui zarzavatul și restul de vin în traistă, și pleci spre locul faptei.

Lași bărbații să se simtă macho și să înceapă distracția (făcut foc, spălat ceaun, pus 2,5 kilo de pulpă de porc la pârpălit) și te bagi în seamă doar când trebuie gustat și adăugat un amestec de boia dulce, iute și afumată cu chimen zdrobit, încă 500 ml de vin alb și, la sfârșit, 4 pumnișori de-ai mei de mălai și 500 ml de vin roșu. Dregi de sare, afli că e gata mămăliga (din aia zdravănă de să tremure masa), lași domnul luat cu împrumut să care ceaunul.

Faci filme. Dacă vă întrebați cine mormăie încântat în loc să răspundă articulat la întrebări, aia-s eu.

Care a fost lins de nu i-au mai rămas câinelui decât 2 linguri de mămăligă și o picătură de sos.

Și va urma la primăvară, că deja e prea frig pentru femei vrăjitoare. Lăsăm domnii să dârdâie pe o parte și să se frigă pe cealaltă, că suntem niște doamne, ce mama focului…