Prăbușirea doamnei Pavlova, o maioneză tăiată și bucătarul leneș

Să începem cu începutul, adică prima Marțolea, aia de ieri. Din lipsă de inspirație și o conopidă pe cale să se ofilească, a zis bucătarul leneș să facă o maioneză pentru conopidă. Și dacă tot s-a apucat, să vadă cum e mai ușor, cu lingura (că așa zice mumă-sa), ori cu mixerul (că așa zice lenea). S-a tăiat. Prima dată în ultimii 15 ani. S-a tăiat.

Așa că a rămas cu 3 albușuri pe cap, pentru că, în loc să dreagă maioneza cu un gălbenuș nou, a dat-o în mama minunii de treabă, a luat alt gălbenuș și a băgat mixerul în el.
Așa că a scos o rețetă tradusă demult din revistă, a adăugat la albușurile bătute spumă tare 175 g de zahăr, pe rând, 1 linguriță de oțet și juma’ de lingură de făină, la sfârșit, a făcut un cuib rotund pe o coală de hârtie de copt, și a l-a dat la cuptor, la 130 de grade, vreun ceas.
Ei, după asta au început prăbușirile Pavlovei. Întâi s-a rupt la scosul din tavă, apoi s-a prăbușit sub iaurt și fructe, și am ajuns din nou la concluzia că mai bine mă las de prăjituri, că nu le înțeleg deloc, iar dacă ăia au zis frișcă bătută, aia trebuie să pun.
Pe scurt, bună a fost, frumoasă ba. Aș fi putut să pun o poză din unghiul potrivit și să zic că a fost minunată, dar așa minciuni nu știu să spun.
Deci bună, nu frumoasă, după cum se vede mai jos.

image

Reclame

Cu sare

N-o să vă mint, știu să fac și mâncăruri complicate. Și foarte complicate. Dar bucuria pe care mi-o dau cele făcute simplu ca bonjur nu o egalează nimic. O fi de lene, o fi de-aia că nu se ascunde ingredientul principal după mirodenii și arome, nu știu, dar asta e.

_20150709_184025

Acu, dacă tot am fost la ocnă la Turda să scot sare de Ocna Dejului, și dacă tot mi-am amintit de unul din felurile mele preferate din copilărie, ciuperci pe plită cu un praf de sare, mi-a trăznit mie prin cap să văd ce gust au aripioarele fără altceva.

Și bune-s, Doamne. Faceți și voi. Luați câte aripioare de pui aveți. Spălați-le, ștergeți-le, curățați-le de puf și pene, dacă mai au, pârliți-le dacă e cazul. Tăiați vârfurile, să nu vă facă prietenii morală. Alea ascuțite din capăt.

Sărați-le. Dați-le la cuptor cu o tavă cu apă dedesubt. Ori pe grătarul cuptorului, ori pe ceva instalație din frigărui. Lăsați-le până vi se pare că s-au rumenit pe-o parte și întoarceți-le. Lăsați-le să se rumenească și pe partea asta. Nu știu cât le-am ținut, dar luați una deoparte, desfaceți-o unde-i mai grosuță și dacă nu mai are pic de roz, sunt gata. Dacă nu-s, puneți-o înapoi în cuptor și mai încercați. Când ați întors puiul, adăugați câteva ciuperci mari, cam una de căciulă de mesean, sărate pe lamele, cu dânsele-n sus.

Adăugați ce salate vă tună vouă prin tărtăcuță (în cazul de față roșii cu ulei, sare și cimbru și mixtă de balcon cu vinegretă din oțet de mere, sare și dulceață de căpșune). Aranjați frumos ce chutney aveți prin casă. Poftiți lumea la masă.

Lumii îi recomand să vă aducă ori un alb, ori un roze, dar mai aromate nițel. Și seci.

Ce poți face cu două ouă (6): sparanghel flamand

Flamand de Flandra, nu flămând, că de foame ține ca mămăliga, până vezi un cal alb. Sau un beanveu.

image

Așadar, iubite holtei, vrei să o amăgești că știi să faci finețuri gastronomice? Și e sparanghel românesc la Lidl? Păi pune mâna pe o legătură, sacrifică două ouă prin fierbere și două linguri de unt prin topire (și să nu îndrăznești cumva să pui altceva, că îți rup degetele).
Desfă legătura, taie puțin din capetele dinspre rădăcină, fierbe sparanghelul în apă cu sare, fără să îl înmoi fleașcă.
Scoate-l, scurge-l, pune-l în farfurie, rade ouăle fierte peste el, toarnă unt și presară cu sare și piper. Cred că ăla de restaurant are și pesmet prăjit, dar cine găsește așa ceva în casă de holtei?
De ce te-ai osteni? Păi zic unii că e afrodiziac, așa că s-ar prea putea să vrea să îți vadă colecția de timbre, mai târziu…

Urzicuță, bună ai fost, și de dulce, și de post

Pentru că ești sănătoasă, gratis și bună. Și de sezon, și neimportată din Polonia, cum am auzit că se întâmplă prin alte orașe.

  • 1/2 kg urzici mici-mici*
  • 1 lingură de ulei
  • 4 căței de usturoi, sau câți credeți voi de cuviință**
  • sare

Așadar, se iau niște prieteni, se hrănește bucătarul leneș cu ciorbă de perișoare cu tarhon, bună de era să ceară și pentru acasă, dacă nu i-ar fi fost puțin rușine, la mama unuia dintre ei.

DSC_0311

Se iau coclaurile la bătut. Se găsesc cele mai mici urzici din lume, printre frunze uscate. Se fotografiază flori și ciuperci fotogenice. Se face un selfie. Se bea încă o cafea în alt sat. Se împart urzicile în 2 pumni de ceai și 3 de mâncare, se pleacă fiecare pe la casa cui îl are.

Se trezește bucătarul leneș și decide să facă și de dulce, și de post, pentru că are întotdeauna prieteni temporar vegetarieni, pe vremea asta, și le-ar prinde și lor bine vitaminele.

Spală urzicile în vreo 4-5 ape, alege fânul și frunzele uscate dintre ele, smulge fiecare perișor urzicător cu penseta, le scurge în strecurătoare și pune apă cu sare la fiert.

Opărește urzicile până se înmoaie tulpinile, le scurge, le dă prin chopper (dacă n-aveți, le tocați cu tocătorul de vinete sau dosul lamei unui cuțit inoxidabil). Călește 1-2 minute vreo 4 căței de usturoi tăiați felioare.

DSC_0314

Răstoarnă urzicile tocate peste usturoi, amestecă, adaugă o lingură de făină și lungește cu ceva apă în care au fiert urzicile. Sărează. Pune la borcanul pentru vegetarienii temporari. Pune și zeamă într-o sticlă, că parcă ziceau că le place.

Mai adaugă o lingură de făină și mai lungește cu lapte. Fotografiază rezultatul.

DSC_0317

Mănâncă ce-a fotografiat. Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.


* După părerea mamei, care are întotdeauna dreptate, urzicile-s bune doar când abia au scos nasul din pământ. Eu nu o contrazic, dar voi puteți face cum vă taie capul.
** Bucătarul leneș a regretat că n-a pus mai mult usturoi. Voi puneți după gust, da?

Varză cu afumătură. De peşte. De la musafiri.

20150320_180022_resized

Cum primăvara ne joacă feste prin cojoace an de an, dar ne prinde mereu suprinși, să scormonim dară nițel prin butoiul cu de-ale iernii și să reciclăm din rămășițe.
Varză murată! Păi merge ea unsă tătă iarna cu afumătură, zic bine?

Doar că pare să vină vremea salatelor, intră leurda pe felie tiptil… Eh, atunci o facem cu pește afumat! Ați auzit perfect! Cu pește, afumat.

Pentru că bucătărim simplu, și pentru că suntem leneși și multifuncționali, rețeta vine cam așa: o jumătate de varză murată, tocată cu un cuțit bun și zdravăn, mărunțică cât ne permit degetele proprii, o ceapă roșie tocată în acelaşi regim, un morcov și un păstârnac (că e obsedat bucătarul leneș) rase, de lene, vezi bine, cu instrumentul ăla mic și simpatic de curăță coji mai bine decât mine și un pește afumat (un macrou, curățat de oase și piele). Toate se așază haotic, în straturi inegale, într-un vas, de sticlă termorezistentă, de exemplu, stropit și el înainte cu puțin oloi, din care am mai pus și pe deasupra nițel. Presărăm din plin cimbru, râșnim și nițel piper. Sare nu mai puneți, că au și varza și afumătura. Cât stă treaba asta la cuptor, traista cu bucurii ar fi putut să își facă manichiura, dar cum are energie numai o zi pe săptămână în aste treburi, a dat cu aspiratul (nu la astre, ci la podele, bre)!

Mare învârteală cu linguroiul între etapele de coacere nu necesită, doar suciți, din când în când, prin ingrediente, să se coacă totul bine și să nu rămâne crude. Spre final am adăugat un sfert de pahar de suc de roșii și un vârf de linguriță de pastă iute de ardei.

Merge cu o afinată (încă de sezon), cu mămăliguță (mică-mică, doar în weekend, că luni trecem la dietă) și un ardei iute!

Pohtă bună, cu drag, de la traista cu bucurii din desagă!

Ghidul bucătarului econom: 1 pui la cuptor, în 6 feluri simple

Să stabilim din start că eu sunt fată de la țară, mă zgârie pe conștiință să arunc mâncare. Și dacă am poftit la pui întreg la cuptor, apoi l-am reciclat de i-au mers fulgii pe care nu-i mai avea. Iar această postare va fi kilometrică, în special pentru că mi-e lene mie să caut în mai multe locuri.

Se dau, așadar, următoarele ingrediente (1):

  • 1 pui de 1,7 kg
  • sare, piper, oregano

Se spală puiul cu apă rece, se uscă cu un șervet de hârtie, se dă cu sare, piper și oregano pe toate fețele, și pe dinăuntru. Se dă la cuptor, în cazul de față pe pseudo-sticlă* (că suntem leneși, nu spălăm sticle decât de musai), pusă într-o tavă rotundă, cu ceva apă și morcovi prin apă. Se supraveghează cu poftă cca. 1 oră și jumătate. I se rupe o aripă, de poftă. Se decide că e gata și se scoate din cuptor. Se face o poză, sperând că nu se observă aripa lipsă.

wpid-img_20150310_140702.jpg

Se mănâncă țubacele (copane, ciocănele, pulpe inferioare) și cealaltă aripă cu morcovii copți odată cu puiul. Se mai ciupește niște piele crocantă. Se bea un pahar de vin și se așteaptă să se răcească nițel puiul.

DSC_0214

Se taie pe la încheietura șoldului, se dezosează cu mâna, că intră ca-n unt. Se taie pe lângă osul pieptului (culților, știu că-i zice stern, să știți) și pe lângă iadeș, se introduce un deget și se desprinde și pieptul de pe oase. Spinarea se dezosează cu mâna, se ciugulește pielea crocantă și se păstrează carnea. Se lasă toate la răcit și, apoi, se dau la frigider până dimineață, că e târziu deja.

Dimineața, se ia cam (2jumătate din piept (partea de dedesubt, fără piele, că la salată e mai fățoasă aia exterioară), se aruncă în chopper și se toacă, împreună cu grăsimea și gelatina din tavă și cu morcovii rămași. Se observă că nu e suficientă grăsimea ca să iasă pateu și se adaugă smântână dulce – nu dați cu parul, voi puteți pune ce vreți, supă (la care revenim mai târziu), unt topit, ce vă tună și vă trăznește prin cap. Aici suntem la bucătarul leneș, punem ce găsim în frigider. Avantajul e că nu schimbă gustul. Dacă e nevoie, mai punem sare și piper. Aranjăm pentru pozat, fotografiem, tăiem pită, mâncăm. Dăm la frigider și, pentru că a ieșit cam multișor pateu, punem și la congelator, că om vedea noi cum se poartă când îl scoatem.

DSC_0217

Cu burta plină, mai luăm niște ingrediente (3) pentru supă:

  • 4 morcovi mari
  • 1 păstârnac mare
  • 2 pătrunjei mari

Se taie în patru pe lung, se ung cu ulei, cum zice guru Aphextwinz, se sărează și se dau la cuptor până prind o crustă frumoasă. Fără carne, de data asta, că se face cu oasele puiului de ieri. Se dă apa în clocot, se pun în ea oasele și zarzavaturile, se adaugă sare după gust, se fierbe până vă place gustul. Se bea o cană repejor, după poză, evident. Și apoi încă una, iar restul se congelează pentru re-reciclare.

DSC_0222

Se mai și muncește în timp ce fierbe supa, dacă lucrăm de-acasă, ca bucătarul leneș, iar până fierbe, de foame, se taie câteva felioare din pieptul rămas și se fabrică un bol mic de salată cu (4) ardei copți, salată creață, oțet balsamic, sare și o pișcătură de zahăr (da, zahăr, bine ați auzit).

DSC_0220

În ziua următoare, la trezire, se mănâncă mini-sandvișuri dintr-o chiflă, cu (5) cremă de telemea, ardei copți, salată verde, ridichi și șold de pui.

DSC_0227

Seara se sacrifică ultimele bucățele de pui date prin chutney de prune, la sugestia proprietarei traistei cu bucurii, în lipie (deh, cine are copii, învață să păcălească și șaorma, și ne dă și nouă idei), după ce se mai adaugă (6) sos de iaurt cu cremă de telemea și cățel de usturoi mai mărișor, uns pe lipia tăiată în jumătate și desfăcută, salată creață, verde și roșie, cu sosul de mai sus și ardei copți, că și din ăia au fost vreo tonă.

DSC_0230

Și cu acestea se încheie epopeea puiului la cuptor. Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.


* Pseudo-sticla e un suport metalic pentru pui, se bagă în burta puiului exact ca o sticlă, funcționează exact ca o sticlă. Se așează cu pui cu tot într-o tavă mai mare (eu am un vas de sticlă termorezistentă) și se dă la cuptor. Dacă nu încape puiul decât orizontal, puteți să îl puneți în tavă, pe pat de morcovi tăiați în felii mai groase (2-3 cm), cu ceva apă, cât să nu se atingă de pui.

Cum am furat (jumătate de rețetă) de ciuperci la grătar

După cum ziceam mai de dimineață, cine nu se laudă că a fost la sport înseamnă că n-a fost. M-am lăudat, apoi am dat o tură prin piață și aprozar, că până se face leveșa nu dorim să murim de foame. Și pentru că visam de vreo trei luni la ciuperci la grătar, m-am aruncat ca o vijelie pe caserola de pleurotuși din aprozar. Am plătit-o (bineînțeles) și am luat-o acasă.

După care am luat internetul la periat, poate-oi găsi ceva să-mi placă. Am găsit ceva bun, dar n-aveam decât jumătate din ce se cerea, adică ciuperci (pleurotus sau altele, dar să fie mai plate), ulei de măsline (2-3 linguri) și usturoi (7-8 căței miiiici). Am înlocuit lămâia și pătrunjelul cu vin (1/2 pahar de alb, sec, de casăși cimbru (1 linguriță cu vârf). Am frecat usturoiul cu sare până s-a făcut păstos, am pus uleiul mai cu țârâita, am adăugat cimbrul și apoi vinul.

Am făcut cuminte cum mi s-a spus (de două ori), am uns lamelele cu zăpăceala de mai sus. Am încins grătarul, le-am pus pe el. Le-am lăsat să se blegească puțin și să se rumenească pe dedesubt, le-am uns pe deasupra cu ce-a mai rămas din marinata aia sau ce-o fi, le-am întors pe cealaltă parte.

Le-am scos pe farfurie, le-am tras în chip pentru posteritate, le-am mâncat de n-a rămas nici urmă, și-apoi am băut un pahar din vinul alb, sec și de casă de mai sus. Dacă n-aveți, sună foarte bine, pe netestate, Issa de la Potaissa. Dacă nu mă credeți pe mine, zice Vinul din Cluj mai (de) bine de el.

Poftă bună, lene ușoară, că leveșa mai durează. Și iar nu am pus coada la lingură.

Purcelul și salata creață

Parcă mai ziceam pe undeva că mâncarea mea favorită e grătarul de orice cu salată de orice. Și nu mint. Se face repede, e sănătos (de cele mai multe ori) și gustos din cale-afară. Și dacă mai mergi și la sport după-masă, e prânzul ideal. Iar dacă vă întrebați ce e cu prezentarea a la Jamie Oliver, iacă e din cauză că pe când mi-am dat seama că ar fi bine să le dau și altora idei, rămăsese prea puțină salată fotogenică pentru orice bol din casă.

wpid-img_20150123_143010.jpg

Azi avem pe listă următoarele ingrediente (pe cap de mesean):

  • 4 felii de mușchiuleț, groase cam de un deget delicat (dacă vă rămâne, pentru că nu se vinde la gramaj, congelați-l, că nu pățește nimic, și e tare bun de șnițele, de exemplu)
  • 4-5 foi mari de salată verde creață (că aia îmi place mie)
  • 1 linguriță de oțet balsamic
  • 1/2 linguriță de muștar simplu
  • 3 lingurițe de ulei de măsline
  • sare și piper

Mușchiulețul l-ați tăiat, da? Bun. Încingeți grătarul (de aragaz sau de care aveți, dacă sunteți mai norocoși), ungeți mușchiulețul cu o picătură-două de ulei de măsline, pentru că e carne slabă, trântiți-l pe grătar. Lăsați-l până își schimbă culoarea până la jumătatea grosimii, întoarceți-l pe cealaltă parte. După ce și-a schimbat culoarea și pe cealaltă jumătate din grosime, luați-l de pe grătar și înveliți-l 5 minute în folie sau acoperiți-l cu ce aveți.

Până se frige mușchiulețul, spălați salata, uscați-o puțin pe un prosop de hârtie, rupeți-o bucățele. Amestecați muștarul cu oțetul și uleiul. Nu vă înșelați, n-am zis nicăieri să puneți sare și piper. Eu n-am pus și tare mi-a plăcut.

Scoateți mușchiulețul de unde l-ați ascuns, sărați-l, pipărați-l și tăiați-l fâșioare. Așezați-l peste salată. Mâncați-l. La mine durează mai mult mâncatul decât gătitul, în cazul de față, ceea ce vă doresc și domniilor voastre.

Poftă bună, lene ușoară.

Ficatul și salata voini(ci)că

Dacă mă întrebați pe mine, cea mai bună mâncare e grătarul cu salată. Grătar de orice, cu salată de orice. În speță, din cele de mai jos:

ficat + salatăIngrediente:

ficat de vițel
vermut alb sec
rucola (voinicică)
portocală
sare
piper

 

 

Fabricate după cum urmează:

Deși am pornit chitită să cumpăr piept de pui pentru grătar și salată de ce găsesc și deși am cumpărat și pui, nu m-am putut abține, scuzați-pardon, să nu iau și o bucată frumoasă tare de ficat de vițel. Din care habar n-aveam ce-o să fac până n-am ajuns acasă și nu m-a lovit foamea. Rău. Asta însemnând că ar fi fost cazul să se facă repede și foarte repede.

Repedele a însemnat tăiat felia de ficat în fâșii de cca. 2 cm (cam cât grosimea inițială), datul dumnealui prin puțin ulei, încins tigaia-grătar, aruncat ficatul în tigaie, lăsat până se albește până la jumătate, întors, stropit la sfârșit cu un gât bun de vermut alb sec (și aproape naționalist, în sens de Buchetul Moldovei, primit cadou). Asta pe post de să îți fie învățătură de minte să n-ai vin în casă, că improvizezi cu ce ai și iese mult mai bine.

Până să fie gata ficatul, s-a spălat și uscat puțin voinicica (da, rucola, rucola…), s-a desfăcut portocala, s-a tăiat bucățele și s-au amestecat între ele cu oțet balsamic, ulei (presat la rece, nedecantat, dar merge și de măsline, dacă din ăla aveți), sare și piper. Nu singure, că nu-s atât de leneșă încât să îmi fi dezvoltat capacitățile telekinetice, ci cu mânuțele-astea două.

Ficatul? Scos din tigaie, dat cu un praf de sare și unul de piper. Tăiat, mâncat.

Poftă bună, lene ușoară.

 

Sfeclă voinicită

Se dau următoarele ingrediente (pe cap de mesean):

2 sfecle roșii foarte mici (vă descurcați voi și cu altele mai mari, că doar știm că nu suntem leneși pur și simplu, ci eficienți, adică leneși inteligenți)
2 pumni de voinicică (rucola, măi, rucola, dar am o zi pruteană)
oțet balsamic, ulei de măsline, sare și piper

Și metoda de fabricație de mai jos:
Coaceți sfecla până se bășică la coajă. După ce ați scos-o din cuptor, luați o pereche de mănuși de menaj, puneți-vi-le pe mâini și curățați-o. Lăsați-o la răcit și faceți-o, apoi, cubulețe.
Spălați voinicica prutenească (rucola). Amestecați-o cu sfecla, uleiul și oțetul balsamic. Sărați, pipărați.
Eu am pus un grătar pe lângă dumnealor.

Poftă bună la lenevit!