Chiftim, măria ta

1 dovlecel verde de vreo 30 cm lungime, cu semințele scoase, 5 cm de morcov, 2 ouă, 50 g șvaițer, vreo 4 linguri de făină, sare, piper, cimbru uscat.

Sărat dovlecelul ras, lăsat până razi restul, stors, amestecat. Bătut ouăle, turnat peste dovlecel, adăugat treptat făina. Modelat cu mâinile înfăinate (deloc distractiv). Prăjit. Halit. Cu sos de iaurt cu usturoi, sare și ulei.

Gata.

Paste cu dovlecel și ce-ai uitat prin frigider

Așadar, se dau niște creste ungurești, măsurate ochiometric, 1 dovlecel mic și fraged, vreo 5 felii de roșii uscate în ulei, 2 linguri de ulei de la roșii, și 1 cutie de cremă de telemea de la Napolact.

20170404_153836

Până fierbe apa de paste, se face dovlecelul bine spălat tăiței cu scula de curățat cartofi. Se călește în uleiul de la roșii. Se pipărează și ardeiază iute. Când sunt fierte crestele, se aruncă peste dovlecel crema de telemea și roșiile mărunțite, se amestecă, se adaugă pastele scurse și se amestecă. La nevoie, se sărează. După care, evident se mănâncă. Dacă mă întrebați pe mine, îi lipsea puțin morcov, dar a fost foarte bun și fără.