Ce poți face cu 2 ouă (8): pită-n bundiță

Să presupunem, dragă holteiule, că ai fost la 1 bere cu băieții  (bineînțeles că nu mai multe). Acum ți-e sete, deși credeai că berea hidratează, ești fotofob și te cam strânge cutia craniană. Și crăpi de foame.

Iar în frigider ai două ouă pe care le bați pentru papară. Și când te uiți mai bine, pita e cam tare, pentru că, fiind băiat mare, nu ai ascultat-o pe maică-ta, și nu ai băgat-o înapoi în pungă, că știi tu mai bine.

Ce te faci? De ieșit din casă nici nu poate fi vorba, că aseară ți-ai pierdut și ochelarii de soare. Și e cam senin și luminos pe-afară.

Păi e simplu. Dacă nu ai cumpărat pâine feliată, o feliezi. Grijă la degete… Iei o tigaie. Iei niște ulei cumpărat de maică-ta când a fost în inspecție. Il torni în tigaie. Până se încinge, îmbraci tricoul de meșterit la mașină, ca să nu îți faci tratament cu ulei fierbinte la covorașul de pe piept. Dai pita prin ouăle bătute și o pui cu grijă și o furculiță în tigaie. După ce e rumenă pe o față, o întorci pe cealaltă. O scoți și o mănânci*.

* tot procesul durează mai puțin decât îți ia să citești ce am scris. 

Reclame

Ghidul bucătarului econom (2): șnițele cu două panade, din două regnuri

wp-1472727915576.jpgAsta n-a fost economie intenționată, pe cuvânt de onoare. Nu  mi-a ajuns pesmetul pentru toate șnițelele din regnul animal, și mi-a rămas panadă în plus, drept pentru care am trecut la regnul vegetal.

Panada 1 e prima pe care-am învățat-o și pe care-o găsiți la necomplicarea mâncărurilor simple, făină, ou bătut, pesmet amestecat cu cimbru.

Panada 2 (aluat de bere, de fapt) e o struțocămilă de ou bătut rămas în plus, bere, același cimbru, sare și făină furată parțial de la vecina din capitală, de unde mai aflați și ce-am aflat eu de la bunica, și anume că uleiul de șnițele e încins când picătura de ou bătut se ridică instantaneu la suprafață.

Cât despre regnuri, cel animal a fost porcin, sub formă de mușchiuleț (sau fileu, dacă sunteți mai prețioși), iar cel vegetal, ardei, pentru că și deoarece mi-am amintit că există pe lume și tempura care-i tot un fel șnițel japonez. De care voi mai face cât de curând, pentru că a bătut la popoul regnul animal într-un mare hal.

 

Păstăi cu lene și roșii uscate

20160616_144637.jpg

Cum unora, leneși cum îi știți, le era cam lene, iar munca-i aștepta după colț, au întreprins cele de mai sus cu câte trei paragrafe traduse între etape, astfel:

  • curățat și spălat 500 g de păstăi (fasole verde, dar galbenă, după cum se vede-n poză)
  • pus apă cu sare la fiert (tradus trei paragrafe)
  • opărit fasolea (tradus 5 paragrafe)
  • topit unt, mărunțit ultimele trei felii de roșii uscate în ulei, zdrobit ardei iute-iute
  • sotat rapid fasolea cu sare și cele de mai sus, plus caperele rămase pe fundul borcanului
  • 2 ochiuri în picăturile de ulei rămase în borcan
  • jucat puțin cu ochiurile, fotografiat, mâncat

Și acum cine mai muncește?

Poate voi, că eu…

 

Mămăligă cu de toate

Imagine

Mie mi-era:

  1. Lene tare
  2. Foame mare

Frigiderul, cam indecent, în goliciunea sa, m-a cam strâns cu ușa să improvizez. Așa încât am luat:

  • ultimii fulgi de trâmbița piticului deshidratată, și i-am pus la rehidratat. Dacă mă întrebați pe mine, cumpărați mai bine hribi, că bureții ăștia-s mai mult frumoși decât gustoși deshidratați.
  • apa de rehidratare + încă vreun litru de apă + sare, puse la fiert.
  • cârnăcior cu caș de la Mureșan, tras 2 minute la tigaie.
  • brânză de capră maturată, cu ardei iute, de la Capra Eco (Bacău, dar livrează oriunde vreți).
  • roșii deshidratate, conservate în ulei, tăiate mărunțel.
  • mălai extra. Mai mult decât se vede-n poză.

Și-am fiert apa, și-am turnat mălaiul, ochiometric, în ea (nu mă întrebați cum, faceți mămăliga cum știți mai bine, că eu și în ziua de azi o fac cum îmi iese, nu am rețetă și nici nu vreau să mă dau expertă). Am fiert-o, amestecat-o, până m-a mulțumit pe mine. Am oprit focul, și am turnat totul peste ea. Am amestecat bine și a ieșit un terci gălbui-maroniu cu pete albe, negre și roșii. Culoare de zamă de spălătoare, cum îi zic eu, dar bun de să mai ceri o porție. Pe care l-am mâncat.

 

Ce poți face cu 2 ouă (7): ochiuri cu de toate

20160420_101500.jpg

Am stabilit deja că în orice casă de holtei sunt ouă, brânză, cârnăciori de vreun fel, și vreo două roșii de trântit lângă brânză și ceapă.

Dacă a uitat precedenta și niște roșii uscate conservate în ulei, și mai bine. Dacă nu, merge și fără.

Așadar: tai cârnăciorii felii (în cazul de față, din ăia cu cașcaval), îi arunci în tigaia încinsă cu vreo 2 lingurițe de ulei în ea. Spargi cele două ouă peste ei, reduci focul și pui un capac. Dacă vrei. Dacă nu, e bine și fără, dar mie așa îmi place. Când sunt gata, sfărâmi un pic de brânză pe deasupra, și le dai cu sare și piper. Tai două roșii, le dregi cu sare, piper, cimbru, ulei, ce mai vrei tu, iei o felie de pită (dacă nu ții la siluetă) și mănânci cu poftă.

 

 

Bolognez, dar nu tocmai

20160314_100032.jpg

Eh, știți cât de urât fac eu când mi se zice că varza ca la Cluj e totuna cu sarmalele răsturnate, împrăștiate, leneșe? Din câte băgai de seamă, cam așa, sau poate mai urât, o să facă orice italian căruia îi ceri spaghetti bolognese. Mai întâi pentru că pastele bologneze nu-s spaghetti, mai apoi pentru că sosul ăla roșu aprins e o concocțiune anglo-saxono-americană în care, vorba americanului, se pune orice, inclusiv chiuveta din bucătărie.

Există, în schimb, un deliciu bolognez, maroniu la culoare, din cauză de vin și sos de roșii necolorat artificial, căruia ei îi zic ragu. De care, de musai ca de voie bună, că îmi mai dă, cu cele mai bune și utile mie intenții, domn firurg câte una-n falcă cel puțin din două-n două săptămâni, ca să nu pot mânca nimic ce nu-i pasat, zdrobit, stropșit în prealabil, m-am folosit pentru inspirație. Mai precis, de o rețetă dintr-o emisiune cu un domn deosebit de enervant. Din ceva motiv, episodul cu ragu bolognez mi s-a lipit de creier. Așa că mi-a ieșit ceva ragu, oarecum bolognez, dar nu chiar. Pentru că episodul 1 l-am mâncat cu mămăligă, iar pe-al doilea cu couscous.

Așadar, luați dumneavoastră 300 g de vită tocată, 1 ceapă medie, 1 morcovete mic, 5 căței de usuturoi, un pahar de vin roșu sec, 330 ml de bulion de casă, sare, piper, ardei iute, oregano și cimbru.

Tocați ceapa, radeți morcovul, căliți-le în ulei de măsline, la foc mediu. Când sunt călite, adăugați cățeii de usturoi mărunțiți. Dați-i o tură prin ulei, să lase aromă. Adăugați carnea, căliți-o și pe dumneaei până se desprinde în granule cât mai mici, după ce ați sărat și pipărat. Presupunând că s-a evaporat toată apa de pe ea, adăugați vinul și fierbeți până nu mai miroase înțepător. Odată cu vinul, adăugați oregano și cimbru. Ați scăpat de aburii înțepători? Buuun. Turnați bulionul de porodici, așteptați să clocotească, reglați de sare și ardei iute. Lăsați la foc mic până când scad și roșiile.

Dacă aveți paste, turnați pe paste, dacă aveți mălai, faceți o mămăligă (eventual fiartă-n lapte), dacă aveți couscous și sunteți extrem de leneși, pe el să-l puneți în farfurie.

PS: spre deosebire de ăla din emisiune, ăsta n-a durat 4 ceasuri.

Nu m-am lăsat…

Nu. Nu m-am lăsat de mâncat. Dovezi.

Porcul, gutuia și sparanghelul

Ce caută gutuia acolo, ziceți? Sub formă de un vârf de linguriță de dulceață la două linguri de oțet balsamic face un fel de glazură (dacă așa i-o zice) peste niște grătare.

wp-1455894586902.jpg

Dar să începem cu începutul.

Ieri, pe vremea asta, doamna leneșă cădea, lenevos, din picioare de foame. Cu frigiderul de acasă gol. Drept pentru care, cu creierul în vacanță și spinarea deja îndreptată de domnul terapeut, s-a oprit la magazin, să vadă ce găsește grătăribil pe repede înainte, ca să nu deguste vin pe stomacul gol și să i se urce prematur la cap.

A luat (pe cap de mesean):

  • 1 felie de piept de porc cu șoric, mai mult cărnoasă decât grasă
  • 5 fire de sparanghel (nu, nu se vinde la fir, l-a scos din legătură, bineînțeles și nu, nu-i așa de bun ca ăla românesc din sezon, dar acu nu facem mofturi)
  • 2 linguri de oțet balsamic
  • 1 vârf de linguriță de marmeladă de gutui (că era desfăcută), altfel, după părerea mea, merge orice fel de marmeladă acrișoară.
  • sare și piper avea acasă, deci n-a cumpărat

Pentru că stă la bloc și, la ultima tentativă de grătare pe cărbuni, a stat cu sufletul la gură că or suna vecinii la pompieri când văd ce flamă scoate tăvița aia cu cărbuni de unică folosință, a aprins focul la aragaz, a pus grătarul pe el (și își dorește mult unul din fontă cum a văzut aici), și a trântit feliile de carne pe grătar. Nefiind ele multe, a înghesuit între ele sparanghelul spălat și subțiat prin ruperea vârfurilor și despicare în două a tulpinilor.

A scos sparanghelul ușor înmuiat, cât să îl simți la mușcătură și, până l-a dat cu un praf de sare și piper, a lăsat încă câteva secunde pe fiecare parte pieptul de porc, sărat și uns cu amestecul de marmeladă de gutui și oțet balsamic.

Și-a mâncat și bine i-a tihnit. Ceea ce vă dorește și dumneavoastră, cât mai des. După care a degustat vin, și i-au plăcut vreo două-trei, ceea ce, de asemenea, vă dorește și dumneavoastră. Pentru detalii despre unde și cum, poftiți înapoi în timp, în ziua de alaltăieri.

PS: Vegetarienii și cei care nu mănâncă carne cu vagi urme de grăsime care să se topească să dea sparanghelul prin ulei de măsline sau unt topit înainte să îl pună pe grătar.

 

Numa cujet (3): salate ne- sau prost dresate

Ieri, cujetând eu la ce trăznaie de dresură (sos, dressing) să supun eu o salată de andivă roșie, am realizat, pentru a mia oară, că, deși mâncarea mea favorită e carnea cu salată, majoritatea bucătarilor (nu executanți, rog frumos, ci ăia, deștepții, care concep meniuri) moderni habar n-au sau îs muuuuult mai leneși decât mine.

Păi cum să nu știi că salata de varză trebuie muuuusaaaaai stropșită cu puțină sare înainte să o dai la masă? Știe fiecare tanti cantinistă treaba asta, și doar în locuri ca Vărzăria, eftene și cazaniere, găsești salată de varză bună.

Păi cât de greu poate să îți fie să faci o vinegretă bună pe lângă salata de pungă pe care mi-o trântești în blid, eventual și nespălată? Mă jur eu, pe cuvânt de onoare, că dacă agiți 3 ingrediente într-un borcan îți ia fix 1 minut să o faci. Și dacă i-ai pus oțet, ține măcar de dimineața până seara.

Și păi cum crezi tu că mănânc eu salată de frunze din farfuria de friptură? Ei? Nu zic ba, o fi frumoasă, dar eu vreau să o mănânc. Poze i-oi face când comand a doua oară, dacă mi-a plăcut.

PS: pe-aia de ieri am dresat-o cu oțet de mere și dulceață de sâmburei, plus sare și ulei de floarea soarelui presat la rece turnate direct pe frunze.

 

Salata à la Radio Erevan

image

Ascultătorii ne întreabă: alea negre din poza de mai jos îs alge?

image

Bucătarul leneș răspunde: da, sunt alge, dar nu-s subacvatice, ci subterane, și nu-s negre, ci roșii. Și le cheamă sfeclă.

Coaptă la 180°C, vreo oră și ceva, oricum, în funcție de mărime, până intră furculița sau frigăruia în ele ca-n brânză. După care se lasă la răcit, se curăță de coajă, se taie și se amestecă frumușel cu ulei, chimen înfierbântat în tigaia uscată, oțet balsamic, sare și piper.

După gustul fiecăruia.