Ce poți face cu două ouă (4): ședință foto de zece minute (omletă cu păstârnac și ciuperci)

Publicat pe de
2

wpid-img_20150131_094938.jpg

Cum  îți dai seama că ți-ai făcut blog culinar în loc de caiet de rețete pentru prietenii care te-au înnebunit, pe rând, zilnic, timp de vreo două luni cu întrebări despre cum faci aia sau ailaltă? Simplu. Faci o mâncare care durează zece minute și o puțulești încă zece pentru fotografii. Așadar, ce am fabricat și mâncat călduț, din cauza ședinței foto? O omletă. Din următoarele ingrediente:

  • 2 ouă
  • 2-3 linguri de ulei
  • 1 pumnișor delicat de păstârnac tăiat chibrițele (julienne)
  • 2 ciuperci de pășune (champignon) mici sau una mare, felii
  • sare, piper

Fabricațiune:

Încingem tigaia. Turnăm uleiul. Lăsăm să se încingă. Aruncăm păstârnacul și ciupercile-n tigaie. Spargem și batem ouăle. Dacă s-au rumenit chibrițelele de păstârnac și felioarele de ciuperci, turnăm ouăle bătute peste ele. Lăsăm să se desprindă de pe margini și tot ridicând câte puțin marginile, lăsăm să se scurgă compoziția lichidă pe dedesubt (pentru că nu avem tigaie specială de omletă, și nici spatulă deosebită). Când a mai rămas un milimetru de ou semi-închegat pe deasupra, ori punem capac, ori întoarcem omleta (cu metoda farfuriei*, de exemplu) și oprim focul. Ori o lăsăm așa, dacă nu suntem bucătarul leneș.

După asta, o scoatem pe o farfurie, o mutăm pe alta, că nu era cu fațada comercială în direcția bună, scoatem cutia cu salată de sfeclă din frigider, turnăm sfecla pe farfurie, nu ne place, ștergem farfuria, scoatem frunza de salată din frigider, rearanjăm, fotografiem din minimum trei unghiuri.

Și apoi, cu poftă bună, mâncăm, deși s-a răcit oleacă.

* punem o farfurie peste omletă, răsturnăm omleta, și o glisăm din nou, cu fața în jos, în tigaie.

Purcelul și salata creață

Publicat pe de
Răspunde

Parcă mai ziceam pe undeva că mâncarea mea favorită e grătarul de orice cu salată de orice. Și nu mint. Se face repede, e sănătos (de cele mai multe ori) și gustos din cale-afară. Și dacă mai mergi și la sport după-masă, e prânzul ideal. Iar dacă vă întrebați ce e cu prezentarea a la Jamie Oliver, iacă e din cauză că pe când mi-am dat seama că ar fi bine să le dau și altora idei, rămăsese prea puțină salată fotogenică pentru orice bol din casă.

wpid-img_20150123_143010.jpg

Azi avem pe listă următoarele ingrediente (pe cap de mesean):

  • 4 felii de mușchiuleț, groase cam de un deget delicat (dacă vă rămâne, pentru că nu se vinde la gramaj, congelați-l, că nu pățește nimic, și e tare bun de șnițele, de exemplu)
  • 4-5 foi mari de salată verde creață (că aia îmi place mie)
  • 1 linguriță de oțet balsamic
  • 1/2 linguriță de muștar simplu
  • 3 lingurițe de ulei de măsline
  • sare și piper

Mușchiulețul l-ați tăiat, da? Bun. Încingeți grătarul (de aragaz sau de care aveți, dacă sunteți mai norocoși), ungeți mușchiulețul cu o picătură-două de ulei de măsline, pentru că e carne slabă, trântiți-l pe grătar. Lăsați-l până își schimbă culoarea până la jumătatea grosimii, întoarceți-l pe cealaltă parte. După ce și-a schimbat culoarea și pe cealaltă jumătate din grosime, luați-l de pe grătar și înveliți-l 5 minute în folie sau acoperiți-l cu ce aveți.

Până se frige mușchiulețul, spălați salata, uscați-o puțin pe un prosop de hârtie, rupeți-o bucățele. Amestecați muștarul cu oțetul și uleiul. Nu vă înșelați, n-am zis nicăieri să puneți sare și piper. Eu n-am pus și tare mi-a plăcut.

Scoateți mușchiulețul de unde l-ați ascuns, sărați-l, pipărați-l și tăiați-l fâșioare. Așezați-l peste salată. Mâncați-l. La mine durează mai mult mâncatul decât gătitul, în cazul de față, ceea ce vă doresc și domniilor voastre.

Poftă bună, lene ușoară.

Mic dicționar de ardelenisme (7): brișca, vailingul, fedeul, gilăul, dogul și lopităul

Publicat pe de
Răspunde

Ustensilele socăciței leneșe, parțial explicate pe înțelesul neardelenilor.

Avatarul lui Bucătarul leneșClujis(s)ime

Dis de dimineață am aflat că sunt pe lume oameni care nu știu ce-i vailingul și că în Ardeal cânele nu poate mânca slănina ciobanului, că n-are brișcă*, iar brișca n-are nici cal, nici măgar**. Urmează paranteza explicativă.

* Ioaneeeee, mă, Ioaneeee, îți vezi că ți-o furat cânele slănina din straiță și-o mâncă. / Mâncă el pe aia mumă-sa, că brișca-i la mine.
** Și o brișcă neardelenească. Din care, la vârsta fragedă la care-am auzit că la brișcă era înhămat un falnic armăsar (că după aia mi-au acoperit urechile ca să nu învăț prostii), n-am înțeles nimica.

Așadar, cu brișca se mâncă slănina. Deci taie. Și are și armata elvețiană briști, fără roți și armăsari cu patru-cinci picioare și una-două cozi. Ați înțeles, nu?

Vailingul, doamnelor și domnilor, e cadou de la conlocuitorii germanici. E un fel de lighean destul de mare și adânc, cu două torți (musai, că dacă nu…

Vezi articolul original 239 de cuvinte mai mult

Meduze integrale cu ciuperci și smântână dulce

Publicat pe de
Răspunde

wpid-dsc_0082.jpgTitlul minte, fotografia nu. De fapt nu-s meduze și par cartoane. Și nu-s nici cartoane, după cum se va dovedi mai jos, în lista de ingrediente:

  • 200 g de paste integrale (cu gust delicios de alună și culoare cumplită de carton fiert)
  • 1 morcov
  • 150 g de ciuperci
  • 2 căței de usturoi
  • 100 ml de smântână dulce (dacă nu găsiți smântână de gătit, luați frișcă lichidă, e cam tot aia)
  • 1/2 pahar de vin
  • ulei sau unt
  • sare, piper, cimbru sau nucșoară

Și acum, fabricați după cum urmează:

Curățați morcovul, și, cu instalația de curățat morcovi, faceți-l fâșioare (sigur că puteți să îl tăiați cum vreți, dar mie așa mi se pare că se călește cel mai repede). Căliți-l, de preferat în unt, dar nu tușește nici cu ulei. Aruncați în tigaie usturoiul mărunțit. Căliți-l vreun minut. Continuați cu ciupercile. Căliți-le și pe dumnealor până se înmoaie. Turnați vinul peste ele și așteptați să scadă și să se evapore alcoolul. Sărați, pipărați, condimentați ori cu cimbru, ori cu nucșoară. Nu exagerați cu niciunul din condimente, ca să nu acopere gustul nițeluș mai delicat al sosului. Turnați smântâna, amestecați. Aruncați peste sos cartoanele pastele fierte în apă cu sare și strecurate.

Farfurizați și mâncați.

Poftă bună și lene ușoară.

PS: Că veni vorba, nu vi se pare că am cam multe rețete de paste pentru cineva căreia nu îi plac din cale-afară și le mănâncă aproximativ o dată pe trimestru?

De la alții citire (2): cozonac simplu, dar cu mac dărălit

Publicat pe de
1

Da, sigur, de acord cu voi, nu există cozonac simplu. Nici ăsta nu e, dar vine Crăciunul și ne facem o țârucă de curaj, nu? O luăm din nou pe doamna Silvia (Jurcovan) de pe raft și fabricăm ce se vede mai jos. După care transcriem rețeta din două rețete.

wpid-img_20141217_154006.jpg

Ingrediente pentru aluatul a două sucituri (cozonaci rulați, dacă nu sunteți ardeleni)

  • 500 g de făină
  • 4 gălbenușuri
  • 300 ml de lapte
  • 2 linguri de ulei (neutru, adică de floarea soarelui pe la noi prin sat)
  • 25 g de drojdie
  • 100 g de unt topit
  • 100 g de zahăr
  • 10 ml de rom (dacă aveți, dacă nu, nu puneți, că nici eu n-am pus și au ieșit buni)
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat de mine (cu o păstaie goală de vanilie într-un borcan cu zahăr), dar puteți pune și de magazin
  • coajă rasă de la o portocală și/sau lămâie
  • cântar, că e musai, nu merge ochiometric (încă, la mine cel puțin)

No amu, preparațiune:

Cântăriți 50 g de făină (cam 3 linguri cu vârf) într-un castron mai mare. Turnați peste făină 100 ml de lapte fierbinte (restul îl lăsați la răcit, dacă l-ați fiert pe tot). Amestecați repede, să nu se facă vreun cocoloș. Întindeți lipiciul obținut pe pereții castronului, ca să se răcească mai repede. În spațiul liber, frecați drojdia cu o linguriță cu vârf de zahăr, până se lichefiază. Amestecați-o cu făina cu lapte, răcită, că de nu, ați ucis drojdia. Lăsați maiaua să crească vreo 20-30 de minute, la căldurică, sau până își dublează volumul.

Între timp, frecați gălbenușurile cu sarea, zahărul (simplu și vanilat), coaja de portocală, romul, uleiul și jumătate din untul topit și răcit. Turnați-le peste maia. Adăugați laptele rămas, cu care ați clătit castronul în care ați amestecat cele de mai sus (economie maximă, ca la ardeleni, nu aruncăm nimic). Adăugați făina (450 g). Omogenizați cu o lingură și, apoi, frământați până se dezlipește, ca pâinea, de pe vas și mână. Aluatul e mai moale și mai fin decât cel de pâine. Nu vă speriați, se va dezlipi dacă l-ați frământat suficient. Când s-a dezlipit, turnați restul de unt și împăturiți aluatul peste el, de la margine spre mijloc, până se încorporează. N-am prea înțeles de ce, dar așa am făcut.

Lăsați la dospit tot la căldură, tot până își dublează volumul.

Între timp, trecem la a doua rețetă și învățăm să facem umplutura, tot economic și ardelenește, adică din următoarele ingrediente:

  • cele 4 albușuri rămase de la gălbenușurile din cozonac
  • 200 g de mac dărălit* unguresc, pentru că suntem ardeleni și nu ne stă naționalismul în calea lenei
  • 150 g de zahăr
  • 10 ml de rom
  • 2 lingurițe de zahăr vanilat

Și continuăm cu preparațiunea:

Batem albușurile spumă tare (din aia de poți să întorci castronul cu fundul în sus și nu îți cade în cap). Adăugăm zahărul de ambele feluri și romul. Batem din nou spumă tare. Adăugăm macul și îl încorporăm prin răsturnare.

Verificăm dacă și-a dublat aluatul volumul. Probabil că da. De aia, îl scoatem pe o planșetă pudrată cu făină. Îi dăm formă de dreptunghi și îl întindem cât e tava de cozonac de lungă, pe latura îngustă și cât iese pe latura lungă. Dacă avem planșetă mică, așa ca mine, ar fi bine, probabil, să împărțim aluatul în două, dar n-a fost foarte rău nici așa. După ce l-am întins bine, îl tăiem în două și îl ungem cu umplutura. Dacă vrem să nu iasă din cozonac (cum au pățit unii, aici de față), lăsăm liber vreun centimetru pe margine și rulăm fără să apăsăm. Facem tot posibilul să închidem capetele și să nu ne iasă toată umplutura pe dedesubt. Punem suciturile în tavă, cu încheietura în jos. Le mai lăsăm la dospit în tavă, tot la căldurică. S-au dublat? Le ungem cu ou bătut, le dăm la cuptor (încălzit dinainte la foc mijlociu, vreo 160 de grade) și le lăsăm acolo vreo 50-60 de minute. Puteți să deschideți cuptorul după vreo 20, ca să întoarceți tăvile, dacă știți că merge mai tare pe o parte sau alta.

După ce s-a copt, trecem cu cuțitul pe marginea tăvii și, cu grijă, lăsăm să alunece sucitura pe un dog/lopitău**. O lăsăm la răcit sub un șervet, în bucătărie și nu afară în frig, ca să nu devină cleioasă, culcată pe o parte, pentru că tava de cozonac e mai îngustă la bază și riscăm să se turtească sucitura.

* Dărălit, care va să zică, e daralt, adică măcinat. Cuvânt regăsit cu ajutorul unei prietene care trăiește tot din vorbe.
** Dogul și lopităul le găsiți la cealaltă întreprindere a bucătarului leneș.

De la alții citire (1): turtițe cu miere

Publicat pe de
1

Biblioteca din bucătărie ne instruiește (după ce ne-a dedulcit mama, din aceeași carte de bucate, la turtă dulce), din Cartea de bucate a Silviei Jurcovan. Bineînțeles că s-a umflat pipota-n mine când am aflat că era din Cojocna și că așa se explică o seamă de preparate relativ necunoscute în afara Ardealului și câteva rețete foarte tipice pentru zona Clujului.

wpid-dsc_0003.jpg

Dar să revenim la turtițe, că-s atât de simplu de făcut, încât îți vine să le faci de trei ori pe zi și o dată de amiază. Vă dau o versiune prescurtată, pentru că, din motivul pentru care o iubesc eu pe tanti Silvia, vă veți urca pe pereți dacă pun o poză cu pagina din carte. De ce? Păi a fost scrisă, inițial, sub formă de scrisori pentru fiul și nora sa. Și e detaliată până peste poate, ca pentru bucătari foarte începători. Așadar…

Ingrediente:

  • 500 g de făină
  • 250 g de miere (data viitoare o să încerc cu miere aromată, în loc de poliflora cea neutră)
  • 150 g de unt
  • 100 g de zahăr pudră
  • 50 ml de lapte
  • 1 linguriță cu vârf de bicarbonat
  • 1 linguriță rasă de scorțișoară (puteți adăuga cuișoare sau nucșoară, dacă vă plac, iar eu am pus și două lingurițe de zahăr vanilat de mine, (cu o păstaie goală de vanilie, într-un borcan cu capac)

Puneți un castron pe cântar, luați-i tara, cântăriți 250 de miere (cam jumătate de borcan de 400 de ml). Tara înseamnă, la cântarele moderne, că apăsați butonul de pornire cu castronul pe cântar și vă indică zero. La cele mai vechi, mecanice, înseamnă că veți cântări castronul și măsurați restul prin adunare. Topiți untul (3/4 de pachet, ca să nu mai cântăriți), turnați-l peste miere, urmat de zahăr, scorțișoară și restul mirodeniilor. Adăugați bicarbonatul și făina. Amestecați cu o lingură până se omogenizează. Dați aluatul la frigider sau pe balcon, iarna, 2-3 ore, acoperit cu folie de plastic.

Încălziți cuptorul la foc mediu (160-170 de grade).

Scoateți-l din frigider, rupeți o bucată, întindeți-o pe planșeta pudrată cu făină la vreo 3-4 mm grosime, tăiați turtițe cu ce forme aveți (dacă nu aveți, merg și rotunde, tăiate cu paharul). Cu formele mele, ies vreo 60 de bucăți. Eu le-am ornat cu rahat colorat, dar puteți și să le glazurați după copt.

Coaceți cca. 10 minute, până se rumenesc foarte puțin. Dacă le lăsați prea mult, o să vă alegeți cu un fel de biscuiți destul de tari.

Cum n-am pus coada la lingură (3): chiftele la cuptor

Publicat pe de
1

wpid-dsc_0003.jpg

Ingrediente:
600 g de pulpă de porc, măcinată la Mariflor (pentru că e mai slabă decât carnea gata tocată)
3 căței de usturoi, presați
1 ou
1/2 felie de pâine înmuiată în lapte
sare, piper

Fabricațiune:
Frământăm carnea cu oul, usturoiul, pâinea, sarea și piperul până devine amestecul destul de compact. Gustăm (dacă nu gustați carne crudă, cum v-o fi norocul) și mai asezonăm, dacă e cazul.Turnăm niște apă într-un bol, înmuiem mâinile în bol, formăm chiftele cam cât o castană mai mărișoară (vai de mine, era să uit să le aburesc și mă trezeam cu explozii în cuptor), le așezăm într-o tavă mare de aragaz, tapetată cu hârtie de copt. Le coacem vreo 20-30 de minute. Testăm o chiftea. Dacă e coaptă (roz pal înăuntru), o mai dăm 5 minute la grill, să se rumenească. Dacă nu avem cuptor cu grill (arzătorul din partea de sus), nu avem cum să rumenim chiftelele, din păcate, pentru că se vor face talpă de tari înainte să se rumenească. Dar o să fie bune rău și, în plus, în casă o să miroasă frumos a usturoi copt, în loc să duhnească a grăsime arsă.

Iar când bucătarul leneș va descoperi metoda de a face fotogenice andivele delicioase cu care a mâncat chiftelele, vă spune și vouă cum le-a făcut.

Și poftă bună, lene ușoară.

Ce poți face cu două ouă (3): găluște de gris

Publicat pe de
2

Bineînțeles că nu-s decât pentru holtei mai avansați, dar prind bine la casa omului de ambe sexe. Supa e aici.

image

Așadar, ingrediente:
2 ouă (separate în albușuri și gălbenușuri)
Cam 1 cană de gris
Pișcătură de sare

Cu o furculiță, batem albușurile cu sarea, spumă tare. Adăugăm pe rând gălbenușurile, prin răsturnare. Tot prin răsturnare, încorporăm grisul până se vede urma furculiței prin compoziție.

image

Luăm o lingură înmuiată în apa cu sare sau supa care clocotește și formăm găluște. Le fierbem. Dacă le-am fiert în apă, le scoatem cu spumiera și le punem în supă. Mâncăm.

Poftă bună, lene ușoară!

Continuă lectura →

Cremă de hribi cu smântână dulce și lapte

Publicat pe de
3

Habar n-am cum se face crema asta la restaurant, dar văd că nevoia mă învață cel mai bine.

DSC_0068

Așadar, ingredientele:
100 g de hribi opăriți și congelați (că din ăștia am avut)
2 linguri de smântână de gătit (în principiu, e același lucru cu smântâna de frișcă, dacă aia nu are zahăr)
200 ml de lapte
1 cățel de usturoi
1 linguriță de unt
sare
cimbru

Fabricație:
Călim 2 minute usturoiul în unt. Adăugăm hribii. Mai călim 2 minute. Evident, dacă folosim hribi proaspeți sau neopăriți, îi lăsăm mai mult, că nu vrem să îi mâncăm cruzi. Iar dacă avem doar ciuperci de pășune (champignons, dar nu m-am putut abține, din cauză de deformare profesională), merg și alea, dar ar fi și mai bune cu câțiva hribi uscați rehidratați. Dacă se poate, în lapte fierbinte, pe care îl folosim la cremă.

Turnăm hribii în blender împreună cu smântâna. Facem bzzzzzzzzzz până ne place consistența. Adăugăm sare, cimbru. Turnăm laptele fierbinte. Continuăm să bzzzzzz. Dacă vrem să mai lungim crema, mai punem lapte, mai dăm cu bzzzzz.

Gata. Mâncăm. Poftă bună, lene ușoară.

Păstârnac. Piureu. Cremă. Cu orice.

Publicat pe de
2

Ăia care mă cunosc foarte bine știu deja că nu mă omor nici după cartofi, nici după orez. Nu că nu mi-ar place gustul, dar organismul meu refuză amidonul și basta. Așa că am fabricat cel puțin țelină pai, chipsuri de morcovi, piureu de dovleac și pilaf de hrișcă.

Eh, săptămâna trecută am dat prin piața mea favorită (Ion Meșter, Mănăștur), pe la unii din furnizorii mei favoriți, și m-am întors cu dovleac (tăiat de doamna cofăriță direct în piață, că na, sunt mai bleagă zilele astea), morcovi și păstârnac.

Dovleacul vi l-am povestit, morcovii i-am pus la leveșă (și o cremă rapidă de rădăcinoase, din supă și rădăcinoasele fierte în ea).

DSC_0062

Păstârnacul (2 bucăți mari, cam cât antebrațul meu (mititel) de lungi) l-am copt într-un vas de sticlă termorezistentă cu capac (dar cred că  nu tușește nici în vreo tavă sau vreo cratiță), dat cu puțin ulei (2 lingurițe), cât să se prindă sarea și chimionul de el.

Și l-am mâncat în două variante: piureu cu smântână dulce și lapte (că nu-mi mai ajungea smântâna) și cremă cu leveșă degresată de găină și puțină smântână.

În poză e piureul, cu fleica la cuptor pe care nu pot încă să o mănânc netocată în chopper.

Luați de testați, că mie tare bun mi s-a părut.