Mic dicționar de ardelenisme (7): brișca, vailingul, fedeul, gilăul, dogul și lopităul

Ustensilele socăciței leneșe, parțial explicate pe înțelesul neardelenilor.

Clujis(s)ime

Dis de dimineață am aflat că sunt pe lume oameni care nu știu ce-i vailingul și că în Ardeal cânele nu poate mânca slănina ciobanului, că n-are brișcă*, iar brișca n-are nici cal, nici măgar**. Urmează paranteza explicativă.

* Ioaneeeee, mă, Ioaneeee, îți vezi că ți-o furat cânele slănina din straiță și-o mâncă. / Mâncă el pe aia mumă-sa, că brișca-i la mine.
** Și o brișcă neardelenească. Din care, la vârsta fragedă la care-am auzit că la brișcă era înhămat un falnic armăsar (că după aia mi-au acoperit urechile ca să nu învăț prostii), n-am înțeles nimica.

Așadar, cu brișca se mâncă slănina. Deci taie. Și are și armata elvețiană briști, fără roți și armăsari cu patru-cinci picioare și una-două cozi. Ați înțeles, nu?

Vailingul, doamnelor și domnilor, e cadou de la conlocuitorii germanici. E un fel de lighean destul de mare și adânc, cu două torți (musai, că dacă nu…

Vezi articol original 239 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s