Pentru că ești sănătoasă, gratis și bună. Și de sezon, și neimportată din Polonia, cum am auzit că se întâmplă prin alte orașe.

• 1/2 kg urzici mici-mici*
• 1 lingură de ulei
• 4 căței de usturoi, sau câți credeți voi de cuviință**
• sare

Așadar, se iau niște prieteni, se hrănește bucătarul leneș cu ciorbă de perișoare cu tarhon, bună de era să ceară și pentru acasă, dacă nu i-ar fi fost puțin rușine, la mama unuia dintre ei.

Se iau coclaurile la bătut. Se găsesc cele mai mici urzici din lume, printre frunze uscate. Se fotografiază flori și ciuperci fotogenice. Se face un selfie. Se bea încă o cafea în alt sat. Se împart urzicile în 2 pumni de ceai și 3 de mâncare, se pleacă fiecare pe la casa cui îl are.

Se trezește bucătarul leneș și decide să facă și de dulce, și de post, pentru că are întotdeauna prieteni temporar vegetarieni, pe vremea asta, și le-ar prinde și lor bine vitaminele.

Spală urzicile în vreo 4-5 ape, alege fânul și frunzele uscate dintre ele, smulge fiecare perișor urzicător cu penseta, le scurge în strecurătoare și pune apă cu sare la fiert.

Opărește urzicile până se înmoaie tulpinile, le scurge, le dă prin chopper (dacă n-aveți, le tocați cu tocătorul de vinete sau dosul lamei unui cuțit inoxidabil). Călește 1-2 minute vreo 4 căței de usturoi tăiați felioare.

Răstoarnă urzicile tocate peste usturoi, amestecă, adaugă o lingură de făină și lungește cu ceva apă în care au fiert urzicile. Sărează. Pune la borcanul pentru vegetarienii temporari. Pune și zeamă într-o sticlă, că parcă ziceau că le place.

Mai adaugă o lingură de făină și mai lungește cu lapte. Fotografiază rezultatul.

Mănâncă ce-a fotografiat. Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

* După părerea mamei, care are întotdeauna dreptate, urzicile-s bune doar când abia au scos nasul din pământ. Eu nu o contrazic, dar voi puteți face cum vă taie capul.
** Bucătarul leneș a regretat că n-a pus mai mult usturoi. Voi puneți după gust, da?