Flamand de Flandra, nu flămând, că de foame ține ca mămăliga, până vezi un cal alb. Sau un beanveu.
Așadar, iubite holtei, vrei să o amăgești că știi să faci finețuri gastronomice? Și e sparanghel românesc la Lidl? Păi pune mâna pe o legătură, sacrifică două ouă prin fierbere și două linguri de unt prin topire (și să nu îndrăznești cumva să pui altceva, că îți rup degetele).
Desfă legătura, taie puțin din capetele dinspre rădăcină, fierbe sparanghelul în apă cu sare, fără să îl înmoi fleașcă.
Scoate-l, scurge-l, pune-l în farfurie, rade ouăle fierte peste el, toarnă unt și presară cu sare și piper. Cred că ăla de restaurant are și pesmet prăjit, dar cine găsește așa ceva în casă de holtei?
De ce te-ai osteni? Păi zic unii că e afrodiziac, așa că s-ar prea putea să vrea să îți vadă colecția de timbre, mai târziu…
Și mie îmi place sparanghelul. Rețeta asta nu am mai încercat-o, dar cred că știu ce vreau la cină. 😉
Recomand călduros 😉
La asta n-am ce vin sa recomand, dar ar merge o bere neagra belgiana triplu-fermentata.