Aripioare, sparanghel, vin, cârlionți

wp-1463424734122.jpg

Cârlionții, evident, nu se văd. Va trebui să mă credeți pe cuvânt că există și au un mic club. Care se întrunește cât de des poate, la un pahar de vin și ce-mi nimerește mie-n față și se gătește fără bătăi de cap. În cazul de față, la cuptor, după cum urmează:

  • 1 caserolă de aripioare grill, din alea gata secționate (eu prefer Fragedo, pentru că, spre deosebire de mulți alți producători, nu trebuie să le caut prea mult de fulgi și pene, mai am de curățat cam 1 pană și 1 cotor la o caserolă întreagă).
  • 1 lingură de dulceață de ardei iute care nu e iute și 1 lingură de dulceață de ardei iute care e iute. Cum e aia care-i iute, dar nu-i iute? Păi na, din excesivă grijă, mama mea a curățat prea bine ardeii iuți, iar dulceața a ieșit delicioasă, dar deloc iute. În schimb, ardeii cu pricina mi-au marțolit mie mâinile, pe care, presupun, și-au epuizat toată iuțeala.
  • oțet balsamic, cât mi s-a părut mie că acrește suficient amestecul. Dacă n-aveți balsamic, merge la fel de bine și oțetul de mere. Voi puneți cât vă convine.
  • 1 legătură de sparanghel românesc
  • 1 lingură de ulei de măsline
  • sare și piper

Spălăm aripioarele, le uscăm cu prosoape de hârtie, le căutăm de puf și pene, le curățăm pe unde e cazul, le punem într-un vas, turnăm peste ele amestecul de dulcețuri iuți și oțet, le tăvălim bine, le răspândim prin tava aragazului în care am turnat cam juma de deget de apă, le presărăm cu sare și le dăm la cuptor. Le lăsăm în treaba lor să se coacă. Dacă ni se pare că a rămas prea puțină apă, mai turnăm așa, cu țârâita.

Discutăm câte în lună și în stele, facem selfie cârlionțat, îl arătăm lumii.

Între timp, curățăm sparanghelul de partea dinspre rădăcină (teoretic, se rupe el de unde-i fraged, dar voi faceți cum vă taie capul). Rupem vârfurile, despicăm tulpinile mai groase în două. Când ni se pare că aripioarele sunt gata și mai trebuie doar să se rumenească nițel, adăugăm în tavă sparanghelul, stropit cu puțin ulei de măsline și presărat cu sare și piper.

Stăm cu ochii pe cuptor (mai ales unii, se știu dumnealor care), cerem furculițe și cuțite, că suntem niște doamne (până la proba contrarie) scoatem, pozăm, luăm prima bucată cu furculița, iar pe următoarele cu degetele, mâncăm și apoi ne lăudăm și cu mâncarea.

 

Cu sare

N-o să vă mint, știu să fac și mâncăruri complicate. Și foarte complicate. Dar bucuria pe care mi-o dau cele făcute simplu ca bonjur nu o egalează nimic. O fi de lene, o fi de-aia că nu se ascunde ingredientul principal după mirodenii și arome, nu știu, dar asta e.

_20150709_184025

Acu, dacă tot am fost la ocnă la Turda să scot sare de Ocna Dejului, și dacă tot mi-am amintit de unul din felurile mele preferate din copilărie, ciuperci pe plită cu un praf de sare, mi-a trăznit mie prin cap să văd ce gust au aripioarele fără altceva.

Și bune-s, Doamne. Faceți și voi. Luați câte aripioare de pui aveți. Spălați-le, ștergeți-le, curățați-le de puf și pene, dacă mai au, pârliți-le dacă e cazul. Tăiați vârfurile, să nu vă facă prietenii morală. Alea ascuțite din capăt.

Sărați-le. Dați-le la cuptor cu o tavă cu apă dedesubt. Ori pe grătarul cuptorului, ori pe ceva instalație din frigărui. Lăsați-le până vi se pare că s-au rumenit pe-o parte și întoarceți-le. Lăsați-le să se rumenească și pe partea asta. Nu știu cât le-am ținut, dar luați una deoparte, desfaceți-o unde-i mai grosuță și dacă nu mai are pic de roz, sunt gata. Dacă nu-s, puneți-o înapoi în cuptor și mai încercați. Când ați întors puiul, adăugați câteva ciuperci mari, cam una de căciulă de mesean, sărate pe lamele, cu dânsele-n sus.

Adăugați ce salate vă tună vouă prin tărtăcuță (în cazul de față roșii cu ulei, sare și cimbru și mixtă de balcon cu vinegretă din oțet de mere, sare și dulceață de căpșune). Aranjați frumos ce chutney aveți prin casă. Poftiți lumea la masă.

Lumii îi recomand să vă aducă ori un alb, ori un roze, dar mai aromate nițel. Și seci.