Arhive categorie: cum să (nu) pui coada la lingură

Cum n-am pus coada la lingură (4): o cană de cartofi prăjiți prin coacere

Publicat pe de
Răspunde

Gluma cu cana se cam întinde, din câte bag de seamă. Pentru o doză suplimentară de hlizeală, hai să punem și coada la lingură și să inventăm roata. Sub formă de cartofi prăjiți, dar neprăjiți.

Se iau câți cartofi aveți, roșii, albi, mov, rotunzi, lunguieți, puțuliști. De care aveți, pe scurt. Se curăță sau nu se curăță de coajă (dar dacă nu-i curățați, spălați-i bine cu o spălătoare de sârmă, dar din plastic. Se taie ca pentru prăjit. Se stropesc cu puțin ulei, tot de care-aveți. Sau cu unt topit, sau cu untură topită de ce vreți voi. Se condimentează cu ce vă place (eu una cu sare și piper – musai, chimion sau provensale – opțional). Se dau la cuptor la 180 de grade, așezați într-un singur strat, într-o tavă care să îi cuprindă. Se coc până se rumenesc.

Se pun în ce fel cană vă place mai mult. Se pornește televizorul, se halesc cartofii cu ochii-n ochii lui Alan Rickman sau Jean Reno, dacă sunteți bucătar leneș.

Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

Nostalgii habsburgic-rustice și soare cu dinți

Publicat pe de
Răspunde

Pentru că s-a terminat a zecea oară primăvara, pentru că bucătarul leneș avea de împărțit în pungi mai mici faimoasa iute de Sebiș*, pentru că a fost soare, între două leneveli la cafea bătută de vânt pe balcon, a fabricat pită, leveșă și liptai**. A verificat dacă e bună pâinea. A testat o nouă utilizare a infuzorului de ceai, conform concentratului de supă al lui guru, și-a furat singură căciula (sub formă de o pulpă de găină coaptă pentru supă împreună cu morcovi și păstârnaci și toată pielea crocantă de pe cealaltă pulpă și șoldurile pentru supă). A băut vreo trei cafele la soarele cu dinți de pe balcon. sah Și a făcut liptai, după cum spuneam. Sau liptauer. Sau pastă de brânză, sau cum vreți voi să îi ziceți, că pe la noi fiecare familie are rețeta proprie . DSC_0496 Liptai de față e o adaptare a primei pe care am făcut-o, în altă duminică, sub atenta supraveghere a unei prietene bune, care nu mai făcuse nici ea, dar știa ingredientele și gustul. Așadar, se amestecă în blender, chopper, cu mixerul, cu furculița sau cu ce aveți pe lângă casă:

  • brânză iute de Sebiș (sau bună de burduf, sau caș gras de oaie pe care îl sărați pe loc, sau brânză frământată)
  • ceva smântână
  • un bumb de unt, dacă vreți
  • chimen prăjit în tigaia uscată
  • ceapă verde, sau, dacă nu e primăvară, ceapă roșie uscată, tocată mărunt, că iese frumos în poze
  • boia, dacă aveți, că eu n-am avut, pentru că fără poprică n-are mâncarea față

Se ajunge la consistența potrivită, se ia pită și se mănâncă. Greu o fost? Nuuuuuuu!

* Iute de Sebiș nu e încă DOC, dar ar putea să devină. E doar brânză iute, maturată, din caș de oaie frământat, făcut de verișorul meu.
** La noi la asta e Liptai. La alții cică e altceva. Iar Wikipedia e de părere că fiecare casă de om din Europa Centrală are o rețetă proprie 🙂

Purcelul și cuptorul, cu fals chutney de portocale roșii și (a mia oară) păstârnac

Publicat pe de
Răspunde

Până nu contraatacă urzicile moldovenești, să ne mai dăm puțin cu iarna.

wpid-img_20150320_190934.jpg

Știu că știți că-s obsedată în fiecare iarnă de câte ceva, iar iarna asta a fost cu păstârnac, din cauza musafirei moldovence care mi l-a pus în blid când a fost gazdă. Eh, de data asta a fost mai mult de musai decât de voie bună, că și să fi vrut altceva, n-aveam. Așa că am luat două felioare de piept de purcel (cam grăsuțe, de la caserolă, recomand să căutați mai bine decât am avut eu vreme când le-am cumpărat), păstârnacul unic din frigider, o lingură de dulceață de portocale roșii și una de oțet de mere, sare, piper, chimion (arăbesc/turcesc, măcinat) și le-am amețit după cum urmează:

  • păstârnacul cubulizat (1 cm, nu mai mult, ca să se facă în același ritm cu purcelul), tăvălit în exact această ordine prin ulei, sare, chimion, trântit în forma de sticlă termorezistentă
  • purcelul sărat și pipărat, trântit pe deasupra, uns cu falsul chutney din dulceață de portocale dată prin blender cu oțet de mere
  • dat la cuptor, 180 de grade, nu țin minte câte minute, dar până e moale păstârnacul.

Fotografiat, mâncat, să vă fie de bine, că mie tare de bine mi-a fost.

Avocado în ton de primăvară

Publicat pe de
1

Că tot se anunță ea, primăvara, că ne năpădește și noi ne pregătim să zvârlim din  foanțe (Ce-s alea, trăistuță, bulendre?), ne punem așadar pe halit mai sănătos, mai puțintel și mai verde de avocado.

La recomandările ferme ale bucătarului leneș (Cine, eu? Neah, nu-s recomandări ferme, sunt de-a dreptul ordine.), m-am pornit și eu pe treabă. Astăzi pentru de dimineață am preparisit cea mai leneșă rețetă de uns pe pâine, sub formă de pastă de avocado cu ton.

Dintr-o cutie de ton în zamă proprie, bucăți, nu din ăla flenduri, un avocado copt (sună sâmburoiul în el și îl simți moale la dește, dar nu prea fleșcăit), un sfert de lămâie, sare, piper, oloi de măsline, da’ din ăla feciorelnic (virgin, pardon). Blender. Se bâzâie nițel, eu prefer să nu fac pastă fină, dar cum v-o plăcea. Opțional un cățel de usturoi (în caz de cină și stat pe acasă), o mână de brânză rasă sau chiar bucățele (fie incluse în pasta blenduită, fie pe deasupra). Presar toată schema cu un mix de ierburi cu fulgi de chilli și încă un strop de oloi.

Pasta se dă în strat ultra-gros pe juma de chiflă (ca să nu o ceri și pe a doua, nesătulule). Am moțat-o cu o feliuță de lămâie și la mișto câteva semințe de chia.

Poftă bună și veselie de la cafea vă dorește traista cu bucurii, cu pupături de mulțumire pentru gazdă.

Ghidul bucătarului econom: 1 pui la cuptor, în 6 feluri simple

Publicat pe de
3

Să stabilim din start că eu sunt fată de la țară, mă zgârie pe conștiință să arunc mâncare. Și dacă am poftit la pui întreg la cuptor, apoi l-am reciclat de i-au mers fulgii pe care nu-i mai avea. Iar această postare va fi kilometrică, în special pentru că mi-e lene mie să caut în mai multe locuri.

Se dau, așadar, următoarele ingrediente (1):

  • 1 pui de 1,7 kg
  • sare, piper, oregano

Se spală puiul cu apă rece, se uscă cu un șervet de hârtie, se dă cu sare, piper și oregano pe toate fețele, și pe dinăuntru. Se dă la cuptor, în cazul de față pe pseudo-sticlă* (că suntem leneși, nu spălăm sticle decât de musai), pusă într-o tavă rotundă, cu ceva apă și morcovi prin apă. Se supraveghează cu poftă cca. 1 oră și jumătate. I se rupe o aripă, de poftă. Se decide că e gata și se scoate din cuptor. Se face o poză, sperând că nu se observă aripa lipsă.

wpid-img_20150310_140702.jpg

Se mănâncă țubacele (copane, ciocănele, pulpe inferioare) și cealaltă aripă cu morcovii copți odată cu puiul. Se mai ciupește niște piele crocantă. Se bea un pahar de vin și se așteaptă să se răcească nițel puiul.

DSC_0214

Se taie pe la încheietura șoldului, se dezosează cu mâna, că intră ca-n unt. Se taie pe lângă osul pieptului (culților, știu că-i zice stern, să știți) și pe lângă iadeș, se introduce un deget și se desprinde și pieptul de pe oase. Spinarea se dezosează cu mâna, se ciugulește pielea crocantă și se păstrează carnea. Se lasă toate la răcit și, apoi, se dau la frigider până dimineață, că e târziu deja.

Dimineața, se ia cam (2) jumătate din piept (partea de dedesubt, fără piele, că la salată e mai fățoasă aia exterioară), se aruncă în chopper și se toacă, împreună cu grăsimea și gelatina din tavă și cu morcovii rămași. Se observă că nu e suficientă grăsimea ca să iasă pateu și se adaugă smântână dulce – nu dați cu parul, voi puteți pune ce vreți, supă (la care revenim mai târziu), unt topit, ce vă tună și vă trăznește prin cap. Aici suntem la bucătarul leneș, punem ce găsim în frigider. Avantajul e că nu schimbă gustul. Dacă e nevoie, mai punem sare și piper. Aranjăm pentru pozat, fotografiem, tăiem pită, mâncăm. Dăm la frigider și, pentru că a ieșit cam multișor pateu, punem și la congelator, că om vedea noi cum se poartă când îl scoatem.

DSC_0217

Cu burta plină, mai luăm niște ingrediente (3) pentru supă:

  • 4 morcovi mari
  • 1 păstârnac mare
  • 2 pătrunjei mari

Se taie în patru pe lung, se ung cu ulei, cum zice guru Aphextwinz, se sărează și se dau la cuptor până prind o crustă frumoasă. Fără carne, de data asta, că se face cu oasele puiului de ieri. Se dă apa în clocot, se pun în ea oasele și zarzavaturile, se adaugă sare după gust, se fierbe până vă place gustul. Se bea o cană repejor, după poză, evident. Și apoi încă una, iar restul se congelează pentru re-reciclare.

DSC_0222

Se mai și muncește în timp ce fierbe supa, dacă lucrăm de-acasă, ca bucătarul leneș, iar până fierbe, de foame, se taie câteva felioare din pieptul rămas și se fabrică un bol mic de salată cu (4) ardei copți, salată creață, oțet balsamic, sare și o pișcătură de zahăr (da, zahăr, bine ați auzit).

DSC_0220

În ziua următoare, la trezire, se mănâncă mini-sandvișuri dintr-o chiflă, cu (5) cremă de telemea, ardei copți, salată verde, ridichi și șold de pui.

DSC_0227

Seara se sacrifică ultimele bucățele de pui date prin chutney de prune, la sugestia proprietarei traistei cu bucurii, în lipie (deh, cine are copii, învață să păcălească și șaorma, și ne dă și nouă idei), după ce se mai adaugă (6) sos de iaurt cu cremă de telemea și cățel de usturoi mai mărișor, uns pe lipia tăiată în jumătate și desfăcută, salată creață, verde și roșie, cu sosul de mai sus și ardei copți, că și din ăia au fost vreo tonă.

DSC_0230

Și cu acestea se încheie epopeea puiului la cuptor. Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

* Pseudo-sticla e un suport metalic pentru pui, se bagă în burta puiului exact ca o sticlă, funcționează exact ca o sticlă. Se așează cu pui cu tot într-o tavă mai mare (eu am un vas de sticlă termorezistentă) și se dă la cuptor. Dacă nu încape puiul decât orizontal, puteți să îl puneți în tavă, pe pat de morcovi tăiați în felii mai groase (2-3 cm), cu ceva apă, cât să nu se atingă de pui.

Cum am furat (jumătate de rețetă) de ciuperci la grătar

Publicat pe de
2

După cum ziceam mai de dimineață, cine nu se laudă că a fost la sport înseamnă că n-a fost. M-am lăudat, apoi am dat o tură prin piață și aprozar, că până se face leveșa nu dorim să murim de foame. Și pentru că visam de vreo trei luni la ciuperci la grătar, m-am aruncat ca o vijelie pe caserola de pleurotuși din aprozar. Am plătit-o (bineînțeles) și am luat-o acasă.

După care am luat internetul la periat, poate-oi găsi ceva să-mi placă. Am găsit ceva bun, dar n-aveam decât jumătate din ce se cerea, adică ciuperci (pleurotus sau altele, dar să fie mai plate), ulei de măsline (2-3 linguri) și usturoi (7-8 căței miiiici). Am înlocuit lămâia și pătrunjelul cu vin (1/2 pahar de alb, sec, de casă) și cimbru (1 linguriță cu vârf). Am frecat usturoiul cu sare până s-a făcut păstos, am pus uleiul mai cu țârâita, am adăugat cimbrul și apoi vinul.

Am făcut cuminte cum mi s-a spus (de două ori), am uns lamelele cu zăpăceala de mai sus. Am încins grătarul, le-am pus pe el. Le-am lăsat să se blegească puțin și să se rumenească pe dedesubt, le-am uns pe deasupra cu ce-a mai rămas din marinata aia sau ce-o fi, le-am întors pe cealaltă parte.

Le-am scos pe farfurie, le-am tras în chip pentru posteritate, le-am mâncat de n-a rămas nici urmă, și-apoi am băut un pahar din vinul alb, sec și de casă de mai sus. Dacă n-aveți, sună foarte bine, pe netestate, Issa de la Potaissa. Dacă nu mă credeți pe mine, zice Vinul din Cluj mai (de) bine de el.

Poftă bună, lene ușoară, că leveșa mai durează. Și iar nu am pus coada la lingură.

Cum să lenevești tocana (de mânzat la cuptor)

Publicat pe de
2
Cuptorul e cel mai bun prieten al bucătarului leneș, dar știați asta deja, nu?
Și pentru că bucătarul leneș avea vreo juma (1/2) de kil de pulpă de mânzat, nu tocmai cea mai moale carne de pe astă lume, a decis să adauge 2 morcovi, 1 păstârnac, 1 ceapă medie, vreo 2 pahare de vin (alb sec, dacă din ăsta avea, dar mergea mai bine roșu sec), 1 lingură de muștar, sare, piper, cimbru și apă. Și 1 pumn de mălai.
A pornit cuptorul la 160 de grade. A călit ceapa, a dat cu morcovii și păstârnacul tăiate bucăți mari (mari am zis, că tocana va sta mai bine de două ceasuri în cuptor, nu vreți să le faceți fleașcă) și pe ele prin uleiul încins.
Paranteză: cum de ce, de aia că așa zicea Ramsay la televizor, ca să vezi coincidență, făcea și el o musaca englezească, după părerea unui traducător de la emisiunea de dinainte, pe numele ei shepherd’s pie, care, în afară de carne și cartofi, n-are nimic în comun cu musacaua. Grrrrrrrr, zise bucătarul leneș care, ia ghici, când nu gătește, traduce.
Care nu s-au rumenit pentru că nu așa funcționează ceaunul național, așa că a dat încolo rumeneala și a adăugat carnea, a pârpălit-o și pe dumneaei puțin, a adăugat vin, apă, muștar, sare, piper, cimbru, mălai, a dat toată treaba în clocot și apoi a dat-o la cuptor. Pe vreo 2 ore. Dacă era puțin mai isteață, o mai lăsa jumătate de oră să se înmoaie și mai bine carnea, dar na, a fost destul de aproape de perfecțiunea leneșească, nu ne plângem, ba dimpotrivă.
Poftă bună și lene ușoară, că oricum, cât stă în cuptor, altă treabă n-aveți.

Și dacă vreți să vă rămână sos și pe a doua zi, nu fierbeți (în ultimele 15 minute) paste în tocană, că-s nehalite și absorb tot sosul, nesimțitele.

Cremă de ardei copți (de mine, de mine)

Publicat pe de
Răspunde

Întrucât (orice expunere de motive care se respectă începe musai cu asta):

  • bucătarul leneș crapă de somn (a umblat noaptea la concerte)
  • nu a apucat astă toamnă să pună ardei copți în pungi mai mici și n-o să facă chiar așa multă salată
  • a învățat pe bază de musai să facă cremă din orice ȘI
  • să facă zupă de bază de legume
  • n-are chef de munca lăsată de izbeliște de ieri nici de doi bani

S-a decis, ca să nu ne mustre prea rău conștiința că nu muncim, fabricarea din 1 ardei copt, 2 linguri de smântână dulce, 1 cană (de ceai) de supă de bază, 2 căței de usturoi (încă nu am ieșit din faza usturoi cu orice), sare și piper, a cremei de ardei copți de mine însămi, după cum urmează:

  • decongelat și fiert zupa cu usturoiul curățat și ardeiul decongelat în ea
  • băgat blenderul în ibric, făcut ardeiul praf
  • adăugat smântâna, sarea, piperul
  • coafat pentru poză, distrus freza prin transportarea cremei, cu lingura, spre gură.

Poftă bună, lene ușoară (și bineînțeles că puteți să condimentați cu ce vă mai trăznește și vouă prin cap, dacă n-ați fost la concert aseară).

Cum n-am pus coada la lingură (3): chiftele la cuptor

Publicat pe de
1

wpid-dsc_0003.jpg

Ingrediente:
600 g de pulpă de porc, măcinată la Mariflor (pentru că e mai slabă decât carnea gata tocată)
3 căței de usturoi, presați
1 ou
1/2 felie de pâine înmuiată în lapte
sare, piper

Fabricațiune:
Frământăm carnea cu oul, usturoiul, pâinea, sarea și piperul până devine amestecul destul de compact. Gustăm (dacă nu gustați carne crudă, cum v-o fi norocul) și mai asezonăm, dacă e cazul.Turnăm niște apă într-un bol, înmuiem mâinile în bol, formăm chiftele cam cât o castană mai mărișoară (vai de mine, era să uit să le aburesc și mă trezeam cu explozii în cuptor), le așezăm într-o tavă mare de aragaz, tapetată cu hârtie de copt. Le coacem vreo 20-30 de minute. Testăm o chiftea. Dacă e coaptă (roz pal înăuntru), o mai dăm 5 minute la grill, să se rumenească. Dacă nu avem cuptor cu grill (arzătorul din partea de sus), nu avem cum să rumenim chiftelele, din păcate, pentru că se vor face talpă de tari înainte să se rumenească. Dar o să fie bune rău și, în plus, în casă o să miroasă frumos a usturoi copt, în loc să duhnească a grăsime arsă.

Iar când bucătarul leneș va descoperi metoda de a face fotogenice andivele delicioase cu care a mâncat chiftelele, vă spune și vouă cum le-a făcut.

Și poftă bună, lene ușoară.

cum sa dezbraci o rosie

Publicat pe de
Răspunde
simplu. simplu de tot. o inmoi in apa fierbinte. unii cresteaza rosia, in cruce. se spune ca e mai usor, deci incercati si voi. eu, lenesa fiind, infig o furculita in ea, iar cojita crapa pe unde-am infipt furculita. cam asa: