Cum n-am pus coada la lingură (4): o cană de cartofi prăjiți prin coacere

Gluma cu cana se cam întinde, din câte bag de seamă. Pentru o doză suplimentară de hlizeală, hai să punem și coada la lingură și să inventăm roata. Sub formă de cartofi prăjiți, dar neprăjiți.

Se iau câți cartofi aveți, roșii, albi, mov, rotunzi, lunguieți, puțuliști. De care aveți, pe scurt. Se curăță sau nu se curăță de coajă (dar dacă nu-i curățați, spălați-i bine cu o spălătoare de sârmă, dar din plastic. Se taie ca pentru prăjit. Se stropesc cu puțin ulei, tot de care-aveți. Sau cu unt topit, sau cu untură topită de ce vreți voi. Se condimentează cu ce vă place (eu una cu sare și piper – musai, chimion sau provensale – opțional). Se dau la cuptor la 180 de grade, așezați într-un singur strat, într-o tavă care să îi cuprindă. Se coc până se rumenesc.

Se pun în ce fel cană vă place mai mult. Se pornește televizorul, se halesc cartofii cu ochii-n ochii lui Alan Rickman sau Jean Reno, dacă sunteți bucătar leneș.

Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

Nu spăl vase!

Mie mi-e intotdeauna prea lene ca să spăl vase, așa încât orice mancare la care ajunge o singură tigaie e prietena mea cea mai bună.

Azi avem ochiuri cu kaiser și cartofi prăjiți.

Începem cu kaiserul tăiat felii subțiri. Îl aruncăm în tigaia anti-aderentă. Îl prăjim și îl scoatem pe o farfurie acoperită cu prosoape de hârtie (deștept om cine le-a inventat, dar și ăla care s-a gândit să le folosească la scurs unsoarea). Mai turnam puțin ulei și prăjim cartofii tăiați felioare subțiri (cu răzătoarea aia universală, care calcă, spală și, daca te porți frumos, face și de mâncare). Nu aglomerăm tigaia, ca să nu se facă terci cartofii, că ne plac mai crocanți. Scoatem și cartofii pe prosoape de hârtie. În uleiul care-a mai rămas, facem ochiurile, fără indicații speciale…

Tragem hârtia de sub cartofi și kaiser, adăugăm ochiurile, stropim cu sos Worchestershire, sare, piper și ce ne mai lasă inima, adăugăm gogoșari murați și-am terminat.

Pe ei (ele?)!