Femeia și ceaunul, sau cum să faci vrăji

Simplu, domnule, simplu. Îți iei ajutor un domn (împrumutat de gurmanda de nevastă-sa), care să se afume zdravăn și să facă focul (treabă care, în opinia unui amic, e eminamente masculină și misogină, neștiind dumnealui că subsemnata a făcut foc cu lemne între 12 și 24 de ani, pentru că nu era gaz în sat).

Cumperi vreo 3 cepe mari, cam 1 kilo de morcovi, 1 căciulie de usturoi, 1/2 kilo de ciuperci și, ca să nu termini vraja la miezul nopții că te ia gaia de frig, le călești acasă, în ceaunul casnic, pe rând. Refaci adunarea generală și le stingi cu 2 pahare de vin. Pui zarzavatul și restul de vin în traistă, și pleci spre locul faptei.

Lași bărbații să se simtă macho și să înceapă distracția (făcut foc, spălat ceaun, pus 2,5 kilo de pulpă de porc la pârpălit) și te bagi în seamă doar când trebuie gustat și adăugat un amestec de boia dulce, iute și afumată cu chimen zdrobit, încă 500 ml de vin alb și, la sfârșit, 4 pumnișori de-ai mei de mălai și 500 ml de vin roșu. Dregi de sare, afli că e gata mămăliga (din aia zdravănă de să tremure masa), lași domnul luat cu împrumut să care ceaunul.

Faci filme. Dacă vă întrebați cine mormăie încântat în loc să răspundă articulat la întrebări, aia-s eu.

Care a fost lins de nu i-au mai rămas câinelui decât 2 linguri de mămăligă și o picătură de sos.

Și va urma la primăvară, că deja e prea frig pentru femei vrăjitoare. Lăsăm domnii să dârdâie pe o parte și să se frigă pe cealaltă, că suntem niște doamne, ce mama focului…

 

Numa cujet: sălbăticie, gusturi și texturi

Sălbăticia din mine nu se vede des. Cui nu se pricepe, îi par mută sau înfumurată sau neinteresată. Nu-mi plac toți oamenii. O vreme i-am troznit pe ăia care nu-mi plăceau de le-au mers fulgii. Când eram tânără și buiacă. Unii au ajuns să-mi placă, după ce-am învățat cum să am răbdare, alții, ba. Ziceam acum ceva vreme că dacă ți-am dat de mâncare, ești de-al meu/de-a mea. Mi-ai plăcut. Doar nu-mi mai cere costițe încă vreo două luni. Știu că-s bune, dar nu vreau să înceapă să mă plictisească, pentru că n-o să-mi mai iasă bine, și n-o să-ți placă nici ție.

Sălbăticia mă întoarce spre simțuri.

Văz, auz, miros, gust, pipăit. Cei care știți că-s ochelaristă, nu râdeți de văz, nu-s foarte mioapă. Sunt destul de mioapă pentru ochelari și insuficient pentru operație. Și văd foarte, foarte, foarte bine de-aproape. Încă. Pe la vreo treizecișicinșpe ani o să îmi obosească și mie ochii, e în natura lucrurilor. Dar cum sunt înceată și materialul genetic mă ajută, nici n-am încărunțit semnificativ, și probabil nici n-o să devin prezbită foarte curând. Văd culori, oameni, poziții, cuvinte și, dacă am cu ce, le fotografiez. Pentru mine sau pentru dat mai departe.

Aud muzică și voci. De preferat, care să vibreze pentru mine. Lemn și alămuri. Corzi mângâiate. Mezzosoprane, altiste, bași și basso profondo. Răgușeli, voci imperfecte, Jose Carreras umanizat după ce-a trecut de apogeu. Alan Rickman. Albulescu. Anca Parghel.

Îmi miroase a iarnă și a primăvară și a vară și a toamnă. A ger și a cartofi copți, cu unt și moare de curechi. A liliac și frunze de usturoi și ridichi de lună. A roșii zemoase, piele sărată și încinsă, plăcinte dobrogene și Tarnița. A castane coapte, frunze uscate, și prima leveșă cu găluște pe vreme ploioasă.

Îmi place să mănânc cu mâinile, să simt zeama fructelor cum se lipește de degete în timp îmi gâdilă gura. Să simt puful de piersică pe buricele degetelor și cerul gurii. Să-mi pocnească strugurii între dinți și să se rupă cu un pocnet imperceptibil de pe ciorchini. Să simt cârnăciorii elastici în mâini. Dacă n-aș ști ce gust are, aș mânca aluat de pâine doar pentru că-i atât de frumos la pipăit, pe jumătate lipicios, pe jumătate rezistent la presiune.

Mănânc pentru gust și textură. Pipăi cu limba. Sarea grunjoasă, bucățelele scăpate prin catifele de supă-cremă, murăturile crocante și acre, nucile întregi din checuri, ardeii iuți care-mi scot flăcări pe nas și urechi, roșiile acru-dulci mușcate cât sunt calde încă de pe vrej. Bezelele care troznesc între dinți și apoi se lipesc de ei, zmeura cu sâmburii ei neașteptat de mari pentru un fruct așa de mic, merele Jonathan tari-moi și dulci-acre. Ruccola amăruie, iute, crocantă și gâdilitoare. Castanele coapte, dulci și făinoase, după ce mă lupt cu coaja. Și beau vin. Alb și iute coborâtor pe gât. Mineral și ierbos. Roșu și onctuos, gutuios și vanilat, de savurat încet, aproape cu picătura.

Nu știu cum e la alții, dar, care te întorci ca o sălbăticiune spre tine, să-mi spui ce-ai găsit, când și dacă vrei. Până atunci, citește Intelectuali la cratiță și Cartea simțurilor. Sunt mintoase, tactile, cu poftă de viață și gusturi. Mai mult decât orice fel de școală de învățat cum să fim noi înșine. Știm cum să fim. Știm. Toți. Doar că e mai ușor, uneori, să căscăm gura la ce-i pe-afară decât la ce-i în casă.

 

 

Leneșa budapestește

Se iau una bucată bucătar leneș și una bucată traistă cu bucurii. Se întâlnesc la Cluj. Se urcă în mașină și o iau spre Budapesta. Se mai adaugă, din alte două zări, încă doi oameni.

Se mănâncă marhahús, cu sau fără gulyás, se bea sör și bor (vită, gulaș, bere, vin), se râde mult de tot, se dau și primesc cadouri, se fac pozne și năzbâtii care nu vor fi povestite decât la un pahar de vin, între patru ochi.

Poze cu mâncare nincs (nu-s), pe care am mâncat-o.

Dacă mă întrebați pe mine, mulțumiți-vă să vedeți Băile Termale Gellert de afară, că pe dinăuntru zici că-s băile lui Kafka. Foarte frumoasă clădire, dar serviciile excesiv de complicate. Ca să cităm un clasic în viață, dacă mai mergeam și după vreun aparat foto, se închideau băile înainte să ajungem în apă.

Recomand călduros, chiar dacă vă luați după mine și mergeți voinicește în direcția greșită. Cel puțin o dată.

PS: tortul e de ziua mea. 🙂

De ce să mergeți la WineUp (tot în locul meu)

  • Pentru că, v-am mai zis, eu lipsesc, că-i ziua mea. Și cineva trebuie să se sacrifice în locul meu.
  • Pentru că, dacă nu sunteți profesioniști și amatori semi-profesioniști, aveți de ales din lista WineUp in the City
  • Din care, dacă vă plac tăriile și moldovenii, Crama Noastră  vă oferă o degustare de distilate și dulciuri.
  • Fără păcăleli de 1 aprilie, cină și bule.
  • Sau fripturi și vinuri, dacă nu vă plac bulele.
  • Iar dacă nu vă puteți despărți de ultima descoperire de la târg, puteți să o duceți cu voi la BYOB, contra unei taxe de dop. Și să închinați și pentru mine, că e exact de ziua mea.
  • Și, în plus, mai aveți și o cină gastronomică în unul din restaurantele mele favorite.

 

vin

(foto cu vin și tatuaj cu Bobina cu fotografii: Mona Budișan)

De ce să mergeți (în locul meu) la WineUp

vin

 

Cum se-mburdă leneșii-n în rai

O duci vineri la ceva vinilizat și vinificat. Două vinuri, două sacrificii, unul eu, unul comeseana. Primul, ales de mine, Sofia de la Vinca, perfect pentru mine, al doilea, ales de ea, perfect pentru ea. N-am ținut minte cum îl chema, dar oi afla eu. Măcar nu ne-am certat, dar am văzut stele verzi.

wpid-img-20151003-wa0003.jpg

Sâmbătă, o arunci în apă sărată, apă dulce, saună, apă dulce, saună, apă dulce, saună și, după ce-o scoți din apă ultima dată, îi dai samosas și grătare cu salată în piadine de casă.

Cu nucată la aperitiv. Și dacă mai cere, ceea ce ar fi făcut, dacă era sigură că nu se duce pe 13 cărări acasă, e mare brânză, pentru că, în afară de socată, nu-i place cam nimic din ce se termină în -ată. O pui să deguste vin roșu și se linge pe buze, îi dai și alb și îi place și ăla. Și o trimiți acasă cu dulceață de nuci verzi, de care nici nu știe să facă, nici nu a dus-o capul să scuture din nucul de la mama de-acasă. Promite că dă la schimb dulceață de portocale roșii, să își amintească gazda de alte locuri în care-a trăit.

wpid-dsc_1790.jpg

Duminică, îi faci cunoștință cu o domnișorică de două luni, care a decis să nu își facă părinții de râs și a dormit dusă cât a fost la aer, drept pentru care nu se știe exact ce ochi are. Și îi arăți o veveriță în plin proces de aprovizionare pentru iarnă, care n-a stat la poze…

Iar luni, după ce îi mai îndrepți puțin spinarea, o arunci în piață la Ion Meșter și o încarci cu morcovi, petrinjei, țelere și păstârnaci, usturoi și sfeclă roșie. Iar când dă să iasă din piață, îi scoți în cale un bonsai iute, cu ajutor la transport și instrucțiuni de întreținere.

wpid-dsc_1791.jpg

Și acum are un chef de muncă mai ceva ca de împins vagoane, mai ales că în vecini se sparg pereți, iar vremea din Cluj a decis că e momentul să își arate colții, sub formă de ploaie cu găleata.

Voi cum vă-mburdați în rai?

Zaventemse karbonade à la Cluj

Să începem prin a vă informa că așa ceva nu există, dar am decis că se va boteza după locul primei dezinginerizări, în cursul unei mici vacanțe minunate pe la prieteni.

Adică reverse engineering, pentru că bucătarul leneș e filoloancă și își permite să inventeze cuvinte după cum vrea sufletul dumisale.

Există, în schimb, o minune a bucătăriei belgiene, alta decât cartofii prăjiți, ciocolata și midiile, care se cheamă carbonnade à la flamande sau vlaamse karbonade sau, în olandeză, stovflees, și anume tocană de vită cu (ce altceva decât) bere.

wpid-img_20150527_133238.jpg

Dacă rețeta originală e cu vită, ceapă și bere, bucătarul leneș, pentru că așa a simțit dumneaei, a mai adăugat în prima variantă morcovi, usturoi și ciuperci, iar în a doua, păstârnac, usturoi și ciuperci, în funcție de ce avea în frigider. Cât despre condimente, în original sunt foaie de dafin, cuișoare, cimbru și muștar, dar bucătarului leneș nu îi place dafinul, cuișoare ori n-a avut, ori nu le-a găsit, că nu era la ea acasă, așa că s-a mulțumit cu cimbru și muștar. Și, esențialul, berea: în niciunul din cazuri n-a avut bere brună sau roșie de Flandra, așa că în bucătăria gazdei a pus bere de abație blondă, iar în a sa, bere blondă mai amară, că o ține de două luni în frigider.

Paranteză pentru musafirii aducători de bere: dacă aduceți bere, faceți bine să o beți, că eu vin și ceai nu vă mai dau.

O să întrebați de cantități, care au fost cam după cum urmează:

  • 500 g de pulpă de mânzat
  • 3 morcovi sau 3 păstârnaci mai mici
  • cam 100 ml de bere (de preferat brună sau roșie, dacă se găsește la dumneavoastră în frigider)
  • 1 ceapă mare
  • 4-5 căței de usturoi
  • 4-5 ciuperci cu picioruș cu tot.
  • 1 pumn zdravăn de mălai
  • sare, piper, cimbru, muștar

Le aveți? Bun. Începeți și gătiți. Curățați legumele. Tocați ceapa și căliți-o într-o cratiță mai adâncă și groasă, care va merge la cuptor. Adăugați morcovii ori păstârnacii tăiați în bucăți cam de 2 cm (o să stea mult la cuptor, nu vrem să se dezintegreze). Mai căliți puțin. Adăugați usturoiul feliat. Mai stați până începe să miroasă a usturoi și adăugați carnea sărată și pipărată. Amestecați și lăsați-o să prindă față, adică să se rumenească foarte puțin. Adăugați berea, dați-o în clocot. Adăugați apă cât să acopere de-un deget ingredientele. Gustați, sărați, dacă nu vi se pare că ajunge berea, mai adăugați, dacă vreți să fie mai dulce, puneți o pișcătură de zahăr sau un vârf de linguriță de miere.

Dați în clocot și, când clocotește, adăugați mălaiul, amestecați și dați cratița acoperită la cuptorul preîncălzit la 170 de grade. Știu că sunteți deștepți, dar totuși, ca să nu avem discuții cum au avut alții, vedeți să nu dați la cuptor și mânere de plastic. Se topesc, vă jur.

Lăsați-o în pace vreo oră și jumătate și apoi testați-o. Dacă puteți tăia carnea cu lingura, e gata. Dacă nu, o mai lăsați. Când e gata, opriți cuptorul, lăsați-o acolo și faceți, ca mine, o mămăligă, că oricum nu puteți concura cu cartofii prăjiți belgieni cu care se mănâncă tocana asta la mama ei acasă.

Să vă fie de bine, că mie mi-a fost deja de două ori.