Ce poți face cu 2 ouă + 1 ungur: pui pe sare

AVERTISMENT:
Dacă vi se pare că această postare este naționalistă, vă înșelați. Grav. E scrisă cu permisiunea ungurului, pentru că suntem hoveri vechi și ne permitem, iar majoritatea glumelor sunt ale lui, nu ale mele.

Așadar, cu 1 cu ungur + 2 ouă pui ouălelelele la locul lor. Pentru că, zice el, este dintr-o nație carnivoră de pe vremea când umbla călare spre Europa, cu arcul în spinare și carnea sub șa, ca să găsească alți unguri stabiliți deja în Ardeal. Și pentru că l-a învățat doamna mama sa o singură mâncare de holtei, extrem de leneșă și eficientă.

Care mâncare constă din sare de un deget pe fundul tăvii învelite-n folie de aluminiu ca să nici nu mai trebuiască să o speli, pulpe de pui câte încap în tavă neînghesuite, cuptor și puțintică răbdare. Și oareceva povești cu pești și alte animale fantastice. Nu există poze cu produsul finit, că era târziu și s-au mâncat destul de repede, iar pe când m-am trezit, ce rămăsese nu mai era fotogenic.

Acuma, dacă eram de capul meu, dar m-a făcut să promit că nu mă bag, pulpele alea ar fi fost împănate cu usturoi. Dar mă voi răzbuna la următoarea vizită. 

Noa, care holtei îți faci curaj?