Ce poți face cu două ouă (2): cremă de zahăr ars cu juma’ de pară

Așadar, azi, prietene burlac, învățăm să păcălim fetele cu dulciuri.

Sigur ai 2 ouă, 2+2 linguri de zahăr (că doar nu bei cafea fără zahăr, nu?), o cană de 250 ml de lapte și jumătate de pară. Ca reper, e una din cănile alea promoționale pe care le-ai primit de la serviciu, din care bei bere, ceai, vin, apă plată și lămâie, din cauză că fosta și-a luat seturile de pahare cu ea când a plecat.

DSC_0066

Cel mai greu lucru e să arzi zahărul, pentru că, în ciuda numelui, nu-i voie să îl arzi. Iei o crăticioară, de tipul celei pe care ți-a dat-o mama când ai plecat la facultate. Pui 2 linguri de zahăr în ea, o pui pe focul cel mai mic de la aragaz, dat la minimum, iei o lingură și păzești cratița amestecând, până zahărul devine lichid și maro deschis. Rotești, dacă îți iese (mie nu mi-a ieșit ultima dată), cratița ca să îmbraci pereții cu zahăr ars. Dacă nu, mere și-așa. Tai jumătatea de pară în felii subțiri și le așezi frumos pe fundul crătiții.

Bați cele 2 ouă cu celelalte 2 linguri de zahăr, până se dizolvă. Torni laptele peste ele și mai bați puțin. Torni amestecul în cratița cu zahărul ars mai cu grijă, să nu miști para. Și dacă ai mișcat-o, nu-i bai, femeile-s iertătoare dacă le dai desert. O așezi într-o tavă cu apă caldă. Dai la cuptor și aștepți vreo 40 de minute, să se lege crema. O să fie gelatinoasă, dacă o apeși în mijloc, când e gata.

Să îmi spui cum a fost și de câtă muncă de convingere ai scăpat.

Dulciuri pentru to(n)ţi ca mine. Sau cremă de zahăr ars

După cum vă ziceam, la dulciuri sunt complet toantă. Pentru mine-s muncă multă cu satisfacție puțină. Mâncatul unui măr e mult mai simplu și eficient. Cu toate astea, ca să nu mă fac de râs complet, am învățat de la mama să fac cremă de zahăr ars. Cam după cum urmează.



8 + 8 linguri de zahăr tos
8 ouă
1 l de lapte
zahăr vanilat sau scorţişoară sau coajă rasă de lămâie ori portocală

În cratița sau forma în care veți coace crema, caramelizați primele 8 linguri de zahăr. Amestecați cu o lingură de lemn pe care o folosiți doar pentru prăjituri (a propos, e de preferat să folosiți o cratiță în care n-ați prăjit ceapă sau alte chestii cu gust sau miros puternic) până când zahărul e lichid, translucid și de culoare maro deschis (dacă a ajuns maro închis și fumegă, atunci e ars de-a dreptul și amar, așa că turnați apă în cratiță  dizolvați zahărul, spălați cratița, ștergeți o bine și reluați operațiunea, cum am făcut și eu la prima tentativă). După ce s-a lichefiat zahărul, rotiți cratița ca să îmbrăcați pereții în caramel și (dacă îi aveți) distrați-vă pruncii cu felul în care trosnește zahărul în timp ce se răcește.

Greul a trecut. Acum bateți cu telul ouăle întregi împreună cu celelalte 8 linguri de zahăr, bine de tot. Turnați laptele și mirodeniile, mai bateți oleacă și turnați compoziția peste caramel. Dați crema la cuptor, la foc mijlociu, la Bain-Marie*.

Gata (când are consistența unei gelatine, iar dacă o înțepați cu o frigăruie sau o andrea, iese curățică). E mai bună rece, dar, dacă nu vă puteți abține, merge și călduță.

* Cum adică ce-i aia Bain-Marie? O cratiță în altă cratiță mai mare, în care ați turnat apă fierbinte. Nu-s eu mare expertă (v-am zis că nu mă pricep la dulciuri), dar ăia care se pricep (Silvia Jurcovan, în cazul meu) spun că nivelul apei din cratița mare trebuie să fie mai jos de fundul cratiței cu crema.

Atenţiune mare!
Punctul de topire al zahărului este foarte ridicat. Nu vă împingă, vă rog, nevoia să atingeți zahărul lichid, pentru că arsura cu ulei e mic copil pe lângă arsura cu zahăr încins.