Această galerie conține 4 fotografii.
Inițial publicat pe Clujis(s)ime:
Nu, nu vă vom povesti viețile noastre amoroase, că aveți și voi, deci nu vă interesează. Dar trebuia să vă atragem cumva atenția, nu? Așadar: pentru că am mai fost la o degustare…
Îmi promit de câțiva ani că scriu rețeta asta, luată dintr-o carte de bucate mai bătrână decât mine, înainte de Paște, și încă n-am reușit. Așa că o scriu acum și promit să v-o reamintesc și la anul.
Se iau următoarele ingrediente:
Frecați pulpa cu zeama de lămâie.
Amestecați usturoiul cu sarea, uleiul, vinul și cimbrul. Ungeți carnea cu el. Pipărați.
Amestecați pâinea muiată cu cubulețele de slănină și frământați până obțineți un fel de aluat.
Așezați pulpa într-o tavă doar cât să o cuprindă, acoperiți-o cu „aluatul” și dați-o la cuptor vreo două ore, la foc mediu. Dacă reușiți să faceți treaba asta cu o seară înainte, e și mai bine, dar dacă nu, o să fie tot bună de tot.
E perfectă cu piureu de cartofi și salată verde à la mama, despre care vă voi povesti în altă zi.
Poftă bună, lene nu prea.
Dacă mă întrebați pe mine, cea mai bună mâncare e grătarul cu salată. Grătar de orice, cu salată de orice. În speță, din cele de mai jos:
Ingrediente:
ficat de vițel
vermut alb sec
rucola (voinicică)
portocală
sare
piper
Fabricate după cum urmează:
Deși am pornit chitită să cumpăr piept de pui pentru grătar și salată de ce găsesc și deși am cumpărat și pui, nu m-am putut abține, scuzați-pardon, să nu iau și o bucată frumoasă tare de ficat de vițel. Din care habar n-aveam ce-o să fac până n-am ajuns acasă și nu m-a lovit foamea. Rău. Asta însemnând că ar fi fost cazul să se facă repede și foarte repede.
Repedele a însemnat tăiat felia de ficat în fâșii de cca. 2 cm (cam cât grosimea inițială), datul dumnealui prin puțin ulei, încins tigaia-grătar, aruncat ficatul în tigaie, lăsat până se albește până la jumătate, întors, stropit la sfârșit cu un gât bun de vermut alb sec (și aproape naționalist, în sens de Buchetul Moldovei, primit cadou). Asta pe post de să îți fie învățătură de minte să n-ai vin în casă, că improvizezi cu ce ai și iese mult mai bine.
Până să fie gata ficatul, s-a spălat și uscat puțin voinicica (da, rucola, rucola…), s-a desfăcut portocala, s-a tăiat bucățele și s-au amestecat între ele cu oțet balsamic, ulei (presat la rece, nedecantat, dar merge și de măsline, dacă din ăla aveți), sare și piper. Nu singure, că nu-s atât de leneșă încât să îmi fi dezvoltat capacitățile telekinetice, ci cu mânuțele-astea două.
Ficatul? Scos din tigaie, dat cu un praf de sare și unul de piper. Tăiat, mâncat.
Poftă bună, lene ușoară.
Ei, onorate holtei, ai convins-o să vină la o partidă de scrabble? Ai convins-o. Felicitări, înseamnă că mai știi câte ceva despre jocuri.
Ați băut ceai și ați jucat scrabble până v-a luat somnul. Iar acum parcă ai mai juca și de dimineață, dar mațele ghiorăind de foame nu-s tocmai ludice. Iar în frigider ai două + două ouă și un chefir. Și roșii uscate, în ulei, cu care n-ai știut ce să faci, că ți le-a lăsat moștenire partenera anterioară de scrabble. Plus ceva piper, sare, și sos iute de la mâncarea chinezească de alaltăieri.
Ingrediente (pe cap de căciulă):
2 ouă
2 linguri de chefir
2-3 felii de roșii uscate, conservate în ulei.
1/2 linguriță de ulei de la roșii (dacă ai tigaie de la Teflon sau similar de deșteaptă, iar dacă nu, ceva mai mult ulei)
sare, piper
Fabricație:
Sparge-ți ouăle, că nu se poate altfel. Taie roșiile mai mărunțel. Bate cu ciudă. Adaugă chefirul, și continuă să bați, tot cu ciudă.
Încinge tigaia, picură uleiul în ea, toarnă papara și amestecă-o, că-i papară, nu omellette fines herbes (oare o fi cu h aspirat sau ba?). Când s-a închegat cum îi place ei, trântește-o-n farfurie.
Ai terminat, în 15 minute, pentru că ceaiul cu rom de aseară a fost, de fapt, rom cu vagi urme de ceai. Fără rom, ți-ar fi luat 10 minute.
Succes la scrabble. Să o lași să câștige prima, că așa fac băieții de treabă.
Cum adică cine moare? Nu moare nimeni. Moarea e de curechi. Zamă de pe varza murată, cum ar veni, sau potroace ardeleneşti, perfecte pentru dezmahmurizare.
Iar zama de moare presupune următoarele
Ingrediente:
Evident, toate cantităţile-s relative și orientative…
Metodă de fabricaţie:
Puneţi apa la fiert. De data asta, fără sare, că are moarea. Dacă mai trebuie, săraţi la sfârşit.
Când clocoteşte, reduceţi focul şi introduceţi carnea-n oală. După ce dă iar în clocot, adăugaţi zarzavatul, varza murată şi şoriciul. Fierbeţi până se desprinde carnea de pe oase. Scoateţi oasele. Adăugaţi bucăţile de cârnaţi. Acriţi cu moare de curechi, după gustul propriu. Până mai dă şi moarea un clocot şi fierb şi cârnaţii, dezbrăcaţi oasele de carne. Dacă n-aveţi câine, să ştiţi că tot ce rămâne pe oase e vama pentru bucătar şi se poate ronţăi în voie. Aruncaţi carnea de pe oase înapoi în zamă. Gustaţi. Dacă mai vreţi să acriţi, mai adăugaţi moare. Dacă nu e suficient de sărată, mai adăugaţi sare. Degresaţi. Eu prefer să las zama la răcit până se sleieşte grăsimea şi abia apoi să scap de grăsimea solidă.
Poftă bună, lene uşoară.
N-aveți de unde să știți, dar la mine în sat (la 1 km de conducta de gaz) s-a făcut foc cu lemne până pe la sfârșitul anilor 90. Pentru că atunci când s-a adus gazul în zonă (scump, la vremea aia), oamenii au zis că nu-și vând boii și bivolii ca să-și bage gaz, că au pădure. După foarte puțină vreme, boii și bivolii i-a luat colectivul, iar pădurea, statul.
Nu mă omor după făcut foc cu lemne, deși e cel mai bun și frumos lucru de pe astă lume. Dar dacă ar fi fost gaz în sat, cine ar mai fi mâncat cârnați în cenușotcă? Ei? Eu sigur nu.
O să vi-i povestesc așa cum mi-i amintesc, dar încercați-i neapărat dacă aveți vreo sobă cu lemne și cenușotcă adâncă.
Ce făcea bunică-mea? Lua câteva bucăți de cârnaț încă neuscat (puteți folosi cârnaț proaspăt de la orice măcelărie vă place, dacă n-aveți de casă), îl înfășura în vreo 7 straturi de hârtie de ziar, îl îngropa în cenușă (așteptați până se umple cenușotca, nu vă mânce hărnicia să o curățați în fiecare zi) și îl lăsa acolo vreo oră și jumătate.
Când îl scotea, era aproape carne macră, cu toate aromele accentuate. Moare de curechi și o bucată de pită de la brutăria colectivului și altceva ce să-ți mai trebuiască?
Până ajungeți la focul cu lemne, puteți încerca și niște cârnăciori pe băț, cu ce vă place vouă: dovleac, piure de cartofi copți, rădăcinoase la cuptor și, musai-musai, murături.
Se dau următoarele ingrediente (pe cap de mesean):
2 sfecle roșii foarte mici (vă descurcați voi și cu altele mai mari, că doar știm că nu suntem leneși pur și simplu, ci eficienți, adică leneși inteligenți)
2 pumni de voinicică (rucola, măi, rucola, dar am o zi pruteană)
oțet balsamic, ulei de măsline, sare și piper
Și metoda de fabricație de mai jos:
Coaceți sfecla până se bășică la coajă. După ce ați scos-o din cuptor, luați o pereche de mănuși de menaj, puneți-vi-le pe mâini și curățați-o. Lăsați-o la răcit și faceți-o, apoi, cubulețe.
Spălați voinicica prutenească (rucola). Amestecați-o cu sfecla, uleiul și oțetul balsamic. Sărați, pipărați.
Eu am pus un grătar pe lângă dumnealor.
Poftă bună la lenevit!
Unica și singura (prăjitura de la Sebiș)
Nu știți unde-i Sebișul, nu? E undeva unde se termină drumul, la poalele Călimanilor. De unde provine, genetic, jumătatea matinală și capabilă să facă mâncare din mai nimic din mine (de la tâna Leontină).
Și de unde-am învățat câtă sare să pun în pită (de la mătușa Marie, sora mamei) și cum să fac singura prăjitură care-mi iese bine de fiecare dată (de la verișoara mea care-a plecat cam prea repede și care nu putea să conceapă că am trecut de 30 de ani fără să știu să fac vreo prăjitură).
N-am moștenit nici simțul bureților pe care-l avea tâna, nici îndemânarea la cusut, croșetat și brodat a mamei, dar ne descurcăm cu ce avem…
Ingrediente (pentru 2 tăvi):
2 ouă
1 cană de zămătișă (lapte acru, adică, dar se poate înlocui cu chefir, iaurt, sana, lapte bătut)
1/3 cană de ulei
3/4 cană de zahăr
1 cană cu vârf de făină
1 pișcătură de sare, să nu fie prăjitura lihodă, și pe care o uit destul de des, dar măcar voi să țineți minte
1 pliculeț de praf de copt
2 tăvi de chec, tapetate cu hârtie de copt sau cu făină (dacă n-aveți, merge și una adâncă și mai mare)
Esență de rom, merișoare, prune uscate și tăiate, stafide, coajă de portocală rasă, nuci, mac sau ce credeți voi că mai merge. Nu toate laolaltă, evident. În combinațiile care vă plac. Era să uit: dați fructele uscate prin făină, ca să nu se ducă la fundul tăvii.
Metodă de fabricație:
Bateți bine cu telul-pară toate ingredientele lichide, împreună cu zahărul, până îl dizolvați.
Adăugați făina și sarea și continuați până dispar toate cocoloașele. Dacă vi se pare că aluatul e prea lichid, mai adăugați, cu lingura, puțină făină, până obțineți consistența unei smântâni groase. Adăugați opționalele și încorporați-le în aluat. La urmă, adăugați praful de copt și turnați aluatul în tăvile tapetate cu hârtie sau făină (le dați întâi cu unt sau ulei și apoi le presărați cu făină și le zgâlțâiți puțin, până se acoperă uniform pereții și fundul).
Dați tăvile la cuptor, la 180 de grade, cca. 30 de minute. Zic ăia mai pricepuți să nu deschideți cuptorul vreo 15 minute. Singura metodă de a testa checul pe care o cunosc eu e să înțep cu o frigăruie în mijloc. Dacă iese curată, e gata. Dacă nu, mai încercați peste 5 minute.
Prânz franco-român
Ce fac leneșii (bucătari) când n-au chef de muncă*? Păi bucătăresc și chiar spală vase. Și pentru că stau la bloc, iar vecinele fac ceva care miroase bine a puiul în pungă al bunicii, dau iama-n frigider și se înarmează cu:
Ingrediente (pe cap de căciulă):
1 pulpă de pui
1 morcov mic
1 cartof nou
2-3 căței de usturoi
1 bucată de hârtie (pergament) de copt, cât să încapă pulpa, morcovul și cartoful în ea. Iar apoi pun în aplicare următoarea
Metodă de fabricație:
Împănează puiul cu căței de usturoi (dacă-s mai mărișori, tăiați-i în două pe lung), îl sărează, îl pipărează și îl dau cu chimion arăbesc măcinat.
Curăță morcovii și cartofii și îi taie în cuburi sau ce-or fi ele cu latura de cca. 1,5 cm. Îi pun într-un bol, îi stropesc cu ulei de măsline, îi presară cu sare și buruiene provensale (herbes de provence). Îi amestecă bine ca să se lipească sarea și buruienele de dânșii.
Iau o bucată de pergament de copt și așează pre dânsa pulpa, iar pe lângă ea cubulețele de morcovi și cartofi. Pentru că s-au prea avântat la curățat usturoi, mai aruncă și un cățel de usturoi lăsat liber printre zarzavaturi. Și aruncă o picătură de vin peste ele.
Fac un fel de plic+bomboană de pom de iarnă din pergament (faceți cum știți mai bine, dar să vă iasă relativ etanș). Așează pachetul în tavă. Deschid cuptorul încălzit la 190 de grade și pun tava-n el.
O lasă vreo 30-40 de minute, o scot, deschid pachețelul, toarnă conținutul pe o farfurie și aruncă hârtia. Își toarnă un pahar de Sauvignon Blanc (fooooarrrrte buuun) de la domnul Papp Peter** din Aiud și își spun că deși azi au program rusofon, au prânzit franțuzește. După indicațiile vinificatorului, au astupat sticla și au mai lăsat și pentru alte prânzuri.
Să ne fie de bine. La leneveală cu voi!
* A se citi activitatea aducătoare de venituri a bucătarilor leneși.
** Onorate domn Papp, faceți, kerem szepen, sit și-n română, că-i prea bun vinul ca să nu îl ceară și naționalitățile conlocuitoare și majoritare.
Ai zice, la cât le laudă lumea, că-s un lucru incredibil de complicat. Țapă (ardelenește). Nu-s.
Se cer următoarele ingrediente obligatorii:
sare
piper
buruiene provensale sau cimbru sau rozmarin sau oregano. Dacă le-ați ales pe primele, restul sunt de prisos.
2-5 linguri de ulei de măsline
Ingredientele opționale pot fi:
ardei grași
ceapă (verde sau uscată, de care-aveți)
vinete
dovlecei (de care-or fi, dar eu îi prefer pe cei verzi, că au mai puține semințe)
cartofi noi tăiați în felii subțiri
morcovi de vară, tăiați ca și cartofii
usturoi verde
Așadar, să trecem la extrem de complicata treabă (ha-ha-ha).
Se spală tot ce-i vegetal.
Pentru că eu am o obsesie de la mama de-acasă (nu-s sigură că-i justificată, dar e de la mama, și nu mă las de ea), sărez vinetele tăiate felii de cel mult 1 cm grosime și le las deoparte vreo 10 minute, până tai restul ingredientelor, după cum urmează:
– ardeii și ceapa uscată în sferturi sau optimi, în funcție de dimensiune
– dovleceii, cartofii și morcovii în felii de cel mult 1 cm grosime
– ceapa și usturoiul verde în două, pe lung
Separăm pe căprării: ceapa cu usturoiul, vinetele stoarse puțin de zeamă și apoi dovleceii, împreună cu cartofii noi și morcovii de vară. Stropim fiecare căprărie cu puțin ulei de măsline, amestecăm, sărăm, pipărăm și înierbăm.
Încingem o tigaie-grătar, dacă nu avem grătar pe balcon (nici eu n-am) și o feștelim și pe ea cu puțin ulei de măsline. Că veni vorba, una din cele mai mari invenții de după coborârea focului din Olimp e, după părerea mea, pensula din silicon.
Trântim în tigaia cu pricina legumele, pe rând, încheind, obligatoriu, cu ceapa și usturoiul. În caz contrar, e posibil ca toate celelalte să miroasă a ceapă/usturoi.
Ghidul bucătarului leneș 