Arhive categorie: superultraextrarapide

Numa cujet (3): salate ne- sau prost dresate

Publicat pe de
Răspunde

Ieri, cujetând eu la ce trăznaie de dresură (sos, dressing) să supun eu o salată de andivă roșie, am realizat, pentru a mia oară, că, deși mâncarea mea favorită e carnea cu salată, majoritatea bucătarilor (nu executanți, rog frumos, ci ăia, deștepții, care concep meniuri) moderni habar n-au sau îs muuuuult mai leneși decât mine.

Păi cum să nu știi că salata de varză trebuie muuuusaaaaai stropșită cu puțină sare înainte să o dai la masă? Știe fiecare tanti cantinistă treaba asta, și doar în locuri ca Vărzăria, eftene și cazaniere, găsești salată de varză bună.

Păi cât de greu poate să îți fie să faci o vinegretă bună pe lângă salata de pungă pe care mi-o trântești în blid, eventual și nespălată? Mă jur eu, pe cuvânt de onoare, că dacă agiți 3 ingrediente într-un borcan îți ia fix 1 minut să o faci. Și dacă i-ai pus oțet, ține măcar de dimineața până seara.

Și păi cum crezi tu că mănânc eu salată de frunze din farfuria de friptură? Ei? Nu zic ba, o fi frumoasă, dar eu vreau să o mănânc. Poze i-oi face când comand a doua oară, dacă mi-a plăcut.

PS: pe-aia de ieri am dresat-o cu oțet de mere și dulceață de sâmburei, plus sare și ulei de floarea soarelui presat la rece turnate direct pe frunze.

 

Leneșul, fluturii și merele de aur

Publicat pe de
2

Eu una cred că mâncărurile cele mai bune sunt musai relativ simple și că, pe deasupra, tot ce-am improvizat din mai nimic a ieșit aproape de fiecare dată la fel de bun, dacă nu mai bun, ca mâncărurile mult mocăite și îndelung gândite.

wpid-dsc_1776.jpg

Așadar, se prezintă în continuare o pseudo-rețetă, fabricată aseară și refabricată în scopuri foto azi, pe lumină, perfectă pentru o fomiță nocturnă, când prin casă ai:

  • 2-3 pumni de fluturi farfalle integrale
  • 2-3 mere de aur roșii mai mărunțele
  • 1 cățel de usturoi
  • 1/4 ardei iute (sau mai mult, după gustul fiecăruia)
  • 2-3 frunze de busuioc și vreo 10 de oregano, culese pe pipăite de pe balcon
  • unt
  • sare

Evident că se fierb pastele în apă cu sare. Alea integrale, ceva mai mult decât cele albe. De la 10 minute în sus, vedeți ce zice și ambalajul. Când sunt fierte, se aruncă niște unt, cam o linguriță cu vârf și-un pic, în tigaie, se aruncă peste el usturoiul tăiat felii cât știți de subțiri și ardeiul iute mărunțit și se călesc cam un minut. Peste ele se aruncă pastele scurse de apă, se învârt sau saltă de câteva ori, se adaugă roșiile și câtă sare vă poftește sufletul, iar apoi busuiocul și oregano.

Dacă aveți și ceva brânză, nu vă sfiiți, de care-o fi ea, puneți în farfurie.

wpid-dsc_1779.jpg

PS: Ce nu știți voi e că, dacă avea și de doi bani înclinație spre cercetare și nu i-ar fi plăcut să traducă, bucătarul leneș se făcea etimoloagă, detectiv și genealogist de cuvinte. Asta ca să nu mai întrebați ce e cu merele de aur. Că-s porodaise, porodici, tomate și pătlăgele roșii, în cel puțin două limbi cunoscute mie, în măsuri diferite (rusa mai bine, italiana mai subțirel). Iar sotatul vine de la sauter, adică a sălta prin tigăi.

Pâté de foie maigre aux chanterelles

Publicat pe de
2

Da, recunosc, mă dau rotundă că știu vreo câteva limbi străine, na. În realitate, am făcut pateu de ficat de pui (adică foie maigre, că de găini îndopate încă n-am auzit) cu gălbiori (chanterelles), că erau la reduceri.

Voi mârâi puțin pentru că am găsit fiere necurățată de pe ficăței, dar cu ocazia asta, vă recomand să luați fiecare ficat cumpărat în mână și să-l verificați, că de s-o sparge fierea, tare amară o să vă fie viața.

Să purcedem, dară, la preparațiune:

Se ia cât ficat aveți (eu am avut două caserole, că era la reduceri). Se călește o ceapă mai mărișoară împreună cu doi morcovi mai mititei, rași. În unt, în cazul de față, pentru că orice e mai bun cu unt. Când s-au înmuiat, se adaugă ficățeii. Se fripto-fierb până scade lichidul. Se mai lasă două minute, să prindă față de prăjit. Se toarnă două gâturi de vin, piper și cimbru. Eu pun sare doar în produsul finit, că m-a înnebunit bunica cu săratul ficaților, și anume nu, că se amărăsc. Se lasă să se evapore alcoolul. Se dă deoparte.

În paralel sau în serie, se repetă figura pentru gălbiori. Ceapă, morcovi, gălbiori lăsați să scadă, vin lăsat să scadă, cimbru, sare și piper.

Se dau gălbiorii prin chopper. Se dau ficățeii prin chopper, ca să intre blenderul mai ușor în ei. Se fac ficățeii pastă cu blenderul, împreună cu ce lichid a mai rămas printre ei și gălbiori. La nevoie, puteți adăuga un pic de supă sau unt topit, ca să fie mai păstoși.

Se amestecă unii cu alții și cu un ardei copt, că am avut, nu de alta. Se înghesuie prin borcane și caserole. Borcanul cu capac a fost sterilizat prin fierbere, dar mi se pare că tot nu închide bine capacul. Celălalt a fost sigilat cu grăsime de găină.

Și toată distracția asta a durat jumătate de oră, fără farafastâcurile pentru poze și fiertul borcanului cu capac. Încercați? Că o să vă fie de tare bine.

Lenea de la ojină* și pseudo-chinezismul

Publicat pe de
Răspunde

Bineînțeles că dulceață nu fac leneșii în fiecare zi, ba dimpotrivă. Cu cât mai rar, cu-atât mai bine. Iar de căpșune curând n-au să mai facă, deși le-a ieșit bună tare…

Așa că iau din frigider două felii de fleică din aia cu șoric, din congelator o pungă cu păstăi congelate (gata opărite, ca să nu mai piardă vremea, deși e sezon de fasole verde), trântesc fleica pe grătar (din ăla de aragaz) așa cum e, fasolea în tigaia de sotat cu unt și sare și piper.

Întorc fleica de pe-o parte pe alta, să se rumenească, verifică păstăile, le mai saltă prin tigaie, ca să se simtă experți, deși nu au reușit încă manevra asta fără să arunce din conținut și pe aragaz sau podea măcar câte-o păstaie.

Când au decis că s-a rumenit suficient fleica, toarnă peste ea sos de soia, o mai tăvălesc scurt o dată, o scot pe un tocător, o taie bucățele, ca pentru leneși. Toarnă păstăile-n bol, fleica pe lângă ele și zic că și-au făcut mâncare chinezească.

wpid-dsc_1316.jpg

* Aaaa, nu știți ce-i ojina? Un fel de masă care nu-i nici prânz, nici cină, cam ca un brunch, dar mai spre seară.

Ce poți face cu două ouă (6): sparanghel flamand

Publicat pe de
3

Flamand de Flandra, nu flămând, că de foame ține ca mămăliga, până vezi un cal alb. Sau un beanveu.

image

Așadar, iubite holtei, vrei să o amăgești că știi să faci finețuri gastronomice? Și e sparanghel românesc la Lidl? Păi pune mâna pe o legătură, sacrifică două ouă prin fierbere și două linguri de unt prin topire (și să nu îndrăznești cumva să pui altceva, că îți rup degetele).
Desfă legătura, taie puțin din capetele dinspre rădăcină, fierbe sparanghelul în apă cu sare, fără să îl înmoi fleașcă.
Scoate-l, scurge-l, pune-l în farfurie, rade ouăle fierte peste el, toarnă unt și presară cu sare și piper. Cred că ăla de restaurant are și pesmet prăjit, dar cine găsește așa ceva în casă de holtei?
De ce te-ai osteni? Păi zic unii că e afrodiziac, așa că s-ar prea putea să vrea să îți vadă colecția de timbre, mai târziu…

Numa cujet (2): nu-mi mai complicați șnițelele

Publicat pe de
1

Ca o obsedată ce sunt, mă uit cel puțin o dată pe zi la emisiuni culinare. Iar unul din lucrurile simple pe care le complică televiziunea inutil (pe lângă maioneză și supă), la nivelul la care îmi vine să bat cam trei sferturi din prezentatori, sunt șnițelele. Adică na, vă bateți joc de mine? După salata de vinete și cartofii pai, au fost a treia mâncare care mi s-a lăsat pe mână, înainte să am buletin.

Ce e așa complicat? Aud?

Iei carne de care ai (în cazul de față, reciclăm capete de mușchiuleț de porc, că restul se face grătar), o bați cu ciocanul de șnițele sau cu un fund de sticlă de vin, sau cu sucitorul. Dacă vrei, învelită în folie, dacă nu, nu. Când e subțire și și-a cam dublat/triplat suprafața, după ce ai sărat-o și pipărat-o, o dai prin făină, ou bătut, pesmet/mălai/fulgi de porumb zdrobiți (pe astea le-am încercat eu, voi mai căutați și-n alte părți), o pui în ulei încins, o prăjești până se rumenește panada și o scoți între prosoape de hârtie. Iar dacă ești leneș și nu îți place să speli vase, trântești făina și pesmetul pe o folie de aluminiu sau, dacă e destul de mare și groasă, pe hârtia în care-a fost învelită carnea.

wpid-dsc_0554.jpg

Și mănânci șnițele calde, reci, cu muștar, cu murături, cu salată, cu pită, cu cuțitul și furculița, din farfurie, de pe tocător sau din #cană.

Cum n-am pus coada la lingură (4): o cană de cartofi prăjiți prin coacere

Publicat pe de
Răspunde

Gluma cu cana se cam întinde, din câte bag de seamă. Pentru o doză suplimentară de hlizeală, hai să punem și coada la lingură și să inventăm roata. Sub formă de cartofi prăjiți, dar neprăjiți.

Se iau câți cartofi aveți, roșii, albi, mov, rotunzi, lunguieți, puțuliști. De care aveți, pe scurt. Se curăță sau nu se curăță de coajă (dar dacă nu-i curățați, spălați-i bine cu o spălătoare de sârmă, dar din plastic. Se taie ca pentru prăjit. Se stropesc cu puțin ulei, tot de care-aveți. Sau cu unt topit, sau cu untură topită de ce vreți voi. Se condimentează cu ce vă place (eu una cu sare și piper – musai, chimion sau provensale – opțional). Se dau la cuptor la 180 de grade, așezați într-un singur strat, într-o tavă care să îi cuprindă. Se coc până se rumenesc.

Se pun în ce fel cană vă place mai mult. Se pornește televizorul, se halesc cartofii cu ochii-n ochii lui Alan Rickman sau Jean Reno, dacă sunteți bucătar leneș.

Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

Nostalgii habsburgic-rustice și soare cu dinți

Publicat pe de
Răspunde

Pentru că s-a terminat a zecea oară primăvara, pentru că bucătarul leneș avea de împărțit în pungi mai mici faimoasa iute de Sebiș*, pentru că a fost soare, între două leneveli la cafea bătută de vânt pe balcon, a fabricat pită, leveșă și liptai**. A verificat dacă e bună pâinea. A testat o nouă utilizare a infuzorului de ceai, conform concentratului de supă al lui guru, și-a furat singură căciula (sub formă de o pulpă de găină coaptă pentru supă împreună cu morcovi și păstârnaci și toată pielea crocantă de pe cealaltă pulpă și șoldurile pentru supă). A băut vreo trei cafele la soarele cu dinți de pe balcon. sah Și a făcut liptai, după cum spuneam. Sau liptauer. Sau pastă de brânză, sau cum vreți voi să îi ziceți, că pe la noi fiecare familie are rețeta proprie . DSC_0496 Liptai de față e o adaptare a primei pe care am făcut-o, în altă duminică, sub atenta supraveghere a unei prietene bune, care nu mai făcuse nici ea, dar știa ingredientele și gustul. Așadar, se amestecă în blender, chopper, cu mixerul, cu furculița sau cu ce aveți pe lângă casă:

  • brânză iute de Sebiș (sau bună de burduf, sau caș gras de oaie pe care îl sărați pe loc, sau brânză frământată)
  • ceva smântână
  • un bumb de unt, dacă vreți
  • chimen prăjit în tigaia uscată
  • ceapă verde, sau, dacă nu e primăvară, ceapă roșie uscată, tocată mărunt, că iese frumos în poze
  • boia, dacă aveți, că eu n-am avut, pentru că fără poprică n-are mâncarea față

Se ajunge la consistența potrivită, se ia pită și se mănâncă. Greu o fost? Nuuuuuuu!

* Iute de Sebiș nu e încă DOC, dar ar putea să devină. E doar brânză iute, maturată, din caș de oaie frământat, făcut de verișorul meu.
** La noi la asta e Liptai. La alții cică e altceva. Iar Wikipedia e de părere că fiecare casă de om din Europa Centrală are o rețetă proprie 🙂

Urzicuță, bună ai fost, și de dulce, și de post

Publicat pe de
3

Pentru că ești sănătoasă, gratis și bună. Și de sezon, și neimportată din Polonia, cum am auzit că se întâmplă prin alte orașe.

  • 1/2 kg urzici mici-mici*
  • 1 lingură de ulei
  • 4 căței de usturoi, sau câți credeți voi de cuviință**
  • sare

Așadar, se iau niște prieteni, se hrănește bucătarul leneș cu ciorbă de perișoare cu tarhon, bună de era să ceară și pentru acasă, dacă nu i-ar fi fost puțin rușine, la mama unuia dintre ei.

DSC_0311

Se iau coclaurile la bătut. Se găsesc cele mai mici urzici din lume, printre frunze uscate. Se fotografiază flori și ciuperci fotogenice. Se face un selfie. Se bea încă o cafea în alt sat. Se împart urzicile în 2 pumni de ceai și 3 de mâncare, se pleacă fiecare pe la casa cui îl are.

Se trezește bucătarul leneș și decide să facă și de dulce, și de post, pentru că are întotdeauna prieteni temporar vegetarieni, pe vremea asta, și le-ar prinde și lor bine vitaminele.

Spală urzicile în vreo 4-5 ape, alege fânul și frunzele uscate dintre ele, smulge fiecare perișor urzicător cu penseta, le scurge în strecurătoare și pune apă cu sare la fiert.

Opărește urzicile până se înmoaie tulpinile, le scurge, le dă prin chopper (dacă n-aveți, le tocați cu tocătorul de vinete sau dosul lamei unui cuțit inoxidabil). Călește 1-2 minute vreo 4 căței de usturoi tăiați felioare.

DSC_0314

Răstoarnă urzicile tocate peste usturoi, amestecă, adaugă o lingură de făină și lungește cu ceva apă în care au fiert urzicile. Sărează. Pune la borcanul pentru vegetarienii temporari. Pune și zeamă într-o sticlă, că parcă ziceau că le place.

Mai adaugă o lingură de făină și mai lungește cu lapte. Fotografiază rezultatul.

DSC_0317

Mănâncă ce-a fotografiat. Să vă fie de bine, că mie mi-a fost.

* După părerea mamei, care are întotdeauna dreptate, urzicile-s bune doar când abia au scos nasul din pământ. Eu nu o contrazic, dar voi puteți face cum vă taie capul.
** Bucătarul leneș a regretat că n-a pus mai mult usturoi. Voi puneți după gust, da?

Avocado în ton de primăvară

Publicat pe de
1

Că tot se anunță ea, primăvara, că ne năpădește și noi ne pregătim să zvârlim din  foanțe (Ce-s alea, trăistuță, bulendre?), ne punem așadar pe halit mai sănătos, mai puțintel și mai verde de avocado.

La recomandările ferme ale bucătarului leneș (Cine, eu? Neah, nu-s recomandări ferme, sunt de-a dreptul ordine.), m-am pornit și eu pe treabă. Astăzi pentru de dimineață am preparisit cea mai leneșă rețetă de uns pe pâine, sub formă de pastă de avocado cu ton.

Dintr-o cutie de ton în zamă proprie, bucăți, nu din ăla flenduri, un avocado copt (sună sâmburoiul în el și îl simți moale la dește, dar nu prea fleșcăit), un sfert de lămâie, sare, piper, oloi de măsline, da’ din ăla feciorelnic (virgin, pardon). Blender. Se bâzâie nițel, eu prefer să nu fac pastă fină, dar cum v-o plăcea. Opțional un cățel de usturoi (în caz de cină și stat pe acasă), o mână de brânză rasă sau chiar bucățele (fie incluse în pasta blenduită, fie pe deasupra). Presar toată schema cu un mix de ierburi cu fulgi de chilli și încă un strop de oloi.

Pasta se dă în strat ultra-gros pe juma de chiflă (ca să nu o ceri și pe a doua, nesătulule). Am moțat-o cu o feliuță de lămâie și la mișto câteva semințe de chia.

Poftă bună și veselie de la cafea vă dorește traista cu bucurii, cu pupături de mulțumire pentru gazdă.