Arhive categorie: lenea și cuptorul

Ce poți face cu două ouă (2): cremă de zahăr ars cu juma’ de pară

Publicat pe de
6

Așadar, azi, prietene burlac, învățăm să păcălim fetele cu dulciuri.

Sigur ai 2 ouă, 2+2 linguri de zahăr (că doar nu bei cafea fără zahăr, nu?), o cană de 250 ml de lapte și jumătate de pară. Ca reper, e una din cănile alea promoționale pe care le-ai primit de la serviciu, din care bei bere, ceai, vin, apă plată și lămâie, din cauză că fosta și-a luat seturile de pahare cu ea când a plecat.

DSC_0066

Cel mai greu lucru e să arzi zahărul, pentru că, în ciuda numelui, nu-i voie să îl arzi. Iei o crăticioară, de tipul celei pe care ți-a dat-o mama când ai plecat la facultate. Pui 2 linguri de zahăr în ea, o pui pe focul cel mai mic de la aragaz, dat la minimum, iei o lingură și păzești cratița amestecând, până zahărul devine lichid și maro deschis. Rotești, dacă îți iese (mie nu mi-a ieșit ultima dată), cratița ca să îmbraci pereții cu zahăr ars. Dacă nu, mere și-așa. Tai jumătatea de pară în felii subțiri și le așezi frumos pe fundul crătiții.

Bați cele 2 ouă cu celelalte 2 linguri de zahăr, până se dizolvă. Torni laptele peste ele și mai bați puțin. Torni amestecul în cratița cu zahărul ars mai cu grijă, să nu miști para. Și dacă ai mișcat-o, nu-i bai, femeile-s iertătoare dacă le dai desert. O așezi într-o tavă cu apă caldă. Dai la cuptor și aștepți vreo 40 de minute, să se lege crema. O să fie gelatinoasă, dacă o apeși în mijloc, când e gata.

Să îmi spui cum a fost și de câtă muncă de convingere ai scăpat.

Piureu/cremă de dovleac cu cacao și ardei iute

Publicat pe de
5

Pentru că bucătarul leneș e, din motive chirurgical-ortognatice, la regim lichid și semi-lichid, așteptați-vă la tot felul de rețete improvizate din orice se poate lichefia și stropși.

DSC_0054

Baza e, de regulă, o leveșă, pe care o găsiți aici, cu ingrediente cu tot. Dacă nu aveți chef să faceți leveșă, merge și o supă de cub sau, și mai bine, dacă aveți noroc și Lidl în oraș, supă la conservă/borcan. O fi și în altă parte, dar n-am văzut eu. Eu am fabricat și congelat, pentru că nu trebuie păzită. Carnea și zarzavaturile le-am stropșit și pe ele și le-am halit ba sub formă de piureu, ba sub formă de supă.

Așadar, ingredientele:

4-5 felii de dovleac (dacă aveți de unde alege, nu din ăla de plăcintă, lunguieț, că e prea apos și dulce)
supă (dacă vreți cremă, nu piureu)
200 ml de smântână dulce (de gătit)
sare
1 cățel mic de usturoi
1 pișcătură de cacao cu ardei iute (dacă nu aveți amestecul ăsta, și probabil nu îl aveți, luați cacao și boia iute)

Metoda de fabricație:

Coaceți dovleacul. Dacă sunteți în stare post-chirurgical-ortognatică, la fel ca mine și dacă tot vă apucați, coaceți un dovleac întreg (în felii) și congelați-l fără coajă în pungi de câte o porție-două, că o să vă pară bine.

Dați smântâna în clocot cu cățelul de usturoi tăiat felii. În condiții normale de gătit, aș fi zis să puneți usturoiul la copt cu dovleacul și să îl scoateți când e păstos. Dar astea nu-s condiții normale și, să fiu sinceră, vă va fi foame cam tot timpul, pentru că vă veți plictisi de mâncat înainte să vă săturați…

Turnați dovleacul în blender. Turnați smântâna peste el, împreună cu usturoiul. Dacă vreți să faceți cremă, turnați și supă, cam câtă trebuie ca să poată fi băută ușor. Adăugați sare, dacă e musai. Pentru mine a ajuns cea din leveșă. Adăugați și cacaoa cu ardei iute (reiau, se poate înlocui cu o pișcătură de cacao și una de boia iute, pentru că eu am primit condimentul ăsta cadou și pe aici încă n-am văzut).

Porniți blenderul, pasați totul, turnați în boluri, luați o linguriță și începeți aventura. La sfârșit veți avea, probabil, mustăți portocalii, dar și un stomac plin și niște papile gustative fericite.

Poftă bună și sănătate.

Costițe la cuptor, în doi timpi, trei mișcări și o pauză de vreun ceas

Publicat pe de
6

20180523_201912

Timpul 1:

Cumperi costițe de porc, capătul dinspre burtă, nu dinspre spinare. Scăricică. De vreo 10-15 lei.

 

Timpul 2:

Mișcarea 1: Le ungi cu un amestec în proporții aproximativ egale de muștar și gem de coarne (sau orice alt gem acrișor), le sărezi și le pipărezi.

Mișcarea 2: Le dai la cuptor, pe grătar, cu o tavă cu apă dedesubt, la 180 de grade. Cam pe la 30 de minute, le întorci pe partea cealaltă, cu un clește sau, dacă gătești de mult și ai degete de azbest ca mine, cu mâna.

Faci o pauză de cafea, ceai, vin (roșu, dacă ai), povești cu prietenii. Te mai uiți în cuptor, să nu se uște de tot.

Mișcarea 3: Tragi de o costiță de la capăt și, dacă vezi că iese din carne, scoți costițele din cuptor, le pui pe masă și hrănești prietenii.

Să ne fie de bine și să avem timp de prieteni.

… dar cu piure de mazăre

Publicat pe de
1

Actualizare post-ortognatică (16 octombrie), pentru bi-max babes, că e musai:

Mărim cantitatea de smântână la cca. 150 ml (eventual o înlocuim cu smântână nefermentată), o fierbem, cum am zis și alaltăieri, cu doi-trei căței de usturoi tăiați felioare și pasăm mazărea cu blenderul până devine o pastă fină. Dăm orice fel de carne gătită prin chopper, o turnăm peste mazăre, mai pasăm o dată. Mâncăm cu lingurița și cu răbdare, eventual cu oglinda în față, pentru că buza de jos e încă amorțită puțin.

Așadar, orice, dar cu mazărea stropșită de care vă povesteam acum câteva zile. Pentru că e bună rău. În cazul din imagine, cu aripioare de pui cu rădăcinoase la cuptor. Că deh, iese bine contrastul în poză. Dar ar merge la fel de bine cu cârnăciori cu piciorușe din scobitori, costițe sau fleică de la Mureșan.

Ingrediente (pentru două porții):

300 g de mazăre (proaspătă sau congelată, dar în primul caz durează un pic  mai mult fiertul)
2 linguri de smântână foarte grasă (aia vărsată, de Lechința, de 35%, merge foarte bine)
1 căciulie mică/medie de usturoi (în funcție de capacitatea fiecăruia)

1-2 morcovi
3-4 aripioare de pui fasonate, adică ultimele două segmente, cele care au ceva carne pe ele, că vârful e bun doar de zamă)
sumac, chimion (arăbesc, nu confundați cu chimenul), sare, piper

Metodă de fabricație:

Începem cu puiul, pentru că durează mai mult. Așadar, morcovii spălați și curățați de coajă (dacă e nevoie), se taie în bucăți de cca. 2 cm, dar vă orientați și voi în funcție de grosime (ai mei erau mici, de vară, așa că n-au trebuit despicați). Se picură pe ei puțin ulei, cât să se prindă condimentele, se condimentează cu chimion și sare și piper, se scutură bine și se pun în vasul de dat la cuptor. Aripioarele spălate și uscate cu un prosop de hârtie se condimentează cu aceleași trebușoare, plus sumac.

Se dau la cuptor (190 grade la ăl electric, cu restul vă descurcați voi). Dacă vi se pare că se arde, reduceți, evident, că sunteți eficienți și inteligenți, temperatura.

Când a început puiul să se rumenească, fierbeți mazărea în apă cu sare. Usturoiul îl dați la cuptor, pe o bucățică de folie de aluminiu pusă lângă tava cu puiul, tăiat la rădăcină, și îl coaceți până se face pastă (iese singur din coji, sub formă aproximativă de mujdei, la prima apăsare). Scurgeți mazărea, o zdrobiți cu ce aveți (blender, furculiță, zdrobitor de cartofi), fără a o face pastă, adăugați smântâna, usturoiul copt, sare (dacă mai trebuie) și piper.

Puneți pe ce farfurie aveți, turnați un pahar de vin. Mâncați, beți și vă veseliți.

wpid-dsc_0138.jpg

Poftă bună, lene ușoară.

Mielul bucătarului leneș (când nu-i e prea lene)

Publicat pe de
Răspunde

wpid-dsc_0080.jpg

Îmi promit de câțiva ani că scriu rețeta asta, luată dintr-o carte de bucate mai bătrână decât mine, înainte de Paște, și încă n-am reușit. Așa că o scriu acum și promit să v-o reamintesc și la anul.

Se iau următoarele ingrediente:

  • 1 pulpă de miel de lapte, dezosată (sau nu, dar durează mai mult coptul)
  • 1 lămâie
  • 4 felii mari de pâine înmuiată în apă, fărâmițată 
  • 1 bucată de slănină afumată, cam cât o palmă mai mărișoară, tăiată cubulețe mărunțele 
  • 1/2 pahar de vin 
  • 7 căței de usturoi, zdrobiți 
  • ulei, sare, piper, cimbru

Frecați pulpa cu zeama de lămâie.
Amestecați usturoiul cu sarea, uleiul, vinul și cimbrul. Ungeți carnea cu el. Pipărați.
Amestecați pâinea muiată cu cubulețele de slănină și frământați până obțineți un fel de aluat.
Așezați pulpa într-o tavă doar cât să o cuprindă, acoperiți-o cu „aluatul” și dați-o la cuptor vreo două ore, la foc mediu. Dacă reușiți să faceți treaba asta cu o seară înainte, e și mai bine, dar dacă nu, o să fie tot bună de tot.
E perfectă cu piureu de cartofi și salată verde à la mama, despre care vă voi povesti în altă zi.

Poftă bună, lene nu prea.

Sfeclă voinicită

Publicat pe de
Răspunde

Se dau următoarele ingrediente (pe cap de mesean):

2 sfecle roșii foarte mici (vă descurcați voi și cu altele mai mari, că doar știm că nu suntem leneși pur și simplu, ci eficienți, adică leneși inteligenți)
2 pumni de voinicică (rucola, măi, rucola, dar am o zi pruteană)
oțet balsamic, ulei de măsline, sare și piper

Și metoda de fabricație de mai jos:
Coaceți sfecla până se bășică la coajă. După ce ați scos-o din cuptor, luați o pereche de mănuși de menaj, puneți-vi-le pe mâini și curățați-o. Lăsați-o la răcit și faceți-o, apoi, cubulețe.
Spălați voinicica prutenească (rucola). Amestecați-o cu sfecla, uleiul și oțetul balsamic. Sărați, pipărați.
Eu am pus un grătar pe lângă dumnealor.

Poftă bună la lenevit!

Prăjitura de la Sebiș

Publicat pe de
7
Unica și singura (prăjitura de la sebiș)

Unica și singura (prăjitura de la Sebiș)

Nu știți unde-i Sebișul, nu? E undeva unde se termină drumul, la poalele Călimanilor. De unde provine, genetic, jumătatea matinală și capabilă să facă mâncare din mai nimic din mine (de la tâna Leontină).

Și de unde-am învățat câtă sare să pun în pită (de la mătușa Marie, sora mamei) și cum să fac singura prăjitură care-mi iese bine de fiecare dată (de la verișoara mea care-a plecat cam prea repede și care nu putea să conceapă că am trecut de 30 de ani fără să știu să fac vreo prăjitură).

N-am moștenit nici simțul bureților pe care-l avea tâna, nici îndemânarea la cusut, croșetat și brodat a mamei, dar ne descurcăm cu ce avem…

Ingrediente (pentru 2 tăvi):
2 ouă
1 cană de zămătișă (lapte acru, adică, dar se poate înlocui cu chefir, iaurt, sana, lapte bătut)
1/3 cană de ulei
3/4 cană de zahăr
1 cană cu vârf de făină
1 pișcătură de sare, să nu fie prăjitura lihodă, și pe care o uit destul de des, dar măcar voi să țineți minte
1 pliculeț de praf de copt
2 tăvi de chec, tapetate cu hârtie de copt sau cu făină (dacă n-aveți, merge și una adâncă și mai mare)
Esență de rom, merișoare, prune uscate și tăiate, stafide, coajă de portocală rasă, nuci, mac sau ce credeți voi că mai merge. Nu toate laolaltă, evident. În combinațiile care vă plac. Era să uit: dați fructele uscate prin făină, ca să nu se ducă la fundul tăvii.

Metodă de fabricație:
Bateți bine cu telul-pară toate ingredientele lichide, împreună cu zahărul, până îl dizolvați.

Adăugați făina și sarea și continuați până dispar toate cocoloașele. Dacă vi se pare că aluatul e prea lichid, mai adăugați, cu lingura, puțină făină, până obțineți consistența unei smântâni groase. Adăugați opționalele și încorporați-le în aluat. La urmă, adăugați praful de copt și turnați aluatul în tăvile tapetate cu hârtie sau făină (le dați întâi cu unt sau ulei și apoi le presărați cu făină și le zgâlțâiți puțin, până se acoperă uniform pereții și fundul).

Dați tăvile la cuptor, la 180 de grade, cca. 30 de minute. Zic ăia mai pricepuți să nu deschideți cuptorul vreo 15 minute. Singura metodă de a testa checul pe care o cunosc eu e să înțep cu o frigăruie în mijloc. Dacă iese curată, e gata. Dacă nu, mai încercați peste 5 minute.

Prânz franțuzit. Cu pui de curte ardelenească la pungă

Publicat pe de
3
Prânz franco-român

Prânz franco-român

Ce fac leneșii (bucătari) când n-au chef de muncă*? Păi bucătăresc și chiar spală vase. Și pentru că stau la bloc, iar vecinele fac ceva care miroase bine a puiul în pungă al bunicii, dau iama-n frigider și se înarmează cu:

Ingrediente (pe cap de căciulă):
1 pulpă de pui
1 morcov mic
1 cartof nou
2-3 căței de usturoi
1 bucată de hârtie (pergament) de copt, cât să încapă pulpa, morcovul și cartoful în ea. Iar apoi pun în aplicare următoarea

Metodă de fabricație:

Împănează puiul cu căței de usturoi (dacă-s mai mărișori, tăiați-i în două pe lung), îl sărează, îl pipărează și îl dau cu chimion arăbesc măcinat.
Curăță morcovii și cartofii și îi taie în cuburi sau ce-or fi ele cu latura de cca. 1,5 cm. Îi pun într-un bol, îi stropesc cu ulei de măsline, îi presară cu sare și buruiene provensale (herbes de provence). Îi amestecă bine ca să se lipească sarea și buruienele de dânșii.
Iau o bucată de pergament de copt și așează pre dânsa pulpa, iar pe lângă ea cubulețele de morcovi și cartofi. Pentru că s-au prea avântat la curățat usturoi, mai aruncă și un cățel de usturoi lăsat liber printre zarzavaturi. Și aruncă o picătură de vin peste ele.
Fac un fel de plic+bomboană de pom de iarnă din pergament (faceți cum știți mai bine, dar să vă iasă relativ etanș). Așează pachetul în tavă. Deschid cuptorul încălzit la 190 de grade și pun tava-n el.
O lasă vreo 30-40 de minute, o scot, deschid pachețelul, toarnă conținutul pe o farfurie și aruncă hârtia. Își toarnă un pahar de Sauvignon Blanc (fooooarrrrte buuun) de la domnul Papp Peter** din Aiud și își spun că deși azi au program rusofon, au prânzit franțuzește. După indicațiile vinificatorului, au astupat sticla și au mai lăsat și pentru alte prânzuri.
Să ne fie de bine. La leneveală cu voi!

*    A se citi activitatea aducătoare de venituri a bucătarilor leneși.
**  Onorate domn Papp, faceți, kerem szepen, sit și-n română, că-i prea bun vinul ca să nu îl ceară și naționalitățile conlocuitoare și majoritare.

Presqu’à la française

Publicat pe de
Răspunde

Cel mai mare merit pe care sunt dispusă să li-l recunosc francezilor în materie de mâncare nu e, cum v-ați aștepta, rafinamentul, ci simplitatea. Și, pe lângă asta, vinul de la prânz. Și cinele de șase ore, cu povești, mâncat pe îndelete și băut cu simțul măsurii.
Așa că azi am m-am franțuzit, mi-am făcut fasole țucără scăzută și ficat de pui cu sos de vin și cimbru. Și-un pahar de vin nou (Șarbă de Cotești, din 2012), numai bun pentru o zi de vară și-un prânz la umbră, pe balcon. Mai greu mi-e, acum, de-atâta bine, să mă întorc la muncă, în loc să zac, cu o carte în mână, lângă restul vinului.
Încercați și voi. N-o să vă pară rău. Și dacă o să vă pară, puteți să mă vorbiți de rău pe la spate.

Poftă bună, lene plăcută.

PS: poza e de la Bobina cu fotografii

Pâine de secară de la o bunică rusoaică

Publicat pe de
Răspunde

Nu, nu-i bunica mea, ale mele erau ardelence, amândouă. E bunica unei doamne rusoaice, de unde-am luat rețeta. Ca orice rețetă de la bunica, are o poveste, și a fost re-găsită într-un caiet vechi.

„Căutând prin caiete de rețete vechi, am găsit o foaie ruptă dintr-un calendar din 1978, cu o rețetă de pâine de secară „fără bătăi de cap”, de la bunica. Bunica mea a făcut pâine după rețeta asta de două ori, afirmând că e „exact pâinea aia”. Nouă, copiilor, nu ne plăcea din cale-afară (nu ne plăcea pâinea de secară simplă), dar tata o lăuda întotdeauna și confirma că e, într-adevăr, „exact pâinea aia”… Spre rușinea mea, nu m-a interesat până de curând, când am început să coc pâine acasă, ce însemna „exact pâinea aia”. Bunica nu mai e demult, dar m-a lămurit tata ce însemna: pâinea postbelică, mai bună decât orice tort sau prăjitură, deși în ea se punea nu doar făină, dar și tot felul de tărâțe și lobodă uscată și coji de cartofi…”

Acum e la cuptor și sper să iasă conform așteptărilor: gri închis, amar-acrișoară, delicioasă, exact cum mi-o aminteam. Știu că mai fac și alte nații, dar aia rusească, mai mult cu făină de secară decât de alt fel, pentru mine, e tot ce poate fi mai bun, și-am jelit câțiva ani buni după ea, până a venit și la noi moda și-a început să se găsească prin brutării.

Ingrediente (pentru o tavă):
380 g de făină de secară
190 g de făină de grâu (eu am folosit albă, de la Panemar)
25 g de drojdie
400-450 ml de apă călduță (cât să o simțiți caldă la degetul mic)
1 linguriță de sare
2 lingurițe rase de zahăr

Metodă de fabricație:

Amestecăm cele două tipuri de făină, sarea și (dacă vreți, că eu am vrut) ceva semințe de chimen și facem un crater în mijlocul castronului.
Frecăm drojdia zdrobită cu zahărul până se lichefiază. Că veni vorba, am mai învățat ceva de la mama: dacă nu se zdrobește când o apeși, mai bine cumperi alta. O turnăm în crater și mai adăugăm puțină apă (dacă vrem). O lăsăm vreo 5 minute și facem o scurtă pauză. Vom avea nevoie. Aluatul e mai lipicios și mai dens decât cel din făină de grâu, și se frământă mai greu.
Turnăm treptat restul de apă călduță și frământăm până aluatul devine elastic și începe să se dezlipească cu ușurință de castron.
De data asta, am urmat întocmai instrucțiunile doamnei rusoaice și-am pus pâinea la dospit direct în tăvi, vreo 40 de minute. Și-a dublat volumul. Și-am dat-o la cuptor. Și-a ieșit exact cum mi-o aminteam.