Ortognatica, neamule.

Acum îmi dă mâna să zic și eu cum a fost, deși nu e gata, încă. N-a fost nici pe jumătate atât de greu cum mă așteptam. Adică mă așteptam la spitalizare de vreo săptămână și făcut foamea încă patru-șase săptămâni. N-a fost cazul. Bine, și pentru că îmi place să gătesc, de ce să mint.

Așadar, după doi ani și ceva de sârme pe dinți (încă le mai am, dar nu pentru mult timp), pe 1 octombrie, am dat fălcuțele la rupt (ca să copiem exprimarea prietenilor). Și exprimarea nu e inexactă. Chirurgia ortognatică înseamnă re-aranjarea oaselor feței. Care se face prin tăiere de ici, adăugare colo, prins în șuruburi de osteosinteză și plăcuțe de titaniu. Știu cum sună, mai ales după ce vi s-a măsurat mutra cu șublerul, dar chiar nu e cazul să vă speriați.

Cea mai grea zi? A doua după operație. În prima eram prea amețită și oarecum subnutrită, deși îmi dăduseră glucoză în perfuzie, ca să îmi amintesc mare lucru. Da, veți înghiți sânge și îl veți voma. După care veți simți mama foamei, așa că ar fi bine să aveți un pahar cu lapte sau ceva similar pe aproape. Nu veți reuși să mâncați mare lucru cu seringa Guyon (una imensă, cu care îți împingi lichide (inclusiv medicamente) în gură, între dinți și obraz). Dar se calmează stomacul.

Nu vă lasă cu părinți, soți și prinți în spital, decât dacă sunteți mici de tot. Și, după părerea mea, e un lucru bun. Ne-am cam ajutat între noi, și pacienții se vizitează și se ajută între ei: când m-au adus în salon (da, pe picioarele mele), în 10 minute aveam o rolă de prosoape de la o domnișoară care venise la scos șuruburi, pentru că „batistele nu-s suficient de absorbante” și capul legat cu bandaj de compresie de la colega de salon, care chemase și rezidentul să mă lege. E incredibil cât de repede te ridică în picioare faptul că nu-ți duce altcineva lingurița în gură. Bine, nici tu nu prea reușești, dar te străduiești, iar eu și colega de salon făceam cu rândul la oglindă.

Nu ca să ne vedem mutrele (erau umflate și vinete, la mine mai mult vânătă, la ea mai mult umflată), ci ca să ne nimerim gura, pentru că, în primele săptămâni, mai ales din cauza inflamației, o bună parte a feței e amorțită. Eu îmi mai simt încă bizar buza de jos și o parte din bărbie, și se pare că s-ar putea să rămână așa până se scot șuruburile și plăcuțele.

Din momentul în care te văd ținându-te pe picioare și mâncând cu greu, dar pe gură, nu intravenos, încep să te pregătească de externare. Și, credeți-mă, m-am bucurat din cale-afară. Am fost operată miercuri, iar vineri am plecat acasă. Urrrrrraaaaa.

Ce e mai greu acasă decât la spital? Luatul medicamentelor și pusul elasticelor. Mi-am pleznit buzele cu ele de nenumărate ori. Din fericire a avut cine să îmi injecteze antibioticele, deci nu m-am chinuit decât cu fierul și relaxantul muscular, zdrobite și amestecate în ceai sau suc de mere amestecat cu banane.

Elastice, gutieră, sârme. Elasticele se leagă de cornițele brackeților de la aparatul ortodontic, sau de niște șuruburi înfiletate în os, dacă nu se poate altfel. Sunt obligatorii cel puțin două săptămâni, pentru că musculatura facială e atât de puternică încât poate să tragă aiurea oasele nesudate. Mie mi s-a recomandat să le scot când mănânc și când vorbesc și să le schimb zilnic. Ce e gutiera aia? Practic, e echivalentul ortognatic al atelei. Se prinde cu sârmă de aparatul ortodontic. Se poartă patru-șase săptămâni, e îngrozitor de enervantă, se adună mâncare sub ea și nu te lasă, cu cele mai bune intenții, să deschizi gura ca înainte.

Inflamație și vânătăi: grosul inflamației a trecut în vreo două săptămâni. Vânătăile m-au ținut, în schimb, aproape două  luni, de m-a întrebat vânzătoarea de la magazinul de vizavi dacă sigur n-am pățit nimic rău. Nu, doamnă, am pățit foarte bine, deși nu pare, la prima vedere.

Că veni vorba, spălatul pe dinți: perie moale, pastă de dinți și irigator bucal sau o seringă Guyon cu apă de gură, diluată sau nediluată. Eu nu am avut irigator, m-am descurcat relativ ușor cu seringa, dar voi alegeți ce vi se pare mai ușor. Cel mai simplu e să te apleci deasupra chiuvetei și să împingi pistonul seringii sau să pornești irigatorul.

Mâncarea: supe, creme, piureuri, ceai, lapte, chefir, creme, piureuricreme, piureuri și, după ce ați terminat cu elasticele, carne moale dată prin chopper sau mașina de tocat, papară moale, chestii care nu trebuie mușcate (în prima fază). După ceva vreme, cam ce puteați mânca înainte, cu aparatul ortodontic pe dinți (nelipicioase, fără os, știți voi).

Reclame

… dar cu piure de mazăre

Actualizare post-ortognatică (16 octombrie), pentru bi-max babes, că e musai:

Mărim cantitatea de smântână la cca. 150 ml (eventual o înlocuim cu smântână nefermentată), o fierbem, cum am zis și alaltăieri, cu doi-trei căței de usturoi tăiați felioare și pasăm mazărea cu blenderul până devine o pastă fină. Dăm orice fel de carne gătită prin chopper, o turnăm peste mazăre, mai pasăm o dată. Mâncăm cu lingurița și cu răbdare, eventual cu oglinda în față, pentru că buza de jos e încă amorțită puțin.


Așadar, orice, dar cu mazărea stropșită de care vă povesteam acum câteva zile. Pentru că e bună rău. În cazul din imagine, cu aripioare de pui cu rădăcinoase la cuptor. Că deh, iese bine contrastul în poză. Dar ar merge la fel de bine cu cârnăciori cu piciorușe din scobitori, costițe sau fleică de la Mureșan.

Ingrediente (pentru două porții):

300 g de mazăre (proaspătă sau congelată, dar în primul caz durează un pic  mai mult fiertul)
2 linguri de smântână foarte grasă (aia vărsată, de Lechința, de 35%, merge foarte bine)
1 căciulie mică/medie de usturoi (în funcție de capacitatea fiecăruia)

1-2 morcovi
3-4 aripioare de pui fasonate, adică ultimele două segmente, cele care au ceva carne pe ele, că vârful e bun doar de zamă)
sumac, chimion (arăbesc, nu confundați cu chimenul), sare, piper

Metodă de fabricație:

Începem cu puiul, pentru că durează mai mult. Așadar, morcovii spălați și curățați de coajă (dacă e nevoie), se taie în bucăți de cca. 2 cm, dar vă orientați și voi în funcție de grosime (ai mei erau mici, de vară, așa că n-au trebuit despicați). Se picură pe ei puțin ulei, cât să se prindă condimentele, se condimentează cu chimion și sare și piper, se scutură bine și se pun în vasul de dat la cuptor. Aripioarele spălate și uscate cu un prosop de hârtie se condimentează cu aceleași trebușoare, plus sumac.

Se dau la cuptor (190 grade la ăl electric, cu restul vă descurcați voi). Dacă vi se pare că se arde, reduceți, evident, că sunteți eficienți și inteligenți, temperatura.

Când a început puiul să se rumenească, fierbeți mazărea în apă cu sare. Usturoiul îl dați la cuptor, pe o bucățică de folie de aluminiu pusă lângă tava cu puiul, tăiat la rădăcină, și îl coaceți până se face pastă (iese singur din coji, sub formă aproximativă de mujdei, la prima apăsare). Scurgeți mazărea, o zdrobiți cu ce aveți (blender, furculiță, zdrobitor de cartofi), fără a o face pastă, adăugați smântâna, usturoiul copt, sare (dacă mai trebuie) și piper.

Puneți pe ce farfurie aveți, turnați un pahar de vin. Mâncați, beți și vă veseliți.

wpid-dsc_0138.jpg

Poftă bună, lene ușoară.