Pâine de secară de la o bunică rusoaică

Nu, nu-i bunica mea, ale mele erau ardelence, amândouă. E bunica unei doamne rusoaice, de unde-am luat rețeta. Ca orice rețetă de la bunica, are o poveste, și a fost re-găsită într-un caiet vechi.

„Căutând prin caiete de rețete vechi, am găsit o foaie ruptă dintr-un calendar din 1978, cu o rețetă de pâine de secară „fără bătăi de cap”, de la bunica. Bunica mea a făcut pâine după rețeta asta de două ori, afirmând că e „exact pâinea aia”. Nouă, copiilor, nu ne plăcea din cale-afară (nu ne plăcea pâinea de secară simplă), dar tata o lăuda întotdeauna și confirma că e, într-adevăr, „exact pâinea aia”… Spre rușinea mea, nu m-a interesat până de curând, când am început să coc pâine acasă, ce însemna „exact pâinea aia”. Bunica nu mai e demult, dar m-a lămurit tata ce însemna: pâinea postbelică, mai bună decât orice tort sau prăjitură, deși în ea se punea nu doar făină, dar și tot felul de tărâțe și lobodă uscată și coji de cartofi…”

Acum e la cuptor și sper să iasă conform așteptărilor: gri închis, amar-acrișoară, delicioasă, exact cum mi-o aminteam. Știu că mai fac și alte nații, dar aia rusească, mai mult cu făină de secară decât de alt fel, pentru mine, e tot ce poate fi mai bun, și-am jelit câțiva ani buni după ea, până a venit și la noi moda și-a început să se găsească prin brutării.




Ingrediente (pentru o tavă):
380 g de făină de secară
190 g de făină de grâu (eu am folosit albă, de la Panemar)
25 g de drojdie
400-450 ml de apă călduță (cât să o simțiți caldă la degetul mic)
1 linguriță de sare
2 lingurițe rase de zahăr





Metodă de fabricație:

Amestecăm cele două tipuri de făină, sarea și (dacă vreți, că eu am vrut) ceva semințe de chimen și facem un crater în mijlocul castronului.
Frecăm drojdia zdrobită cu zahărul până se lichefiază. Că veni vorba, am mai învățat ceva de la mama: dacă nu se zdrobește când o apeși, mai bine cumperi alta. O turnăm în crater și mai adăugăm puțină apă (dacă vrem). O lăsăm vreo 5 minute și facem o scurtă pauză. Vom avea nevoie. Aluatul e mai lipicios și mai dens decât cel din făină de grâu, și se frământă mai greu.
Turnăm treptat restul de apă călduță și frământăm până aluatul devine elastic și începe să se dezlipească cu ușurință de castron.
De data asta, am urmat întocmai instrucțiunile doamnei rusoaice și-am pus pâinea la dospit direct în tăvi, vreo 40 de minute. Și-a dublat volumul. Și-am dat-o la cuptor. Și-a ieșit exact cum mi-o aminteam.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s